luni, 20 martie 2017

Recenzie: Cei care merită să moară de Peter Swanson

Titlu original: The Kind Worth Killing
Editura: Litera
Colecția: Buzz Books
Număr de pagini: 316
Rating: 
Sincer, eu nu cred că să omori pe cineva este neapărat un lucru atât de rău pe cât îl consideră oamenii. Toată lumea moare. Ce contează dacă o mână de mere stricate sunt aruncate din copac ceva mai curând decât avea Dumnezeu de gând să o facă? Iar soția ta, de pildă, pare unul dintre cei care merită să moară.

Tot timpul când primesc o carte nouă, obișnuiesc să o răsfoiesc un pic, iar apoi să îi citesc începutul, din pură curiozitate. Când m-am apucat de citit primele rânduri din Cei care merită să moară nu aveam de gând în niciun caz să o continui, voiam doar să văd cum e. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Nu mă mai puteam opri. Și așa, am ajuns să citesc ca o disperată aproape 100 de pagini din ea dintr-o suflare.
Cartea are o acțiune extrem de complexă, care nu te va lăsa să te plictisești nici măcar o clipă, și e o adevărată page turner.
Mai concis, acțiunea începe într-un aeroport. Ted e abordat de o tânără extrem de frumoasă, pe care însă nu o cunoștea până atunci. Ei încep să vorbească despre lucruri mărunte, până ajung la un subiect mai delicat: căsnicia eșuată a lui Ted. El e convins că soția lui îl înșeală cu constructorul lor și zice în glumă că ar vrea să o ucidă. Fata cu care s-a întâlnit, Lily, îi spune că dacă vrea cu adevărat asta, îl va ajuta.
Vânătorii devin dintr-odată vânați, în acest joc al morții inițiat de Lily, iar curând vom descoperii că singurii participați adevărați sunt Lily și Miranda, soția lui Ted, a căror trecuturi se intersectează în mod miraculos.


Miranda

Miranda e frumoasă. Și e extrem de conștientă de asta. Toată viața ei și-a folosit frumusețea în scopuri malefice, pentru a scăpa basma curată după furturi repetate în magazine, pentru a fi centrul atenției, pentru a-și câștiga un cerc larg de prieteni și într-un final pentru a pune mâna pe averea lui Ted. E genul de personaj pe care n-ai cum să nu îl urăști, oricât de mult ar încerca să își explice acțiunile. Miranda are atâția bani încât să îi ajungă pentru o viață confortabilă, dar e atât de lacomă, că ar ucide pentru mai mulți.

Lily

Cu siguranță Lily ar putea vrăji orice bărbat chiar și fără machiaj, cu ochii ei verzi și mari și mulțimea de pistrui drăgălașă de pe față. Chiar dacă e o criminală încă de la frageda vârstă de 13 ani, Lily omoară doar oameni care merită să moară. Acum veți spune că nimeni nu merită să moară, dar *și vă rog nu chemați poliția* din punctul meu de vedere, unii chiar o merită. Ca de exemplu pedofilii, sau oamenii fără scrupule ca Miranda, care oricum vor sfârși prin a ucide indirect multe persoane. Într-un fel, ea face fapte bune. Veți vedea că o veți admira extrem de mult, pentru priceperea și minuțiozitatea cu care pregătește crimele, nelăsând să-i scape nici cel mai mic detaliu. Singurul lucru ciudat la ea era că, nu părea o persoană. Nu avea nici cea mai mică remușcare după o crimă și avea o stăpânire de sine neomenească. Mereu mi-am imaginat-o ca pe o sirenă, atrăgând „marinari” inconștienți în mrejele ei, ca mai apoi să îi ucidă.
Știam că eram deosebită, că mă născusem cu un soi diferit de moralitate. Era moralitatea unui animal - a unei ciori sau vulpi sau bufnițe - și nu a unei ființe umane normale.


Singurul loc unde Lily se simțea cu adevărat în largul ei era în mijlocul pădurii de lângă casa unde a copilărit. Părinții glumeau cu ea spunând că, pe când era mică, o considerau un soi de animal sălbatic. Departe în acea pădure, era o fermă abandonată, unde se întâlnea o fântână. În fântâna aceea își îngropa Lily victimele, uneori de vii, alteori nu și așa ajungeau să nu mai fie găsite niciodată de vreun om și să fie date dispărute, iar fata scăpa fără pedeapsă.

 Puncte tari
↠ personajele realistice, bine conturate
↠ acțiunea palpitantă
plot twisturile (care nu sunt deloc puține)
↠ tema interesantă (destul de originală, cred eu)
↠ narațiunea bine scrisă, compactă, ușor de urmărit
 Puncte slabe
↠ mi-a murit un personaj preferat, unul dintre cei care NU meritau să moară. DAMN YOU PETER SWANSON.

În concluzie, am ADORAT, pur și simplu această carte și, acum, se află pe locul 1 al cărților mele preferate ( pe care trebuie să îl împartă cu Colecționarul de John Fowles, că asta e situația). V-o recomand cu drag, dacă vreți un roman ușor de citit, cu multe întorsături de situație, care sigur nu vă va lăsa să îl puneți jos până la ultima pagină. 
*Dacă îl citiți, ceea ce ar trebui să faceți, să știți că personajele voastre preferate nu sunt în siguranță. Pe bune. Deci mai bine nu v-ați atașa de niciunul.*

Nu voi da spoilere, dar sfârșitul romanului a fost E-P-I-C, dă drum liber și unei continuări care chiar aș vrea să apară, dar sunt slabe șanse să o facă...

Îmi uram soția. Dar o uram pentru că o iubisem cândva.
Share:

Un comentariu:

  1. Recenzia e foarte faină.
    Şi da, oamenii merită să moară.
    Dacă am muri toți, ar fi pace pe pământ.
    Pământ cu p mic, da.

    RăspundețiȘtergere

Abonează-te prin GFC

Oameni minunați

Abonează-te prin email

Abonează-te pe Bloglovin

Follow

Ce citesc acum

Ce citesc acum