Călărețul de Aramă de Paullina Simons (recenzie, editura Epica)

Titlu original: The Bronze Horseman, #1
Gen: historical fiction,  WW2,  young adult, romance
Editura: Epica
An apariție: 2001, Număr de pagini: 919
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de aici sau de aici aici.
Cartea mi-a fost oferită spre recenzare de către librăria online Libris cărora vreau să le mulțumesc foarte mult. 

„-Nu te speria! Uneori, lucrurile nu merg pe făgașul pe care n-l dorim. Indiferent câte planuri ne facem sau câte iluzii ne făurim. E adevărat?”

          

  Nici nu știu de unde ar trebui să încep, Călărețul de Aramă m-a schimbat complet și m-a făcut să privesc totul dintr-o altă perspectivă dezbătând adevăratele probleme pe care oamenii le-au trăit în perioada războiului dintre Uniunea Sovietică și Germania. Paullina Simons a făcut o treabă minunată cartea intrând în topul preferatelor mele imediat.

  Tatiana este mezina familiei, o fată simplă de numai șaptesprezece ani care nu știe încă cu certitudine ce-și dorește de la viață, însă în momentul în care războiul izbucnește își dă seama că nu mai poate sta pe tușă prea mult timp și trebuie să facă ceva pentru familia ei. Nu mi-a plăcut deloc evoluția acestui personaj, fiind una cam bruscă și rapidă, am înțeles că autoarea încerca să evidențieze schimbările petrecute în lumea și familia Tatianei de după război dar a ajuns la o femeie matura și plină de idealuri mult prea repede. 

Incipitul romanului ne arată prima zi de război, ziua în care toți așteptau importantul anunț pe care Stalin urma să-l facă, la fel și familia Tatianei, ascultau cu nerăbdare radioul știind că vor primi niște vești proaste.

  Ipocrizia Tatianei aproape că-i aduc la un pas de foamete, însă aici apare în fundal minunatul soldat rus, Alexander, bărbatul care o salvează pe fată și pe familia acesteia de la o moarte sigură.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care aceștia s-au întâlnit și mi-au plăcut, de asemenea  la nebunie și răsturnările de situație pe care povestea lor de dragoste le-au luat fiind destul de originale, ca să fiu sinceră, m-au luat puțin prin surprindere pentru că mă așteptam să fie ceva diferit, mult mai pueril și clasic.

. 

„-Ai străbătut străzile Leningradului sub salvele de artilerie germane, ai înfruntat atacurile canibalilor, ai sărit dintr-un tren aflat în mișcare ca să-ți găsești fratele și ți-e teamă de șoareci?”

  Mi-a plăcut foarte mult modul în care această care a fost scrisă, a mers mână-în-mână cu stilul și gustul meu, mi-au plăcut foarte mult replicile și modul în care majoritatea personajelor au fost conturate, construcția personajelor principale mi-a dat de gândit fiind niște personaje complexe care mereu au ceva de spus și un puternic mesaj de transmis.
Am rămas plăcut surprinsă să constat că deși cartea este încadrată în genul ficțiune istorică, autoarea s-a inspirat din viața reală a bunicilor ei, numărul apartamentului, străzile și multe din scene fiind adevărate, trăite pe pielea oamenilor din acele timpuri, gândul acesta m-a făcut să mă cutremur pentru că se vede clar că autoarea a stat mult timp pentru a se documenta despre incidentele de la 1941 cartea fiind plină de detalii sângeroase și totodată adevărate care-ți zburlesc părul de pe spate.

  Vă recomand cu mult drag cartea, intrând în topul cărților mele preferate și ocupând chiar primul loc, este o carte complexă cu mult potențial la care mă bucur nespus că am ajuns. Merge de minune cu zilele răcoroase de toamnă savurând-o alături de o cană cu ceai la gura sobei.

La răscruce de vânturi de Emily Bronte - recenzie

Titlu original: Wuthering Heights
Gen: clasic, gothic
Editura: Corint
An de apariție: 1847
Număr de pagini: 384
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„O singură rugăciune o să rostesc, și o s-o repet până mi-o înțepeni limba. Catherine Earnshaw, să n-ai parte de odihnă cât voi trăi eu! Ai zis că te-am omorât - prea bine, atunci bântuie-mă! Așa fac victimele, își bântuie ucigașii. Cred în asta - știu că spiritele au mai umblat pe fața pământului. Rămâi mereu cu mine - sub orice formă vrei - fă-mă să-mi pierd mințile! Fă orice, numai nu mă lăsa în abisul ăsta în care nu te pot găsi! Of, Doamne! Nu-mi mai găsesc cuvintele. Nu pot trăi fără viața mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!”

