Unul dintre noi minte de Karen M. McManus

Titlu Original: One of us is lying

Gen: fantasy, mystery

Editura: Herg Benet
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 386

Rating: ⭐️⭐️⭐️

„ Ăsta e genul de om pe care îl poți omorî și apoi să scapi - cel pe care toată lumea îl vrea mort.”

Sinopsis: 

    Unul dintre noi minte e povestea a ceea ce se intampla cand cinci straini ajung in clasa de detentie a scolii, iar numai patru ies de acolo in viata. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile si poate vei fi tu cel care va rezolva enigma: Intr-o dupa-amiaza de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intra in camera de detentie. Bronwyn, tocilara, va merge la Yale si niciodata nu incalca vreo regula. Addy, printesa, este frumoasa populara a liceului. Nate, delincventul, este deja eliberat conditionat dupa ce a fost prins vanzand droguri. Cooper, atletul, este starul echipei de baseball. Si Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicatii de mobil care lanseaza barfele fierbinti ale liceului. Atata doar ca Simon nu mai iese de la detentie. La finalul orei in care cei cinci trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marti apar dezvaluiri senzationale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alaturi in clipa mortii, ceea ce ii transforma rapid in suspecti. Daca nu cumva criminalul este altcineva si se afla in libertate… Toata lumea are secrete, nu? Ceea ce conteaza e cat de departe ai merge ca sa le protejezi.                                                          

              

Părerea mea:

Un mystery care se vrea a fi de excepție, însă pe mine nu prea a reușit să mă dea pe spate, modul în care povestea, interesantă de altfel, a fost scrisă mi-a dat bătăi de cap și mult de gândit. Un mod simplu, pueril care nu reușea să te țină conectat cu povestea, nu am reușit să relaționez cu personajele din lipsa descrierii acestora, acțiune confuză, o imitație ieftină după minunatele povești ale lui Hercule Poirot.

Patru adolescenți sunt prinși la mijloc de un caz straniu, o crimă la detenție, o crimă “foarte bine gândită” un perfect-timing așa cum doar in filme se poate vedea. 

O tocilară, fata populară, delicventul școlii și sportivul faimos sunt principalii suspecți, oamenii care ar avea motive întemeiate să-l omoare pe Simon, ei și mulți alți elevi din școală a căror viață a fost distrusă de site-ul elevului „minune”, Despre Asta, Site unde se auzeau “cele mai picante” ultime bârfe din liceul Bayview, bârfe neștiute de către nimeni și mereu adevărate. Ura subnutrită pe care Simon o arăta pentru colegii săi arăta faptul că era un prost-scris, exclus din toate „găștile” și eliminat ușor, ușor de pe listele tuturor de prieteni. Atenția după care tânjea nu era îndreptată în spre el, pentru că nu făcea nimic remarcabil așa ca a deschis site-ul “Despre Asta” în speranța că lunea se va teme de el, va cădea la picioarele lui cerându-i iertare, doar că viața reală l-a lovit din plin, site-ul i-a adus, în schimb, moartea.

„ Jake încă nu vorbește cu mine, și îmi e atât de dor de el, de parcă am fost spulberată de o explozie nucleară și din mine au rămas numai cenușa și fragmente de oase.“

După cum spuneam și mai sus, modul în care povestea a fost scrisă nu m-a impresionat, am citit cărți cu tentă polițistă mult mai bune și poate aveam niște așteptări mult prea ridicate datorită publicității și valului de păreri pozitive pe care le-am auzit despre această carte, mă așteptam să mă dea pe spate, însă mi-am dat seama că este o lectură ușoară. Poți să-ți dai seama foarte ușor cine este, de fapt criminalul, firul povestirii nefiind deloc antrenant, foarte multe indicii i-au scăpat autoarei, multe lucruri care s-au bătut cap în cap și multe altele fără sens.

Per total, vă recomand cartea, asemenea unei lecturi ușoare de iarnă, relaxantă si catchy pentru publicul restrâns. Lecturi plăcute! 

