sâmbătă, 5 decembrie 2020

Hotelul Vrăjitorilor de Nicki Thronton (recenzie, editura Rao)

 Titlu original: The Last Chance Hotel (Seth Seppi Mystery #1)

Gen:fantasy, gothic,  mystery
Editura: Rao
An apariție: 2018
Număr de pagini: 213
Rating:    
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Dar Seth iubea pădurea, o iubise mereu. Iubea faptul că odată ce urechile ți se obișnuiau cu liniștea, puteai auzi doar animalele în timp ce-și vedeau de ale lor, făcând zgomote slabe și scurmând cu ghearele și colții peste tot. Și-ți dădeai seama că aproape tot ce se întâmpla acolo, afară, era sălbăticie, chiar dacă liniștea era prezentă.
   

Prezentare:

Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamna
Bunn) și, de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi – ajutorul de bucătar care
pregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șanse
de a promova, iar singurul atu al jobului
reprezintă faptul că are șansa de a‑și perfecționa rețetele, la fel cum
făcuse cu mult timp în urmă alături de tatăl său, și el bucătar. De aici
însă și până la a deveni suspect de crimă odată cu asasinarea pe
neașteptate a importantului magician dr. Thallomius (după ce a mâncat
desertul special pregătit de Seth) nu e cale prea lungă.

Părerea mea:

Din păcate, cartea nu prea a reușit să mă țină în priză, nu mă înțelegeți greșit, iubesc cărțile pentru copii dar aceasta parcă nu a avut acel ceva, cu toate că povestea mi s-a părut destul de originală, am spus DESTUL, o combinație între Harry Potter și cărțile Aghatei Christie. Mi-a plăcut mult firul narativ, modul în care povestea a evoluat, întorsăturile de situație, însă mi se parte că autorul putea face mult mai multe cu personajele. 

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul că personajele nu și-au intrat destul în rol, mi s-a părut că au fost vag, dar foarte vag conturate, nu m-am putut pune deloc în pielea lor și adesea mă trezeam că trec cu vederea peste paragrafe întregi fără ca măcar să rețin vreun cuvânt, minte-mi zbura în alte părți pentru că nu am putut relaționa destul de mult cu povestea în sine. Personajul principal mi s-a părut destul de tipic, genul de erou care trebuie și el salvat la rândul său, chestie care m-a cam călcat pe nervi.

Totul începe la Hotelul Ultima Șansă cu o mare pregătire pentru niște așa-ziși oaspeți speciali pe care managerii hotelului îi așteptau cu sufletul la gură. Echipa din spatele managerilor se spetea muncind pregătind felurite mâncăruri pentru a-i impresiona pe așa-zișii oaspeți „VIP”. Personajul nostru principal, Seth este băiatul de la vase sau așa cum mi-a plăcut mie să-i spun, băiatul cu curățenia (scuzați cacofonia). Însă, deși el îndeplinea acest rol la hotel se vede cumva prins la mijloc și este nevoit să face un desert care să-l impresioneze pe cel mai important dintre oaspeți. Cu ajutorul unor circumstanțe puțin dubioase reușește să încropească o prăjitură minune, menită să-l dea pe spate pe doctorul Thallomius. Am spus cumva să-l dea pe spate? Ei bine, chiar așa a și fost, Doctorul Thallomius a căzut lat, mort, imediat după ce a gustat din vestitul desert deschizându-se o întreagă anchetă. 

Ți-a plăcut povestea?


Mi-a plăcut mult faptul că deși a fost o carte destul de puerilă n-am putut să-mi dau seama până în ultima clipă cine a avut de-a face cu crima mai sus prezentată, deși aveam o bănuială, lucrurile nu prea se legau fiind realizată într-o circumstanță foarte ciudată, vă las pe voi să o descoperiți.

„-Cum e să fii vrăjitor? Te-ai născut vrăjitoare?                                                             -Magia e complicată, răspunse și ridică ușor din umerii ei slabi. Seamănă un pic cu gătitul, Seth.”

