Băiețelul de 1000 de ani de Ross Welford (recenzie, editura Vellant)

Titlu original: The 1,000-year-old Boy
Gen: fantasy, thriller
Editura: Vellant
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 407
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.
Pentru mai multe cărți însemnate de la Vellant click aici.

„Pentru că acum înțeleg, poate mai bine decât toți ceilalți oameni, un lucru teribil de important: fără moarte, viața este doar existență.”

       

  Mi-a plăcut la nebunie cartea, m-am distrat, am râs alături de personajele principale și totodată am suferit împreună pentru că povestea m-a captivat, am început cartea ieri și încă de la prima pagină parcursă am fost de nedespărțit, o poveste plină de curaj, tânără și amuzantă. coordonată de un băiețel de 1000 de ani. 

  Alfie Monk e un pre-adolescent de 11 ani obișnuit, la prima vedere, însă, dacă ajungi să petreci mult timp în preajma lui (aici vorbim de luni, poate chiar ani) îți dau seama că micuțul nu e atât de micuț precum ți s-ar părea, e de fapt, un suflet bătrân de 1000 de ani închis în corpul și înfățișarea unui băiețel de 11. Lucrul ăsta suna fascinat, știu, pentru mulți viața veșnică ar fi o dorință, explicit un vis împlinit, însă Alfie s-a săturat, urăște faptul că el nu poate fi normal la fel ca toți ceilalți, urăște că are restricții în legătură cu prietenii pe care ș-i poate face și urăște la culme că nu poate sta alături de ei pentru mult timp fără ca aceștia să nu intre la bănuieli. 

El și cu mama sa erau mai mereu puși pe fugă, mereu în alertă în cazul în care autoritățile ar fi descoperit ceva putred la mijloc în legătură cu boala de creștere a băiatului inventată chiar de mama acestuia ar da bir cu fugiții și ar reveni imediat ce oamenii ar fi morți sau mult prea bătrâni pentru a-și aduce aminte ceva. 

  Însă, un everiment neașteptat se întâmplă, ceva oribil la care Alfie și familia sa (mama și pisica) iau parte, un everiment în urma căruia băiatul rămâne singur pe lume, având cu el doar doi amici în care nu știe sigur dacă poate avea încredere deplină încă, este luat într-un centru de plasament și dat la școală, lucrurile încep să se complice iar acesta știe că trebuie să rezolve problema vârstei cât mai rapid până când cineva nu se prinde și are nevoie de tot sprijinul prietenilor pentru că urmează să luați parte la o aventură pe care cu siguranță, nu o veți uita niciodată. 

„Oamenii din secolul al XXI-lea au obiceiul de a spune niște lucruri tare ciudate: „Va trebui să învăț să trăiesc cu mine cu mine însumi” sau „Va trebui să mă iert”. Toate aste sunt niște baliverne - uite „baliverne”, pe de altă parte, e un cuvânt pe care îl rostesc puțini oameni în ziua de azi.”

  Așa cum am spus și mai sus, mi-a plăcut foarte mult cartea, stilul de scrierea fost unul simplu, bineînțeles fiind predestinată unui public mai mic, însă cred cu tărie că povestea ar trebui citită de fiecare adult și copil în parte pentru că, cu toții avem ceva de învățat din experiența lui Alfie. 

  Vă recomand cu drag cartea fiind numai bună de savurat într-o zi călduroasă de vară alături de o cană cu suc rece.  

Recenzie: Pe urmele prințului nemuritor (Anchetele lui Audrey Rose #2) de Kerri Maniscalco // Review: Hunting Prince Dracula

  Citește în română       Read in English

Titlu original: Hunting Prince Dracula
Gen: ya, thriller, gothic, horror, romance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2019
Număr de pagini: 475
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Știința era incapabilă să explice puterea iubirii sau a speranței. Nu existau formule sau deducții pentru a înțelege, indiferent ce susținea Thomas cu privire la știință și la caracterul omenesc.”

            
   

      Pe urmele prințului nemuritor e o carte care promite multe, dar nu transmite mai nimic. Sinopsisul suna genial: un șir de crime misterioase care au loc la Institutul Național de Criminalistică și Medicină Legală din România, păcat că romanul este mai mult o descriere laborioasă a melodramelor protagonistei, care te fac să îți dai nonstop ochii peste cap.