            

       La răscruce de vânturi este o poveste despre dor și suferință, despre puterea iubirii de a transforma pentru câteva clipe până și cele mai diabolice suflete în întruchiparea purității și nu în ultimul rând este o operă ce pune în prim-plan un loc izolat de societate, unde un om însetat de răzbunare va încerca să distrugă paradisul a doi copii fără nicio vină.

      Dacă de obicei vă simțiți atașați de personajele unei cărți, cele din „La răscruce de vânturi”vor reuși să vă stârnească doar simpla repulsie. Heathcliff este un necioplit, atât de nepoliticos încât șochează și care nu se sfiește din a aplica corecții fizice persoanelor de sex opus, iar Catherine este o femeie cu caracter de copil răsfățat, care s-a căsătorit din interes și care face de fiecare o adevărată scenă când lucrurile nu sunt făcute după bunul ei plac.

     În ciuda caracterelor lor imposibil de suportat de cei din jur, cei doi se iubeau de parcă ar fi fost două jumătăți ale aceluiași întreg. Câteva cuvinte nepotrivite spuse la momentul nepotrivit i-au despărțit însă pentru totdeauna pe cei doi, iar când s-au reîntâlnit era deja prea târziu.

      Am simțit o oarecare milă până și pentru aceste două ființe disgrațioase, deoarece ele au demonstrat că până și cel mai nemilos om se schimba când e în preajma persoanei iubite, până și un om animalic, detestat de toți cei din jurul lui și capabil să cauzeze doar teroare, este tandru în preajma persoanei iubite.

„(...) așa că el nu va ști nicicând cât de mult îl iubesc; și simt asta nu fiindcă-i chipeș, Nelly, ci fiindcă seamănă cu mine mai mult decât eu însămi. Nu știu din ce-s făcute sufletele, dar al meu și-al lui sunt la fel. De-ar fi să dispară tot și să rămână el, aș continua să trăiesc; iar dacă ar rămâne restul și el ar pieri, atunci tot universul mi-ar deveni străin.”

     Îți este ușor să îl urăști pe Heathcliff, mai puțin atunci când te gândești la copilăria lui teribil de dureroasă, când s-a trezit într-o zi aruncat de la rangul de copil răsfățat la cel a unui biet servitor neplătit, privat de dreptul de a învăța să scrie sau să citească. Emily Bronte a creat niște personaje complexe, care îți vor stârni sentimente variate, deoarece poveștile lor de viață sunt schițate perfect, atât de bine încât par reale.

     Răzbunarea este o otravă care își ucide încet posesorul. Protagonistul cărții a încercat să își verse mânia, disperarea pe care o simțea în suflet, pe copiii dușmanilor lui, care nici măcar nu au fost născuți atunci când părinții lor i-au făcut o nedreptate lui Heathcliff. Când răzbunarea sa a fost completă, în toată cumplita ei valoare, domnul Heathcliff și-a dat seama că rezultatul nu îi ușura cu nimic situația, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Ura naște ură și nimic altceva.

      Iubirea lui Hareton pentru Cathy îl metamorfozează pe acesta într-un gentilom. La vârsta de 23 de ani Hareton era mulțumit cu viața simplă pe care o ducea, ce se asemăna cu viața oricărui țăran din acele timpuri, dar când a întâlnit-o pe domnișoara Cathy acesta a început să aspire la mai mult și l-am admirat atât de mult când s-a chinuit să descifreze o carte cu simboluri care îi erau complet străine. Hareton a fost personajul meu preferat din întregul roman, deoarece el a făcut ceva ce mulți nu au niciodată curajul să o facă: și-a depășit condiția, a renunțat la tot ceea ce știa până atunci pentru a se autodezvolta, nu a acceptat să fie o victimă neputincioasă a destinului.