Cu toate acestea, vă recomand cu drag cartea, o lectură ușoară, menită să te relaxeze și să te rupă puțin de la monotonie. 

 

 

 

luni, 30 noiembrie 2020

Unul dintre noi minte de Karen M. McManus

Titlu Original: One of us is lying
Gen: fantasy, mystery
Editura: Herg Benet
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 386
Rating: ⭐️⭐️⭐️
„ Ăsta e genul de om pe care îl poți omorî și apoi să scapi - cel pe care toată lumea îl vrea mort.”


http://thecemeteryofbook.blogspot.com/search/label/mystery

Sinopsis: 

    Unul dintre noi minte e povestea a ceea ce se intampla cand cinci straini ajung in clasa de detentie a scolii, iar numai patru ies de acolo in viata. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile si poate vei fi tu cel care va rezolva enigma: Intr-o dupa-amiaza de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intra in camera de detentie. Bronwyn, tocilara, va merge la Yale si niciodata nu incalca vreo regula. Addy, printesa, este frumoasa populara a liceului. Nate, delincventul, este deja eliberat conditionat dupa ce a fost prins vanzand droguri. Cooper, atletul, este starul echipei de baseball. Si Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicatii de mobil care lanseaza barfele fierbinti ale liceului. Atata doar ca Simon nu mai iese de la detentie. La finalul orei in care cei cinci trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marti apar dezvaluiri senzationale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alaturi in clipa mortii, ceea ce ii transforma rapid in suspecti. Daca nu cumva criminalul este altcineva si se afla in libertate… Toata lumea are secrete, nu? Ceea ce conteaza e cat de departe ai merge ca sa le protejezi.                                                          
              

Părerea mea:

Un mystery care se vrea a fi de excepție, însă pe mine nu prea a reușit să mă dea pe spate, modul în care povestea, interesantă de altfel, a fost scrisă mi-a dat bătăi de cap și mult de gândit. Un mod simplu, pueril care nu reușea să te țină conectat cu povestea, nu am reușit să relaționez cu personajele din lipsa descrierii acestora, acțiune confuză, o imitație ieftină după minunatele povești ale lui Hercule Poirot.

Patru adolescenți sunt prinși la mijloc de un caz straniu, o crimă la detenție, o crimă “foarte bine gândită” un perfect-timing așa cum doar in filme se poate vedea. 
O tocilară, fata populară, delicventul școlii și sportivul faimos sunt principalii suspecți, oamenii care ar avea motive întemeiate să-l omoare pe Simon, ei și mulți alți elevi din școală a căror viață a fost distrusă de site-ul elevului „minune”, Despre Asta, Site unde se auzeau “cele mai picante” ultime bârfe din liceul Bayview, bârfe neștiute de către nimeni și mereu adevărate. Ura subnutrită pe care Simon o arăta pentru colegii săi arăta faptul că era un prost-scris, exclus din toate „găștile” și eliminat ușor, ușor de pe listele tuturor de prieteni. Atenția după care tânjea nu era îndreptată în spre el, pentru că nu făcea nimic remarcabil așa ca a deschis site-ul “Despre Asta” în speranța că lunea se va teme de el, va cădea la picioarele lui cerându-i iertare, doar că viața reală l-a lovit din plin, site-ul i-a adus, în schimb, moartea.

„ Jake încă nu vorbește cu mine, și îmi e atât de dor de el, de parcă am fost spulberată de o explozie nucleară și din mine au rămas numai cenușa și fragmente de oase.“
După cum spuneam și mai sus, modul în care povestea a fost scrisă nu m-a impresionat, am citit cărți cu tentă polițistă mult mai bune și poate aveam niște așteptări mult prea ridicate datorită publicității și valului de păreri pozitive pe care le-am auzit despre această carte, mă așteptam să mă dea pe spate, însă mi-am dat seama că este o lectură ușoară. Poți să-ți dai seama foarte ușor cine este, de fapt criminalul, firul povestirii nefiind deloc antrenant, foarte multe indicii i-au scăpat autoarei, multe lucruri care s-au bătut cap în cap și multe altele fără sens.

