duminică, 24 mai 2020

Băieții străzii de Pier Paolo Pasolini - Recenzie, Editura Litera

Titlu original: Ragazzi di vita
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 304
Rating:  

„   —Și io plecai d-acasă, zise Guriță, și la dracu' dacă mă-ntorc. Frati-miu, dacă mă vede, m-omoară...
 —Cum să te-omoare, zise unul din grup, ț-am zâs că l-or prins sâmbătă sara.
 —Știu, știu, făcu Guriță, da-i acasă mama, lua-o-ar boala, că n-o pot vedea la ochi.
 —Vai de pula ta! zise râzând amicul lui, făcând un gest de amenințare. Mă-ta acasă și frati-tu la pârnaie, oricum îi rău pentru tine: dacă te duci acasă o iei pe coajă, dacă te bagă la zdup o iei pe coajă. ”
       
-------------------------------------------------------------------------------------------- 

       Dacă vă așteptați la o poveste înduioșătoare despre niște copii de condiție modestă care înfruntă viața aspră postbelică, dintr-un cartier de la periferia Romei, probabil această carte va fi o mare surpriză pentru voi. Pentru că nu e nimic înduioșător în ea, Pier Paolo Pasolini prezintă realitatea dură și vulgară fără menajamente, trecerea de la copilărie la adolescență a unor băieți care nu prezintă vreo valoare morală.

       Ce m-a șocat cel mai mult la această carte este limbajul folosit, la urma urmei, de niște copii. Cuvinte ca „pulă” și „morții mă-sii” infloresc paginile și apar mai ceva decât ciupercile după ploaie. Acum, nu mă așteptam ca niște copii lipsiți de educație să se adreseze cu „dumneavoastră”, dar tot este un pic inconfortabil să auzi niște țânci folosind asemenea cuvinte.
       Și asta conduce spre problema cea mai mare pe care am întâlnit-o în carte: este extrem de greu de urmărit. Extrem de greu. Nu numai că sunt folosite adevărate țărănisme, cuvinte pocite, cum puteți observa și în citatul de mai sus, dar cartea nu are niciun fir narativ. Mi s-a părut extrem de statică și prost scrisă, deoarece, rar am întâlnit pasaje bine conturate, de obicei scenele sunt trasate ca un fel de dramaturgii (autorul este și dramaturg deci foarte probabil de aici și influențele). 
      Un mare minus al cărții reprezintă că e dificil să îți dai seama ce se petrece. Cartea are doar 300 de pagini și scrisul mare, cu toate acestea mi s-a părut interminabilă. Pe tot parcursul cărții nu pot spune că s-a petrecut ceva relevant, demn de scris într-un roman, doar pagini pline de dialog cu băieți care înjură, fură, fumează, apelează la prostituate și așa mai departe.
      Înțeleg că această carte este un tribut adus unei clase sociale modeste, fără posibilități materiale și deprivate de educație, și am apreciat această perspectivă nouă a unor oameni complet diferiți de mine care au răzbit în viață cu mijloacele lor, dar chiar cred că s-ar fi putut face mai mult într-un roman.
       Dacă aș fi fost în locul acestor copii, cu atâtea exemple proaste în jur, oare aș fi ajuns mai bine decât ei? Probabil că nu. Însă, nu văd de ce cineva ar vrea să citească peripețiile precar conturate ale unor golani, deseori repetitive și fără nicio morală. Nu recomand această Băieții străzii.

marți, 21 aprilie 2020

O minciună perfectă de Peter Swanson - Recenzie

Titlu original: All the Beautiful Lies
Gen: thriller, mystery
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 336
Rating:  

„Alice își spusese că nu existase nicio șansă să o salveze, chiar dacă ar fi vrut. Abia se salvase pe sine de reflux. Iar Gina era foarte slăbită. Primisese ceea ce-și dorise (toate minciunile alea frumoase despre faimă și bani și despre lumea care îi spunea că e specială) și era clar că toate astea o omorâseră. Poate că decisese să se bage în viața lui Alice, să o judece, pentru că propria ei viață era de tot rahatul, pentru că Alice chiar găsise un bărbat pe care-l iubea și care o iubea la rândul lui.”
         

