Rugăciune pentru Cernobîl de Svetlana Aleksievici - Recenzie

Titlu original: Чернобыльская молитва
Gen: istorie, nonficțiune
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 368
Rating:

„Tot timpul tragedia asta nucleară este comparată cu războiul. Dar războiul poți să-l înțelegi. Despre război mi-a povestit tata, am citit în cărți... Dar aici? Din satul nostru au rămas trei cimitire: într-unul, cel vechi, sunt oamenii, în a doilea sunt câinii și pisicile împușcate, pe care noi le-am abandonat, iar în al treilea sunt casele noastre. Până și casele ni le-am îngropat.”

            

      Rugăciune pentru Cernobîl este o carte pe care oricine trebuie să o citească, pentru că nicicum nu puteți afla adevărata și complexa poveste a tragicului dezastru nuclear, altfel decât chiar de la sursă, de la supraviețuitorii plini de regrete și amintiri, care ne avertizează că Cernobîl nu este doar istorie, ci și o amenințare pentru viitor.

       Ceea ce a făcut Svetlana Aleksievici este unic în literatură: ea construiește tabloul unor evenimente din istorie prin mărturiile celor direct implicați. Astfel, în timp ce citeam cartea, m-am simțit implicată direct în acțiune, de parcă aș fi luat ceaiul cu oamenii de la Cernobîl, care îmi spuneau suferințele inimaginabile prin care au trecut.

        E ușor pentru noi să spunem că persoanele care rămân în zona contaminată nu sunt în deplinătatea facultăților mintale, dar e greu să ne punem în pielea lor. Obligați să-și părăsească fără niciun avertisment căminul, să-și dea uitării rădăcinile și să plece spre un loc în care cu siguranță nu vor fi niciodată primiți, și vor fi catalogați ca „oamenii din Cernobîl” și priviți cu spaimă și repulsie. Nu e de mirare că mulți aleg să rămână, deși cunosc riscurile la care se expun.

      Dar cum rămâne cu cei care nu le cunosc? Bielorusiei era alcătuită la vremea hazardului dintr-o populație preponderent agrară și rurală. Röntgen, Curie, radiație sunt cuvinte străine pentru omul simplu, de la țară, a cărui ocupație de bază e procurarea celor necesare vieții. Bătrânii, de asemenea, au preferat să moară pe plaiurile iubite, atacați de „monstrul invizbil” care otrăvește tot, decât să moară de dor. Însă unora nu li s-a dat de ales.

„Unii ca ea nu trăiesc, mor imediat. Ea nu a murit pentru că o iubesc. (...) Bat pe la toate ușile. Scriu. Luați fetița mea, chiar și pentru experimente, pentru cercetări științifice... Sunt de acord să devină o broscuță de laborator, un cobai, numai să rămână în viață. (Plânge). Am scris zeci de scrisori... O, Doamne!”

       Cartea m-a făcut să conștientizez câtă nevoie au copiii de la Cernobîl de noi toți. Mamele lor nu pot fi învinovățite că au decis să îi aducă pe această lume, majoritatea au făcut-o din iubire, altele nu au avut de ales. Motivele nu mai contează, ci faptul că multe suflete inocente au nevoie disperată de ajutorul nostru. În acest sens vă invit să donați ONG-ului Chernobyl Children International, ați putea atenua suferința unui copil sau chiar să-i salvați viața.

      Cine trebuie învinovățit? Un întreg sistem putred până în măduva oaselor sau fiecare om în parte, fiecare cetățean care a urmat ordine fără să își pună întrebări? Este greu de spus, și nu trebuie neapărat găsit un vinovat. Cernobîl trebuie să fie o lecție pentru noi toți, și fiecare va înțelege din ea cât va fi dispus să înțeleagă, însă cine nu își cunoaște istoria, e obligat să o repete. 

      Rugăciune pentru Cernobîl este o carte pe care trebuie să o aveți în bibliotecă și pe care puteți găsi pe Libris. V-ar plăcea să fac o comparație între carte și serial? Sărbători fericite și lecturi plăcute, dragilor! :)

parcul de distracții abandonat din Chernobîl, unde nu s-a jucat niciun copil vreodată

Jumătate de rege (Marea Sfărâmată #1) de Joe Abercrombie

Titlu original: Half a King
Gen: YA, fantasy
Editura: Nemira
An de apariție: 2015
Număr de pagini: 308
Rating: 
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Odată, după ce tatăl său îl lovise la mânie, mama lui îl găsise pe Yarvi plângând. Prostul lovește, îi spusese. Înțeleptul zâmbește, observă și învață.
  Apoi lovește.”

