Iubire periculoasă - Cercul Vieții, Iubire Periculoasă, #2 (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Iubire Periculoasă - Cercul Vieții
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 519
Rating:  

„-Am știut ce va însemna dragostea pentru mine chiar înainte să o simt. Tu ești totul pentru mine acum, Katherine. Sunt ca o planetă secată. Aruncată departe în Univers, uitată de toată lumea și complet nefolositoare. ... Tu nu ești o simplă ființă pentru mine, Katherine, nu ești o simplă fată care s-a potrivit caracterului și preferințelor mele. Tu ești esența vieții mele.”

             

  Nici nu știu de unde ar trebui să încep. Cartea asta m-a dat complet peste cap și mi-a ruinat zilele, am uitat și să mănânc (un lucru specific pentru Kath), am uitat și să dorm pentru că povestea m-a prins în mrejele ei mult prea tare. Am stat nopți la rând trează pentru a vedea cum minunata poveste de dragoste dintre cei doi evoluează. Cât de frumos și cât de intim a fost modul autoarei de a livra fabuloasa și prea-bine cunoscuta Iubire Periculoasă. 

  Sunt sigură că deja știți, dar țin să vă reamintesc, Harris Stone este cel mai frumos băiat din tot liceul și face ravagii prin toate colțurile lumii, povestea dintre cei doi, trebuie să fim sinceri, a început într-un mod banal, pueril, ne așteptam cu toții dar ce a urmat după...

Katherine, o fată cu un înveliș de fier, dură și rece cu toată lumea are un trecut foarte dureros și plin de despărțiri crunte, venită în Seattle alături de tatăl ei pentru a se reinventa, pentru a-și construi viața de la zero, fără mama ei care să-i fie alături cade direct în brațele Demonului, așa cum este și poreclit.

Harris un bărbat superb care are multe de ascuns, este atras de Kath și de toate farmecele ei, împreună formând „cuplul anului”.

Toate lucrurile rele pe care protagonista noastră le-a făcut o ajung mai încet sau mai târziu din urmă și o bântuie toată viața. Începe să realizeze că devine ușor-ușor dependentă de Harris, însă este deja prea târziu, niciodată nu poți să-i comanzi inimii. Se vede afundată până peste cap în problemele și afacerile băiatului din  care nici nu vrea și nici nu poate să scape.

  Cursele periculoase organizate de aceștia s-au transformat într-o bătălie pe viața și moarte, o bătălie la care Kath a luat parte, un măcel pe care cu siguranță nu-l va uita toată viața. Începe să realizeze că expresia „Iubire Periculoasă” nu e doar o vorbă-n vânt, e ceva real, mai ales atunci când ești alături de Harris. 

„Nu am crezut că exiști dar asta nu înseamnă că nu te-am așteptat. Și cel mai murdar suflet are dreptul la o speranță. Speranța la fericire și iubire. Și eu m-am gândit atât de mult la cum ar putea fi asta pentru mine încât am știut că ești tu încă din primul moment. Eram orgolios și nesimțit doar pentru că totul se simțea atât de puternicși îți adoram impulsivitatea, dar am știut că vei fi a mea, iubito, încă din prima secundă în care mi-am întors privirea spre tine și parcă o voce îmi urmal în urechi: Ea e!”

  În prima recenzie, pentru primul volum am spus că autoarea a încercat să copieze cunoscuta poveste din After, serie scrisă de Anna Todd, însă acum am mici îndoieli și îmi pare rău că am spus asta, cred că mai de-grabă Anna Todd a furat de la Georgiana noastră! Haaha, glumesc... bineînțeles. Trebuie să recunosc că au fost anumite aspecte care au bătut la ochi -nunta părinților, obligat de partener să mergi- însă nu au fost deranjate. Mi-a plăcut stilul de scriere și trebuie să recunosc că se simte o oarecare îmbunătățire față de primul volum. 
De data asta lucrurile se întâmplă într-un mod alert, secretele sunt copleșitoare și relația începe să devină din ce în ce mai șubredă din cauza lor. 
M-am bucurat de fiecare pagină până la ultima, atât cât am putut și în momentul în care am dat peste Mulțumiri, la final, inima mea a rămas spartă în milioane de bucățele cu tăria și convingerea că o să citesc volumul trei cât de curând. 

