Scandaluri regale de Michael Farquhar ~ Recenzie

Titlu original: A Treasury of Royal Scandals

Gen: comedie, istorie, nonficțiune

Editura: Corint istorie
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 382
Rating:     

„  Văzând-o pentru prima dată pe fermecătoarea regină, un tânăr ofițer pe nume Aubiac a fost vrăjit. <<Să fiu spânzurat, dacă aș putea să mă culc numai o dată cu femeia asta!>> Curând avea să-și îndeplinească ambele dorințe.”

      

    Scandaluri regale oferă cititorului multe momente de amuzament, prin transpunerea unor episoade care distorsionează imaginea nobilă a aristocrației și dezvăluie momentele în care membrii familiei regale, considerați atâtea secole reprezentații voinței divine, s-au comportat la fel de frivol ca un om de rând, sau chiar într-un mod cu totul neobișnuit.

    Precum spune și subtitlul, poveștile despre aristocrația europeană șochează deoarece transpun nobilimea într-o lumină nouă. Autorul împarte scenele stranii, dar redate cu mult haz, în 9 capitole: Împărați desfrânați, Șase păcate regale, Căsătoria nelegiuită, Mama era un monstru, tata era un ticălos, Vrajba din familiile regale, Domnii ciudate, Când ești la Roma, Nărav papal și Moartea să nu fie demnă.

    Am crezut mereu că mamele vitrege malefice sunt o exagerare din filmele Disney, dar când auzi chinurile prin care a trecut Maria I a Angliei, după ce tatăl ei s-a căsătorit cu o altă femeie, parcă basmul Cenușăreasa prinde viață. Mânată de ideea că propriii ei copii ar putea pierde tronul din cauza ei, Anne Boleyn, mama vitregă a Mariei, și-a unit toate forțele pentru a-i face adolescența un calvar nefericitei fiice. 

    Prințesa a fost amenința de către mama ei cu otrăvirea, că o va mărita cu un servitor, iar după nașterea Elisabetei I, fiica Annei Boleyn, Maria și-a pierdut toate drepturile de moștenire a tronului și a devenit bastardă oficială. În ciuda copilăriei nefericite, Maria I a Angliei și-a recăpătat locul de drept în stat după moartea tatălui ei, la două decenii după execuția mamei vitrege, la ordinul iubitului ei soț. Parcă toată lumea a primit exact ceea ce merita, fix ca într-un basm. 

    Indiscutabil, împărații au profitat de-a lungul întregii istorii de poziția pe care o aveau. Însă, cu siguranță nu v-ați fi așteptat la demersurile pe care le-a luat împărăteasa Anna a Rusiei față de un prinț care a înfuriat-o. 

„ Când soția pe care el și-o alesese a murit, Anna a hotărât că era rândul ei să-i aleagă o tovarășă de viață. Anna a ales o femeie care, după cum se spunea, era una dintre cele mai urâte doamne din Rusia. Pentru petrecerea de nuntă, a extras din colecția ei de ființe umane diforme și anormale o procesiune de bețivi și alți neisprăviți, toți urcați în trăsuri trase de capre și porci. În urma lor venea fericitul cuplu, într-o cușcă, în timp ce mulțimea se aduna să se uite.”

        Cred că vă puteți imagina că ideile împărătesei au fost și la baza plănuirii lunii de miere a acestor nefericiți, dar pentru a afla chinurile prin care a trecut tânărul cuplu, va trebui să citiți cartea. :)

    Poate ați crede că cei doi însurăței sunt cei mai nefericiți oameni din istorie, dar așteptați să aflați povestea tragico-comică a morții regelui Carol al II-lea al Angliei, care arată cam cât de dezastruoase erau tehnicile medicinei medievale.

„După ce, în 1685, Carol al II-lea a suferit ceea ce a fost probabil un accident cerebral minor, în apartamentul regal au fost chemați 12 medici și imediat au stabilit direcția de acțiune menită să scape corpul regelui englez de toate otrăvurile. I-au scos un sfert din sânge. (...) Deloc surprinzător, Carol nu s-a vindecat. Însă doctorii erau stăpâni pe situație. În următoarele zile, l-au ras în cap și i-au ars scalpul cu fier înroșit. (...) Regele se stingea rapid. Doctorii și-au folosit toate resursele. Era vremea să aplice cele mai sofisticate tehnici cunoscute de specialiștii moderni. Au dat găuri în tărtăcuța regală.”

