Scrisoare de dragoste de MIhail Drumeș - Recenzie

Titlul original:Scrisoare de dragoste
Gen:Clasic ,Romance
Editura: ART
An de apariție:2015
Număr de pagini:342
Rating: 

Cartea poate fi achiziționată de aici

„Pentru mine, problema de căpetenie e asigurarea independenței materiale, care să-mi aducă pe tavă timpul necesar pentru căsătoria-lovitură! A doua cale nu există!      Ei bine, voi rezolva problema punând la bătaie toate resursele de care dispun, ferindu-mă, în primul rând, de imixtiunea primejdioasă a dragostei. Oh, în privința asta mă pot considera imun, iubirea nu mă preocupă, ca și când nici n-ar exista pe lumea asta!”

         

Scrisoare de dragoste  este o carte care ilustrează povestea lui Dinu  Gherghel, un tânăr student la Drept și Litere care nu credea niciodată că dragostea îl va lovi, dar totuși dorea să se căsătorească pentru a putea acumula avere.

Prima lui dragoste adevărată fiind Anda Brădeanu, Ghiocela cum îi plăcea lui să o alinte și ea studentă la Litere, o fire liberă și pură ce îi atrage atenția lui Dinu la prima lor întâlnire, în tren.

După întâlnirea în tren cu Ghiocela, Dinu începe să se gândească tot mai des la ea și la modul cum o va putea întâlni din nou, fără să înțeleagă ce se petrece cu el și nici faptul că deja căzuse în mrejele tinerei fete!

Mihail Drumeș reușește să construiască o poveste minunată îmbinând dragostea adevărată a lui Dinu pentru Ghiocela cu nevoia lui de a se îmbogăți și a câștiga un statut important în societate, fără să țină cont că prin acțiunile lui ar putea să și rănească partenera.

Din punctul meu de vedere cartea merită citită fiind scrisă într-un mod plăcut și lipsit de brutalitate!

Cu siguranță e o carte care va întipări în mintea cititorului momente de neuitat și veți vrea să citiți și alte carți de același autor, la fel ca mine!

Pot spune că am rămas foarte impresionată de această carte și de povestea de dragoste a lui Dinu Gherghel și a Ghiocelei, care mi-au demonstrat încă o dată că omul nu poate fi stăpân pe sentimentele lui și faptul că unele persoane pe care le cunoaștem pot lăsa urme adânci în viața noastră!

Cât despre conturarea personajelor pot spune că este una complexă, ele fiind construite pe anumite valori morale și cu o ușurință fantastică de a se adapta anumitor situații din viața lor.

Personajul meu preferat este Anda, o fire tânără și ambițioasă cu visuri mărețe, dar în ciuda vârstei ei fragede dă dovadă de maturitate în unele momente critice ale romanului, ceea ce îmi stârnește admirația față de ea și mă atrage să aflu mai multe lucruri despre ea.

Cu siguranță o recomand tuturor celor care sunt atrași de literatura clasică și nu numai, cred că este o carte care trebuie musai citită fără nicio îndoială!

Aș spune că nu o recomand cu toate că mie destul de greu, celor care sunt atrași de cărți fantastice sau de aventură pentru că cartea are o acțiune realistă, firească fără prea multe momente de suspans.

Iubire Periculoasă, #3 - Dușmani de Sânge (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Dușmani de Sânge (Iubire Periculoasă, #3)
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 552
Rating:  

„Uneori, poți obține totul exact atunci când nu mai ai nimic. Poți primi răspunsuri la rugăciunile tale atunci când nu le mai spui. Visele ți se pot îndeplini în momentul când uiți de ele. Destinul fiecăruia dintre noi e scris undeva, de la început până la sfârșit. Nimeni nu-l cunoaște pe al lui, dar dacă e un lucru de care sunt sigură în legătură cu al meu; e acela că odată cu Harris, viața mea a trecut la cu totul alt nivel.”

