vineri, 12 martie 2021

Sângele elfilor (Witcher, #3) de Andrzej Sapkowski . Recenzie

Titlu original: Krew elfów
Editura: Nemira
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 312
Rating:     

„   —Ține minte, a repetat. Magia înseamnă Haos, Artă și Știință. Înseamnă blestem, binecuvântare și progres. Totul depinde de cine folosește magia și în ce scop. Iar magia este pretutindeni. Peste tot în jurul nostru. E lesne de ajuns la ea. Doar să întinzi mâna. (...) Pentru că în fiecare dintre noi este Haos și Ordine, Bine și Rău.”
             

       Witcher este o lucrare fantezistă, care reflectă într-un mod satiric realitatea zilelor noastre, iar volumul al treilea nu face excepție de la modelul cu care am fost obișnuiți. Sângele elfilor abordează teme îndrăznețe precum absurditatea războiului și puterea destinului și aduce în prim-plan un personaj învăluit de mister până acum și poreclit în fel și chip: copilul-surpriză, Leuța din Cintra, Sângele elfilor- Ciri.
        Există două diferențe importante între acest volum și cele anterioare (Ultima dorință și Sabia destinului). Prima, cea mai evidentă, este că se schimbă complet structura, cele de până acum au fost antologii (colecții de povestiri), iar acum facem cunoștință cu primul roman din seria Witcher, ceea ce înseamnă că episoadele sunt interconectate și povestite cronologic. A doua diferență este cauzată de faptul că acum este vorba de un roman, iar asta a determinat conturarea poveștii altor personaje, cum ar fi Triss, Yennifer, Jaskier, cea mai importantă, Ciri.
        Cu alte cuvinte, Geralt nu mai este vedeta romanului (cel puțin în acest volum) și am văzut că asta a iscat isterie în rândul unor fani. Unde e Geralt? De ce nu apare în fiecare capitol? Nu mai e Witcher fără Geralt și așa mai departe. Pe mine personal nu m-a deranjat câtuși de puțin această intervenție NECESARĂ pentru trecerea la roman, deoarece ador și celelalte personaje, nici nu știu pe care îl iubesc mai mult și mă bucur că au primit și ele atenția cuvenită.

        Încet-încet ajungem să o cunoaștem și pe Ciri, și mi se pare uimitor că avem ocazia să asistăm la dezvoltarea ei din timpul ucenicei ca vraci (witcher) și după ca vrăjitoare, dar și la schimbările interioare prin care trece fetița și care o fac să devină puternică. Este o persoană pe care toată lumea o subestimează la început, iar mai apoi își regretă decizia. Sunt sigură că și voi o veți îndrăgi.
        Am savurat pur și simplu acest basm satirizat și magic, care mă face să zâmbesc indiferent de dispoziția în care mă aflu. Nu știu cum reușește, Andrej Sapkowski, dar creează romane pur și simplu magice, care par hazlii și sunt ușor de citit, dar totuși ascund adevăruri crude. Vă recomand și acest volum, sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie. Eu sunt super nerăbdătoare să continui seria aceasta minunată, care mă face un pic să mă gândesc nostalgic la Game of Thrones.
        Lecturi plăcute și aștept păreri despre serie, despre serialul de pe Netflix, orice. :)
    
   

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Hotelul Vrăjitorilor de Nicki Thronton (recenzie, editura Rao)

 Titlu original: The Last Chance Hotel (Seth Seppi Mystery #1)

Gen:fantasy, gothic,  mystery
Editura: Rao
An apariție: 2018
Număr de pagini: 213
Rating:    
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Dar Seth iubea pădurea, o iubise mereu. Iubea faptul că odată ce urechile ți se obișnuiau cu liniștea, puteai auzi doar animalele în timp ce-și vedeau de ale lor, făcând zgomote slabe și scurmând cu ghearele și colții peste tot. Și-ți dădeai seama că aproape tot ce se întâmpla acolo, afară, era sălbăticie, chiar dacă liniștea era prezentă.
   