  Vă recomand cu drag cartea, după cum am spus și mai sus, a ajuns până în topul preferatelor mele, o lectură minunată, antrenată, numai bină pentru vară.  

Palatul de Spini, Cântecul Umbrelor, #1 de Eliza Mazilu (Recenzie, Editura Libris)

Titlu original: Palatul de Spini, Cântecul Umbrelor, #1
Gen: fantasy, young adult, romance
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 475
Rating:  
Mulțumesc Libris pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Fata încercă să se miște dar nu reuși. Râse cu un glas care nu mai era de mult al ei, holbându-se la abisul infinit de întuneric ce se întindea în fața ei. Atâtea vise deșarte, speranțe risipite. Întunericul părea să se holbeze înapoi la ea, dar nu cu ură. Găsea înțelegere în umbrele ce o înconjurau, ascultând-o în cele mai grele ore ale nopții. Devenise un confort să stea închisă în beznă, dar și o povară. Rămânea doar ea cu gândurile ei , lucru ce putea fi atât un blestem, cât și o binecuvântare.”

         

DESCRIERE:

 Un taram unde magia nu cunoaste limite

Emryn, o simpla muritoare cu o reputatie proasta, ar fi dat orice sa scape de puterile ei. Facand parte dintr-un popor de sclavi controlati de elfi, secretul sau ar putea s-o coste nu numai viata ei, ci si a familiei sale. Stia de la o varsta frageda ca avea abilitati pe care niciun muritor nu ar trebui sa le aiba, ce o faceau sa se intrebe daca nu cumva in timp ar putea atrage atentia elfilor Luminii, cele mai puternice creaturi din lume.

Avea dreptate.

Fiind descoperita si condamnata la moarte, Emryn a fost salvata de o bestie mitica si infioratoare care a dus-o tocmai in inima orasului elfilor Intunecati, un popor meschin ce ura oamenii. Afland ca va fi folosita de un grup de rebeli pentru a detrona Marele Consiliu al Elfilor si ca familia ei se afla in mare pericol, Emryn a luat o decizie pe care nu credea ca o va lua vreodata - ii va ajuta sa schimbe istoria lumii, cu pretul protejarii familiei sale. Captiva intr-o lume a frumusetii, a inselatoriei si a cruzimii, singura arma a lui Emryn impotriva lor era sufletul ei. Dar cat va dura pana si-l va pierde?

PĂREREA MEA:

   Mi-a plăcut cartea, mult, am adorat-o și am savurat-o până la ultima pagină dar trebuie să recunosc că nu a fost exact așa cum mă așteptam. Cu răsturnări de situații excelente care îți pun inima și răbdarea pe jar cartea a fost învăluită într-o alură foarte frumoasă și magică care mi-a dat o fărâmă de speranță și care m-a ajutat să evadez din lumea mea, doar aruncându-mi ochii peste pagini. 

  Povestea debutează cu Emryn o simplă muritoare cu o reputație extrem de proastă din cauza statutului pe care mama sa și l-a creat în societate, trei copii din flori dintre care unul cu anumite puteri supra-naturale pe care nimeni, în mod obișnuit nu ar trebui să le aibă. 