            

       Jumătate de rege este primul volum dintr-o serie plină de situații-limită, inamici imprevizibili și victorii mărunte. Viața lui Yarvi se schimbă radical când e obligat să urce pe tronul pe care nu și l-a dorit niciodată și să renunțe la micul lui paradis pentru a fi conducătorul unui popor care nu-l va vedea niciodată ca mai mult de jumătate de rege. Dar de aici lucrurile devin chiar și mai dificile.

       Un lucru pe care l-am apreciat enorm la Jumătate de Rege este că Joe Abercrombie nu a utilizat deloc proză purpurie sau detalii nesemnificative menite doar să lungească inutil cartea. Dimpotrivă. Cred că este prima carte în care fiecare cuvânt joacă un rol, fiecare silabă are o anumită forță și aproape fiecare propoziție îți dă de gândit.

       Yarvi, protagonistul romanului, este o creatură firavă și cam stângace, care excelează doar la lucruri ce nu ar putea fi niciodată de folos regatului său (cum ar fi inteligența sau compasiunea, să zicem). Încă de când s-a născut a fost privit ca o creatură inferioară din cauza handicapului său fizic, și anume, lipsa unei mâini. Însă când tatăl și fratele lui mai mare sunt asasinați, Yarvi e obligat să preia coroana și astfel să devină victima unor comploturi de cea mai joasă speță.

      Yarvi ar fi trebuit să moară, însă zeii i-au permis cumva să trăiască, să aibă o șansă să-și îndeplinească jurământul cumplit și să-i ucidă pe cei care i-au dorit pieirea. Jumătatea de rege are de parcurs însă un drum lung până acolo, un drum oricum dar nu ușor, în care Zeița Morții le va sufla mereu în ceafă, lui și tovarășilor săi de drum. Cartea m-a ținut cu sufletul la gură tocmai pentru că nu este o poveste cu zâne, și lucrurile se puteau sfârși foarte prost în orice moment chiar și pentru personajul tău preferat.

     Călătoria din Jumătate de Rege este una de formare nu doar pentru protagonist, ci și pentru cititor. O odisee care îți schimbă perspectiva în legătură cu unele lucruri și care te ajută să le accepți cu mai multă ușurință pe altele. Nu i-am putut găsi nici măcar un lucru de reproșat, așadar este cartea mea preferată de anul acesta, și v-o recomand cu drag. Lecturi plăcute! :)

Călărețul de Aramă de Paullina Simons (recenzie, editura Epica)

Titlu original: The Bronze Horseman, #1
Gen: historical fiction,  WW2,  young adult, romance
Editura: Epica
An apariție: 2001, Număr de pagini: 919
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici sau de aici aici.
Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de către librăria online Libris cărora vreau să le mulțumesc foarte mult. 

„-Nu te speria! Uneori, lucrurile nu merg pe făgașul pe care n-l dorim. Indiferent câte planuri ne facem sau câte iluzii ne făurim. E adevărat?”

          

  Nici nu știu de unde ar trebui să încep, Călărețul de Aramă m-a schimbat complet și m-a făcut să privesc totul dintr-o altă perspectivă dezbătând adevăratele probleme pe care oamenii le-au trăit în perioada războiului dintre Uniunea Sovietică și Germania. Paullina Simons a făcut o treabă minunată cartea intrând în topul preferatelor mele imediat.

  Tatiana este mezina familiei, o fată simplă de numai șaptesprezece ani care nu știe încă cu certitudine ce-și dorește de la viață, însă în momentul în care războiul izbucnește își dă seama că nu mai poate sta pe tușă prea mult timp și trebuie să facă ceva pentru familia ei. Nu mi-a plăcut deloc evoluția acestui personaj, fiind una cam bruscă și rapidă, am înțeles că autoarea încerca să evidențieze schimbările petrecute în lumea și familia Tatianei de după război dar a ajuns la o femeie matura și plină de idealuri mult prea repede. 

Incipitul romanului ne arată prima zi de război, ziua în care toți așteptau importantul anunț pe care Stalin urma să-l facă, la fel și familia Tatianei, ascultau cu nerăbdare radioul știind că vor primi niște vești proaste.