            

  Înainte de toate, vreau să vă spun că am trăit odată cu personajele ce au împletit o acțiune atât de frumoasă în această carte, am plâns odată cu ele și am zâmbit de fiecare dată când o simțeam pe Kath fericită, în brațele lui Harris, cu siguranță este cartea mea preferată din întreaga serie și de asemenea, cartea mea preferată YA. 

  După cum probabil știți, dacă ați citit și celelalte volume din serie, Katherine s-a aruncat cu totul în lumea periculoasă din care iubitul ei, Harris face parte. A decis să ia povara pe umerii ei și este „pregătită” să înfrunte alături de băiatul problemă toate pericolele aferente. 

Ceea ce nu știe fata este că lumea traficanților și a gangsterilor din care acesta face parte este mult mai periculoasă decât a lăsat Harris să pară, plină ochi de oameni influenți și plin de bani care te pot face să dispari de pe fața pământului fără să lase vreo urmă care să dea de bănuit.

După sfârșitul celui de-al doilea volum ne-am dat seama că fata a intrat în foarte multe belele pentru a-l apăra pe Harris de lege, însă acestea nu au fost nici pe departe cele mai grave sau importante, Georgiana ne-a pregătit în cel de-al treilea volum muuuuuult suspans care mi-a făcut inima să bată de cel puțin două ori mai repede și m-a făcut, de nenumărate ori să-mi rod unghiile de spaimă pentru că, așa cum am spus și mai sus, am trăit odată cu personajele și am fost complet prinsă în poveste. 

  Am fost plăcut surprinsă să realizez că stilul de scriere este cu mult mai bun fața de modul abordat în celelalte două volume și asta m-a bucurat foarte mult, deși în continuare cartea fost acompaniată de niște greșeli gramaticale am decis să trec cu vederea peste ele, nefiind la fel de grave precum în volumele precedente. 

De data aceasta accentul nu a fost atât de strident pus pe relația de iubire dintre cele două personaje cât pe acțiune, suspans și dramă, lucru care m-a bucurat foarte tare pentru că începeam oarecum să-mi fac probleme că mă voi plictisi de personajele principale și nu voi mai avea tragere de inimă să continui seria. 

În ciuda numărului voluminos de pagini pe care povestea îl are este un page-turner garantat și nimic nu te poate plictisi pentru că, după cum am spus și mai sus, este plină ochi de acțiune.

„Prin tatuajul ăsta, Harris e pentru totdeauna al meu și eu sunt pentru totdeauna a lui. Indiferent de ce se va întâmpla pe vitor cu noi, pigmentul ăsta va demonsta ce am fost eu și el odată. Cumva, totul trebuie echilibrat. Am o viață periculoasă acum, trăiesc câte o dramă aproape zilnic, dar mi-e interzis să mă mai plâng având în vedere bărbatul pe care l-am primit. Nimeni nu are dreptul la perfecțiune absolută.”

  Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă povestea ar fi avut loc pe teritoriul României, am simțit cumva  nepregătirea din vocea tânără a autoarei și mi se pare că nu s-a informat destul în legătură cu spațiul în care are loc acțiunea pentru că erau amintite niște lucruri foarte vagi care lăsau de dorit.

  Vă recomand cu drag povestea, fiind una dintre preferatele mele, o lectură ușoară numai bună de savurat la mare într-o zi fierbinte de vară!

Iubire periculoasă - Cercul Vieții, Iubire Periculoasă, #2 (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Iubire Periculoasă - Cercul Vieții
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 519
Rating:  

„-Am știut ce va însemna dragostea pentru mine chiar înainte să o simt. Tu ești totul pentru mine acum, Katherine. Sunt ca o planetă secată. Aruncată departe în Univers, uitată de toată lumea și complet nefolositoare. ... Tu nu ești o simplă ființă pentru mine, Katherine, nu ești o simplă fată care s-a potrivit caracterului și preferințelor mele. Tu ești esența vieții mele.”