      La răscruce de vânturi este o adevărată elegie, o carte ce ilustrează răutatea, aroganța și mitocănia lumii în care trăim, și cum iubirea e singura care reușește să facă ordine în tot acest haos.

Iubire Periculoasă, #3 - Dușmani de Sânge (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Dușmani de Sânge (Iubire Periculoasă, #3)
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 552
Rating:  

„Uneori, poți obține totul exact atunci când nu mai ai nimic. Poți primi răspunsuri la rugăciunile tale atunci când nu le mai spui. Visele ți se pot îndeplini în momentul când uiți de ele. Destinul fiecăruia dintre noi e scris undeva, de la început până la sfârșit. Nimeni nu-l cunoaște pe al lui, dar dacă e un lucru de care sunt sigură în legătură cu al meu; e acela că odată cu Harris, viața mea a trecut la cu totul alt nivel.”

            

  Înainte de toate, vreau să vă spun că am trăit odată cu personajele ce au împletit o acțiune atât de frumoasă în această carte, am plâns odată cu ele și am zâmbit de fiecare dată când o simțeam pe Kath fericită, în brațele lui Harris, cu siguranță este cartea mea preferată din întreaga serie și de asemenea, cartea mea preferată YA. 

  După cum probabil știți, dacă ați citit și celelalte volume din serie, Katherine s-a aruncat cu totul în lumea periculoasă din care iubitul ei, Harris face parte. A decis să ia povara pe umerii ei și este „pregătită” să înfrunte alături de băiatul problemă toate pericolele aferente. 

Ceea ce nu știe fata este că lumea traficanților și a gangsterilor din care acesta face parte este mult mai periculoasă decât a lăsat Harris să pară, plină ochi de oameni influenți și plin de bani care te pot face să dispari de pe fața pământului fără să lase vreo urmă care să dea de bănuit.

După sfârșitul celui de-al doilea volum ne-am dat seama că fata a intrat în foarte multe belele pentru a-l apăra pe Harris de lege, însă acestea nu au fost nici pe departe cele mai grave sau importante, Georgiana ne-a pregătit în cel de-al treilea volum muuuuuult suspans care mi-a făcut inima să bată de cel puțin două ori mai repede și m-a făcut, de nenumărate ori să-mi rod unghiile de spaimă pentru că, așa cum am spus și mai sus, am trăit odată cu personajele și am fost complet prinsă în poveste. 

  Am fost plăcut surprinsă să realizez că stilul de scriere este cu mult mai bun fața de modul abordat în celelalte două volume și asta m-a bucurat foarte mult, deși în continuare cartea fost acompaniată de niște greșeli gramaticale am decis să trec cu vederea peste ele, nefiind la fel de grave precum în volumele precedente. 

De data aceasta accentul nu a fost atât de strident pus pe relația de iubire dintre cele două personaje cât pe acțiune, suspans și dramă, lucru care m-a bucurat foarte tare pentru că începeam oarecum să-mi fac probleme că mă voi plictisi de personajele principale și nu voi mai avea tragere de inimă să continui seria. 

În ciuda numărului voluminos de pagini pe care povestea îl are este un page-turner garantat și nimic nu te poate plictisi pentru că, după cum am spus și mai sus, este plină ochi de acțiune.

„Prin tatuajul ăsta, Harris e pentru totdeauna al meu și eu sunt pentru totdeauna a lui. Indiferent de ce se va întâmpla pe vitor cu noi, pigmentul ăsta va demonsta ce am fost eu și el odată. Cumva, totul trebuie echilibrat. Am o viață periculoasă acum, trăiesc câte o dramă aproape zilnic, dar mi-e interzis să mă mai plâng având în vedere bărbatul pe care l-am primit. Nimeni nu are dreptul la perfecțiune absolută.”

  Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă povestea ar fi avut loc pe teritoriul României, am simțit cumva  nepregătirea din vocea tânără a autoarei și mi se pare că nu s-a informat destul în legătură cu spațiul în care are loc acțiunea pentru că erau amintite niște lucruri foarte vagi care lăsau de dorit.

  Vă recomand cu drag povestea, fiind una dintre preferatele mele, o lectură ușoară numai bună de savurat la mare într-o zi fierbinte de vară!