Cu doi frați pe cap și o mamă despre care nu ni se dau foarte multe detalii, Emryn este într-un fel stâlpul de rezistență al familiei, cea care pune în mod regulat mâncare pe masă. Vă sună cunoscut? Dap, și mie, Regatul Spinilor și al Trandafirilor. Recunosc că la început nu era chiar atât de vizibil, însă cu cât parcurgeam mai mult și cu cât alunecam mai repede în poveste mi-am dat seama că asemănările sunt destul de evidente ceea ce a devenit destul de enervant la un moment dat. Nu mi-a plăcut să retrăiesc din nou povestea din ACOTAR spusă într-un mod diferit și cu mici, foarte mici schimbări pe ici pe colo. Însă, de apreciat este că povestea Elizei a luat un alt drum, care pe-alocuri a fost oarecum plictisitor și anost, însă, am apreciat originalitatea. 

  Și acum revenind la acțiune, așa cum am spus și mai sus, Emryn este o simplă muritoare foarte prost văzută în societate de sclavi în care trăiește. Muncește din greu pentru fiecare ban pe care îl are și pentru fiecare aliment pe care familia ei o bagă în gură, la fel ca toată lumea. Trece prin situații cumplite, sora ei fiind grav bolnavă, însă, încă un amănunt care m-a deranjat foarte tare a fost faptul că mereu personajul nostru principal scăpa basma curată din orice încăierare, fie ea mare sau mică. Aici mi se pare că apare o problemă majoră, autoarea s-a grăbit să intre foarte repede în acțiune, uitând foarte multe detalii importante. Au fost idei originale și scene superbe care meritau descrieri de vis, însă descrierea pe care acestea au primit-o este puțin peste execrabilă. 

Pentru că tot am ajuns aici, mai vreau să mă leg de un detaliu important peste care a sărit autoarea. NIMENI NU ȘTIE CUM ARATĂ PERSONAJELE. Nu tu culoarea ochilor, nu tu forma feței, nu tu înălțime nu tu nimic. Mda, personajele au fost foarte prost descrise și nu au fost conturate absolut deloc. Mi-am dat seama de personalitatea fiecăruia printr-un mod indirect, cu ajutorul dialogurilor și a descrierii indirecte ceea ce a fost cam nasol pentru că dacă stăm să ne gândim puțin cartea are 400+ pagini, 400 de pagini din care 200 inspirate din Actotar, nu tu descriere bună și nu tu personaje conturate, acum stau puțin pe gânduri și mă gândesc mai bine la ce a cuprins această carte. 

„-Elise și Loras, căprioara și cerbul, despărțiți dar aproape. În timp ce unul înflorește ca primăvara, celălalt se usucă precum toamna. Moartea e mână-n mână cu unul și dușman cu celălalt. Drumurile lor sunt diferite, fiică a vânturilor, dar vor fi reunite. La momentul potrivit, dacă vor supraviețui. Dacă vor rezista.”

  O dăm pe repede-înainte și vă spun că eroina noastră, în personajul principal feminin, Emryn se vede prinsă într-o cursă din care nu mai poate să iasă. Pregătită să salveze tărâmul elfilor de sub niște stăpâniri greșite riscă să-și piardă frații și riscă să se piardă pe ea. Cu multe secrete care ies la iveală și multe întorsături de situație povestea se termină într-un mod foarte sec, după părerea mea, încă un minus adăugat la acea listă lungă. 

Mi-ar fi plăcut să fie mult mai multă dragoste și mi-ar fi plăcut ca relațiile dintre personaje să fie mult mai evidente. Aștept cu sufletul la gură volumul doi pe care o să-l citesc cu siguranță.

I-am dat patru steluțe pentru că mi-a fost foarte dragă cartea și îmi e foarte dragă autoarea. Susțin autorii români și cu siguranță Eliza este una dintre cele mai bune autoare de la noi, are o imaginație bogată și un stil acceptabil de scriere față de alții care își bat joc de propriile creații. 

  Vă recomand cartea cu drag dacă vreți o lectură mai ușoară care să vă stimuleze bătăile inimii la fiecare scenă. 