Prezentare:

Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamna
Bunn) și, de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi – ajutorul de bucătar care
pregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șanse
de a promova, iar singurul atu al jobului
reprezintă faptul că are șansa de a‑și perfecționa rețetele, la fel cum
făcuse cu mult timp în urmă alături de tatăl său, și el bucătar. De aici
însă și până la a deveni suspect de crimă odată cu asasinarea pe
neașteptate a importantului magician dr. Thallomius (după ce a mâncat
desertul special pregătit de Seth) nu e cale prea lungă.

Părerea mea:

Din păcate, cartea nu prea a reușit să mă țină în priză, nu mă înțelegeți greșit, iubesc cărțile pentru copii dar aceasta parcă nu a avut acel ceva, cu toate că povestea mi s-a părut destul de originală, am spus DESTUL, o combinație între Harry Potter și cărțile Aghatei Christie. Mi-a plăcut mult firul narativ, modul în care povestea a evoluat, întorsăturile de situație, însă mi se parte că autorul putea face mult mai multe cu personajele. 

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul că personajele nu și-au intrat destul în rol, mi s-a părut că au fost vag, dar foarte vag conturate, nu m-am putut pune deloc în pielea lor și adesea mă trezeam că trec cu vederea peste paragrafe întregi fără ca măcar să rețin vreun cuvânt, minte-mi zbura în alte părți pentru că nu am putut relaționa destul de mult cu povestea în sine. Personajul principal mi s-a părut destul de tipic, genul de erou care trebuie și el salvat la rândul său, chestie care m-a cam călcat pe nervi.

Totul începe la Hotelul Ultima Șansă cu o mare pregătire pentru niște așa-ziși oaspeți speciali pe care managerii hotelului îi așteptau cu sufletul la gură. Echipa din spatele managerilor se spetea muncind pregătind felurite mâncăruri pentru a-i impresiona pe așa-zișii oaspeți „VIP”. Personajul nostru principal, Seth este băiatul de la vase sau așa cum mi-a plăcut mie să-i spun, băiatul cu curățenia (scuzați cacofonia). Însă, deși el îndeplinea acest rol la hotel se vede cumva prins la mijloc și este nevoit să face un desert care să-l impresioneze pe cel mai important dintre oaspeți. Cu ajutorul unor circumstanțe puțin dubioase reușește să încropească o prăjitură minune, menită să-l dea pe spate pe doctorul Thallomius. Am spus cumva să-l dea pe spate? Ei bine, chiar așa a și fost, Doctorul Thallomius a căzut lat, mort, imediat după ce a gustat din vestitul desert deschizându-se o întreagă anchetă. 

Ți-a plăcut povestea?


Mi-a plăcut mult faptul că deși a fost o carte destul de puerilă n-am putut să-mi dau seama până în ultima clipă cine a avut de-a face cu crima mai sus prezentată, deși aveam o bănuială, lucrurile nu prea se legau fiind realizată într-o circumstanță foarte ciudată, vă las pe voi să o descoperiți.

„-Cum e să fii vrăjitor? Te-ai născut vrăjitoare?                                                             -Magia e complicată, răspunse și ridică ușor din umerii ei slabi. Seamănă un pic cu gătitul, Seth.”

Cu toate acestea, vă recomand cu drag cartea, o lectură ușoară, menită să te relaxeze și să te rupă puțin de la monotonie. 

 

 

 

vineri, 28 august 2020

Sabia destinului (Witcher #2) de Andrzej Sapkowski . Recenzie

Titlu original: Miecz przeznaczenia
Editura: Nemira
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 350
Rating:     

„   —Emoții, capricii și minciuni, fascinație și joc. Sentimentele și lipsa lor... cadouri care trebuie asumate... minciună și adevăr. Ce este adevărul? Refuzul minciunii? Sau declararea unui fapt? Și dacă faptul acela este o minciună, atunci care este adevărul? Cine este burdușit de sentimente care dau pe-afară și cine este scoarța unui craniu gol și rece? Cine? Care este adevărat, Geralt? În ce constă adevărul?
 —Nu știu, Yen. Spune-mi!
 —Nu, a zis ea plecându-și ochii. Pentru prima dată. N-o mai văzuse niciodată făcând asta. Niciodată. Nu, a repetat. Nu pot, Geralt. Nu pot să-ți spun. O să-ți spună această pasăre, zămilsită din atingerea mâinii tale. Pasăre? Ce este adevărul?
 —Adevărul, a spus vânturelul, e un sloi de gheață. ”
             