  Ipocrizia Tatianei aproape că-i aduc la un pas de foamete, însă aici apare în fundal minunatul soldat rus, Alexander, bărbatul care o salvează pe fată și pe familia acesteia de la o moarte sigură.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care aceștia s-au întâlnit și mi-au plăcut, de asemenea  la nebunie și răsturnările de situație pe care povestea lor de dragoste le-au luat fiind destul de originale, ca să fiu sinceră, m-au luat puțin prin surprindere pentru că mă așteptam să fie ceva diferit, mult mai pueril și clasic.

. 

„-Ai străbătut străzile Leningradului sub salvele de artilerie germane, ai înfruntat atacurile canibalilor, ai sărit dintr-un tren aflat în mișcare ca să-ți găsești fratele și ți-e teamă de șoareci?”

  Mi-a plăcut foarte mult modul în care această care a fost scrisă, a mers mână-în-mână cu stilul și gustul meu, mi-au plăcut foarte mult replicile și modul în care majoritatea personajelor au fost conturate, construcția personajelor principale mi-a dat de gândit fiind niște personaje complexe care mereu au ceva de spus și un puternic mesaj de transmis.
Am rămas plăcut surprinsă să constat că deși cartea este încadrată în genul ficțiune istorică, autoarea s-a inspirat din viața reală a bunicilor ei, numărul apartamentului, străzile și multe din scene fiind adevărate, trăite pe pielea oamenilor din acele timpuri, gândul acesta m-a făcut să mă cutremur pentru că se vede clar că autoarea a stat mult timp pentru a se documenta despre incidentele de la 1941 cartea fiind plină de detalii sângeroase și totodată adevărate care-ți zburlesc părul de pe spate.

  Vă recomand cu mult drag cartea, intrând în topul cărților mele preferate și ocupând chiar primul loc, este o carte complexă cu mult potențial la care mă bucur nespus că am ajuns. Merge de minune cu zilele răcoroase de toamnă savurând-o alături de o cană cu ceai la gura sobei.

La răscruce de vânturi de Emily Bronte - recenzie

Titlu original: Wuthering Heights
Gen: clasic, gothic
Editura: Corint
An de apariție: 1847
Număr de pagini: 384
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„O singură rugăciune o să rostesc, și o s-o repet până mi-o înțepeni limba. Catherine Earnshaw, să n-ai parte de odihnă cât voi trăi eu! Ai zis că te-am omorât - prea bine, atunci bântuie-mă! Așa fac victimele, își bântuie ucigașii. Cred în asta - știu că spiritele au mai umblat pe fața pământului. Rămâi mereu cu mine - sub orice formă vrei - fă-mă să-mi pierd mințile! Fă orice, numai nu mă lăsa în abisul ăsta în care nu te pot găsi! Of, Doamne! Nu-mi mai găsesc cuvintele. Nu pot trăi fără viața mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!”

            

       La răscruce de vânturi este o poveste despre dor și suferință, despre puterea iubirii de a transforma pentru câteva clipe până și cele mai diabolice suflete în întruchiparea purității și nu în ultimul rând este o operă ce pune în prim-plan un loc izolat de societate, unde un om însetat de răzbunare va încerca să distrugă paradisul a doi copii fără nicio vină.

      Dacă de obicei vă simțiți atașați de personajele unei cărți, cele din „La răscruce de vânturi”vor reuși să vă stârnească doar simpla repulsie. Heathcliff este un necioplit, atât de nepoliticos încât șochează și care nu se sfiește din a aplica corecții fizice persoanelor de sex opus, iar Catherine este o femeie cu caracter de copil răsfățat, care s-a căsătorit din interes și care face de fiecare o adevărată scenă când lucrurile nu sunt făcute după bunul ei plac.

     În ciuda caracterelor lor imposibil de suportat de cei din jur, cei doi se iubeau de parcă ar fi fost două jumătăți ale aceluiași întreg. Câteva cuvinte nepotrivite spuse la momentul nepotrivit i-au despărțit însă pentru totdeauna pe cei doi, iar când s-au reîntâlnit era deja prea târziu.

      Am simțit o oarecare milă până și pentru aceste două ființe disgrațioase, deoarece ele au demonstrat că până și cel mai nemilos om se schimba când e în preajma persoanei iubite, până și un om animalic, detestat de toți cei din jurul lui și capabil să cauzeze doar teroare, este tandru în preajma persoanei iubite.