    Ar mai fi multe anecdote de împărtășit, însă spațiul este limitat. Nu pot cuprinde în câteva cuvinte cât de mult m-am distrat citind această carte, a fost lectura perfectă pentru vară, una care a reușit să mă scoată și dintr-un lung reading slump. Dacă doriți să aflați secretele bine păstrate ale aristocrației europene, spuse într-o manieră plină de umor, vă recomand cu căldură Scandaluri regale de Michael Farquar.

    Lecturi plăcute și să ne auzim cu bine în curând!

Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți de Holly Jackson . Recenzie

            

    Tendința noastră umană este de a vedea persoanele frumoase la înfățișare ca pe niște îngeri lipsiți de vreo pată. Comunitatea din orășelul Little Kilton nu face vreo excepție, în ochii lor Andie Bell - frumusețea care a pierit în mod tragic, este o victimă demnă de o elegie. Toate articolele din presă îi plâng moartea, însă curând adevărul va ieși la iveală. Când aparențele se vor nărui, ce va rămâne din amintirea lui Andie Bell?

        Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți este un volum încărcat de suspans. Acțiunea este alertă, autoarea nu lasă timp de a procesa informația, căci imediat ne oferă una nouă care ne face să ne îndoim de tot ceea ce știam până atunci. Misterul se conturează evolutiv, crescând în intensitate pe măsură ce dăm paginile.

        Personajele nu sunt memorabile, ci mai degrabă, niște stereotipuri specifice genului thriller YA. Pip este tipa super-inteligentă, Ravi este băiatul neînțeles, care învață să își recapete încrederea în oameni. Sal, presupusul ucigaș este portretizat drept angelic și așa mai departe...

       Acesta a fost un punct minus al cărții: faptul că nimic nu e plauzibil. Pip convinge cumva toți martorii la crimă să vorbească, doar pentru că are un proiect pentru la școală. Merge să confrunte un traficant de droguri și, apoi, un criminal. Dă o spargere într-o casă (și nu e prinsă). Să nu mai spun că totul se întâmplă atât de convenabil pentru ea, dar da, până la urmă e o poveste Young Adult, nu pot avea pretenții de capodoperă a genului thriller.

       În ciuda tuturor hibelor ei, Crima perfectă este o carte care se citește rapid, și e uimitor de captivantă, îți stârnește încă din prima interesul pentru a afla ce a avut loc mai exact în seara de 20 aprilie. Așa că, dacă căutați o scăpare din realitate, nu mai așteptați și teleportați-vă în lumea cufundată în ceață din Little Kilton. Și nu uitați să-mi ziceți cum vi s-a părut cartea!

Lecturi plăcute!

xoxo, Miha   

Regele cicatricilor (Nikolai #1) de Leigh Bardugo

Rating

           

      Lumea Grisha e ca un vortex care te înghite și nu vrea să îți mai dea drumul niciodată, și dacă ar vrea, n-ai mai dori tu să pleci. În schimb, ți-ar plăcea să râzi la glumele regelui-monstru, să lupți alături de un personaj care ți-a fost apatic la început, dar ai învățat să îl iubești: puternica Zoya și să călătorești în ținuturile înghețate ale Fjerdei pentru a dezlega o intrigă cumplită alături de Nina. Regele cicatricilor e apogeul muncii autoarei, care se perfecționează pe zi ce trece, și noi suntem norocoșii care avem ocazia să-l citim.
      Dacă în trilogia Alinei Starkov ni se oferea doar perspectiva Sfintei luminii, acum vom putea să admirăm ținuturile ravkane (și nu numai) din perspectiva a 4-a personaje, trei deja dragi nouă, pe care vi le-am menționat mai sus, și un al patrulea cu care vom face cunoștință în acest volum stufos.
      Noua creație a lui Leigh Bardugo nu se citește, se trăiește. Are 600 de pagini și totuși poate fi devorată lejer în 2-3 zile. Sper din suflet ca această serie să nu se termine niciodată, deoarece ador creațiile autoarei. Cred că ea deja a descoperit ce ne place și ne oferă asta din belșug: personaje puternice și carismatice cu un trecut tragic, intrigi palpitante, replici sarcastice, creaturi mitice și finaluri care te fac să blestemi zeii vechi și noi pentru că nu e posibilă călătoria în timp. Chiar am nevoie de următorul volum.