             

  Nici nu știu de unde ar trebui să încep. Cartea asta m-a dat complet peste cap și mi-a ruinat zilele, am uitat și să mănânc (un lucru specific pentru Kath), am uitat și să dorm pentru că povestea m-a prins în mrejele ei mult prea tare. Am stat nopți la rând trează pentru a vedea cum minunata poveste de dragoste dintre cei doi evoluează. Cât de frumos și cât de intim a fost modul autoarei de a livra fabuloasa și prea-bine cunoscuta Iubire Periculoasă. 

  Sunt sigură că deja știți, dar țin să vă reamintesc, Harris Stone este cel mai frumos băiat din tot liceul și face ravagii prin toate colțurile lumii, povestea dintre cei doi, trebuie să fim sinceri, a început într-un mod banal, pueril, ne așteptam cu toții dar ce a urmat după...

Katherine, o fată cu un înveliș de fier, dură și rece cu toată lumea are un trecut foarte dureros și plin de despărțiri crunte, venită în Seattle alături de tatăl ei pentru a se reinventa, pentru a-și construi viața de la zero, fără mama ei care să-i fie alături cade direct în brațele Demonului, așa cum este și poreclit.

Harris un bărbat superb care are multe de ascuns, este atras de Kath și de toate farmecele ei, împreună formând „cuplul anului”.

Toate lucrurile rele pe care protagonista noastră le-a făcut o ajung mai încet sau mai târziu din urmă și o bântuie toată viața. Începe să realizeze că devine ușor-ușor dependentă de Harris, însă este deja prea târziu, niciodată nu poți să-i comanzi inimii. Se vede afundată până peste cap în problemele și afacerile băiatului din  care nici nu vrea și nici nu poate să scape.

  Cursele periculoase organizate de aceștia s-au transformat într-o bătălie pe viața și moarte, o bătălie la care Kath a luat parte, un măcel pe care cu siguranță nu-l va uita toată viața. Începe să realizeze că expresia „Iubire Periculoasă” nu e doar o vorbă-n vânt, e ceva real, mai ales atunci când ești alături de Harris. 

„Nu am crezut că exiști dar asta nu înseamnă că nu te-am așteptat. Și cel mai murdar suflet are dreptul la o speranță. Speranța la fericire și iubire. Și eu m-am gândit atât de mult la cum ar putea fi asta pentru mine încât am știut că ești tu încă din primul moment. Eram orgolios și nesimțit doar pentru că totul se simțea atât de puternicși îți adoram impulsivitatea, dar am știut că vei fi a mea, iubito, încă din prima secundă în care mi-am întors privirea spre tine și parcă o voce îmi urmal în urechi: Ea e!”

  În prima recenzie, pentru primul volum am spus că autoarea a încercat să copieze cunoscuta poveste din After, serie scrisă de Anna Todd, însă acum am mici îndoieli și îmi pare rău că am spus asta, cred că mai de-grabă Anna Todd a furat de la Georgiana noastră! Haaha, glumesc... bineînțeles. Trebuie să recunosc că au fost anumite aspecte care au bătut la ochi -nunta părinților, obligat de partener să mergi- însă nu au fost deranjate. Mi-a plăcut stilul de scriere și trebuie să recunosc că se simte o oarecare îmbunătățire față de primul volum. 
De data asta lucrurile se întâmplă într-un mod alert, secretele sunt copleșitoare și relația începe să devină din ce în ce mai șubredă din cauza lor. 
M-am bucurat de fiecare pagină până la ultima, atât cât am putut și în momentul în care am dat peste Mulțumiri, la final, inima mea a rămas spartă în milioane de bucățele cu tăria și convingerea că o să citesc volumul trei cât de curând. 

  Vă recomand cu drag cartea, după cum am spus și mai sus, a ajuns până în topul preferatelor mele, o lectură minunată, antrenată, numai bină pentru vară.  