Per total, vă recomand cartea, asemenea unei lecturi ușoare de iarnă, relaxantă si catchy pentru publicul restrâns. Lecturi plăcute! 

marți, 24 noiembrie 2020

Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți de Holly Jackson . Recenzie

            

    Tendința noastră umană este de a vedea persoanele frumoase la înfățișare ca pe niște îngeri lipsiți de vreo pată. Comunitatea din orășelul Little Kilton nu face vreo excepție, în ochii lor Andie Bell - frumusețea care a pierit în mod tragic, este o victimă demnă de o elegie. Toate articolele din presă îi plâng moartea, însă curând adevărul va ieși la iveală. Când aparențele se vor nărui, ce va rămâne din amintirea lui Andie Bell?

        Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți este un volum încărcat de suspans. Acțiunea este alertă, autoarea nu lasă timp de a procesa informația, căci imediat ne oferă una nouă care ne face să ne îndoim de tot ceea ce știam până atunci. Misterul se conturează evolutiv, crescând în intensitate pe măsură ce dăm paginile.

        Personajele nu sunt memorabile, ci mai degrabă, niște stereotipuri specifice genului thriller YA. Pip este tipa super-inteligentă, Ravi este băiatul neînțeles, care învață să își recapete încrederea în oameni. Sal, presupusul ucigaș este portretizat drept angelic și așa mai departe...

       Acesta a fost un punct minus al cărții: faptul că nimic nu e plauzibil. Pip convinge cumva toți martorii la crimă să vorbească, doar pentru că are un proiect pentru la școală. Merge să confrunte un traficant de droguri și, apoi, un criminal. Dă o spargere într-o casă (și nu e prinsă). Să nu mai spun că totul se întâmplă atât de convenabil pentru ea, dar da, până la urmă e o poveste Young Adult, nu pot avea pretenții de capodoperă a genului thriller.

       În ciuda tuturor hibelor ei, Crima perfectă este o carte care se citește rapid, și e uimitor de captivantă, îți stârnește încă din prima interesul pentru a afla ce a avut loc mai exact în seara de 20 aprilie. Așa că, dacă căutați o scăpare din realitate, nu mai așteptați și teleportați-vă în lumea cufundată în ceață din Little Kilton. Și nu uitați să-mi ziceți cum vi s-a părut cartea!

Lecturi plăcute!

xoxo, Miha   


sâmbătă, 9 mai 2020

Nume de cod: Tura (Dosarele Cheque, #1) de Daniel O'Malley - Recenzie, Editura Leda Edge

Nume de cod: Tura · Daniel O'Malley (recenzie, Leda Edge)
Titlu original: The Rook
Gen: fantasy, mystery
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 624
Rating:   

„   Trupul pe care îl porți a fost cândva al meu. Cicatricea de pe interiorul coapsei stângi se află acolo pentru că, atunci când aveam nouă ani, am căzut dintr-un copac și mi-am străpuns piciorul. Plomba de la măseaua din stânga sus este rezultatul amânării vizitei la dentist timp de patru ani. Dar probabil că ție nu-ți pasă prea mult de trecutul acestui trup. La urma urmelor, îți scriu această scrisoare ca s-o citești în viitor. Probabil că te întrebi de ce ar face cineva așa ceva. Răspunsul e și simplu, și complicat. Răspunsul simplu e că știam că va fi necesar. Răspunsul complicat s-ar putea să dureze ceva mai mult timp. ”
            
-------------------------------------------------------------------------------------------- 
       CINEVA A VRUT: Un coleg al ei de la agenția supranaturală Cheque a vrut să îi șteargă memoria lui Myfawny (și a și reușit).
       DAR: Fata se trezește ca o persoană complet diferită și e determinată să găsească răspunsuri.
       AȘA CĂ: Pornește în căutarea lor.
--------------------------------------------------------------------------------------------

