Acolo unde cântă racii de Delia Owens - Recenzie

Titlu original: Where the Crawdads Sing
Gen: romance, mystery
Editura: Pandora M
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 381
Rating:     

„Înainte să fie arestată, începuse să simtă că se înfripa iarăși o cale către Tate: o deschidere a inimii sale. Iubire făcându-și loc mai către suprafață. Însă, când acesta venise s-o viziteze la închisoare, de mai multe ori, refuzase să-l vadă. Nu îi era prea limpede cum făcuse închisoarea ca să-i pecetluiască și mai mult inima. De ce nu primise alinarea pe care i-ar fi putut-o oferi e într-un asemenea loc? Se părea că acum, când era mai vulnerabilă ca oricând, Kya avea și mai puține motive să se încreadă în altcineva. Aflată în punctul cel mai fragil al vieții sale de până atunci, se întorsese spre singurul ajutor pe care-l știa - ea însăși.”

         

      Acolo unde cântă racii este o carte complet diferită de tot ceea ce am citit până acum, Kya nu este un personaj, ci o ființă care ne amintește de legătura strânsă a omului cu natura, de pacea absolută care poate fi regăsită doar în natură, de puterea de a construi totul din nimic și de frumusețea detaliilor. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că pe acest fundal pașnic ar putea avea loc o crimă.

      Am început să citesc povestea cu niște idei preconcepute.Cum altfel să îmi imaginez această făptură obscură, denumită „Fata Mlaștinii” de către localnici, care a trăit în completă pustietate, decât ca pe o sălbăticiune? Un prădător la fel de periculos precum un porc mistreț, o amintire a unui om, o creatură capabilă de crimă. În ochii mei era deja vinovată fără drept de apel și nu mi-aș fi închipuit vreodată că povestea este de fapt despre o tânără sensibilă și inteligentă, care se ridică de jos de tot și învață să trăiască de una singură.

      Cred că toți ne simțim uneori singuri, dar nu ne-am putea închipui cum ar fi să ne pierdem întreaga familie și să rămânem cu adevărat singuri, într-o comunitate care ne discriminează, unde nu însemnăm nimic pentru nimeni. Kya a trebuit să înfrunte această suferință la o vârstă extrem de fragedă, când nu avea nici măcar 10 ani.

     Toată lumea o ura, pentru că era murdară și săracă, cu excepția unei persoane, care a avut curajul să privească dincolo de aparențe. Tate nu a fost salvatorul ei. Ea avea deja aripi, dar el a învațat-o cum să le folosească. El era conexiunea ei cu o lume din care nu-și dorea să facă parte, el a descoperit cât potențial avea Kya și a învațat-o să citească și i-a dat acuarele. Dar, cel mai important, a învațat-o ce înseamnă iubirea.

     Capitolele sunt structurate în perioade diferite, unele se concentrează pe maturizarea Kyei, iar restul ilustrează investigarea crimei care a dat peste cap viața cotidiană a unui orășel. Cum am menționat mai sus, Kya, „sălbăticia” care trăia singură cuc în mlaștină, era acuzatul perfect. Dar oare chiar ea a făcut-o sau doar era ținta cea mai ușoară?

     Acolo unde cântă racii a fost o plăcută călătorie în natură, la granița dintre sălbăticie și umanitate. Lecturarea ei m-a făcut să meditez la ce s-ar putea întâmpla dacă tuturor copiilor nevoiași li s-ar oferi dreptul la educație, probabil am trăi într-o lume cu totul diferită.