„(...) așa că el nu va ști nicicând cât de mult îl iubesc; și simt asta nu fiindcă-i chipeș, Nelly, ci fiindcă seamănă cu mine mai mult decât eu însămi. Nu știu din ce-s făcute sufletele, dar al meu și-al lui sunt la fel. De-ar fi să dispară tot și să rămână el, aș continua să trăiesc; iar dacă ar rămâne restul și el ar pieri, atunci tot universul mi-ar deveni străin.”

     Îți este ușor să îl urăști pe Heathcliff, mai puțin atunci când te gândești la copilăria lui teribil de dureroasă, când s-a trezit într-o zi aruncat de la rangul de copil răsfățat la cel a unui biet servitor neplătit, privat de dreptul de a învăța să scrie sau să citească. Emily Bronte a creat niște personaje complexe, care îți vor stârni sentimente variate, deoarece poveștile lor de viață sunt schițate perfect, atât de bine încât par reale.

     Răzbunarea este o otravă care își ucide încet posesorul. Protagonistul cărții a încercat să își verse mânia, disperarea pe care o simțea în suflet, pe copiii dușmanilor lui, care nici măcar nu au fost născuți atunci când părinții lor i-au făcut o nedreptate lui Heathcliff. Când răzbunarea sa a fost completă, în toată cumplita ei valoare, domnul Heathcliff și-a dat seama că rezultatul nu îi ușura cu nimic situația, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Ura naște ură și nimic altceva.

      Iubirea lui Hareton pentru Cathy îl metamorfozează pe acesta într-un gentilom. La vârsta de 23 de ani Hareton era mulțumit cu viața simplă pe care o ducea, ce se asemăna cu viața oricărui țăran din acele timpuri, dar când a întâlnit-o pe domnișoara Cathy acesta a început să aspire la mai mult și l-am admirat atât de mult când s-a chinuit să descifreze o carte cu simboluri care îi erau complet străine. Hareton a fost personajul meu preferat din întregul roman, deoarece el a făcut ceva ce mulți nu au niciodată curajul să o facă: și-a depășit condiția, a renunțat la tot ceea ce știa până atunci pentru a se autodezvolta, nu a acceptat să fie o victimă neputincioasă a destinului.

      La răscruce de vânturi este o adevărată elegie, o carte ce ilustrează răutatea, aroganța și mitocănia lumii în care trăim, și cum iubirea e singura care reușește să facă ordine în tot acest haos.

Un Lucru Absolut Remarcabil de Hank Green (recenzie, editura Leda Edge)

Titlu original: An Abolutely Remarkable Thing (An Absolutely Remarkable Thing, #1)
Gen: fantasy, thriller
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 407
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici

„Un om care se teme de repercursiuni, poate chiar și de Carli. Un om care vrea să obțină răspunsuri și să aibă o realizare proprie. Un om care înțelege mult prea târziu impactul rețelelor sociale la nivel cultural, afectiv și social. Un om care descoperă Un lucru absolut remarcabil: nimic nu este imposibil.”

             

Am adorat cartea și am savurat-o până la ultima pagină, mi-a plăcut nespus de mult povestea și modul unic în care aceasta a fost scrisă, modul în care parcă autorul a lăsat acolo înăuntru, între pagini, ceva din el m-a fascinat și m-a lăsat complet mască.

April May a fost o fată obișnuită, cu o viață plictisitoare de care până și ea s-a săturat, însă, într-o seară, imediat după ce a ieșit de la muncă ceva o aștepta în mijlocul străzii, un robot imens și fascinant. Decide că un lucru remarcabil ca acesta nu poate fi ignorat, își cheamă prietenul și fac împreună un videoclip care ajunge foarte viral pe YouTube făcându-le fețele foarte populare, videoclip difuzat chiar și la TV acompaniate de fețele celor doi oameni care au devenit cei mai căutați și importanți adolescenți de pe planetă. 

Pe lână toată faima atribuită, a mai apărut și o mare problemă, descoperirea misiunii Carlilor (numele roboților dat de April). 

Cei doi se văd prinși în planurile guvernului cu sau fără voia lor și sunt obligați să facă ceva în legătură cu asta pentru că un lucru e sigur, Carli nu sunt de pe pământ, nimeni nu știe dacă sunt periculoși sau dacă sunt pașnici și April May este adolescenta care întreține legătura dintre oameni și Carli.