       Am văzut tone de recenzii care laudă din suflet această carte și nu pot să nu mă întreb după ce într-un final am terminat-o, oare am citit aceeași carte ca aceste persoane? Pentru că, pentru mine, Nume de cod: Tura a fost o carte care promite multe și nu oferă mai nimic. Am picat în capcana descrierilor frumoase și a începutului intrigant, ca mai apoi să fiu dezamăgită și plictisită la maximum.
        Cartea debutează cu o doză savuroasă de mister. În citatul de mai sus puteți vedea primul fragment din carte și amândoi trebuie să recunoaștem că este extrem de promițător. Am devorat capitolul în câteva minute deoarece eram fascinată de acest personaj, voiam să aflu cum a ajuns așa și de ce și cine este cu adevărat.
        Păi, lăsați-mă să vă spun eu cine este. E un șoricel birocratic care nu chițăie prea des, își face treaba exemplar, nu are deloc viață socială și trăiește în propria bulă în care nu vrea să fie deranjată. Dar asta nu e tot, aparent această persoană inofensivă și timidă va face rost de un dușman îndemnat să își șteargă amintirile. Cred că vedeți deja că nimic nu se leagă. Treaba devine mai captivantă când această ființă se transformă în una diametral opusă, care mi s-a părut cel puțin la fel de enervantă ca persona ei inițială.
       Noua Myfawny are calitățile ei (printre care că nu se mai lasă călcată în picioare), dar are atât de multe defecte încât mi-a devenit cu ușurință insuportabilă. Primul dintre ele este că o privește cu superioritate pe fosta ei personalitate, ceea ce nu mi se pare neapărat ok, chiar dacă autorul i-a accentuat trăsăturile negative. Al doilea este că pe tot parcursul cărții e nespus de înfumurată și nu am putut nici chiar după repetate încercări să empatizez cu ea.

X-men Aesthetics 2 | X-men Amino Amino

       Pe lângă protagonista execrabilă, nu vă lăsați păcăliți de începutul cărții, pentru că, îmi pare rău să vă dezamăgesc dar singurele părți pe care le-am găsit demne de un roman sunt începutul și sfârșitul. Acesta fiind și motivul pentru care i-am acordat cărții 3 steluțe (cu generozitate). Și cartea are totuși 624 de pagini, deci vă rog să vă imaginați durerea pe care am resimțit-o când încercam să găsesc ceva pozitiv în această oroare de carte, care mă facea să cad într-un somn profund.
       Are extrem de multe greșeli comportamentale pe care nu le pot trece cu vederea. Nici cea mai prietenoasă persoană din lume nu îi poate zice „puicuțo” unui diplomat străin pe care l-a cunoscut de mai puțin de 24 de ore. De asemenea, toate legăturile dintre personaje mi s-au părut nefirești, unele chiar clișeice, de tipul asistenta care se poartă ca o mamă pentru o fată orfană. Și ce caută un vampir în toată povestea asta? 
     De parcă monotonia romanului nu era destul cât să ne determine să detestăm romanul, autorul a simțit nevoia de a insera fragmente tip Wikipedia cu informații care de care mai inutile și care se întind pe mai multe pagini. Vă veți simți ca la o oră plicticoasă și interminabilă de istorie. Unele dintre ele au fost utile, însă mult prea puține, restul au avut unicul scop de a face cartea nenecesar de lungă.
      Singurul lucru care a făcut posibilă terminarea acestei cărți sunt glumele autorului, am încetat să privesc cartea ca pe o operă fantasy și am privit-o mai mult ca pe o caricatură, ceva scris pur ca să amuze. Și atunci n-a mai fost atât de oribilă cum am menționat anterior, dar nici nefiresc de calitativă.
      Nume de cod: Tura este o carte care m-a surprins, însă neplăcut, și nu cred că e de ajuns  ca doar începutul și sfârșitul să îmi placă la o carte de peste 600 de pagini. În plus, birocrația a fost insuportabilă. Nu știu dacă voi continua seria, deși finalul mi-a plăcut extrem de mult și l-am terminat dintr-o suflare. Sunt extrem de dezamăgită că nu mi-a plăcut o carte atât de îndrăgită de majoritatea, și aștept păreri și de la voi dacă ați citit-o sau aveți de gând să o citiți. În ciuda acestei recenzii, sunt mai multe șanse să vă placă.
      Lecturi plăcute și aveți grijă de voi!