 

STABILO: INSTAGRAM

PENTEL: INSTAGRAM

Hanoracul tău de Cristina Oțel (recenzie, Editura Quantum Publishers)

Titlu original: Hanoracul tău
Gen:  YA, romance
Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2018
Număr de pagini: 249
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„În alte zile, natura îmi vorbește. Nu la propriu, desigur, îmi place să cred că, în ciuda clipelor de zbucium, sunt un om sănătos la cap, dar, pentru mine, mintea îmi este pânza, natura este o pensulă și emoțiile trezite de aceasta sunt culorile care îmi completează trăirile.”                    

       

SINOPSIS:

Lui Mihail îi plac puloverele și culorile împrăștiate pe pânză. Dar nu-i place deloc când se așează în bancă și Anastasia tace. Anastasiei nu-i plac nuanțele de pe pielea ei și nici sunetele pe care doar pereții camerei sale le aud. Când Mihail începe să se uite, cu adevărat, la Anastasia, descoperă atât de multe minciuni și panică inundându-i fetei plămânii, încât se întreabă cum a reușit aceasta să-și coasă buzele, să-și păstreze secretele și să amăgească atât de mulți oameni cu priviri seci.

PĂREREA MEA:

  Hanoracul tău e acea poveste care dă dependență, e o poveste de dragoste reușită care sparte tiparele și te face să te îndrăgostești odată cu personajele. O voce tânără cu încă o poveste de dragoste care să ne șocheze și care să ne încânte.

  A trecut ceva timp de când am citit „Felinare Stinse” cartea de debut a autoarei care m-a uns pe suflet, o poveste care m-a bucurat și de care nu m-am putut despărți multă vreme citind și recitind anumite pasaje care mă duceau cu gândul la cei doi protagoniști, Sorina și Adrian, însă a fost o surpriză să constat că autoarea nu s-a putut despărți de cele două personaje și le-a adus și aici ceea ce mi s-a părut puțin ciudat și intrigant.

Autoarea a păstrat cumva aceleași personaje și a făcut ca totul să se învârtă din nou în jurul aceleași familii ceea ce m-a deranjat puțin pentru că eu așteptam altceva, o poveste nouă care să mă încânte la fel cum a făcut-o prima și care să mă bucure din toate punctele de vedere, însă, din păcate nu am primit asta.

  După cum spune și sinopsis-ul, Mihail este un adolescent care iubește culorile împrăștiate pe pânză și puloverele, un adolescent simplu care se bucură de viața modestă pe care o are alături de fratele lui și de iubita acestuia pe care a ajuns foarte ușor să o considere parte din familie datorită comportamentului ei copilăresc pe care toată lumea îl adoră. Urmat de umbrele trecutului care amenință să iasă la suprafață, Mihail se ține tare pe picioare și încearcă pe cât posibil să nu se uite în spate. 

De partea cealaltă, o avem pe Anastasia, o fire dură, o fată tăcută care ascunde multe lucruri sub masca nepăsătoare și bolnăvicioasă pe care o are în fiecare zi la școală cu care ceilalți au început să se obișnuiască se afișează în lume și pretinde că totul este bine, ignorând bârfele și cuvintele rele care îi sunt adresate zilnic. Însă, Mihail nu poate, Mihail nu poate sta nepăsător ascultând toate cuvintele jignitoare adresate fetei. 

  Prin intermediul unui proiect școlar comun, cei doi ajung cumva obligat-forțat să petreacă mai mult timp împreună, timp prețios pe care Mihail nu are de gând să-l irosească având în vedere că nota lui de trecere stă la mijloc. Timp în care băiatul are privilegiul să vadă și să asculte ce are de fapt Anastasia de spus, pentru că după căștile de care fata este atât de nedespărțită stau niște urechi care au auzit multe certuri și multe cuvinte urâte venite chiar din partea tatălui care cumva, fără să-și dea seama, i-au pătat sufletul și l-au făcut mai mic.