     Nu-mi pot imagina cum un român poate tolera această carte. Am citit în diverse locuri că autoarea s-a documentat foarte bine cu privire la România și perioada istorică pe care o reprezintă în carte, dar eu nu am observat deloc acest lucru. Dimpotrivă, toată opera ei se bazează pe simple stereotipuri. Nu m-a deranjat nicidecum că a transformat castelul Bran într-un Institut de Medicină, ba chiar mi s-a părut o idee strălucită, dar să spui că avea tablouri cu oameni trași în țeapă pe pereți mi se pare exagerat. 

     Autoarea a transformat castelul Bran într-o parodie stereotipizată a ceea ce este de fapt, dar acesta este doar începutul dezamăgirilor oferite de carte. Mi s-a părut absolut umilitor față de noi, românii, ca prințul României să fie portretizat drept un mitocan care fluieră după fete și are atâtea probleme cu nervii încât și-ar sparge toată vesela. În primul rând, pentru că familia regală este imaginea noastră ca popor, și în al doilea rând, pentru că mi se pare o portretizare nedreaptă: la urma urmei, prințul trebuie să urmeze niște reguli foarte stricte de conduită, care sunt sigură că nu i-ar permite să facă asemenea lucruri.

      Mi-a fost foarte greu să parcurg cele 14o de pagini pe care le-am citit, deoarece până și protagonista mi s-a părut un personaj complet detestabil. Melodramele ei păreau să nu se mai sfârșească, inclusiv episoadele nenumărate de pudoare, care mi s-au părut exagerate, deoarece i se păreau scandaloase propriile ei gânduri, perfect normale de altfel, după care milita pentru drepturile femeilor când nu era cazul.

      Thomas a fost smuls din lumina reflectoarelor aproape complet și a fost transformat într-o jucărie complet lipsită de personalitate, a cărei unică ocupație este să flirteze cu Audrey până când devine repetitiv și plictisitor.

     Și, colac peste pupăză, autoarea de bestsellere internaționale, care se crede deja expertă în tainele României, traduce toate cuvintele cu Google Translate, și implicit, unele cuvinte care au fost scrise în original în română, nu au sens în contextul dat. Dacă ești un scriitor cu o asemenea prestanță, mă aștept ca măcar să găsești/angajezi un român care să verifice dacă frazele pe care le-ai scris într-o limbă pe care nu o cunoști sunt corecte, dar nu se întâmplă așa ceva.

      Concluzia: dacă doriți totuși să citiți această carte, porniți la drum cu multă multă răbdare și înțelegere. Eu am decis să sar peste acest volum, deoarece mi se pare un instrument medieval de tortură, și sper din suflet ca niciun alt autor să nu mai facă ce a făcut Kerri Maniscalco, însă s-ar putea să continui seria cu volumul trei, care are loc în State și este despre Houdini. 

Title: Hunting Prince Dracula
Genre: ya, thriller, gothic, horror, romance
Publishing House: Leda Edge
Date of publication: 2019
Number of pages: 475
Rating:  
Thanks to the publishing house for this novel! 
The book can be bought from here in Romanian and here in English.

„Science is unable to explain the power of love or hope. There are no formulas or deductions for understanding, no matter what Thomas claimed about science and its humane nature.”

            
   

      Hunting Prince Dracula is a book which promises a lot, but doesn't deliver. The synopsis sounds amazing: numerous mysterious crimes that take place at the National Institute of Forensic Medicine in Romania, sadly, the novel is actually more of a laborious description of the main character's melodramas, which make you roll your eyes every time.

     I can't imagine how a Romanian could tolerate this book. I heard from various sources that the author did a lot of documentation about Romania and the historical period which she represents in the book, but I didn't notice this thing at all. On the contrary, the whole work is based on stereotypes. It didn't bother me that she transformed the Bran Castle in an Institute of Medicine, that was actually a brilliant idea, but when she said that there are pictures with impaled men on the walls, it seemed too much to me.