Singura amintire a Florei Banks de Emily Barr - Recenzie

Titlu original: The One Memory of Flora Banks
Gen: Young Adult, Romance, boli mintale
Editura: Epica
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 306
Rating:     

,,Nu-i lăsa să te treacă iar pe tranchilizante. Fii tu însăți! E OK dacă ești dificilă sau ciudată sau diferită sau amuzantă. Asta ești tu, Flora. Persoana care ești acum - cu toate imperfecțiunile și dificultățile - persoana care poate să fie un mare ghimpe în coaste, care își face părinții să-și smulgă părul din cap, care scrie niște e-mailuri adorabil de nebune, care s-a îndrăgostit de un băiat pe o plajă din Cornish și l-a urmat până la capătul pământului - asta ești tu. Asta e sora mea. Ai amnezie, dar trăiești. Trăiește-ți viața!''

 Sursa foto: Ideilaintamplare

Cum sa ai incredere in cineva, daca nici in tine nu poti avea?

Flora sufera de amnezie. Are memorie doar pe termen scurt, iar mintea ei se reseteaza de mai multe ori pe zi. Nu-si aminteste glumele pe care le-a facut prietena ei, instructiunile pe care i le-au dat parintii ei sau cati ani are. Apoi saruta un baiat pe care n-ar fi trebuit sa-l sarute, dar acest lucru ii ramane intiparit in minte. Este prima oara de cand vaea cinci ani cand isi aduce aminte de un fapt petrecut. Dar baiatul a plecat, iar ea crede ca s-a mutat in zona Cercului Polar Arctic. Isi va aduce aminte totul daca va merge dupa el? Este are aceasta solutia? In cine poate avea incredere?
Ma uit la mainile mele. Pe una din ele scrie Flora, fii curajoasa!

Flora este o fată de numai șaptesprezece ani care se vrea a fi normală. Însă, din păcate circumstanțele în care trăiește nu-i prea permit treaba asta. Flora suferă de amnezie, poate să rețină ceva, o oră, două poate chiar trei însă lucrurile devin complicate după un anumit interval de timp, confuzia fetei lovește niște cote maxime, punct în care ajunge foarte des pe parcursul unei zile obișnuite, recurgând adesea la carnețelul său cu notițe, carnețel scris cuvânt cu cuvânt de către mama acesteia. Personaj care se vrea la început milos, stârnindu-ți admirația pentru modul în care aceasta reușește să o crească pe Flora în ciuda a ceea ce se întâmplă în jurul fetei. În termeni medicali, nu știu cât de adevărate sunt lucrurile povestite în această carte pentru că, la fel ca orice alt young adult, toate cărțile contemporane scrise special pentru adolescenți și nu numai, are mici greșeli care au lăsat de dorit, din neatenția autoarei s-au născut mici confuzii, acțiuni puse în contradictoriu. 

Flora rămâne singură acasă în urma unor acțiuni nu foarte plăcute, însă fata nu e absolut deloc tristă, în sfârșit nu mai nimeni pe zonă care să o cicălească cu lucruri plictisitoare, are mult timp liber de acum înainte, timp pe care și-l ocupă gândindu-se la clipa ei preferata, clipa pe care a reușit să o memoreze în ciuda bolii, singurul lucru nou pe care l-a memorat în ultimii șapte ani iar acesta este un sărut. Însă, nu orice tip de sărut, un sărut cu un băiat chipeș, deștept și rafinat, un sărut pe care e sigură ca nu o să-l uite vreodată. Dar, la fel cum se întâmplă și în viață, după un lucru bun, urmează o serie de lovituri aprige. Frumosul băiat este iubitul prietenei sale cele mai bune, Paige. Nu v-am spus nimic despre ea până acum? Ei bine, ea este Paige, cea care i-a fost alături la bine și la greu Florei încă de la vârsta de zece ani, printre puținii oameni pe care fata reușește să și-i amintească. Pentru că Flora nu voia să uite absolut nimic din acea noapte fermecată, începe să scrie totul pe mâini, pereți, caiete, pe unde apucă. Un lucru pueril având în vedere că timpul petrecut alături de prietena acesteia era nelimitat. Din nefericire, Paige află și așa cum v-ați fi așteptat, aceasta nu mai vrea să audă niciodată de ea. Iar pentru că Drake, iubitul lui Paige este cel care i-a împrospătat memoria Florie, aceasta decide să-l urmeze cu nesăbuință oriunde ar pleca ajungând astfel singură la Cercul Polar.

„Dacă există viață după moarte, o să fac tot posibilul să am grijă de tine. Trăiește-ți viața! Flora, fii curajoasă!”