       Știam încă dinainte să o citesc că urma să fie o poveste tabu, dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că unii dintre autorii mei preferați ar scrie o carte care glorifică pedofilia, incestul și adulterul. O minciună perfectă este, din păcate, o dezamăgire cruntă pentru mine, mai ales după ce am adorat pur și simplu romanul de debut al lui Peter Swanson, „Cei care merită să moară”.
       Așa că, să reluăm, ce a mers prost? Tema romanului în sine este oripilantă. Nu vreau să dau dovadă de falsă pudoare și, de-a lungul vieții, am citit foarte multe romane cu teme disturbing, însă, nu văd de ce acest autor a decis să includă relații amoroase între adolescenți și părinții lor vitregi. Pot spune cu certitudine că nimeni nu vrea să citească despre așa ceva, mai ales în repetate rânduri, cum ne este oferită ocazia carte.
      Sigur că aceste relații există și în lumea reală, dar mi s-a părut complet respingător cum romanul orbitează în jurul acestei idei și cum ne sunt oferite atâtea exemple de relații de pedofilie. Din acest punct de vedere, romanul mi s-a părut o versiune eșuată a Lolitei, parcă încercând să normalizeze acest tip de filie anormală.
Pin on girl gaNG???
      A doua cea mai mare problemă, care pare minoră (*😂😂*) pe lângă cea menționată mai sus, este că personajele sunt atât de anoste încât mi-e greu să cred că vreun cititor ar putea empatiza cu ele. Protagonistul este tipologia omului fără însușiri, complet lipsit de personalitate, atât de nesemnificativ încât cartea ar fi putut la fel de bine să nu îl includă.
     Tuturor ne place un antagonist care să aibă totuși o latură sensibilă și să fie un personaj pe care iubim să îl urâm. Deși au fost oferite fragmente din trecutul îndepărtat al lui Alice, nu am găsit vreo scenă  care să îi ofere o anumită scuză pentru faptele atroce pe care le-a comis, ci doar lucruri care să o incrimineze și mai tare și să o catalogheze drept un arhetip al răului.
      Peter Swanson nu este un scriitor  care plictisește, din contră, îl consider un maestru al suspansului. Chiar și în această carte trebuie să recunosc că așteptam cu sufletul la gură ca misterul să fie elucidat, până am realizat că am rămas total indiferentă față de soarta personajelor, până în punctul în care nu mi-ar fi stârnit nicio emoție moartea vreunui personaj, în special a unuia dintre protagoniști.
       O minciună perfectă este un eșec colosal datorită glorificării relațiilor anormale părinte-adolescent și a neputinței autorului de a crea personaje cu care cititorul să empatizeze. Este una dintre puținele cărți pentru care am făcut abstracție de numeroasele recenzii negative și am decis să-i acord totuși o șansă, vă recomand să nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu și să citiți în schimb „Cei care merită să moară”, piesa de rezistență a autorului. :)

sâmbătă, 5 octombrie 2019

Călărețul de Aramă de Paullina Simons (recenzie, editura Epica)

Titlu original: The Bronze Horseman, #1
Gen: historical fiction,  WW2,  young adult, romance
Editura: Epica
An apariție: 2001, Număr de pagini: 919
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici sau de aici aici.
Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de către librăria online Libris cărora vreau să le mulțumesc foarte mult. 
„-Nu te speria! Uneori, lucrurile nu merg pe făgașul pe care n-l dorim. Indiferent câte planuri ne facem sau câte iluzii ne făurim. E adevărat?”
          