       Cum am menționat în recenzia trecută, Nikolai Lantsov este unul dintre personajele care m-au cucerit pur și simplu, acesta fiind unele dintre motivele pentru care așteptam cu nerăbdare să citesc cartea aceasta. Dacă îmi împărtășiți sentimentul, atunci veți avea ocazia să i vă alăturați în lupta împotriva bestiei cu care a fost blestemat de către Întunecat și să citiți povestea tristă despre motivul pentru care a devenit acest rege carismatic și fără griji pe care îl cunoaștem.

„Ești suficient de puternică să supraviețuiești căderii.”

       De asemenea, în romanul de față, veți avea ocazia de a o privi pe Zoya din perspectiva fetei care nu și-a permis niciodată să fie o lașă și ce se întâmplă când această fațadă va cădea în cele din urmă. Nu cred că vreunul dintre noi a tolerat-o la început, dar Regele cicatricilor vă va schimba radical sentimentele pe care le nutreați față de ea. E probabil personajul care evoluează cel mai mult de-a lungul acestor pagini.
        Regele cicatricilor e o aventură care așteaptă să fie descoperită de voi. Dacă nu ați început încă seria Grisha, ce mai așteptați? Iar dacă ați făcut-o, dați fuga pe Libris și cumpărați-vă cât mai rapid acest volum minunat, care vă va teleporta în lumea magică a Ravkăi. Lecturi plăcute, dragi prieteni!

Băiețelul de 1000 de ani de Ross Welford (recenzie, editura Vellant)

Titlu original: The 1,000-year-old Boy
Gen: fantasy, thriller
Editura: Vellant
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 407
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.
Pentru mai multe cărți însemnate de la Vellant click aici.

„Pentru că acum înțeleg, poate mai bine decât toți ceilalți oameni, un lucru teribil de important: fără moarte, viața este doar existență.”

       

  Mi-a plăcut la nebunie cartea, m-am distrat, am râs alături de personajele principale și totodată am suferit împreună pentru că povestea m-a captivat, am început cartea ieri și încă de la prima pagină parcursă am fost de nedespărțit, o poveste plină de curaj, tânără și amuzantă. coordonată de un băiețel de 1000 de ani. 

  Alfie Monk e un pre-adolescent de 11 ani obișnuit, la prima vedere, însă, dacă ajungi să petreci mult timp în preajma lui (aici vorbim de luni, poate chiar ani) îți dau seama că micuțul nu e atât de micuț precum ți s-ar părea, e de fapt, un suflet bătrân de 1000 de ani închis în corpul și înfățișarea unui băiețel de 11. Lucrul ăsta suna fascinat, știu, pentru mulți viața veșnică ar fi o dorință, explicit un vis împlinit, însă Alfie s-a săturat, urăște faptul că el nu poate fi normal la fel ca toți ceilalți, urăște că are restricții în legătură cu prietenii pe care ș-i poate face și urăște la culme că nu poate sta alături de ei pentru mult timp fără ca aceștia să nu intre la bănuieli. 

El și cu mama sa erau mai mereu puși pe fugă, mereu în alertă în cazul în care autoritățile ar fi descoperit ceva putred la mijloc în legătură cu boala de creștere a băiatului inventată chiar de mama acestuia ar da bir cu fugiții și ar reveni imediat ce oamenii ar fi morți sau mult prea bătrâni pentru a-și aduce aminte ceva. 

  Însă, un everiment neașteptat se întâmplă, ceva oribil la care Alfie și familia sa (mama și pisica) iau parte, un everiment în urma căruia băiatul rămâne singur pe lume, având cu el doar doi amici în care nu știe sigur dacă poate avea încredere deplină încă, este luat într-un centru de plasament și dat la școală, lucrurile încep să se complice iar acesta știe că trebuie să rezolve problema vârstei cât mai rapid până când cineva nu se prinde și are nevoie de tot sprijinul prietenilor pentru că urmează să luați parte la o aventură pe care cu siguranță, nu o veți uita niciodată. 

„Oamenii din secolul al XXI-lea au obiceiul de a spune niște lucruri tare ciudate: „Va trebui să învăț să trăiesc cu mine cu mine însumi” sau „Va trebui să mă iert”. Toate aste sunt niște baliverne - uite „baliverne”, pe de altă parte, e un cuvânt pe care îl rostesc puțini oameni în ziua de azi.”