  Mi-a plăcut mult cartea și am devorat-o în adevăratul sens al cuvântului însă, la fel cum spunem și mai sus, în termeni medicali nu știu cât de adevărate poate să fie povestea, dar ficțiunea pentru tineri se poate îndepărta foarte mult de adevăr, nu? M-a făcut curioasă și cu siguranță o să citesc mai multe lucruri legate de amnezie, m-a făcut să-mi dau seama că avem ceva special, fiecare dintre noi, creierul uman este o enigmă ce așteaptă să fie descoperită.

  Cartea m-a făcut să trăiesc odată cu Flora, am putut relaționa foarte bine cu personajul principal, cât timp ea se plimba pe Bulevardul Viselor Spulberate, eu stăteam în pat și aveam grijă să nu ratez vreun detaliu din povestea fetei. Ceea ce nu mi-a plăcut mai deloc, a fost modul în care autoarea a finisat descrierea personajelor, nu aveam o imagine clară în cap, doar niște voci și chipuri fade care nu mi se arătau foarte încântate. Mi-a plăcut însă faptul că a fost plină de acțiune, nu m-a lăsat să mă plictisesc nicio secundă, Flora fiind un caracter puternic, gata mereu să ia lumea la pas chiar dacă adesea memoria îi juca feste. 

Cu siguranță recomand, o carte numai bună de savurat în această perioadă rece, o poveste tristă despre supraviețuire, familie, prietenie și moarte. Vă invit pe fiecare în parte să o achiziționați, o lectură ușoară care te rupe repede de realitatea din care cu toții vrem să scăpăm.

Prințesa de Hârtie de Erin Watt (recenzie, editura Trei)

Titlu original: Paper Princess (The Royals, #1)
Gen: Young Adult, Romance
Editura: Trei
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 389
Rating:     

„Talentul meu, dacă am vreunul, nu e să dansez. E capacitatea mea de a crede că ziua de mâine poate fi mai bună. Nu prea ştiu de unde am moştenit optimismul ăsta. Poate că de la mama. La un moment dat, am început să mă gândesc că, dacă doar aş trece peste o experienţă urâtă, peste o zi proastă, ziua de mâine ar veni cu ceva mai bun, mai plin de speranţă, mai nou.

Şi acum cred asta. Şi acum cred că undeva, acolo, e ceva bun pentru mine.Trebuie doar să stărui până când vine şi vremea mea, pentru că sigur, sigur nu s-ar întâmpla nimic din toate astea dacă nu m-ar aştepta o răsplată în viitor.”

             

  Am adorat cartea aceasta și am devorat-o încă din prima pagină, aș putea să spun că am iubit-o în adevăratul sens al cuvântului și am reuși să mă apropii foarte mult de personaje, obicei de care m-am dezobișnuit de foarte mult timp și lucrul de care mi-a fost dor pentru că aș putea spune că i-am dat suflet lecturii și am trăit odată cu protagoniștii.

  Ella este o adolescentă modestă și simplă, o fată obișnuită care pare că se bucură pe cât posibil de anii de liceu, glumesc, bineînțeles. Ella nu mai poate, e sătulă până peste cap și abia așteaptă să-și termine studiile pentru a merge la colegiu. Viața ei pare cât de cât obișnuită până când domnul Royal apare și-i dă lumea peste cap fetei scoțând la iveală niște secrete care ar trebui să rămână îngropate pe veci, bine, nu chiar pe veci dar ar trebui să rămână îngropate până când Ella reușește să-și termine studiile, momentul în care fata află despre existența acestui domn Royal este de-a dreptul specială și plină de tensiune, momentul în care cei doi se întâlnesc și nimeni, dar nimeni (nici măcar ei) nu știe cu certitudine ce vrea acest domn influent de la o biată fată orfană. 

 Lucrurile se complică în momentul în care fata decide că ar fi mai bine pentru ea și pentru viitorul ei să fugă departe de acel om și de conducerea școlii continuându-și viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, însă nevoia de bani este mare așa că Ella se reîntoarce în clubul unde ea dansează pentru bani și este dispusă să facă absolut orice pentru o sumă frumoasă de bani de care nu s-ar fi putut lipsi în momentul respectiv. 