„Fata asta e o mare minciună. Nu o mincinoasă, nu ăsta este cuvântul potrivit. Ce văd eu și ceilalți oameni este un ambalaj sub care se ascunde ceva. O frântură din acel ceva a ajuns la urechile mele în noaptea în care a furat-o somnul în mașina lui frate-meu.”

  Ceea ce m-a deranjat pe mine foarte tare a fost faptul că relația lor a avut un început foarte încet și greu, trebuie să recunosc că m-am plictisit pe alocuri și aș fi vrut ca totul să se miște într-un ritm mai alert. 

Din punctul meu de vedere, cartea a fost scrisă într-un mod minunat și personajele au fost conturate foarte frumos, sunt aproape sigură că autoarea are o chemare pentru așa ceva și sunt sigură 100% că este foarte talentată în ceea ce face, pentru că am reușit cumva să mă pierd în cuvintele ei frumoase și frazele delicate în care a îmbrăcat totul dar mi se pare că a folosit foarte multe metafore atingând anumite corzi sensibile care nu trebuiau atinse pentru că uneori, mă trezeam gândindu-mă l altceva în timp ce citeam fiind nevoită să recitesc anumite paragrafe pentru a-mi intra în minte. 

  Per total, este o carte minunată pe care o recomand tuturor cu căldură, o lectură minunată în care te poți pierde ușor. 

Un plan atât de bine pus la punct de Stelian Țurlea (recenzie, editura Crime Scene Press)

Titlu original: Un plan atât de bine pus la punct
Gen: thriller, mystery
Editura: Crime Scene Press
An apariție: 2018
Număr de pagini: 125
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Mă tot gândeam, mă tot gândesc: Probabil sunt foarte nefericită. N-am așteptat să am bani, dar am avut destui. Succesul nu m-a interesat, nici n-ai cum să te gândești la asta când ești coafeză. Dar am vrut să fiu fericită, singura mea așteptare. M-am tot gândit ce m-ar putea face fericită și n-am găsit decât o cale: să am lângă mine un bărbat care să mă iubească.”

               

      

DESCRIERE: 

  O tânără cade de la etajul al șaptelea al unui bloc, trece prin coroana bogată a unui copac, sfâșie copertina unui restaurant și se prăbușește pe asfalt. Intră în comă. Mai înainte, de la acea adresă fusese primit un apel care anunța un viol. A fost sinucidere sau cineva a aruncat-o pe tânără de la fereastră? În timp ce doctorii se străduiesc să-i salveze viața, mai vechile noastre cunoștințe, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș pornesc într-o cursă contracronometru să afle ce s-a întâmplat cu adevărat și să-l prindă pe agresor. Rând pe rând, personajele intră în scenă dezvăluind detaliile unei povești sordide despre dragoste, prietenie, invidie și alegeri greșite. Un nou page-turner cu deznodământ neașteptat, marcă înregistrată a lui Stelian Țurlea.

PĂREREA MEA:

  Trebuie să fiu sinceră cu voi și să vă spun că nu am putut relaționa absolut deloc cu această poveste. Fiind prima carte pe care am citit-o de la acest autor, nu m-am putut obișnui cu modul în care aceasta a fost scrisă și cu faptul că personajele nu erau deloc pe gustul meu, deloc conturate. 

  O crimă gravă a avut loc. O femeie a căzut de la etajul al șaptelea și toată lumea a rămas mască pentru că nimeni nu-și poate da seama dacă femeia și-a pus capăt zilelor sau a fost agresată și împinsă spre o moarte sigură chiar din propriul său apartament.

  Sabina este o fire veselă, niciodată îngrijorată și întotdeauna bine-dispusă. Proaspăt angajată, tânăra femeie este în culmea fericirii, însă mama ei, care îi repetă într-una că meseria de coafeză este pentru curve, nu se împacă la fel de bine cu idee. Pretinde că fiica ei poate și nu-și dorește mai mult de la viață. Decide să o ignore total, pretinzând că aceasta nu face parte din familie. Singurul sprijin pe care Sabina îl mai are este prietena sa SiSi care nu o considere în stare de așa ceva, ancheta complicându-se total. 