       Witcher revine în forță cu un nou volum încărcat de suspans, umor și creaturi mitologice. Sabia destinului menține calitatea seriei la cote ridicate și introduce cititorul mai profund în universul basmelor reinterpretate pentru a fi pe placul unei audiențe mai în vârstă.  În acest volum îl vom cunoaște mai bine pe misteriosul vânător, pe cumplita vrăjitoare Yennifer și pe carismaticul trubadur Jaskier. 
       Și de această dată avem de a face cu o colecție de povestiri, despărțite de anumite intervale temporare și spațiale. Singura diferență dintre primul volum și acesta e că nu mai este o povestire în ramă, însă acest fapt nu deranjează din moment ce deja avem formată o imagine a vânătorului de monștri, pe care o putem consolida prin detaliile despre el ce ne sunt oferite cu nesaț în cele 6 povestiri.
      Și poate cel mai important aspect al lui Geralt, care ne este prezentat oarecum în avanpremieră, este latura sa umană. Putem observa cum în ciuda mutațiilor lui, încă are o inimă care tânjește necontenit pentru cea pe care o iubește și un suflet cinstit, care nu poate fi mituit sau cumpărat. Geralt refuză cu desăvârșire să ucidă o creatură inteligentă doar pentru că este diferită la înfățișare de ceea ce este considerat „normal”. De asemenea, vom pătrunde prin scutul lui aparent indestructibil și vom descoperi o ființă măcinată de temeri și simțăminte, un adevărat pleonasm care ucide cu sânge rece, dar este mânat de bunătate și de sentimentul pur de a proteja omenirea.
     Acest volum mi s-a părut mult mai plin de umor decât precedentul său, și acest fapt s-a datorat în mare parte lui Jaskier, trubadurul a cărui drumuri se intersectează ca prin minune de fiecare dată cu ale vânătorului și care are o replică potrivită pentru orice împrejurare. Poate știați deja despre Yennifer, față de care Geralt are sentimente irevocabile și copleșitoare, dar, cel puțin din punctul meu de vedere, cuplul Geralt-Jaskier prinde teren în Sabia destinului.
!!SPOILERE MINORE

Câteva cuvinte despre fiecare dintre cele 6 povestiri din antologie:


1) „Limitele posibilului” -   - Nu vă lăsați descurajați de această povestire, e păcat că volumul a început fix cu cea mai slab calitativă din toată seria. Geralt pornește împreună cu o companie dubioasă, în care se află și Jaskier, pe urma unui dragon. Din păcate, sună bine doar în teorie.

2) „Sloiuri de gheață” - - Una dintre preferatele mele din carte. Geralt este condus într-un orășel fără viață doar pentru a descoperi că Yennifer trăiește o viață dublă despre care nu avea nici cea mai mică idee. Adevărurile dureroase creează o poveste cu încărcătură emoțională, suspans și răsturnări de situație.

3)  „Focul cel veșnic” - - Probabil cea mai hazlie povestire din roman, suntem purtați pe urmele unui doppelganger, iar în echipa noastră se află Geralt, Jaskier, un pitic căruia i s-a furat identitatea și un om influent care ascunde un secret ce va schimba cursul poveștii. 

4)  „Un mic sacrificiu” -  -O reinterpretare a basmului Mica Sirenă, care m-a făcut să râd cu lacrimi și pe care l-am citit dintr-o suflare. Este, fără doar și poate, povestea mea preferată din carte. Nu cred că vă așteptați ca sirena să fie o tradiționalistă care nu se ferește din a spune vorbe grele Majestății Sale, care e la rândul său, un ipocrit. Umorul atinge cote maxime când Geralt este pus pe post de translator, însă nu unul 100% cinstit, datorită vorbelor dure adresate de ambele terțe.
5)  „Sabia destinului” - -Ciri își face în cele din urmă prezența, în toată splendoarea ei. Destinul vânătorului se dovedește a fi o prințesă necuviincioasă și răsfățată, care se pune într-o nespusă primejdie fără să își dea seama. Geralt trebuie să dea dovadă de toată viclenia sa pentru a o scăpa pe fetiță din mâinile nemilosului opresor și de foarte multă toleranță față de prințesica insuportabilă. 
6)  „Ceva mai mult” -  - Volumul se încheie cu o serie de amintiri de ale vânătorului, care sunt expuse în timp ce Geralt halucinează. Finalul este minunat, nu doar pentru că vom face cunoștință cu un personaj-cheie din trecutul lui Geralt, ci și pentru că se dovedește că toate lucrurile se întâmplă cu un scop și destinul își urmează cursul, fie că tu crezi în el sau nu.