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman - Recenzie

Titlu original: Call me by your name
Gen: lgbt,  romance
Editura: Polirom
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 294
Rating: 
Mulțumesc Libris pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Am vrut cu adevărat să-l etichetez drept dificil și inabordabil și să nu mai am nimic de-a face cu el. Două cuvinte din partea lui și am văzut cum apatia mea îmbufnată s-a transformat în o să cânt orice pentru tine până când îmi ceri să mă opresc, până când vine ora prânzului, până când pielea de pe degete mi se julește strat cu strat, pentru că îmi place să fac lucruri pentru tine, aș face orice pentru tine, doar spune un cuvânt, mi-a plăcut de tine din prima zi și chiar și atunci când îmi răspunzi cu gheață la ofertele repetate de prietenie, nu o să uit niciodată că această conversație a avut loc între noi și că există moduri simple de a readuce vara în toiul unui viscol.”

            

       Strigă-mă pe numele tău nu este doar povestea unei iubiri imposibile, stigmatizate până și de socitatea zilelor noastre, ci și o privire retrospectivă care te face să te întrebi „ce-ar fi dacă...?”, ce-ar fi fost dacă cei doi ar fi avut curajul să recunoască în fața întregii lumi iubirea pe care și-o poartă? 
       Fiecare poveste de dragoste e diferită și fiecare îndrăgostit e la fel. Opera lui Andre Aciman e spusă sub forma unui jurnal, și deși e redată în proză, e încărcată de atât lirism încât pare un elogiu adus iubirii. Ceea ce a simțit Elio față de Oliver au simțit atâția mulți alții înaintea lor, și vor mai simți mulți alții după ei, deoarece ceea ce îi unește e acea iubire pură, adevărată, absolută, ce apare doar o dată în viața fiecărui om.
        Întâmplarea are loc în Italia anilor '80, la umbra palmierilor, printre notele romantice ale unor piese clasice cântate la pian, pe plajele toride de la baza Mării Mediteraniene, un loc perfect în care să te îndrăgostești. Când Elio crede că tot ce simte pentru Oliver e doar o atracție fizică trecătoare, descoperă că de fapt sentimentele pe care le nutrește pentru el sunt mult mai profunde de atât.
       Toate gândurile care îi macină sufletul adolescentin al lui Elio sunt redate cu lux de amănunte, iar uneori găsim momente când el își pune la îndoială identitatea sexuală și încearcă să nege ceea ce simte pentru Oliver, doar pentru că știe că lumea nu va accepta niciodată legătura dintre ei.

       Totuși, e de apreciat că toți oamenii din casa protagonistului care au aflat ce se petrece, au ales să nu judece, ci dimpotrivă, să înțeleagă și să normalizeze. Sunt sigură că pentru orice adolescent din comunitatea lgbt ar fi importantă susținerea părinților lor, însă majoritatatea nu sunt la fel de norocoși precum Elio.
        Cartea a fost portretizată într-un film extrem de reușit, care rămâne fidel romanului și pe care l-am văzut înainte să citesc romanul. Spre surprinderea mea, unele scene au fost expuse mai frumos în film decât în carte, cum ar fi excursia lui Elio la Roma (care în carte a fost nespus de plictisitoare) sau sfârșitul (care mi s-a părut mai succint și mai emoționant în film). Dar, evident, sentimentele celor două personaje sunt redate mult mai veridic în carte.
        Strigă-mă pe numele tău este o carte care ar trebui citită de oricine vrea să își amintească de prima iubire și de toate tragediile și lucrurile mărețe pe care le declanșează ea.

Împărăteasa celor o mie de ceruri de Rhoda Belleza (recenzie, editura Unicart)

Titlu original: Empress of a Thousand Skies (Empress of a Thousand Skies #1)
Gen:   YA, fantasy, distopie
Editura: Unicart
An apariție: 2018
Număr de pagini: 327
Rating:   
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Ordinul nu încurajează reamintirea. De aceea ne oprim cuburile, ca parte a jurământului pe care îl depunem. Nici măcar ceilalți fontisieni nu înțeleg că amintirile le întunecă judecata. Amintirile te fac... mai slab. Rhee se întrebă ce voia să spună. Amintirile erau pietrele de temelie ale vieții omului. Ce-ar fi fost ea fără amintiri? Fără momentele limpezi cu familia ei, păstrate pentru totdeauna?”