  Însă cu ajutorul banilor domnul Royal o găsește pe Ella, moment în care fata crede că acesta are complet alte intenții încercând cu greu să-l satisfacă printr-un dans, arătându-se scârbit acesta decide că e de ajuns și o ia pe fată pentru adevăratul scop al întâlnirii lor, promisiunea pe care acesta o are față de părinții fetei.
Ajunși în luxoasa casă, fata face cunoștință cu cei patru băieți Royal, cei care îi vor da cu adevărat lumea peste cap.

„Nici măcar o privire nu se îndreaptă în direcția mea, în timp ce patru siluete cu părul întunecat își fac apariția lângă balustrada curbată de la etaj.

Rămân cu gura căscată doar puțin, înainte s-o închid cu zgomot, întărindu-mă pentru spectacolul de agresivitate de deasupra mea. N-am să îi las să își dea seama cât de tare m-au tulburat, dar, căcat! Chiar mă simt tulburată. Nu, mă simt intimidată.

Băieții Royal nu sunt ceea ce credeam că vor fi. Nu arată ca niște cretini de bani gata, în haine de colegiu. Arată ca niște brute înspăimântătoare, care m-ar putea rupe-n două ca pe un vreasc.”

  Mi-a plăcut foarte mult modul în care această carte a fost scrisă de către cele două autoare, da, da, ați auzit bine, două autoare, știu, și eu am rămas plăcut surprinsă să aflu asta și să aflu faptul că Erin Watt este de fapt, un pseudonim. Însă nu am simțit nicio diferență de stiluri de-a lungul lecturii povestea curgând practic și fiind exact pe gustul meu. Singurul lucru pe care îl am de obiectat în legătură cu modul în care povestea a fost scrisă și care m-a deranjat puțin, a fost faptul că personajele au fost foarte puțin conturate, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre ei, aspect, trăiri, gesturi, înfățișare însă mi se pare că accentul a fost pus foarte tare pe acțiune ceea ce, de asemenea, nu m-a deranjat în mod evident. 

Povestea de dragoste este punctul forte care m-a făcut să mă îndrăgostesc pe bune de această carte și să vreau, cu siguranță să citesc și următoarele volume. Finalul m-a lovit din plin și m-a lăsat în suspans, lăsându-mi, de asemenea și un gust amar în gură care poate fi șters doar de volumul următor.

Cu siguranță recomand cartea tuturor de la mic la mare, o lectură ușoară din care ai multe de învățat numai bună de savurat acum în aceasta perioadă rece, cu o povestea de dragoste vie și tumultuoasă asemenea începutului de primăvară după o iarnă grea.

Colivia Regelui (Regina Roșie, #3) de Victoria Aveyard (recenzie, editura Nemira)

Titlu original: King's Cage (Red Queen, #3)
Gen: fantasy, young adult, distopie
Editura:Nemira
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 604
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman!

„Ce ar trebui să simți atunci când stai în fața omului care reprezintă întreaga ta lume și el îți spune că doar tu nu-i ajungi? Că nu ești tu alegerea lui? Ce ar trebui să simți atunci când afli că ești doar o umbră în preajma omului care este soarele tău?”

      

  Colivia Regelui, a treia carte din seria „Regina Roșie” nu a avut un start întocmai pe gustul meu, regăsind-o pe Mare, captivă în brațele răului slujindu-l pe Maven, ajuns rege după moartea părinților și dezertarea fratelui legitim, Cal,  exact așa cum vrea el, manipulând lumea pentru încă o zi de viață în plus. Garda Stacojie muncește din greu având nenumărate victorii care le aduc faimă având o cauză comună cu oamenii de sânge nou, majoritatea alăturându-se mișcării încercând să-l dea jos de pe tron pe Maven.

  Din păcate cartea a fost destul de plictisitoare în prima jumătate, cel puțin mie mi s-a părut puțin prea tărăgănată repetându-se adesea scene/dialoguri dintre cele două personaje principale, cu o continuitate destul de previzibilă, mișcări care nu m-au luat cu nimic prin surprindere, ba chiar mi-au îngreunat timpul petrecut alături de carte făcându-mă practic să citesc forțat într-o oarecare măsură.

  Nu mi-a plăcut deloc evoluția pe care Mare a avut-o de la „fata luptătoare” care s-a arătat în primele două volume în „jucăria” prințului și evoluția Gărzii Stacojii mi s-a părut, de asemenea puțin forțată și cusută cu ață albă, din puținii oameni care le sprijineau cauza au ajuns o adevărată „bandă” de rebeli.