  Nici nu știu de unde ar trebui să încep, Călărețul de Aramă m-a schimbat complet și m-a făcut să privesc totul dintr-o altă perspectivă dezbătând adevăratele probleme pe care oamenii le-au trăit în perioada războiului dintre Uniunea Sovietică și Germania. Paullina Simons a făcut o treabă minunată cartea intrând în topul preferatelor mele imediat.
  Tatiana este mezina familiei, o fată simplă de numai șaptesprezece ani care nu știe încă cu certitudine ce-și dorește de la viață, însă în momentul în care războiul izbucnește își dă seama că nu mai poate sta pe tușă prea mult timp și trebuie să facă ceva pentru familia ei. Nu mi-a plăcut deloc evoluția acestui personaj, fiind una cam bruscă și rapidă, am înțeles că autoarea încerca să evidențieze schimbările petrecute în lumea și familia Tatianei de după război dar a ajuns la o femeie matura și plină de idealuri mult prea repede. 
Incipitul romanului ne arată prima zi de război, ziua în care toți așteptau importantul anunț pe care Stalin urma să-l facă, la fel și familia Tatianei, ascultau cu nerăbdare radioul știind că vor primi niște vești proaste.

  Ipocrizia Tatianei aproape că-i aduc la un pas de foamete, însă aici apare în fundal minunatul soldat rus, Alexander, bărbatul care o salvează pe fată și pe familia acesteia de la o moarte sigură.
Mi-a plăcut foarte mult modul în care aceștia s-au întâlnit și mi-au plăcut, de asemenea  la nebunie și răsturnările de situație pe care povestea lor de dragoste le-au luat fiind destul de originale, ca să fiu sinceră, m-au luat puțin prin surprindere pentru că mă așteptam să fie ceva diferit, mult mai pueril și clasic.
. 
„-Ai străbătut străzile Leningradului sub salvele de artilerie germane, ai înfruntat atacurile canibalilor, ai sărit dintr-un tren aflat în mișcare ca să-ți găsești fratele și ți-e teamă de șoareci?”
  Mi-a plăcut foarte mult modul în care această care a fost scrisă, a mers mână-în-mână cu stilul și gustul meu, mi-au plăcut foarte mult replicile și modul în care majoritatea personajelor au fost conturate, construcția personajelor principale mi-a dat de gândit fiind niște personaje complexe care mereu au ceva de spus și un puternic mesaj de transmis.
Am rămas plăcut surprinsă să constat că deși cartea este încadrată în genul ficțiune istorică, autoarea s-a inspirat din viața reală a bunicilor ei, numărul apartamentului, străzile și multe din scene fiind adevărate, trăite pe pielea oamenilor din acele timpuri, gândul acesta m-a făcut să mă cutremur pentru că se vede clar că autoarea a stat mult timp pentru a se documenta despre incidentele de la 1941 cartea fiind plină de detalii sângeroase și totodată adevărate care-ți zburlesc părul de pe spate.

  Vă recomand cu mult drag cartea, intrând în topul cărților mele preferate și ocupând chiar primul loc, este o carte complexă cu mult potențial la care mă bucur nespus că am ajuns. Merge de minune cu zilele răcoroase de toamnă savurând-o alături de o cană cu ceai la gura sobei.

miercuri, 27 martie 2019

Recenzie: Și-a căutat-o de Louise O'Neill

ATENȚIE: Atât această carte, cât și recenzia de mai jos ar putea fi supărătoare pentru anumite persoane. Citiți pe propria răspundere. 

Titlu original: Asking For It
Gen: YA, feminism
Editura: Storia
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 270
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Mă trezesc. Și apoi îmi amintesc. Mă trezesc și apoi, brusc, îmi doresc să nu mă fi trezit. (Distrugătoare de vieți.) (Le-am distrus viețile.)  Simt cum vinovăția pune stăpânire pe mine. Mă prinde în ghearele ei și mă torturează. În dimineața asta se strecoară pe după draperii  ca și cum m-ar vâna. Până și lumina e diferită.  E mai gri ca de obicei,  se transformă în umbre care vor să mă prindă în strânsoarea lor.”
         

