miercuri, 20 ianuarie 2021
duminică, 13 decembrie 2020
Blestemul mării . Shea Ernshaw ~ Recenzie
Da, cartea de față este doar veșnicul clișeu pe care v-ați străduit să-l ocoliți și totuși, indiferent de ceea ce faceți, găsește o portiță de a ajunge la voi. Nu este nici pe departe o serie cu potențialul a Trei coroane întunecate, dacă asta credeați, înseamnă că veți fi la fel de dezamăgiți ca mine.Prima problemă, și poate cea mai importantă, e că e imposibil să simți ceva pentru vreunul dintre personaje, toate sunt anoste și unidimensionale, de parcă romanul ar fi fost creat după un șablon: adaugă o protagonistă timidă care realizează lucruri incredibile, mai adaugă-i o prietenă cea mai bună care evident nu are coeficientul ei de inteligență, adaugă tipul misterios și sexy și gata rețeta.
Desigur, nu trebuie să le împărtășim punctul de vedere ale antagoniștilor, însă ce farmec are povestea dacă nu putem empatiza puțin cu ei? Au fost câteva tentative de a ne stârni câte o emoție, însă, de cele mai multe ori, eșuează lamentabil. Surorile Swan sunt egoiste, impulsive, maniacale și te fac să crezi că și-au meritat soarta. Autoarea, Shea Ernshaw, încearcă să argumenteze cumva modul în care surorile făcuseră un hobby din a seduce bărbați însurați, de parcă nu era vina lor că erau frumoase (adevărat, însă era complet vina lor că n-arătau pic de respect față de comunitatea în care trăiau).
De asemenea, se proclamă o carte de mister, dar, deși nu sunt Sherlock Holmes, am văzut plot twist-urile de la o poștă distanță. Doar unul de pe la sfârșitul cărții m-a luat prin surprindere, dar nu mi s-a părut verosimil și nu a dat vreo valoare cărții.
Oare scriitorii debutanți chiar cred că pot amesteca aleatoriu elementele care consideră ei că prind la publicul feminin adolescentin și apoi să numească experimentul un bestseller? Unde este proza care te inspiră, care îți dă speranță? Oare chiar vrem să citim romane în care protagonistele n-au nicio perspectivă, și toată personalitatea lor e alcătuită din denigrarea altor femei?
Voi ați citit această carte? Ce părere aveți despre conținutul care încearcă să ne fie vândut de către unii autori?
vineri, 21 februarie 2020
Acolo unde cântă racii de Delia Owens - Recenzie
Titlu original: Where the Crawdads Sing
Gen: romance, mystery
Editura: Pandora M
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 381
Rating:
„Înainte să fie arestată, începuse să simtă că se înfripa iarăși o cale către Tate: o deschidere a inimii sale. Iubire făcându-și loc mai către suprafață. Însă, când acesta venise s-o viziteze la închisoare, de mai multe ori, refuzase să-l vadă. Nu îi era prea limpede cum făcuse închisoarea ca să-i pecetluiască și mai mult inima. De ce nu primise alinarea pe care i-ar fi putut-o oferi e într-un asemenea loc? Se părea că acum, când era mai vulnerabilă ca oricând, Kya avea și mai puține motive să se încreadă în altcineva. Aflată în punctul cel mai fragil al vieții sale de până atunci, se întorsese spre singurul ajutor pe care-l știa - ea însăși.”
sâmbătă, 16 noiembrie 2019
Fantoma de la Operă de Gaston Leroux ~ Recenzie
Fantoma de la Operă nu este o poveste de dragoste, așa cum ne obligă să credem filmele de la Hollywood, și totuși este o poveste despre dragostea adevărată, tragică, sfâșietoare, cât și despre disperarea unui suflet damnat.
Povestea lui Gaston Leroux nu numai că m-a fermecat, m-a cucerit pur și simplu, și m-a transportat într-o lume învăluită în mister, unde necunoscutul îți dă fiori reci pe șira spinării. Opera Garnier este o clădire imensă, cu pasaje subterane și camere uitate în negura timpului, așa că este normal să circule zvonuri care de care mai ciudate, dar unde se termină mitul și unde începe realitatea?
Cuvântul-înainte al autorului mi-a stârnit curiozitatea asupra întrebării precedente. În funcție de sursă, evenimentele din carte se pretind a fi mai mult sau mai puțin veridice. Lacul de la subsolul operei chiar există. Întâmplarea în care candelabrul a căzut, este de asemenea, pe jumătate adevărată. Protagonista este bazată pe o cântăreață adevărată, și se spune la fel și despre fantomă.„Fantoma de la Operă a existat. Nu a fost deloc, așa cum s-a crezut mult timp, o inspirație a artiștilor sau o superstiție a directorilor și nici creația grotescă a creierelor înfierbântate ale domnișoarelor din corpul de balet, ale mamelor lor, ale plasatoarelor, angajaților de la vestiar și portarilor.” (n.a.)
Chiar dacă toată povestea ar fi simplă ficțiune, ceea ce, din fericire nu poate fi dovedit, tot mi s-a părut magic să citesc o poveste care are loc în frumoasa operă Garnier, pe care visez să o vizitez și să îi aflu secretele, sau doar să mă bucur de grandoarea ei arhitecturală.
Inițial m-am temut de fantoma de la Operă, cu atât mai mult când am aflat că este o persoană în carne și oase, care e capabilă de lucruri aproape supranaturale, și totodată care ucide pe oricine îi stă în cale. Dar oare este un monstru cu adevărat un monstru dacă nu a avut niciodată șansa de a fi altceva?
Își puse amândouă mâinile pe inimă pentru a o liniști. Dar inima nu este botul unui câine și chiar și atunci când ții cu mâna botul unui câine care latră insuportabil, acesta continuă să mârâie.
- pagina 37, paragraful 1
-Căci lucrul de care nu sunt deloc sigur, doamnă, este dacă bărbatul iubit de Christe poate fi demn de această dragoste.
-Numai eu singură hotărăsc acest lucru, domnule!
- pagina 130, paragraful 3
Dacă Erik ar fi fost frumos, m-ai mai fi iubit, Christine?
- pagina 169, paragraful 6
-(...)Ești nefericit când iubești?
-Da, Christine, atuni când iubești și când nu ești deloc sigur că ești iubit.
- pagina 169, paragraful 6
Așa se întâmplă că, oamenii cei mai nevinovați, surprinși în liniștea sufletului lor, apar deodată, din pricina loviturii pe care o primesc, făcându-i să pălească sau să roșească, să se clatine sau să se îndrepte, să se piardă cu firea, să protesteze, să nu spună nimic când ar trebui să vorbească, să nu aibă nicio reacție atunci când ar trebui să transpire sau să transpire atunci când nu trebuie, apar deodată, spuneam, vinovați.
Ți-e frică de mine! Totuși, în fond, nu sunt un om rău. Iubește-mă și vei vedea.
- pagina 264, paragraful 2
Trebuie iubit? Trebuie blestemat? (...) trebui să-și ascundă geniul, sau să se folosească de acesta, pe când, cu un chip obișnuit, ar fi fost unul dintre cei mai nobili oameni de pe Pământ!
- pagina 318, paragraful 2