  Mulți suspecți sunt trecuți pe lista polițistului Stamate dar niciunul din ei nu pare a fi în stare de așa ceva. 

Mi s-a părut o carte puerilă pe alocuri și după cum am spus și mai sus, nu am putut relaționa absolut deloc cu personajele pentru că acestea au fost foarte prost conturate, chiar deloc dacă stau să mă gândesc mai bine și asta i-a dat un mare minus poveștii. Unele scene erau de-a dreptul inutile, pline de convorbiri literalmente de prisos care erau acolo numai pentru a da volum paginilor. 

„Încep să-mi amintesc. Mă mutaseră într-o rezervă. Nu se iviseră complecații, nu intervenise nimeni, n-am pe nimeni cu putere să intervină pentru mine, nu mă văitasem cât să-i deranjez pe ceilalți, voiau doar să mă supravegheze”

  Nu știu dacă cartea aceasta a fost sortită să mă surprindă în ceea ce privește acest gen dar, în cazul meu, cel puțin nu a funcționat. Nu a reușit să mă clintească din loc povestea și nu am putut să-i găsesc rostul pentru că nu a fost o carte pe care am citit-o pentru a mă relaxa și nici una din care să am ceva de învățat, a fost acolo doar ca să-mi umple timpul și cumva asta a fost partea cea mai bună, povestea, în ciuda defectelor pe care aceasta le are m-a prins și m-a făcut să vreau să citesc mai mult din ea, m-a făcut să sper și pe alocuri m-a făcut să fiu și curioasă în legătură cu Sabina și cu planul ei atât de bine pus la punct. 

  Dacă ați citit cel puțin două opere scrie de Agatha Christie cu siguranță că această carte nu are absolut nimic nou de oferit, însă dacă sunteți curioși și vreți să descoperiți mai multe cărți misterioase, ei bine, aceasta poate fi un început. :)

Hugz! Adela. 

Recenzie: Puls în alb și negru (Puls în alb și negru #1) de Laura Hartte

Titlu original: Puls în alb și negru
Gen: YA, romance
Editura: Smart Publishing
An apariție: 2019
Număr de pagini: 366
Rating:

Mulțumesc autoarei pentru acest roman! :-)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

   „Mă culc cu o tipă doar pentru a nu mă mai simți singur și sfârșesc mai pustiit ca niciodată. Partea proastă e că ele cred că odată ce am făcut sex inima mea bate doar pentru ele. Cum ar fi să afle că n-am inimă? Că trăiesc doar pentru că nu am de ales? Că pentru mine inima nu e decât un mușchi? Anatomie pură. Nu e nimic romantic aici. Nu a fost niciodată și nu va fi. Uneori cred că pur și simplu n-am fost făcut pentru așa ceva. Mi s-a spus că nu sunt ușor de iubit, le-am spus că nu tind spre asta atâta timp cât eu nu sunt capabil de iubire.” 

            

Există multe tipuri de iubire. În fond, nicio poveste de dragoste nu se aseamănă cu o alta. Însă, toate au un factor comun: toate necesită timp și efort. Nu a fost cazul și la „Puls în alb și negru”, deoarece, de când am citit prima pagină m-am îndrăgostit iremediabil de stilul de scriere al autoarei și de destinele complicate, aproape tragice, ale personajelor.

   „Trăiesc. Mor. Și mă doare! (...) Urăsc lumina, dar mi-e frică de întuneric. Iar de fiecare dată când mi-e frică vreau să închid ochii. Îmi vine să urlu, să arunc cu pumnii în stânga și în dreapta. Îmi vine să fug, dar ceva mă ține captiv în orașul ăsta nenorocit. I-am invidiat pe cei care au avut curajul să plece, pe cei care și-au cruțat propriul destin și asta pentru că ei avveau de ales. Eu n-am. Sunt legat de un oraș care mi-a furat și ultima fărâmă de umanitate. Sunt legat de o familie destrămată. Sunt legat de un tată pe care îl urăsc mai mult decât orice. Îl urăsc pentru că atunci când îl privesc mă văd pe mine.” 