Cea de-a doua parte a cărții mi-a plăcut mult mai mult, acțiunea regăsindu-se la fiecare pagină, fiind plină de suspans și momente tensionate, întâlniri și personaje noi care făceau acțiunea mult mai complicată făcându-mi inima să bată de trei ori mai repede.

Față de celelalte volume ale autoarei, sinceră să fiu acesta mi s-a părut cel mai prost scris, evoluția fiind aproape zero având un start bun cu Regina Roșie și scăzând încet-încet cu fiecare volum publicat, nu știu dacă presiunea asupra ei venită din partea cititorilor curioși să afle de personajele lor preferate au făcut-o să facă asta dar tare mi s-a părut că interesul a scăzut cu mult în munca depusă și față de personajele ei. Mi-a plăcut mult că s-a jucat foarte mult în cea de-a doua parte totul fiind mult mai viu și plin de acțiune.

Nu am rămas nici pe departe atât de impresionată de final față de primele două volume și nu m-a „împins” în spre a-mi cumpăra un al doilea volum dar, cu toate acestea, cel mai probabil o să citesc și continuarea, aceasta fiind volumul patru. 

După cum spuneam și mai sus, în cel de-al treilea volum nu prea m-a dat pe spate evoluția personajului însă mi-a plăcut mult de Mare în celelalte volume, fiind o adevărată luptătoare și având mereu cuvintele la ea, indiferent de situație era gata să te scuipe în față și să șteargă cu tine pe jos, ei bine, în acest volum lucrurile s-au inversat și nu mi-a plăcut deloc postura în care personajul preferat, un ideal de femeie, dacă ar fi să mă întrebați pe mine a fost oarecum dezavantajat cu mult, ajutat din multe puncte de vedere și totuși condus în spre eșec de propria-i persoană.

„Iar acum mă aflu în colivia unui rege. Însă și el este captiv. Cătușele mele sunt din Piatră Tăcută. Pe el îl înrobește coroana pe care o poartă.”

Dacă imaginea prințului Maven te-a fermecat în prim ul volum, ți-a mai dat de gândit în cel de-al doilea, ei bine, te asigur că în acest volum o să-l urăști nespus pe Maven, copilul râzgâiat care adesea pozează într-o victimă fiind cumva umbrit de imaginea fratelui său mai mare, rătatea care zace în acest prinț mi-a dat foarte mult de gândit și mi-am dat seama că adesea întâlnim astfel de oameni în viață pe care îi idolatrizăm fără să ne dăm seama ce zace în sufletul lor și fără să ne dăm seama de cine sunt ei cu adevărat. Am ajuns să-l urăsc pe Maven în adevăratul sens al cuvântului detestându-i fiecare apariție și fiecare gest. 

„Zâmbetul este oricum, numai binevoitor nu. Subțire și tăios ca un brici, gata să mă muște cu toți dinții. Dar ochii, ochii lui sunt cei mai îngrozitori. Ochii ei, ai Elarei. Pe vremuri credeam că sunt reci, ochi de gheață vie. Acum știu mai multe. Cele mai dogoritoare focuri ard cu flacără albastră, iar ochii lui Maven nu sunt o excepție.

Cal  Cal este genul de personaj pe care nu ai cum să-l nu-l iubești și să-l îndrăgești pentru felul lui de a fi și pentru propria-i persoană, apariția lui în prima jumătate a volumului nu a fost neapărat evidentă fiind izgonit din regatul condus de fratele său pentru o faptă pe care nu el a săvârșit-o, se alătura gărzii stacojii și lucrează împreună cu aceștia la salvarea lui Mare. Momentul de glorie, după părerea mea a fost revederea celor doi, un moment emoționant care m-a făcut să ador cartea.

„Ce ar trebui să simți atunci când stai în fața omului care reprezintă întreaga ta lume și el îți spune că doar tu nu-i ajungi? Că nu ești tu alegerea lui? Ce ar trebui să simți atunci când afli că ești doar o umbră în preajma omului care este soarele tău?”

Cu siguranță recomand seria, încadrându-se în topul preferatelor mele, chiar dacă acest volum m-a lăsat cu un oarecare gust amar în gură, aștept să văd ce-mi pregătește cel de-al patrulea volum.