  Așa cum am spus și mai sus, mi-a plăcut foarte mult cartea, stilul de scrierea fost unul simplu, bineînțeles fiind predestinată unui public mai mic, însă cred cu tărie că povestea ar trebui citită de fiecare adult și copil în parte pentru că, cu toții avem ceva de învățat din experiența lui Alfie. 

  Vă recomand cu drag cartea fiind numai bună de savurat într-o zi călduroasă de vară alături de o cană cu suc rece.  

Iubire Periculoasă, #3 - Dușmani de Sânge (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Dușmani de Sânge (Iubire Periculoasă, #3)
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 552
Rating:  

„Uneori, poți obține totul exact atunci când nu mai ai nimic. Poți primi răspunsuri la rugăciunile tale atunci când nu le mai spui. Visele ți se pot îndeplini în momentul când uiți de ele. Destinul fiecăruia dintre noi e scris undeva, de la început până la sfârșit. Nimeni nu-l cunoaște pe al lui, dar dacă e un lucru de care sunt sigură în legătură cu al meu; e acela că odată cu Harris, viața mea a trecut la cu totul alt nivel.”

            

  Înainte de toate, vreau să vă spun că am trăit odată cu personajele ce au împletit o acțiune atât de frumoasă în această carte, am plâns odată cu ele și am zâmbit de fiecare dată când o simțeam pe Kath fericită, în brațele lui Harris, cu siguranță este cartea mea preferată din întreaga serie și de asemenea, cartea mea preferată YA. 

  După cum probabil știți, dacă ați citit și celelalte volume din serie, Katherine s-a aruncat cu totul în lumea periculoasă din care iubitul ei, Harris face parte. A decis să ia povara pe umerii ei și este „pregătită” să înfrunte alături de băiatul problemă toate pericolele aferente. 

Ceea ce nu știe fata este că lumea traficanților și a gangsterilor din care acesta face parte este mult mai periculoasă decât a lăsat Harris să pară, plină ochi de oameni influenți și plin de bani care te pot face să dispari de pe fața pământului fără să lase vreo urmă care să dea de bănuit.

După sfârșitul celui de-al doilea volum ne-am dat seama că fata a intrat în foarte multe belele pentru a-l apăra pe Harris de lege, însă acestea nu au fost nici pe departe cele mai grave sau importante, Georgiana ne-a pregătit în cel de-al treilea volum muuuuuult suspans care mi-a făcut inima să bată de cel puțin două ori mai repede și m-a făcut, de nenumărate ori să-mi rod unghiile de spaimă pentru că, așa cum am spus și mai sus, am trăit odată cu personajele și am fost complet prinsă în poveste. 

  Am fost plăcut surprinsă să realizez că stilul de scriere este cu mult mai bun fața de modul abordat în celelalte două volume și asta m-a bucurat foarte mult, deși în continuare cartea fost acompaniată de niște greșeli gramaticale am decis să trec cu vederea peste ele, nefiind la fel de grave precum în volumele precedente. 

De data aceasta accentul nu a fost atât de strident pus pe relația de iubire dintre cele două personaje cât pe acțiune, suspans și dramă, lucru care m-a bucurat foarte tare pentru că începeam oarecum să-mi fac probleme că mă voi plictisi de personajele principale și nu voi mai avea tragere de inimă să continui seria. 

În ciuda numărului voluminos de pagini pe care povestea îl are este un page-turner garantat și nimic nu te poate plictisi pentru că, după cum am spus și mai sus, este plină ochi de acțiune.

„Prin tatuajul ăsta, Harris e pentru totdeauna al meu și eu sunt pentru totdeauna a lui. Indiferent de ce se va întâmpla pe vitor cu noi, pigmentul ăsta va demonsta ce am fost eu și el odată. Cumva, totul trebuie echilibrat. Am o viață periculoasă acum, trăiesc câte o dramă aproape zilnic, dar mi-e interzis să mă mai plâng având în vedere bărbatul pe care l-am primit. Nimeni nu are dreptul la perfecțiune absolută.”

  Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă povestea ar fi avut loc pe teritoriul României, am simțit cumva  nepregătirea din vocea tânără a autoarei și mi se pare că nu s-a informat destul în legătură cu spațiul în care are loc acțiunea pentru că erau amintite niște lucruri foarte vagi care lăsau de dorit.

