joi, 6 februarie 2020

Alienistul de Caleb Carr (Dr. Laszlo Kreizler, #1) - Recenzie // The Alienist by Caleb Carr - Review


  Citește în română       Read in English

Titlu original: The Alienist
Gen: historical, mystery
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 368
Rating:     

„Era - într-un mod pervers poate - legat de societate. Era produsul ei, conștiința ei bolnavă - o aluzie vie a tuturor crimelor ascunse pe care le comitem când strângem rândurile și trăim alături unii de ceilalți. Tânjea după prezența oamenilor, tânjea să le arate ce îi făcuse „societatea” lor. Și un lucru și mai bizar, societatea tânjea și ea după el.”

         

      Alienistul este un thriller care ne plimbă pe străzile dominate de vicii ale New York-ului de la sfârșitul secolului al 19-lea, pe urmele unui criminal în serie cu gusturi specifice și obscure. Deznodământul anchetei ar putea însemna fie un avans important în domeniul psihologiei criminalistice, fie moartea a încă un suflet inocent.
      Caleb Carr este un istoric, iar Alienistul este debutul său în domeniul ficțiunii, ceea ce vine cu avantaje și cu dezavantaje. Cel mai mare avantaj este că adevărul istoric este îmbinat cu elemente ficționare, ceea ce face cartea foarte verosimilă, până în punctul în care îți este greu să crezi că doctorul Kreizler nu a fost un respectat psiholog, a cărui poveste a fost scrisă între coperțile acestei cărți. Dezavantajul este însă că romanul este unul stufos, cu limbaj specializat pe alocuri, care necesită concentrare și răbdare, dar per total eu cred că avantajele sunt cele care biruie.
       Ceea ce am apreciat eu foarte tare este că autorul a reușit să ne ofere ceva cu totul nou. Sunt o mare iubitoare de romane detective, însă până acum nu am citit unul care să se axeze pe psihologia criminalului, pe motivația acestuia de a ucide, elemente care mi se par cele mai interesante când avem de a face cu un criminal, deoarece ele ne arată cum societatea sau diferiți factori din copilărie, pot transforma o persoană complet normală într-un monstru.
       Personajele mi s-au părut de asemenea tangibile, fiecare are câte un trecut unic și un rol de jucat în acțiune. Mi s-a părut un pic bizară alegerea de a include un jurnalist într-o anchetă particulară, însă aș minți dacă aș spune că John Moore a fost un personaj inutil, din contră, mi s-a părut cel cu care am putut empatiza cel mai mult, deoarece povestea este narată din perspectiva lui.
      O alegere curajoasă a fost să introducă un personaj feminin extrem de puternic, dată fiind perioada în care este plasată acțiunea. Sara nu e doar capabilă de a face tot ceea ce coechipierii ei de sex opus sunt în stare, dar oferă informații și idei prețioase care îi vor conduce pe toți pe piste noi.
      Mi-a făcut plăcere să mă despart de viața mea cotidiană pentru câteva clipe și să pășesc într-o altă epocă complet diferită, pentru a dezlega un mister și de a afla răspunsuri la întrebări care nici nu știam că mă macină. O recomand cu mult drag.

Lecturi plăcute și ne auzim data viitoare,
                          



vineri, 5 iulie 2019

Recenzie: Pe urmele prințului nemuritor (Anchetele lui Audrey Rose #2) de Kerri Maniscalco // Review: Hunting Prince Dracula


  Citește în română       Read in English

Titlu original: Hunting Prince Dracula
Gen: yathrillergothichorrorromance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2019
Număr de pagini: 475
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Știința era incapabilă să explice puterea iubirii sau a speranței. Nu existau formule sau deducții pentru a înțelege, indiferent ce susținea Thomas cu privire la știință și la caracterul omenesc.”

            
   

      Pe urmele prințului nemuritor e o carte care promite multe, dar nu transmite mai nimic. Sinopsisul suna genial: un șir de crime misterioase care au loc la Institutul Național de Criminalistică și Medicină Legală din România, păcat că romanul este mai mult o descriere laborioasă a melodramelor protagonistei, care te fac să îți dai nonstop ochii peste cap.
     Nu-mi pot imagina cum un român poate tolera această carte. Am citit în diverse locuri că autoarea s-a documentat foarte bine cu privire la România și perioada istorică pe care o reprezintă în carte, dar eu nu am observat deloc acest lucru. Dimpotrivă, toată opera ei se bazează pe simple stereotipuri. Nu m-a deranjat nicidecum că a transformat castelul Bran într-un Institut de Medicină, ba chiar mi s-a părut o idee strălucită, dar să spui că avea tablouri cu oameni trași în țeapă pe pereți mi se pare exagerat. 
     Autoarea a transformat castelul Bran într-o parodie stereotipizată a ceea ce este de fapt, dar acesta este doar începutul dezamăgirilor oferite de carte. Mi s-a părut absolut umilitor față de noi, românii, ca prințul României să fie portretizat drept un mitocan care fluieră după fete și are atâtea probleme cu nervii încât și-ar sparge toată vesela. În primul rând, pentru că familia regală este imaginea noastră ca popor, și în al doilea rând, pentru că mi se pare o portretizare nedreaptă: la urma urmei, prințul trebuie să urmeze niște reguli foarte stricte de conduită, care sunt sigură că nu i-ar permite să facă asemenea lucruri.