      

  Nu știu să vă spun sincer dacă a fost în totalitate problema cărții sau am avut și eu unele lucruri pe cap, lucruri care nu-mi dădeau pace și mă deprimau, făcându-mă să mă gândesc zi și noapte la ele, dar nu am putut să relaționez prea bine cu această poveste, nu am putut să intru cum trebuie în pâine și să gust din miezul acela gustos pe care multă lume l-a lăudat. 

  Romanul de debut al autoarei Rhoda Belleza, o femeie puternică, scriitoare și editoare de cărți pentru copii la New York, o adevărată fană a filmelor de acțiune, obsedată de manichiura artistică și de cusutul hainelor fistichii este puțin slăbuț, din mai multe puncte de vedere cartea nu m-a atras în mrejele ei și m-a făcut adesea să cred că mi-am pierdut timpul, băgându-mă într-un reading slump uriaș. 

  Într-o lumea controlată de amintirile dintr-un simplu cub, unul care te ajută cu exactitate să-ți amintești cele mai plăcute sau neplăcute momente, prințesa Rhee se vede singură de la nefericitul accident pe care familia ei l-a suferit, în urma căruia toți (cu excepția ei) membrii au decedat. Tronul, în teorie îi este predestinat ei, însă universul din care face parte, și oamenii răi care vor să vadă familia regală la pământ au alte planuri în legătură cu asta. Pentru că lumea o vede ca pe o fetiță delicată ce trebuie protejată de ceilalți nu prea are șanse de izbândă și nu-și poate găsi niște aliați pe măsură care să o ajute să recupereze tronul.

  Mi s-a părut că personajul principal nu era pregătit pentru asemenea lovituri și situațiile adesea mi s-au părut cam forțate, nu mi-au plăcut absolut deloc răsturnările de situație pe care autoarea a încercat să le creeze, însă fără sorți de izbândă pentru că pe mine nu m-au „surprins” absolut deloc așa cum ar fi trebuit. 

  Nu m-am dat pe spate nici după stilul de scriere care mi s-a părut unul puțin pueril și cred că, dacă acțiunea ar fi fost puțin mai adunată ar fi fost mult mai captivantă. Mi se pare că autoarea a încercat să facă mult  prea multe lucruri într-o singură carte și lucrurile i-au cam scăpat de sub control pentru că adesea situațiile se terminau într-un mod previzibil.

  Cu siguranță o să recitesc cândva cartea, sau de ce nu, mă voi baza pe volumul doi sperând că va fi mult mai bun decât acesta.

Vă recomand cu drag cartea, o lectură bunicică alături de care te poți relaxa.

Coroana - Alegerea, #5 de Kiera Cass (recenzie, editura Leda Edge)

Atenție! Această recenzie conține spoilere din volumele anterioare!

Titlu original: The Crown (The Selection, #5)
Gen:   YA, fantasy, distopie
Editura: Leda Edge
An apariție: 2018
Număr de pagini: 285
Rating:   
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Nu ai de unde să știi totul despre relația altora, chiar și despre a părinților tăi. Uneori, mai ales despre a părinților, a adăugat ea ca și când s-ar mai fi gândit la asta, poate în legătură cu propria familie. Îți garantez - i-a dăruit cel puțin o dată un cadou groaznic de Crăciun și, din cauza asta, mama ta nu i-a vorbit o zi întreagă.”

      

SINOPSIS:

 Când Eadlyn devine prima prințesă din Illéa care își organizează propria Alegere, ea nu crede că se va îndrăgosti de vreunul dintre cei treizeci și cinci de tineri. Petrece primele câteva săptămâni ale competiției numărând zilele până când va putea scăpa de ei. Dar, pe măsură ce evenimentele de la palat se precipită și Eadlyn este obligată sa iasă și mai mult în lumina reflectoarelor, își dă seama că poate nu ar fi fericită să rămână singură. Încă nu este sigură că va trăi o poveste romantică de iubire, așa cum s-a întâmplat cu părinții ei în urmă cu douazeci de ani. Dar, uneori, dragostea apare acolo unde nu te aștepți...și în curând Eadlyn trebuie să facă o alegere mai dificilă și mai importantă decât și-a imaginat vreodată.