  Vă recomand cu drag povestea, fiind una dintre preferatele mele, o lectură ușoară numai bună de savurat la mare într-o zi fierbinte de vară!

Prințese necuviincioase de Linda Rodriguez McRobbie - Recenzie

Titlu original: Princesses Behaving Badly
Gen: istorie, comedie
Editura: Rao
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 311
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Când prințesa Sophia a aflat că avea să se mărite cu prințul George Louis de Hanovra, a leșinat pe loc. S-a prăbușit din nou când i s-a cerut să-l întâmpine ca pe logodnicul ei. Iar când a primit portretul în miniatură, încadrat de diamante, al logodnicului, l-a izbit de perete urlând: „Nu mă mărit cu acest rât de porc!” Dar la 21 noiembrie 1682, s-a măritat totuși cu acesta.”

      

       Se spune că viața bate filmul, și cine să o dovedească mai bine decât viețile zbuciumate ale unor doamne care nu au încăput niciodată prea bine în pantofii de prințesă? Prințese necuviincioase dărâmă mitul conform căruia pretendentele la tron ar trebui să se comporte într-un anume fel, și ne înfățișează prințese bârfitoare, războinice, adultere, care au condus imperii, care au obținut totul din nimic și care au renunțat la avere din dragoste. Majoritatea nu au trăit „fericite până la adânci bătrâneți”.
       Relatările succinte și amuzante mi-au îmbogățit cunoștințele legate de istorie și m-au făcut să descopăr poveștile interesante de viață ale unor prințese nonconformiste. Fiecare capitol este însoțit de o ilustrație reprezentativă, care stârnește curiozitatea cititorului (asta și titlurile foarte catchy precum prințesa care avea concubini travestiți sau prințesa care nu se spăla).
      Trebuie să admit că unele povești au fost mai interesante decât altele, dar fiecare dintre ele a contribuit la formarea unei imagini cât mai clare a ceea ce înseamnă regalitatea pentru o fată, și sinceră să fiu, după ce am citit această carte, nu mai sunt așa sigură că vreau să devin o prințesă. Unicul scop al unei regine era să procreeze (deseori cu un bărbat care îi era cel puțin antipatic), să nu mai spun că privarea de libertate și urmarea unui cod strict de conduită le-a adus pe unele dintre aceste femei cumsecade în pragul nebuniei.

     Spre deosebire de poveștile Disney, prințesele noastre nu au avut prilejul de a avea un final fericit și aproape toate au dus vieți (aproape) tragice, pe care presa le-a urmărit îndeaproape. Unele dintre ele au recunoscut devastate că nu contează cât de curajoasă și inteligentă ești, tot vei fi luată în derâdere pentru inițiativa ta pentru simplul fapt că ești femeie.
     Dar nu totul este chiar atât de negru. Avem aici exemplul sultanei Hurem, o tânără frumoasă și carismatică, care a urcat de la statutul de sclavă la cel de sultană. Pentru ea, destinul a părut să-i surâdă. Sursele spun că ar fi ajuns să-l iubească sincer pe sultanul Suleyman și vice-versa, iar copiii ei au avut asigurat locul la tron după moartea ei (nu voi menționa mijloacele sumbre prin care s-a ajuns la asta:)).
      Prințese necuviincioase va fi o carte pe placul celor care au adorat versiunile originale ale poveștilor fraților Grimm și sunt în căutarea unei noi lecturi. Veți cunoaște câteva tipuri de prințese și detalii adevărate din viețile lor pe care cu siguranță nu le-ați găsi în cărțile de istorie. Eu recomand cu drag această carte și vă urez lectură plăcută! 

Împărăteasa celor o mie de ceruri de Rhoda Belleza (recenzie, editura Unicart)

Titlu original: Empress of a Thousand Skies (Empress of a Thousand Skies #1)
Gen:   YA, fantasy, distopie
Editura: Unicart
An apariție: 2018
Număr de pagini: 327
Rating:   
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Ordinul nu încurajează reamintirea. De aceea ne oprim cuburile, ca parte a jurământului pe care îl depunem. Nici măcar ceilalți fontisieni nu înțeleg că amintirile le întunecă judecata. Amintirile te fac... mai slab. Rhee se întrebă ce voia să spună. Amintirile erau pietrele de temelie ale vieții omului. Ce-ar fi fost ea fără amintiri? Fără momentele limpezi cu familia ei, păstrate pentru totdeauna?”