marți, 21 aprilie 2020

O minciună perfectă de Peter Swanson - Recenzie

Titlu original: All the Beautiful Lies
Gen: thriller, mystery
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 336
Rating:  

„Alice își spusese că nu existase nicio șansă să o salveze, chiar dacă ar fi vrut. Abia se salvase pe sine de reflux. Iar Gina era foarte slăbită. Primisese ceea ce-și dorise (toate minciunile alea frumoase despre faimă și bani și despre lumea care îi spunea că e specială) și era clar că toate astea o omorâseră. Poate că decisese să se bage în viața lui Alice, să o judece, pentru că propria ei viață era de tot rahatul, pentru că Alice chiar găsise un bărbat pe care-l iubea și care o iubea la rândul lui.”
         

       Știam încă dinainte să o citesc că urma să fie o poveste tabu, dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că unii dintre autorii mei preferați ar scrie o carte care glorifică pedofilia, incestul și adulterul. O minciună perfectă este, din păcate, o dezamăgire cruntă pentru mine, mai ales după ce am adorat pur și simplu romanul de debut al lui Peter Swanson, „Cei care merită să moară”.
       Așa că, să reluăm, ce a mers prost? Tema romanului în sine este oripilantă. Nu vreau să dau dovadă de falsă pudoare și, de-a lungul vieții, am citit foarte multe romane cu teme disturbing, însă, nu văd de ce acest autor a decis să includă relații amoroase între adolescenți și părinții lor vitregi. Pot spune cu certitudine că nimeni nu vrea să citească despre așa ceva, mai ales în repetate rânduri, cum ne este oferită ocazia carte.
      Sigur că aceste relații există și în lumea reală, dar mi s-a părut complet respingător cum romanul orbitează în jurul acestei idei și cum ne sunt oferite atâtea exemple de relații de pedofilie. Din acest punct de vedere, romanul mi s-a părut o versiune eșuată a Lolitei, parcă încercând să normalizeze acest tip de filie anormală.
Pin on girl gaNG???
      A doua cea mai mare problemă, care pare minoră (*😂😂*) pe lângă cea menționată mai sus, este că personajele sunt atât de anoste încât mi-e greu să cred că vreun cititor ar putea empatiza cu ele. Protagonistul este tipologia omului fără însușiri, complet lipsit de personalitate, atât de nesemnificativ încât cartea ar fi putut la fel de bine să nu îl includă.
     Tuturor ne place un antagonist care să aibă totuși o latură sensibilă și să fie un personaj pe care iubim să îl urâm. Deși au fost oferite fragmente din trecutul îndepărtat al lui Alice, nu am găsit vreo scenă  care să îi ofere o anumită scuză pentru faptele atroce pe care le-a comis, ci doar lucruri care să o incrimineze și mai tare și să o catalogheze drept un arhetip al răului.
      Peter Swanson nu este un scriitor  care plictisește, din contră, îl consider un maestru al suspansului. Chiar și în această carte trebuie să recunosc că așteptam cu sufletul la gură ca misterul să fie elucidat, până am realizat că am rămas total indiferentă față de soarta personajelor, până în punctul în care nu mi-ar fi stârnit nicio emoție moartea vreunui personaj, în special a unuia dintre protagoniști.
       O minciună perfectă este un eșec colosal datorită glorificării relațiilor anormale părinte-adolescent și a neputinței autorului de a crea personaje cu care cititorul să empatizeze. Este una dintre puținele cărți pentru care am făcut abstracție de numeroasele recenzii negative și am decis să-i acord totuși o șansă, vă recomand să nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu și să citiți în schimb „Cei care merită să moară”, piesa de rezistență a autorului. :)