„Puterea fiecăruia dintre noi de a-i face pe niște oameni complet necunoscuți să se simtă groaznic, înfricoșați și slabi e de-a dreptul uluitoare!”

Mi-a plăcut mult modul în care a fost scrisă cartea, fiind unul unic sau, mai bine zis foarte rar întâlnit, personajele povesteau întâmplarea asemena unui jurnal, adresându-se cititorilor cu ajutorul unor apelative drăguțe. Povestea este una interesantă, consider că nimic nu poate fi reproșat în legătură cu ea pentru că modul în care a fost concepută și construită este aproape perfect. O poveste care te pune pe gânduri și-ți ocupă mult timp, o carte care-ți rămâne în cap chiar și după ce ai terminat-o .

  Vă recomand cartea cu mult drag, o lectură antrenantă și diversificată, complet diferită față de tot ceea ce am citit până acum!

Băiețelul de 1000 de ani de Ross Welford (recenzie, editura Vellant)

Titlu original: The 1,000-year-old Boy
Gen: fantasy, thriller
Editura: Vellant
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 407
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.
Pentru mai multe cărți însemnate de la Vellant click aici.

„Pentru că acum înțeleg, poate mai bine decât toți ceilalți oameni, un lucru teribil de important: fără moarte, viața este doar existență.”

       

  Mi-a plăcut la nebunie cartea, m-am distrat, am râs alături de personajele principale și totodată am suferit împreună pentru că povestea m-a captivat, am început cartea ieri și încă de la prima pagină parcursă am fost de nedespărțit, o poveste plină de curaj, tânără și amuzantă. coordonată de un băiețel de 1000 de ani. 

  Alfie Monk e un pre-adolescent de 11 ani obișnuit, la prima vedere, însă, dacă ajungi să petreci mult timp în preajma lui (aici vorbim de luni, poate chiar ani) îți dau seama că micuțul nu e atât de micuț precum ți s-ar părea, e de fapt, un suflet bătrân de 1000 de ani închis în corpul și înfățișarea unui băiețel de 11. Lucrul ăsta suna fascinat, știu, pentru mulți viața veșnică ar fi o dorință, explicit un vis împlinit, însă Alfie s-a săturat, urăște faptul că el nu poate fi normal la fel ca toți ceilalți, urăște că are restricții în legătură cu prietenii pe care ș-i poate face și urăște la culme că nu poate sta alături de ei pentru mult timp fără ca aceștia să nu intre la bănuieli. 

El și cu mama sa erau mai mereu puși pe fugă, mereu în alertă în cazul în care autoritățile ar fi descoperit ceva putred la mijloc în legătură cu boala de creștere a băiatului inventată chiar de mama acestuia ar da bir cu fugiții și ar reveni imediat ce oamenii ar fi morți sau mult prea bătrâni pentru a-și aduce aminte ceva. 

  Însă, un everiment neașteptat se întâmplă, ceva oribil la care Alfie și familia sa (mama și pisica) iau parte, un everiment în urma căruia băiatul rămâne singur pe lume, având cu el doar doi amici în care nu știe sigur dacă poate avea încredere deplină încă, este luat într-un centru de plasament și dat la școală, lucrurile încep să se complice iar acesta știe că trebuie să rezolve problema vârstei cât mai rapid până când cineva nu se prinde și are nevoie de tot sprijinul prietenilor pentru că urmează să luați parte la o aventură pe care cu siguranță, nu o veți uita niciodată. 

„Oamenii din secolul al XXI-lea au obiceiul de a spune niște lucruri tare ciudate: „Va trebui să învăț să trăiesc cu mine cu mine însumi” sau „Va trebui să mă iert”. Toate aste sunt niște baliverne - uite „baliverne”, pe de altă parte, e un cuvânt pe care îl rostesc puțini oameni în ziua de azi.”

  Așa cum am spus și mai sus, mi-a plăcut foarte mult cartea, stilul de scrierea fost unul simplu, bineînțeles fiind predestinată unui public mai mic, însă cred cu tărie că povestea ar trebui citită de fiecare adult și copil în parte pentru că, cu toții avem ceva de învățat din experiența lui Alfie. 

  Vă recomand cu drag cartea fiind numai bună de savurat într-o zi călduroasă de vară alături de o cană cu suc rece.