      

  Nu știu să vă spun sincer dacă a fost în totalitate problema cărții sau am avut și eu unele lucruri pe cap, lucruri care nu-mi dădeau pace și mă deprimau, făcându-mă să mă gândesc zi și noapte la ele, dar nu am putut să relaționez prea bine cu această poveste, nu am putut să intru cum trebuie în pâine și să gust din miezul acela gustos pe care multă lume l-a lăudat. 

  Romanul de debut al autoarei Rhoda Belleza, o femeie puternică, scriitoare și editoare de cărți pentru copii la New York, o adevărată fană a filmelor de acțiune, obsedată de manichiura artistică și de cusutul hainelor fistichii este puțin slăbuț, din mai multe puncte de vedere cartea nu m-a atras în mrejele ei și m-a făcut adesea să cred că mi-am pierdut timpul, băgându-mă într-un reading slump uriaș. 

  Într-o lumea controlată de amintirile dintr-un simplu cub, unul care te ajută cu exactitate să-ți amintești cele mai plăcute sau neplăcute momente, prințesa Rhee se vede singură de la nefericitul accident pe care familia ei l-a suferit, în urma căruia toți (cu excepția ei) membrii au decedat. Tronul, în teorie îi este predestinat ei, însă universul din care face parte, și oamenii răi care vor să vadă familia regală la pământ au alte planuri în legătură cu asta. Pentru că lumea o vede ca pe o fetiță delicată ce trebuie protejată de ceilalți nu prea are șanse de izbândă și nu-și poate găsi niște aliați pe măsură care să o ajute să recupereze tronul.

  Mi s-a părut că personajul principal nu era pregătit pentru asemenea lovituri și situațiile adesea mi s-au părut cam forțate, nu mi-au plăcut absolut deloc răsturnările de situație pe care autoarea a încercat să le creeze, însă fără sorți de izbândă pentru că pe mine nu m-au „surprins” absolut deloc așa cum ar fi trebuit. 

  Nu m-am dat pe spate nici după stilul de scriere care mi s-a părut unul puțin pueril și cred că, dacă acțiunea ar fi fost puțin mai adunată ar fi fost mult mai captivantă. Mi se pare că autoarea a încercat să facă mult  prea multe lucruri într-o singură carte și lucrurile i-au cam scăpat de sub control pentru că adesea situațiile se terminau într-un mod previzibil.

  Cu siguranță o să recitesc cândva cartea, sau de ce nu, mă voi baza pe volumul doi sperând că va fi mult mai bun decât acesta.

Vă recomand cu drag cartea, o lectură bunicică alături de care te poți relaxa.

Un an la Oxford de Julia Whelan (recenzie, editura Rao)

Titlu original: My Oxford Year
Gen: : YA, romance
Editura: Rao
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 359
Rating: 
Înainte de toate, țin să mulțumesc foarte mult editurii pentru acest exemplar. Dacă povestea Ellei vă face cu ochiul, nu uitați, puteți să vă achiziționați propriul vostru exemplar dând un singur click aici.

„Se spune că acum oamenii trăiesc cel mai mult. Fals. Suntem pur și simplu ținuți în viață mai mult. Conceptul de moarte demnă. A existat în fiecare civilizație. Grecii beau cucută. Romanii se aruncau în săbii . Samuraii își făceau seppuku. Cavalerii medievali, protejați atât de bine de armură încât nu aveau cum să se sinucidă pe câmpul de luptă, își acordau unul altuia acest privilegiu, cu ajutorul unui stilet, un pumnal înfipt printre plăcile armurii, direct în inimă. Dar noi? Noi n-avem parte de stilet. Noi vindecam oamenii până la moarte.”- pagina 268

            

SINOPSIS:

Ella Durran este o americancă tânără și ambițioasă care a primit o bursă

la Oxford. Aventura în Oxford devine pentru Ella o adevărată călătorie

inițiatică. Împreună cu bărbatul care îi stă alături, aceasta trece

printr-o experiență dramatică, ce îi va schimba pentru totdeauna

perspectiva asupra vieții și o va ajuta să se cunoască mai bine pe ea

însăși. Deși aventura în care se implică nu are inițial nicio miză

sentimentală, aceasta devine pe parcurs o poveste incredibil de

profundă.