PĂREREA MEA:

  Sunt foarte revoltată în legătură cu acest volum pentru că trebuie să recunosc, nu m-a prins și nu prea mi-a mai plăcut acțiunea care mi s-a părut puțin cam grăbită și fără rost. Au fost multe scene care m-au făcut să râd și au fost chiar și lucruri pozitive dar, de această dată, cele rele le-au eclipsat mult prea tare.

  Dacă ați citit cel de-al patrulea volum, știți deja că acestea sunt povestite din perspectiva lui Eadlyn, fata prințului Maxon și a reginei America, un personaj care mi s-a părut cam naiv, dacă îmi permiteți să spun, unul chiar prostănac. 

Fata se vede prinsă, la fel ca și tatăl ei, într-o alegere, alegere organizată pentru a liniști gura poporului și pentru a readuce oamenii la tăcere, și din nou, asta mă face să mă întreb, ce fel de popor trebuie să ai ca ei în loc de niște sume exacte și în loc de niște probleme importante preferă să vadă o fetișcană fâțâindu-se de colo până colo pe tocuri cu niște băieți naivi care roiesc în jurul ei. Mie cel puțin mi s-a părut, din descrierile vagi pe care autoarea le-a făcut, că acel popor avea niște probleme foarte grave pe care oamenii puși la conducere, familia regală, le mascau cu un show, ceva gen Burlăcița. O chestie care mi s-a părut destul de funny dar care a început să mă calce pe nervi din momentul în care absolut toate limitele realității au fost depășite. 

Nu mi-au plăcut alegerile pe care Eadlyn le făcea și modul în care aceasta gândea mi s-a părut că adesea a dat dovadă de snobism deși mereu încerca să fie într-o alură perfectă și demnă de titlul pe care și-l primește mult mai devreme, un titlu pe care nu-l merită și pe care, după părerea mea, nu-l poate lua în serios. 

America Singer era schimbată total, comportamentul pe care l-a abordat în primele trei volume era total altceva fața de ceea ce face acum și față de regina binevoitoare și super calmă care a devenit. Mi s-a părut că în goana autoarei după acțiune a uitat câteva detalii foarte importante. Lucru care nu m-a deranjat neapărat dar care a sărit puternic în ochi este faptul că, exact așa cum m-aș fi așteptat, Maxon nu este capabil să conducă regatul. Nouate? Nopee.

„-Întocmai, bunico. Îl durea atât de mult să fie departe de ea, încât a acceptat suferința de a-și părăsi familia, casa și țara, fără să știe cum va fi perceput totul, doar ca să îi fie alături.”

  Cei care au considerat că primele patru volume au fost extrem de proaste, ei bine, țineți-vă bine, volumul cinci este cel mai prost dintre toate! Recunosc că mie mi-au plăcut celelalte și vă recomand cu drag să citiți seria, până la volumul trei, de acolo... cred că este de ajuns. 

Pe lângă faptul că personajele au fost foarte, dar foarte prost conturate, nu aveam o imagine clară a băieților participanți în minte și prin urmare, nu le puteam asocia numele cu nimic și adesea uitam cine ce a făcut, care a călcat strâmb și cine e preferatul prințesei pentru că adesea îi încurcam, uneori nici măcar nu mă mai oboseam ci pur și simplu treceam peste, fără să mă mai informez.

Trebuie să recunosc și să arunc toată vina pe autoare pentru că așa și este, o acțiune complexă și plină de neprevăzut care este descrisă foarte prost, mi se pare că a trecut foarte repede prin toate fazele amuzante/drăguțe/tragice și într-un singur cuvânt, importante numai pentru a ajunge la final. 

  Kiera Cass a încercat să „șocheze” pe la finalul volumului cu niște întorsături de situație care nu aveau absolut niciun sens și care au dus la același final previzibil, final la care m-am așteptat încă de pe la pagina 100. 

Au fost multe astfel de părți previzibile care m-au plictisit la culme și care m-au făcut să vreau să nu mai continui cartea, însă, fiind ultima am ales să o termin de dragul seriei. 

  Regret foarte tare că am citit această carte pentru că mi-am stricat părerea bună pe care o aveam despre serie, cu un ultim volum, autoarea a reușit să distrugă tot ce a construit în trei. 

După cum vă spuneam și mai sus, vă recomand seria până la volumul trei, de acolo, tot farmecul este pierdut.