     The author transformed the Bran Castle into a stereotypical parody of what it really is, and that is only the beginning of my disappointments. I found it humiliating to us, Romanians, that the prince of Romania was portrayed as a boor who whistles at women and has so many angry issues that he would break everything in his room, like a sociopath. First of all, because the royal family is our icon as a nation, and second, because in my opinion it is an unfair representation: at the end of the day, the price has to follow a strict range of conduct rules, which I am sure would not allow such behavior. 

      It was difficult for me to finish the 140 pages I've read, because even the main character was a completely detestable character to me. Her melodramas were interminable, and her episodes of bashfulness were cringe-worthy as well, because her own normal thoughts were scandalous for her, and then she militated for women rights.
      Thomas was taken out of the spotlight almost completely and made into a toy with no personality, whose only purpose is to flirt with Audrey until it gets repetitive and boring.
     And, the author of bestselling novels, who thinks that she is an expert in Romania-related things, translates the words with Google Translate, and thus, lots of words  written originally in Romanian don't make any sense in the given context. If you are such a respected author, I imagine that you could find/hire a Romanian to check if the words written in a language you don't speak are correct, but that doesn't happen.
      Conclusion: if you still want to read this book, start with lots of patience and understanding. I decided to skip this novel, because it was a medieval instrument of torment to me, and I hope that no author will ever do again what Kerri Maniscalco did, but I will continue the series with the third novel, which takes place in the US and is about Houdini.

Review: Good Me, Bad Me by Ali Land

Original title: Good Me, Bad Me
Genre: thriller, mystery
Publishing House: Penguin
Date of publication: 2017
Number of pages: 338
Rating:

I bought the book from Okian.

'I made you some tea.'
She nods but doesn't move from where she's sat on the edge of the bed.
'Shall I leave it there for you?'
She nods again, I place it on the dressing table, her eyes fill up with tears. Kindess when you're wounded hurts more.

            

  Good Me, Bad Me is hard to be put into words, because of what a gruesome, violent and disturbingly real story it sheds. I read a lot of thrillers, but none like this one. The POV of a serial killer's children hooked me even since the first page. The whole book is utterly astonishing, you can't (and don't want) to put it down.

I told the story again. And again. And again. Same story. Different faces watched, different ears listened. I told them everything.
Well.
Almost everything.

     Milly is a very mysterious creature, and yet I still got attached to her. Because the narrator is subjective, we can't know whether or not she's telling the whole truth. But, despite of everything, Milly's desire to be good seemed sincere to me. She was always frightened that maybe 'the bad' is in her DNA, and she has no escape, but she still tried.

      Some people believe that the man is the product of his environment. Then how could Milly have any chance at a normal life? She was born in a family where she never learned kindness, only violence and manipulation. Her life doesn't get better either after she moves with a foster family. Her new sister Phoebe makes sure that she has a miserable life.

      'All that is necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing.' Life is hard enough already for Milly as the new girl in town, with her mother in prison, and the trial awaiting, but it only gets worse when Phoebe starts to bully Milly at school, and persuade everybody to do the same. That's what was really difficult for me to read, the way people are willing to hate a person they barely know. The way they are willing to humiliate someone just to feel better about themselves, to feel like they belong.

       Behind a bully is always an insecure person, and Phoebe was no exception. And I'm not trying to deny her problems at all, but let's face it, mostly she was just a drama queen. That girl who has the perfect life and it's still not enough for her somehow. This character was pitiful in every way, but it failed to sensitize me in any way.

       However, in these book there are slightly creepier things than a bully. For example, Milly's mother, the serial killer. And what is the most disturbing thing about her (besides the fact that she killed 9 children and was planning to kill the 10th) is that she was a nurse. People trusted her with theirs lives, and still, all she wanted to do was to manipulate them, and steal the lives of innocent kids. Even if that book is a work of fiction, there are MANY, like MANY cases of nurses serial killers in real life. 

More disturbing than hurt is love when it's wrong.

    Everybody agreed that Milly's mother was a monster. But Milly couldn't forget that this monster raised her, and that, this monster sometimes played with her hair and took care of her when she was sick. I think the worst kind of love is to love somebody that did such horrible things. Because that was what Milly did. She loved her mother, despite everything, and that part was a heartbreaker for me.

     But this beautiful book, with such complex characters and intriguing story is also a puzzle. Will you be able to assemble it before it's too late and somebody else dies? 