      Mi-a fost foarte greu să parcurg cele 14o de pagini pe care le-am citit, deoarece până și protagonista mi s-a părut un personaj complet detestabil. Melodramele ei păreau să nu se mai sfârșească, inclusiv episoadele nenumărate de pudoare, care mi s-au părut exagerate, deoarece i se păreau scandaloase propriile ei gânduri, perfect normale de altfel, după care milita pentru drepturile femeilor când nu era cazul.
      Thomas a fost smuls din lumina reflectoarelor aproape complet și a fost transformat într-o jucărie complet lipsită de personalitate, a cărei unică ocupație este să flirteze cu Audrey până când devine repetitiv și plictisitor.
     Și, colac peste pupăză, autoarea de bestsellere internaționale, care se crede deja expertă în tainele României, traduce toate cuvintele cu Google Translate, și implicit, unele cuvinte care au fost scrise în original în română, nu au sens în contextul dat. Dacă ești un scriitor cu o asemenea prestanță, mă aștept ca măcar să găsești/angajezi un român care să verifice dacă frazele pe care le-ai scris într-o limbă pe care nu o cunoști sunt corecte, dar nu se întâmplă așa ceva.
      Concluzia: dacă doriți totuși să citiți această carte, porniți la drum cu multă multă răbdare și înțelegere. Eu am decis să sar peste acest volum, deoarece mi se pare un instrument medieval de tortură, și sper din suflet ca niciun alt autor să nu mai facă ce a făcut Kerri Maniscalco, însă s-ar putea să continui seria cu volumul trei, care are loc în State și este despre Houdini. 



sâmbătă, 29 iunie 2019

Review: White Cat (Curse Workers, #1) by Holly Black // Recenzie


  Read in English       Citește în română

Title: White Cat 
Genre: YA, fantasy
Publishing House: Orion
Date of publication: 2010
Number of pages: 310
Rating:
I bought the book from Okian.
''I'm fine," I say. "Don't I seem fine?"
''You're covered in blood standing in the middle of a party" Sam says. "No, you don't seem fine."

            

  White Cat is a book which starts with an interesting premise: ''You're only a finger tip away from another world" and I have to say that this book does deliver, because when you open it, you'll find yourself in an universe where wizards are seen as criminals, and magic roams the streets freely.
''But I didn't do anything wrong."
Which is stupid, of course. Things don't happen to people because they deserve them. Besides, I've done plenty wrong. 
     The main character is a liar, and he is very good at it. Lying is the only way he found to prevent his life from falling apart. At school, he is a regular student, and that's all he wants to be. But at home, he is the grandson of a death worker, the brother of a memory worker and the son of an emotional worker. He is the only one of his family who can't do magic.


     And that makes this book unlike any other that I've read so far: unique types of magic, constructed amazingly well. For example, a memory worker can erase memories of a person or replace them with others, which is pretty cool if you don't count that every time he does that, one of his own memories fades out. Besides, in Holly Black's United States, magic is prohibited, and that makes everything so much more exciting.
It takes a lot of effort to pretend you're something you're not. I don't think about what music I like; I think about what music I should like. When I had a girlfriend, I tried to convince her I was the guy she wanted me to be. When I'm in a crowd, I hang back until I can figure out how to make them laugh. Luckily, if there's one thing I'm good at, it's faking and lying.
    White Cat is absolutely not the type of book that will bore you to death. Just imagine that it starts with a guy on a roof, who has no idea how he got there, and that's the point from which things only get more and more confusing. There are also a lot of plot twist, some of  them I did expect, but that didn't bother me at all, on the contrary, I was happy that the story went as I thought it should. 
     White Cat IS the type of book that everybody should read in a boring summer night, because it will teleport you in another world, full of magic and mystery, with flawed characters that you'll fall in love with. I can't wait to put my hands on the second novel.

br />