PĂREREA MEA:

  Vă spun încă de la începu tare și răspicat că am adorat cartea, sunt înnebunită după ea și încă nu-mi vine să cred. Am avut atât de multe sentimente citind acest roman încât nu-mi pot da seama că s-a terminat. M-a ținut trează o noapte întreagă pentru că trebuie să vă spun sincer, povestea Ellei Durran m-a captivat încă de prin primele pagini. 

  Totul începe cu un telefon de la un necunoscut. Ella este în mijlocul check-in-ului, urmează să plece la Oxford. S-a pregătit foarte mult pentru momentul acesta și nimic, absolut nimic nu o mai poate întoarce din drum. E pregătită pentru absolut tot și abia așteaptă, însă telefonul pe care îl primește este o șansă spre un viitor mai bun și spre o carieră mai prosperă. 

  Planurile fetei sunt foarte bine puse la punct și are totul programat. Hotărâtă că nimic nu o poate întoarce din drum, schimbându-i vocația și dându-i viața peste cap, în viața ei apare un tip. Un tip al naibii de misterios și de nesuferit pe care Ella ajunge să-l îndrăgească pentru că misteriosul bărbat este alesul, Ella descoperă asta mult mai târziu când problemele și bolile trecutului au început să-i ajungă din urmă. 

O relație problematică care crează multă vâlvă și multe discuții printre prietenii Ellei, însă una serioasă, o relație superbă de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. 

„-E ceva elementar. Dacă citești ceva și te întrebi dacă este despre sex, răspunsul este da. Mereu da. Pentru că totul este sex și sexul este totul. Este iubire, și dorință, și intimitate, da, dar este și putere, violență și dominație. La naiba, este creație. Geneză. Începutul a tot.- pagina 116.”

  Trebuie să recunosc că inițial am vrut să dau patru stele cărții pentru că personajele au fost foarte, dar foarte prost conturate, din nou, veșnica mea problemă este că nu știu cum arată oamenii de care m-am îndrăgostit. Însă, am trecut repede peste asta pentru că am putut să-mi dau seama foarte ușor de personalitatea lor din felul în care aceștia se exprimau/vorbeau. 

Stilul autoarei nu a fost pe gustul meu pentru. Că. Eu. Nu. Sunt. Obișnuită. Cu. Propoziții. De. Un. Cuvânt. și cu dialoguri foarte aiurite care inițial, dacă nu stai să le analizezi puțin, nu prea au niciun sens. Am trecut peste asta, spunând că aici este problema mea și este foarte bine că am ieșit din zona mea plictisitoare de confort și am încercat ceva nou. 

Eu, cititoarea care ar critica până și cea mai mică greșeală, am găsit scuza perfectă pentru această poveste pentru că na, o să fiu sincera cu voi și o să vă spun că ESTE OFICIAL CEA MAI BUNĂ CARTE PE CARE AM CITIT-O ANUL ACESTA! Credeți-mă că mă abțin cu greu să nu spun mai mult decât este necesar și mă enervează la culme că descrierea nu e atât de atrăgătoare pe cât mi-aș dori eu să fie. 

„-Te rog să mă auzi. Acesta nu este Oxenfordul tău, Oxenfordul nostru.Dar îți promit, îl vom găsi. Împreună. Pentru că te iubesc și nu o să te las. Va trebui să mă lași tu primul. Alege să rămâi cu mine, iar eu voi alege să rămân cu tine.”- pagina 334

   Am plâns și am suferit alături de personaje, am trăit odată cu ele pentru că mă simțeam foarte apropiată de ei, ca și cum aș fi fost și eu acolo, un mic cameraman care stă mereu pregătit să imortalizeze cele mai bune și cele mai importante momente din viața ta. După cum am spus mai sus, am stat o noapte întreagă să o termin pentru că am simțit că nu mă pot despărți de ea, simțeam că dacă o să pun cartea jos, personajele o să facă ceva fără mine! Și acum, după ce am terminat-o, mă simt pustiită și simt o nevoie nebună să vorbesc despre ea dar, din păcate, o să mă opresc aici, nu vreau să vă stric plăcerea lecturii cu vreun spoiler inutil. 

  Cred că v-ați dat deja seama cu toții că recomand această poveste cu toată ființa și chiar vă rog să o citiți pentru că nu o să regretați!