Hanoracul tău de Cristina Oțel (recenzie, Editura Quantum Publishers)

Titlu original: Hanoracul tău
Gen:  YA, romance
Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2018
Număr de pagini: 249
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„În alte zile, natura îmi vorbește. Nu la propriu, desigur, îmi place să cred că, în ciuda clipelor de zbucium, sunt un om sănătos la cap, dar, pentru mine, mintea îmi este pânza, natura este o pensulă și emoțiile trezite de aceasta sunt culorile care îmi completează trăirile.”                    

       

SINOPSIS:

Lui Mihail îi plac puloverele și culorile împrăștiate pe pânză. Dar nu-i place deloc când se așează în bancă și Anastasia tace. Anastasiei nu-i plac nuanțele de pe pielea ei și nici sunetele pe care doar pereții camerei sale le aud. Când Mihail începe să se uite, cu adevărat, la Anastasia, descoperă atât de multe minciuni și panică inundându-i fetei plămânii, încât se întreabă cum a reușit aceasta să-și coasă buzele, să-și păstreze secretele și să amăgească atât de mulți oameni cu priviri seci.

PĂREREA MEA:

  Hanoracul tău e acea poveste care dă dependență, e o poveste de dragoste reușită care sparte tiparele și te face să te îndrăgostești odată cu personajele. O voce tânără cu încă o poveste de dragoste care să ne șocheze și care să ne încânte.

  A trecut ceva timp de când am citit „Felinare Stinse” cartea de debut a autoarei care m-a uns pe suflet, o poveste care m-a bucurat și de care nu m-am putut despărți multă vreme citind și recitind anumite pasaje care mă duceau cu gândul la cei doi protagoniști, Sorina și Adrian, însă a fost o surpriză să constat că autoarea nu s-a putut despărți de cele două personaje și le-a adus și aici ceea ce mi s-a părut puțin ciudat și intrigant.

Autoarea a păstrat cumva aceleași personaje și a făcut ca totul să se învârtă din nou în jurul aceleași familii ceea ce m-a deranjat puțin pentru că eu așteptam altceva, o poveste nouă care să mă încânte la fel cum a făcut-o prima și care să mă bucure din toate punctele de vedere, însă, din păcate nu am primit asta.

  După cum spune și sinopsis-ul, Mihail este un adolescent care iubește culorile împrăștiate pe pânză și puloverele, un adolescent simplu care se bucură de viața modestă pe care o are alături de fratele lui și de iubita acestuia pe care a ajuns foarte ușor să o considere parte din familie datorită comportamentului ei copilăresc pe care toată lumea îl adoră. Urmat de umbrele trecutului care amenință să iasă la suprafață, Mihail se ține tare pe picioare și încearcă pe cât posibil să nu se uite în spate. 

De partea cealaltă, o avem pe Anastasia, o fire dură, o fată tăcută care ascunde multe lucruri sub masca nepăsătoare și bolnăvicioasă pe care o are în fiecare zi la școală cu care ceilalți au început să se obișnuiască se afișează în lume și pretinde că totul este bine, ignorând bârfele și cuvintele rele care îi sunt adresate zilnic. Însă, Mihail nu poate, Mihail nu poate sta nepăsător ascultând toate cuvintele jignitoare adresate fetei. 

  Prin intermediul unui proiect școlar comun, cei doi ajung cumva obligat-forțat să petreacă mai mult timp împreună, timp prețios pe care Mihail nu are de gând să-l irosească având în vedere că nota lui de trecere stă la mijloc. Timp în care băiatul are privilegiul să vadă și să asculte ce are de fapt Anastasia de spus, pentru că după căștile de care fata este atât de nedespărțită stau niște urechi care au auzit multe certuri și multe cuvinte urâte venite chiar din partea tatălui care cumva, fără să-și dea seama, i-au pătat sufletul și l-au făcut mai mic.