vineri, 21 februarie 2020

Acolo unde cântă racii de Delia Owens - Recenzie


Titlu original: Where the Crawdads Sing
Gen: romance, mystery
Editura: Pandora M
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 381
Rating:     

„Înainte să fie arestată, începuse să simtă că se înfripa iarăși o cale către Tate: o deschidere a inimii sale. Iubire făcându-și loc mai către suprafață. Însă, când acesta venise s-o viziteze la închisoare, de mai multe ori, refuzase să-l vadă. Nu îi era prea limpede cum făcuse închisoarea ca să-i pecetluiască și mai mult inima. De ce nu primise alinarea pe care i-ar fi putut-o oferi e într-un asemenea loc? Se părea că acum, când era mai vulnerabilă ca oricând, Kya avea și mai puține motive să se încreadă în altcineva. Aflată în punctul cel mai fragil al vieții sale de până atunci, se întorsese spre singurul ajutor pe care-l știa - ea însăși.”

         

      Acolo unde cântă racii este o carte complet diferită de tot ceea ce am citit până acum, Kya nu este un personaj, ci o ființă care ne amintește de legătura strânsă a omului cu natura, de pacea absolută care poate fi regăsită doar în natură, de puterea de a construi totul din nimic și de frumusețea detaliilor. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că pe acest fundal pașnic ar putea avea loc o crimă.
      Am început să citesc povestea cu niște idei preconcepute.Cum altfel să îmi imaginez această făptură obscură, denumită „Fata Mlaștinii” de către localnici, care a trăit în completă pustietate, decât ca pe o sălbăticiune? Un prădător la fel de periculos precum un porc mistreț, o amintire a unui om, o creatură capabilă de crimă. În ochii mei era deja vinovată fără drept de apel și nu mi-aș fi închipuit vreodată că povestea este de fapt despre o tânără sensibilă și inteligentă, care se ridică de jos de tot și învață să trăiască de una singură.
      Cred că toți ne simțim uneori singuri, dar nu ne-am putea închipui cum ar fi să ne pierdem întreaga familie și să rămânem cu adevărat singuri, într-o comunitate care ne discriminează, unde nu însemnăm nimic pentru nimeni. Kya a trebuit să înfrunte această suferință la o vârstă extrem de fragedă, când nu avea nici măcar 10 ani.


     Toată lumea o ura, pentru că era murdară și săracă, cu excepția unei persoane, care a avut curajul să privească dincolo de aparențe. Tate nu a fost salvatorul ei. Ea avea deja aripi, dar el a învațat-o cum să le folosească. El era conexiunea ei cu o lume din care nu-și dorea să facă parte, el a descoperit cât potențial avea Kya și a învațat-o să citească și i-a dat acuarele. Dar, cel mai important, a învațat-o ce înseamnă iubirea.
     Capitolele sunt structurate în perioade diferite, unele se concentrează pe maturizarea Kyei, iar restul ilustrează investigarea crimei care a dat peste cap viața cotidiană a unui orășel. Cum am menționat mai sus, Kya, „sălbăticia” care trăia singură cuc în mlaștină, era acuzatul perfect. Dar oare chiar ea a făcut-o sau doar era ținta cea mai ușoară?
     Acolo unde cântă racii a fost o plăcută călătorie în natură, la granița dintre sălbăticie și umanitate. Lecturarea ei m-a făcut să meditez la ce s-ar putea întâmpla dacă tuturor copiilor nevoiași li s-ar oferi dreptul la educație, probabil am trăi într-o lume cu totul diferită.