!!SFÂRȘITUL SPOILERURILOR

Vreau să îi felicit pe prietenii de la Nemira pentru hăinuțele noi pe care le-au acordat acestor volume minunate, acum pot fi numite fără doar și poate capodopere de artă. Din punctul meu de vedere, este o serie care trebuie citită de toți iubitorii de fantasy, cât mai curând, până apare al doilea sezon pe Netflix. Nu veți fi dezamăgiți, seria pare să se perfecționeze pe măsură ce povestea avansează, așa că abia aștept să termin și următoarele volume.

Vă țin la curent și lecturi plăcute până data viitoare!


     

vineri, 14 august 2020

Regele cicatricilor (Nikolai #1) de Leigh Bardugo

W3.CSS
Lights
Rating

http://thecemeteryofbook.blogspot.com/search/label/2020fave           

      Lumea Grisha e ca un vortex care te înghite și nu vrea să îți mai dea drumul niciodată, și dacă ar vrea, n-ai mai dori tu să pleci. În schimb, ți-ar plăcea să râzi la glumele regelui-monstru, să lupți alături de un personaj care ți-a fost apatic la început, dar ai învățat să îl iubești: puternica Zoya și să călătorești în ținuturile înghețate ale Fjerdei pentru a dezlega o intrigă cumplită alături de Nina. Regele cicatricilor e apogeul muncii autoarei, care se perfecționează pe zi ce trece, și noi suntem norocoșii care avem ocazia să-l citim.
      Dacă în trilogia Alinei Starkov ni se oferea doar perspectiva Sfintei luminii, acum vom putea să admirăm ținuturile ravkane (și nu numai) din perspectiva a 4-a personaje, trei deja dragi nouă, pe care vi le-am menționat mai sus, și un al patrulea cu care vom face cunoștință în acest volum stufos.
      Noua creație a lui Leigh Bardugo nu se citește, se trăiește. Are 600 de pagini și totuși poate fi devorată lejer în 2-3 zile. Sper din suflet ca această serie să nu se termine niciodată, deoarece ador creațiile autoarei. Cred că ea deja a descoperit ce ne place și ne oferă asta din belșug: personaje puternice și carismatice cu un trecut tragic, intrigi palpitante, replici sarcastice, creaturi mitice și finaluri care te fac să blestemi zeii vechi și noi pentru că nu e posibilă călătoria în timp. Chiar am nevoie de următorul volum.

       Cum am menționat în recenzia trecută, Nikolai Lantsov este unul dintre personajele care m-au cucerit pur și simplu, acesta fiind unele dintre motivele pentru care așteptam cu nerăbdare să citesc cartea aceasta. Dacă îmi împărtășiți sentimentul, atunci veți avea ocazia să i vă alăturați în lupta împotriva bestiei cu care a fost blestemat de către Întunecat și să citiți povestea tristă despre motivul pentru care a devenit acest rege carismatic și fără griji pe care îl cunoaștem.


„Ești suficient de puternică să supraviețuiești căderii.”


       De asemenea, în romanul de față, veți avea ocazia de a o privi pe Zoya din perspectiva fetei care nu și-a permis niciodată să fie o lașă și ce se întâmplă când această fațadă va cădea în cele din urmă. Nu cred că vreunul dintre noi a tolerat-o la început, dar Regele cicatricilor vă va schimba radical sentimentele pe care le nutreați față de ea. E probabil personajul care evoluează cel mai mult de-a lungul acestor pagini.
        Regele cicatricilor e o aventură care așteaptă să fie descoperită de voi. Dacă nu ați început încă seria Grisha, ce mai așteptați? Iar dacă ați făcut-o, dați fuga pe Libris și cumpărați-vă cât mai rapid acest volum minunat, care vă va teleporta în lumea magică a Ravkăi. Lecturi plăcute, dragi prieteni!