„Fata asta e o mare minciună. Nu o mincinoasă, nu ăsta este cuvântul potrivit. Ce văd eu și ceilalți oameni este un ambalaj sub care se ascunde ceva. O frântură din acel ceva a ajuns la urechile mele în noaptea în care a furat-o somnul în mașina lui frate-meu.”

  Ceea ce m-a deranjat pe mine foarte tare a fost faptul că relația lor a avut un început foarte încet și greu, trebuie să recunosc că m-am plictisit pe alocuri și aș fi vrut ca totul să se miște într-un ritm mai alert. 

Din punctul meu de vedere, cartea a fost scrisă într-un mod minunat și personajele au fost conturate foarte frumos, sunt aproape sigură că autoarea are o chemare pentru așa ceva și sunt sigură 100% că este foarte talentată în ceea ce face, pentru că am reușit cumva să mă pierd în cuvintele ei frumoase și frazele delicate în care a îmbrăcat totul dar mi se pare că a folosit foarte multe metafore atingând anumite corzi sensibile care nu trebuiau atinse pentru că uneori, mă trezeam gândindu-mă l altceva în timp ce citeam fiind nevoită să recitesc anumite paragrafe pentru a-mi intra în minte. 

  Per total, este o carte minunată pe care o recomand tuturor cu căldură, o lectură minunată în care te poți pierde ușor. 

Recenzie: Puls în alb și negru (Puls în alb și negru #1) de Laura Hartte

Titlu original: Puls în alb și negru
Gen: YA, romance
Editura: Smart Publishing
An apariție: 2019
Număr de pagini: 366
Rating:

Mulțumesc autoarei pentru acest roman! :-)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

   „Mă culc cu o tipă doar pentru a nu mă mai simți singur și sfârșesc mai pustiit ca niciodată. Partea proastă e că ele cred că odată ce am făcut sex inima mea bate doar pentru ele. Cum ar fi să afle că n-am inimă? Că trăiesc doar pentru că nu am de ales? Că pentru mine inima nu e decât un mușchi? Anatomie pură. Nu e nimic romantic aici. Nu a fost niciodată și nu va fi. Uneori cred că pur și simplu n-am fost făcut pentru așa ceva. Mi s-a spus că nu sunt ușor de iubit, le-am spus că nu tind spre asta atâta timp cât eu nu sunt capabil de iubire.” 

            

Există multe tipuri de iubire. În fond, nicio poveste de dragoste nu se aseamănă cu o alta. Însă, toate au un factor comun: toate necesită timp și efort. Nu a fost cazul și la „Puls în alb și negru”, deoarece, de când am citit prima pagină m-am îndrăgostit iremediabil de stilul de scriere al autoarei și de destinele complicate, aproape tragice, ale personajelor.

   „Trăiesc. Mor. Și mă doare! (...) Urăsc lumina, dar mi-e frică de întuneric. Iar de fiecare dată când mi-e frică vreau să închid ochii. Îmi vine să urlu, să arunc cu pumnii în stânga și în dreapta. Îmi vine să fug, dar ceva mă ține captiv în orașul ăsta nenorocit. I-am invidiat pe cei care au avut curajul să plece, pe cei care și-au cruțat propriul destin și asta pentru că ei avveau de ales. Eu n-am. Sunt legat de un oraș care mi-a furat și ultima fărâmă de umanitate. Sunt legat de o familie destrămată. Sunt legat de un tată pe care îl urăsc mai mult decât orice. Îl urăsc pentru că atunci când îl privesc mă văd pe mine.” 