       Și-a căutat-o este o poveste care taie în carne vie, care expune problemele societății în care trăim exact așa cum sunt, fără a înfrumuseța deloc situația. Dacă ești în căutarea unei cărți drăguțe și relaxante, mai bine te-ai opri din citit chiar acum. Însă, dacă în schimb cauți o carte realistă, cu un impact puternic, se prea poate să fi căutat chiar unde trebuie. Pentru că, povestea Emmei este ficțiune, însă Emma există în realitate. Emma este fiecare fată care a fost redusă la tăcere.
      S-a întâmplat un lucru ciudat când am citit această carte. Protagonista, Emma, mi s-a părut mult prea superficială, era o adolescentă cât se poate de stereotipică: populară, frumoasă, deloc modestă. Încă de la începutul romanului ne dăm seama că este o fată fără inhibiții, poate un pic prea fără inhibiții. Ce încerc să spun este că nu m-am dat în vânt după personajul principal.
        Și chiar și așa consider această carte importantă.

        În noaptea în care Emma O'Donovan a fost violată, fata era îmbrăcată sumar, foarte beată și drogată pe lângă asta. Unii oameni ar putea spune că și-a căutat-o. Nu i-a turnat nimeni pe gât. Nu a forțat-o nimeni să se îmbrace așa. Nu a pus-o nimeni să ia pastilele. E vina ei că a devenit o țintă ușoară, nu?
         Sunt dezgustată de tipul acesta de gândire. Din cele pe care le-am enumerat mai sus, eu înțeleg următoarea chestiune: fata nu era conștientă. Prin urmare, dacă nu era conștientă, înseamnă că nu putea să-și dea acordul. Iar dacă nu putea să-și dea acordul, înseamnă că a fost violată. 
„Unii oameni merită să urinezi pe ei.”
         Trebuie să lămurim faptul că „Și-a căutat-o” nu este doar o carte despre viol, ci este o carte care evidențiază ura de care sunt capabili oamenii, cât și clipele de coșmar prin care trec victimele. Mi s-a părut tragic modul în care toată lumea a început încetul cu încetul să îi întoarcă spatele tinerei, și să o catalogheze ca „târfă, mincinoasă, parașută, cățea, curvă”, să o agreseze în continuare în urma evenimentului traumatizant la care a asistat.
        E trist că vedem atâtea Emme pe stradă, la televizor, sau pe internet zi de zi și nici măcar nu realizăm.
„Toți sunt nevinovați până la proba contrarie. Dar nu și eu. Sunt o mincinoasă din start și trebuie să demonstrez că spun adevărul.”
        Emma nu a făcut cele mai inspirate alegeri din viața ei în noaptea aceea. Dar nimeni nu alege să fie folosit ca o bucată de carne. Nimeni nu alege să fie umilit în fața prietenilor și a întregii lumi. Nimeni nu alege să îi fie frică să iasă pe stradă. Nimeni nu alege să se simtă vinovat pentru o crimă pe care nu a comis-o niciodată.
         „Și-a căutat-o” este o carte tragică, care probabil vă va distruge buna dispoziție, dar este o carte extrem de importantă, atât pentru victime, pentru a se simți mai puțin singure, cât și pentru cei care vor să înțeleagă mai bine acest subiect, și poate până și pentru cei care au prejudecăți față de victime, poate îi vor ajuta să-și schimbe felul în care văd lucrurile.

sâmbătă, 23 martie 2019

Un plan atât de bine pus la punct de Stelian Țurlea (recenzie, editura Crime Scene Press)

Titlu original: Un plan atât de bine pus la punct
Gen: thriller, mystery
Editura: Crime Scene Press
An apariție: 2018
Număr de pagini: 125
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Mă tot gândeam, mă tot gândesc: Probabil sunt foarte nefericită. N-am așteptat să am bani, dar am avut destui. Succesul nu m-a interesat, nici n-ai cum să te gândești la asta când ești coafeză. Dar am vrut să fiu fericită, singura mea așteptare. M-am tot gândit ce m-ar putea face fericită și n-am găsit decât o cale: să am lângă mine un bărbat care să mă iubească.”
                   

