Povestea lui Gaston Leroux nu numai că m-a fermecat, m-a cucerit pur și simplu, și m-a transportat într-o lume învăluită în mister, unde necunoscutul îți dă fiori reci pe șira spinării. Opera Garnier este o clădire imensă, cu pasaje subterane și camere uitate în negura timpului, așa că este normal să circule zvonuri care de care mai ciudate, dar unde se termină mitul și unde începe realitatea?
Cuvântul-înainte al autorului mi-a stârnit curiozitatea asupra întrebării precedente. În funcție de sursă, evenimentele din carte se pretind a fi mai mult sau mai puțin veridice. Lacul de la subsolul operei chiar există. Întâmplarea în care candelabrul a căzut, este de asemenea, pe jumătate adevărată. Protagonista este bazată pe o cântăreață adevărată, și se spune la fel și despre fantomă.„Fantoma de la Operă a existat. Nu a fost deloc, așa cum s-a crezut mult timp, o inspirație a artiștilor sau o superstiție a directorilor și nici creația grotescă a creierelor înfierbântate ale domnișoarelor din corpul de balet, ale mamelor lor, ale plasatoarelor, angajaților de la vestiar și portarilor.” (n.a.)
Chiar dacă toată povestea ar fi simplă ficțiune, ceea ce, din fericire nu poate fi dovedit, tot mi s-a părut magic să citesc o poveste care are loc în frumoasa operă Garnier, pe care visez să o vizitez și să îi aflu secretele, sau doar să mă bucur de grandoarea ei arhitecturală.
Inițial m-am temut de fantoma de la Operă, cu atât mai mult când am aflat că este o persoană în carne și oase, care e capabilă de lucruri aproape supranaturale, și totodată care ucide pe oricine îi stă în cale. Dar oare este un monstru cu adevărat un monstru dacă nu a avut niciodată șansa de a fi altceva?