(acesta a fost începutul primului volum )

Puls în alb și negru este o gură de aer proaspăt în literatura română contemporană. Laura Hartte și-a așternut sufletul pe hârtie, și ne-a făcut să reflectăm la cea mai nocivă otravă, cel mai frumos blestem: dragostea.
Ar putea dragostea să salveze suflete damnate? Ar putea un înger să scoată un diavol afară din infern? Poate iubirea să dezlege lanțurile strânse în jurul unui suflet de-a lungul a ani întregi de suferință? Nu pot lăuda îndeajuns măiestria cu care Laura își țese povestea. Fiecare cuvânt îți atinge o coardă sensibilă, iar, într-un final frazele se unesc într-un cântec al speranței, al durerii și al vindecării. Laura scrie cu o voce mult mai matură decât este de așteptat la 18 ani proaspăt împliniți și demontează mitul conform căruia în țara noastră s-ar publica doar cărți superficiale. Autoarea ia o temă despre care s-a vorbit de atâtea ori și ne-o înfățișează într-o lumină nouă. Clasica poveste cu „băiatul rău și fata bună” devine ceva mult mai complicat decât atât. Personajele par zguduitor de reale, și deși nu ies din tipare, caracterele lor sunt extrem de detaliate.

Ni se acordă ocazia să privim în spatele vieții aparent perfecte ale lui Noah. Deoarece, printre crăpăturile vilei luxoase ale adolescentului, se poate observa inima lui făcută țăndări. Dacă privești mai atent, poți observa trauma provocată de moartea mamei lui, care nu s-a șters cu adevărat niciodată, și l-a forțat să-și construiască un mecanism distructiv de apărare, care consta în a nu lua nicio relație în serios. Undeva, departe, pe un coridor întunecat, poți observa zâmbetul știrb al unei micuțe căreia i-a dus o acadea, dar și plăcuța de la intrarea în clădirea în care aceasta își trăiește ultimele clipe, o plăcuță pe care scrie cu litere crunte „Spital de pediatrie”.

   „Ți-e frică să fii fericit pentru că după fericire vine mereu durerea. La fel cum după viață vine moartea. Totuși, oamenii continuă să-și trăiască viața chiar dacă știu că vor muri. Pentru că merităm cu toții puțină fericire, nu? Chiar dacă e urmată de durere.” 

Puls în alb și negru ne dovedește că viața nu trebuie să fie monocromă – chiar dacă lucrurile par uneori sumbre, mereu se va ivi de undeva puțină lumină. Și la polul opus, ce rost ar mai avea fericirea, dacă oamenii n-ar fi simțit mai întâi suferința, ca să o poată aprecia cu adevărat? Poate că, la urma urmei, viața a fost făcută pentru a fi în tonuri de gri. O învățătură pe care pot spune că am desprins-o din această carte este că nu contează cât de puternic este dușmanul tău, deoarece atunci când mai multe minți își unesc forțele și luptă pentru ceva pe care și-l doresc cu adevărat, mereu va exista o cale. Mereu. Paradoxal, deși cartea „Puls în alb și negru” descrie cele mai întunecate locuri ale minții umane, case bântuite de fantome ale trecutului: oameni dragi trecuți în neființă, mie cartea mi-a acordat speranță. Pentru că, indiferent de cât de zdrobit ar fi sufletul tău, sau cât de adâncit ai fi tu în infern, nu poți ști niciodată când un înger s-ar putea îndrăgosti de frumusețea ta întunecată. Nu poți ști niciodată când vei întâlni persoana minunată dispusă să te salveze, sau când vei găsi în tine puterea de a te salva de unul singur.

Recenzie: Călătorie în abis de Mădălina Rusescu

Titlu original: Călătorie în abis
Gen: romance
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 243
Rating:

Mulțumesc autoarei pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„În mine știu că se zbat tainele lumii. Sunt martora războiului celor două conștiințe opuse pe care Dumnezeu le-a lăsat în fiecare dintre noi. În mine răsună voci, ecouri din toate părțile, e un haos total ascuns bine sub zâmbetul larg pe care doar dacă nu vrei să-l vezi, nu îl vezi. (...) În mine se deschid și se închid portalurile lumii pe care îmi doresc din tot sufletul să o proiectez în realitatea asta, în care cred că îmi doream ca domnul T. să mă țină de mână...”