      
DESCRIERE: 

  O tânără cade de la etajul al șaptelea al unui bloc, trece prin coroana bogată a unui copac, sfâșie copertina unui restaurant și se prăbușește pe asfalt. Intră în comă. Mai înainte, de la acea adresă fusese primit un apel care anunța un viol. A fost sinucidere sau cineva a aruncat-o pe tânără de la fereastră? În timp ce doctorii se străduiesc să-i salveze viața, mai vechile noastre cunoștințe, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș pornesc într-o cursă contracronometru să afle ce s-a întâmplat cu adevărat și să-l prindă pe agresor. Rând pe rând, personajele intră în scenă dezvăluind detaliile unei povești sordide despre dragoste, prietenie, invidie și alegeri greșite. Un nou page-turner cu deznodământ neașteptat, marcă înregistrată a lui Stelian Țurlea.


PĂREREA MEA:

  Trebuie să fiu sinceră cu voi și să vă spun că nu am putut relaționa absolut deloc cu această poveste. Fiind prima carte pe care am citit-o de la acest autor, nu m-am putut obișnui cu modul în care aceasta a fost scrisă și cu faptul că personajele nu erau deloc pe gustul meu, deloc conturate. 

  O crimă gravă a avut loc. O femeie a căzut de la etajul al șaptelea și toată lumea a rămas mască pentru că nimeni nu-și poate da seama dacă femeia și-a pus capăt zilelor sau a fost agresată și împinsă spre o moarte sigură chiar din propriul său apartament.
  Sabina este o fire veselă, niciodată îngrijorată și întotdeauna bine-dispusă. Proaspăt angajată, tânăra femeie este în culmea fericirii, însă mama ei, care îi repetă într-una că meseria de coafeză este pentru curve, nu se împacă la fel de bine cu idee. Pretinde că fiica ei poate și nu-și dorește mai mult de la viață. Decide să o ignore total, pretinzând că aceasta nu face parte din familie. Singurul sprijin pe care Sabina îl mai are este prietena sa SiSi care nu o considere în stare de așa ceva, ancheta complicându-se total. 
  Mulți suspecți sunt trecuți pe lista polițistului Stamate dar niciunul din ei nu pare a fi în stare de așa ceva. 

Imagine crime, edit, and editing

Mi s-a părut o carte puerilă pe alocuri și după cum am spus și mai sus, nu am putut relaționa absolut deloc cu personajele pentru că acestea au fost foarte prost conturate, chiar deloc dacă stau să mă gândesc mai bine și asta i-a dat un mare minus poveștii. Unele scene erau de-a dreptul inutile, pline de convorbiri literalmente de prisos care erau acolo numai pentru a da volum paginilor. 

„Încep să-mi amintesc. Mă mutaseră într-o rezervă. Nu se iviseră complecații, nu intervenise nimeni, n-am pe nimeni cu putere să intervină pentru mine, nu mă văitasem cât să-i deranjez pe ceilalți, voiau doar să mă supravegheze”

  Nu știu dacă cartea aceasta a fost sortită să mă surprindă în ceea ce privește acest gen dar, în cazul meu, cel puțin nu a funcționat. Nu a reușit să mă clintească din loc povestea și nu am putut să-i găsesc rostul pentru că nu a fost o carte pe care am citit-o pentru a mă relaxa și nici una din care să am ceva de învățat, a fost acolo doar ca să-mi umple timpul și cumva asta a fost partea cea mai bună, povestea, în ciuda defectelor pe care aceasta le are m-a prins și m-a făcut să vreau să citesc mai mult din ea, m-a făcut să sper și pe alocuri m-a făcut să fiu și curioasă în legătură cu Sabina și cu planul ei atât de bine pus la punct. 