(acesta a fost începutul primului volum )

Puls în alb și negru este o gură de aer proaspăt în literatura română contemporană. Laura Hartte și-a așternut sufletul pe hârtie, și ne-a făcut să reflectăm la cea mai nocivă otravă, cel mai frumos blestem: dragostea.
Ar putea dragostea să salveze suflete damnate? Ar putea un înger să scoată un diavol afară din infern? Poate iubirea să dezlege lanțurile strânse în jurul unui suflet de-a lungul a ani întregi de suferință? Nu pot lăuda îndeajuns măiestria cu care Laura își țese povestea. Fiecare cuvânt îți atinge o coardă sensibilă, iar, într-un final frazele se unesc într-un cântec al speranței, al durerii și al vindecării. Laura scrie cu o voce mult mai matură decât este de așteptat la 18 ani proaspăt împliniți și demontează mitul conform căruia în țara noastră s-ar publica doar cărți superficiale. Autoarea ia o temă despre care s-a vorbit de atâtea ori și ne-o înfățișează într-o lumină nouă. Clasica poveste cu „băiatul rău și fata bună” devine ceva mult mai complicat decât atât. Personajele par zguduitor de reale, și deși nu ies din tipare, caracterele lor sunt extrem de detaliate.

Ni se acordă ocazia să privim în spatele vieții aparent perfecte ale lui Noah. Deoarece, printre crăpăturile vilei luxoase ale adolescentului, se poate observa inima lui făcută țăndări. Dacă privești mai atent, poți observa trauma provocată de moartea mamei lui, care nu s-a șters cu adevărat niciodată, și l-a forțat să-și construiască un mecanism distructiv de apărare, care consta în a nu lua nicio relație în serios. Undeva, departe, pe un coridor întunecat, poți observa zâmbetul știrb al unei micuțe căreia i-a dus o acadea, dar și plăcuța de la intrarea în clădirea în care aceasta își trăiește ultimele clipe, o plăcuță pe care scrie cu litere crunte „Spital de pediatrie”.

   „Ți-e frică să fii fericit pentru că după fericire vine mereu durerea. La fel cum după viață vine moartea. Totuși, oamenii continuă să-și trăiască viața chiar dacă știu că vor muri. Pentru că merităm cu toții puțină fericire, nu? Chiar dacă e urmată de durere.” 

Puls în alb și negru ne dovedește că viața nu trebuie să fie monocromă – chiar dacă lucrurile par uneori sumbre, mereu se va ivi de undeva puțină lumină. Și la polul opus, ce rost ar mai avea fericirea, dacă oamenii n-ar fi simțit mai întâi suferința, ca să o poată aprecia cu adevărat? Poate că, la urma urmei, viața a fost făcută pentru a fi în tonuri de gri. O învățătură pe care pot spune că am desprins-o din această carte este că nu contează cât de puternic este dușmanul tău, deoarece atunci când mai multe minți își unesc forțele și luptă pentru ceva pe care și-l doresc cu adevărat, mereu va exista o cale. Mereu. Paradoxal, deși cartea „Puls în alb și negru” descrie cele mai întunecate locuri ale minții umane, case bântuite de fantome ale trecutului: oameni dragi trecuți în neființă, mie cartea mi-a acordat speranță. Pentru că, indiferent de cât de zdrobit ar fi sufletul tău, sau cât de adâncit ai fi tu în infern, nu poți ști niciodată când un înger s-ar putea îndrăgosti de frumusețea ta întunecată. Nu poți ști niciodată când vei întâlni persoana minunată dispusă să te salveze, sau când vei găsi în tine puterea de a te salva de unul singur.