            

     Îmi dau seama că această carte ar fi vrut să fie una filosofică, despre căile ciudate ale destinului, o poveste profundă despre o iubire imposibilă care devine posibilă, spusă cu un limbaj metaforic și plin de lirism, însă, ceea ce a reușit autoarea să ilustreze prin cartea asta este doar încă o poveste tip Wattpad, într-adevăr scrisă (aproape) bine gramatical, dar cu personaje banale și o poveste cum nu se putea mai incredibilă.
      Începutul este într-adevăr interesant. Facem cunoștință cu protagonista noastră și existența ei haotică. Gândurile ei sunt extrem de împrăștiate, și le vom contempla din plin, deoarece narațiunea este la persoana întâi. Viața Cassandrei este cum nu se poate mai monotonă și trebuie să și-o continuie, deci, în modul ei firesc: să meargă la muncă dis-de-dimineață. Însă pe drum se întâlnește pentru prima dată cu un domn elegant de la care nu-și va mai putea lua gândul 100 de pagini de aici încolo, cu toate că, știa exact 3 lucruri despre el: 1) că e blond 2) că e medic 3) că îl cheamă Vlad Teodorescu.
      Ni s-a întâmplat tuturor. Vedem un străin pe stradă și ochii noștri se transformă în inimioare când ne uităm la fața lui superbă. Dacă suntem norocoși, inițiem și o conversație stângace cu el. Dar, naratoarea noastră era convinsă că Vlad Teodorescu era iubirea vieții ei. Când mergea cu bicicleta în parc se gândea la el. Razele soarelui care intrau pe geam îi aminteau de el. Când s-a sărutat cu fostul ei iubit s-a gândit la el. Sper că ați priceput aluzia. Cassandra nu-l iubea cu adevărat pe tipul acela, cum nici nu e posibil să iubești o persoană despre care nu știi nimic, ci era complet obsedată de el. Atât de obsedată, încât unele pasaje sunt cam înfricoșătoare.
        Și... naratoarea are 24 de ani. Nici măcar nu e o adolescentă, fapt care poate ar face întâmpările din această carte să fie oarecum mai ușor de digerat. *Ok, nu și partea în care Cassandra devine schizofrenică și are o halucinație cu V. Teodorescu, în public; partea asta a fost deja prea mult*.

        Plot twistul este că fata va suferi un accident în Spania și va dobândi amnezie. În acel punct, cartea se schimba radical (slavă domnului, scăpăm de pasajele nenumărate cu Vlad). Nu sunt expertă, însă pe mine chiar nu m-a convins prestația Cassandrei. Nu m-aș aștepta în niciun caz ca amnezia să fie vindecată ca în această carte, dar, oricum, nu aveam mari pretenții, pentru că este o carte stereotipică de dragoste la urma urmei. Deci, am sărit multe pasaje din această secvență.
       Revenind la personaje: Cassandra este adolescenta naivă de 24 de ani, cea mai bună prietenă a ei se comportă ca un sugar, deși este de o vârstă cu ea (și Cassandra o alintă „Cocuța”), doctorul minunat este bărbatul fatal, inteligent și bun la toate, și jumătatea perfectă a Cassandrei. Nu vă așteptați să empatizați cu vreun personaj, pentru că veți fi dezamăgiți. Toate personajele sunt încadrate în niște tipare stricte, fără să aibă nicio însușire specială.
       Și acum cred că am ajuns la momentul în care mă întrebați de ce am terminat, totuși, cartea. Pentru că, nu este dureros de lungă și nu vreau în niciun caz să jignesc autoarea cărții, însă, mi s-a părut atât de penibilă cartea încât a devenit amuzant. Evident că romanul a avut un sfârșit penibil pentru a fi în ton cu restul cărții, iar destăinuirea lui V. Teodorescu m-a șocat cu desăvârșire la cât de înspăimântătoare a fost.
       Nu regret că am citit cartea și o recomand în favoarea cărții Fluturi, și a câtorva de pe Wattpad, dar nu și dacă aveți ceva mai bun de atât în bibliotecă.