Am citit-o acum aproape un an și sunt bucuroasă că am uitat multe lucruri din ea. Un singur lucru nu am putut să uit însă: cum m-a făcut să mă simt. Neajutorată. Mică. Și slabă. Într-o lume diabolică în care cele mai nevinovate suflete, copiii, sunt torturați de niște monștrii instabili psihic.
Această carte nu conține demoni, fantome, zombie, oameni posedați sau spirite rele, dar cu siguranță îți va face pielea de găină, deoarece pe un colț al coperții acestei cărți sunt inscripționate 4 cuvinte care îți vei dori să fie doar o minciună: „inspired by actual events”.
Dar nu e vorba de nicio minciună, deoarece în 1965 a existat o fată de 16 ani numită Sylvia Likens, care a fost găsită moartă în urma unor torturi severe aplicate de femeia căreia i-a fost lăsată în grijă (Getrude Baniszewski), de copiii acesteia și de mulți băieți din cartierul în care abia ce se mutase. Torturile includ:
• stingerea țigărilor pe pielea ei
• bătaia
• legarea ei
• arderea ei cu apă fiartă
• forțarea ei de a mânca fecale și alte substanțe dezugustătoare care ar face-o să vomite
• forțarea ei de a-și îndepărta hainele și a-și introduce o sticlă de Coca Cola în vagin
• i-au scris până și „I m a prostitute and proud of it” pe burtă cu un ac încins
Cred că e important să știți toate astea pentru a vedea cât de departe poate ajunge ura umană. Pentru a observa că nu există limite, că orice gest îngrozitor poate fi întrecut de alte mii.
Nu pot spune că e inofensivă cartea, pentru că nu e, dar în mod clar e mai ușor de digerat decât niște fapte reale.
Cartea se numește „The girl next door” și e scrisă de Jack Ketchum, iar aici povestea e similară, doar că e introdus un nou personaj, chiar naratorul, care este unul dintre băieții din cartier. El e singurul prieten al lui Meg (personajul ficțional care o reprezintă pe Sylvia), dar în același timp și un vechi amic al tuturor copiilor din cartier, mai ales al celui al băiatului lui Ruth(în reallitate Getrude), care îi era cel mai bun prieten și al lui Ruth însăși, pe care o considerau „una dintre băieți”.
„You got to let me the brave captainSunt mai multe elemente în această carte care te vor răni profund, dar care de asemenea, trebuie auzite.
Why are the wicked so strong?
How do the angels get to sleep
When the devil leaves the porch light on?” -Tom Waits
Primul dintre ele este felul în care Ruth le-a controlat mințile tuturor copiilor din cartier, de parcă boala ei mintală ar fi contagioasă, i-a făcut să creadă că ceea ce făceau ei era ok. Că era doar un joc. Și că cel care o rănea cel mai tare pe Meg câștiga.
„The show was Ruth's and Ruth's only.Al doilea lucru ar fi felul în care Ruth o controla pe Meg, cu surioara ei mai mică. Meg a încercat de multe ori să o denunțe pe Ruth la început pentru că o bătea, dar poliția nu a luat-o în seamă și a spus că e doar „o dispută familială”, apoi lucrurile au degenerat rău de tot și Ruth a început să o agreseze pe Susan, sora mai mică a lui Meg. Meg nu a putut suporta și i-a luat locul lui Susan de fiecare dată, chiar dacă „pedepsele” ei erau mult mai aprige.
The Game was nonexistent.
And by that reckoning, it was not just Meg but all of us stripped and naked, hanging there.”
Alt lucru care te va sensibiliza și în același timp îți va răni sentimentele va fi speranța lui Meg, puterea ei de a nu renunța nici în ultima clipă. Mereu a crezut că va scăpa, că într-un final durerea se va sfârși, iar ea va pleca cu sora ei într-un loc mai bun și va uita tot ce i s-a întâmplat. Nu a renunțat niciodată la luptă. Și mai e și bunătatea ei, te-ai gândi că în urma lucrurilor care i s-au întâmplat va deveni și ea un monstru, dar ea a continuat să țină la sora ei mai mult decât la orice, la fel și la amicul ei de acolo într-un fel.
*ATENȚIE SPOILER*„"I think I'm going to make it," she said, and reached for Susan's hand. "I think I'm going to be fine."Și, în final, mai e ignoranța singurului băiat care nu a chinuit-o. E adevărat că nu s-a atins niciodată de ea, dar tot e aproape la fel de vinovat ca Ruth pentru moartea lui Meg. De ce? Pentru că a asistat tot timpul la torturi și nu a mișcat niciodată un deget. E adevărat că le mai spunea uneori că nu pare ok ce fac ei acolo, dar atâta tot, nimic semnificativ. Nu le-a spus niciodată părinților lui sau poliției ce se întâmplă acolo. Și când a vrut în sfârșit să facă ceva pentru a o salva pe Meg, a fost o prostie impulsivă și oricum era mult prea târziu. Cum spunea și Albert Einstein: „The world won't be distroyed by those who do evil, but by those who watch them without doing anything.” Gândiți-vă că Ruth și toți copiii de acolo erau nebuni sau spălați pe creier și nu conștientizau gravitatea faptelor lor, dar acel băiat și-a dat seama că ce se întâmplă acolo e rău la superlativ, și totuși nu a luptat pentru a opri acel rău. A rămas indiferent, neutru.
In the artificial glare of the night, in the dawn that for us wasn't a dawn, she died.”
S-a făcut și un film după carte, numit The girl next door (2007), pe care l-am descoperit din pură întâmplare, dar care m-a ghidat spre carte, și habar n-aveam la ce mă încumet când am dat click pe play. Ca să fiu sinceră, chiar nu m-a impresionat prea tare, pentru că nu sunt incluse 80% din scenele din carte și nici nu știam că e inspirat dintr-un caz real. Dar îl puteți viziona pentru a vă face propria părere.
„The girl next door” e o carte foarte complicată, și greu de digerat, dar care ascunde o poveste înduioșătoare, care îți deschide ochii și care trebuie auzită. Nu e o carte pe care aș recomanda-o oricui, dar dacă credeți că ați putea să o parcurgeți, eu zic să o faceți pentru că aveți câteva lucruri de învățat din ea, cea mai importantă fiind: Ignoranța ucide.
„I turned to my father. "I never hurt her, Dad. I never did. Honest."Puteți găsi aici încercarea mea de a vorbi despre ea fix după ce o citisem, iar cartea o puteți achiziționa de pe Amazon.
"You never helped her either," said Jennings. ”
Sunt aproape sigură că acesta e ultimul articol în care vorbesc despre ea.
Deci, ce ziceți, a reușit să vă impresioneze?