  Dacă ați citit cel puțin două opere scrie de Agatha Christie cu siguranță că această carte nu are absolut nimic nou de oferit, însă dacă sunteți curioși și vreți să descoperiți mai multe cărți misterioase, ei bine, aceasta poate fi un început. :)

Hugz! Adela. 

duminică, 8 aprilie 2018

Recenzie: După ce ne-am întâlnit de Anna Todd

Titlu original: After
Gen:young adult, romance, drama
Editura: Trei
An apariție: 2015
Număr de pagini: 635
Rating:★★★★
” -...Nu-mi place în cine mă transform când sunt cu tine și nu pot suporta stare pe care o am când îmi spui lucrurile acelea oribile.                                                 ...                                                                                                   -Știi cine cred eu că ești atunci când ești cu mine?         -Cine?                                                                                      - Tu însăți. Cred că aceasta ești tu cea adevărată, iar tu ești prea ocupată să te gândești la ce cred alții despre tine ca să conștientizezi acest lucru”
            

  Înainte de începerea acestei cărți,  aveam o oarecare reținere și strângere de inimă cu ce se v-a întâmpla în momentul în care o voi citi, dar s-a dovedit a fi povestea mea preferată de dragoste din toate poveștile contemporane pe care le-am citit până acum.
  Consider că își merită faima, și da, este o poveste puțin stupida și poate mediocră, dar autoarea a reușit să contureze foarte bine personajele, astfel intrând foarte bine pe sub pielea lor.

  Theresa Young, sau Tess, cum îi place ei să i se spună, este pregătită pentru începerea unei vieți noi, departe de mama ei și de toate grijiile din micul oraș din care provine odată cu venirea sa la facultate.

  Din păcate, toate planurile pe care le are, de a fi o studentă iminentă și cuminte, se năruie în momentul în care frumosul și fermecătorul Hardin, intră pe ușa ei din camera de cămin. 
Ajungând să-l cunoască mai bine, știe că niciodată viața ei nu o să mai fie la fel. Deși provenind din lumi diferite, ei încercă să construiască o frumoasă poveste care se năruie din păcate mai mereu.

” -Păi, atunci presupun că nu trebuie să-mi fac probleme că nu te place familia mea. De fapt, cred că te place mai mult decât mă plac pe mine. Chicotește și mă mângâie cu degetul pe obraz, trimițându-mi un fior pe șirea spinării. Problema este că, mai stau mult pe aici, tata o să înceapă să creadă că îmi place de el, spune Hardin cu o voce nonșalantă, dar cu ochii întunecați.”
  Ceea ce e cel mai deranjat la povestea aceasta, este faptul că autoarea nu a fost destul de atentă la detalii și sunt multe chestii care se bat cap în cap și apar în contradicție, ceea ce m-a frustrat puțin pe mine în momentul în care lecturam povestea.
  Ce m-a mai deranjat la carte, este că apar foarte muuuuuuulte clișee, pe care, cred că fiecare om care a citit mai mult de două cărți romance la viața lui, s-a împiedicat de ele printre cuvinte. Nici stilul autoarei nu a fost unul prea desăvârșit sau nemaipomenit, dar pentru o poveste care a fost scrisă pe wattpad înainte să fie publicată, cred eu, că este acceptabil. Cu toate acestea, povestea mi-a intrat totuși la inimă și m-a făcut să mă gândesc zi și noapte doar la protagoniștii ei.

  Finalul a fost cel care m-a făcut să acord cărții un rating de patru steluțe și nu de trei, pentru că eu nu m-aș fi gândit niciodată, luându-mă prin surprindere și chiar făcându-mă să vărs o lacrimă. M-a lăsat în suspans povestea și sunt foarte nerăbdătoare să încerc și volumul doi care sper să mă facă să-i acord cinci steluțe cu inima plină.