Recenzie: Mai presus de mândrie de Roberta Ariana

Titlu original:Mai presus de mândrie
Gen: acțiune, thriller
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 168
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Libris.ro, unde găsiți și cărți de beletristică la prețuri foarte avantajoase, iar dacă comanda este mai mare de 50 de lei transportul este gratuit. 😀

„Ce copil și-ar dori un tată pe care îl urmărește mafia? Crezi că ar rezita o ființă atât de mică și fragilă în acest imperiu al răutăților, al răzbunărilor și al tiraniei? Spune-mi Antonia! Crezi asta? Că eu, unul, nu. Resimțea tensiune în întregul trup, asemenea unor ace care încercau să-l doboare.

         
  Cartea, ca să fiu sinceră și să spun totul pe șleau, nu prea m-a prins, nu prea mi-a plăcut povestea părându-mi-se monotonă pe alocuri, astfel nereușind să mă concentrez prea tare la ceea ce citeam. Acesta fiind doar punctul meu de vedere, un cititor înrăit care trage mai mult înspre povești de ficțiune și de dragoste, în niciun caz înspre astfel de cărți.

  Stefano este cel care a dorit o schimbare, cel care a ieșit din Casa Nostra cu toate riscurile care-i atârnau deasupra tâmplei. O femeie însărcinată care-i poartă copilul și aproape toată mafia căutându-l în urma părăsirii.
Problema la această carte nu ar fi neapărat povestea, care de asemenea una foarte originală, pe care sunt sigură că nu foarte mulți scriitori ar avea curajul să o abordeze, din pricina complexității și a istoriei de care sunt sigură că nu mulți oameni sunt informați. Mie mi se pare că problema cea mai mare a fost la stilul autoarei care a fost unul grăbit și din scurt. În 168 de pagini nu este uman posibil să scrii o poveste atât de complexă, plină cu detalii mici care sunt foarte importante în această lume și să-i poți face și pe oameni să relaționeze cu personajele. 

Însă revenind la acțiune, dacă nu ar fost puțin grăbită, ar fi fost o care originală mai ales pentru România și pentru scriitorii români. 

După cum am mai spus, Stefano este un complice al Mafiei Italiene de care încearcă să scape prin foarte multe metode. Cu fiecare mișcare urmărită și fiind analizat din foarte multe părți îi este aproape imposibil să scape de oamenii care îl vor tortura și chinui. 

 Toată acțiune este îndreptată înspre acest personaj, care deși distruge viețile câtorva oameni de-a lungul lecturii, inclusiv a femeii cu care s-a culcat, lăsând-o însărcinată într-o lume atât de crudă și rece, el scapă mereu cu mâinile curate. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă acțiunea, după cum am spus și mai sus, ar fi fost mai amplă, cu mai multe răsturnări de situație și probleme, care din perspectiva cititorului ar fi imposibil de combătut. Mi se pare că Roberta avea căi foarte complexe pe care putea să le parcurgă dar ea a ales-o pe cea mai scurtă și ușoară. 

„Deși fizic o întâlnea mereu, sufletele lor nu se mai intersectau.”

 În afară de idee, care repet este una originală și chiar îndrăzneață, nu prea am putut relaționa cu absolut nimic din această carte, plictisindu-mă foarte tare și făcându-mă să nu mai vreau să o citesc. Cu toate astea, i-am dat totuși trei steluțe pentru că apreciez foarte mult munca autoarei și ideea originală dar care, totuși trebuia poate conturată mai bine înainte de a fi pusă în aplicare.

Lectură plăcută!

Recenzie: 1-ul pe lista morții de James Patterson

Titlu original: 1st to die
Gen: mystery, thriller
Editura: Rao
An apariție: 2012
Număr de pagini: 378
Rating:

Mulțumesc Libmag pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Vine un moment în viața oricui când realizezi că mizele s-au schimbat peste noapte. Mersul fără griji al vieții tale se izbește de un perete de piatră; toți acei ani în care pășeai entuziast încotro nimereai, viața ducându-te unde voiai să ajungi, se sfârșesc abrupt.”

      

    1-ul pe lista morții este cel mai dezamăgitor thriller pe care l-am citit vreodată. Deși este bestseller din motive necunoscute mie, și se presupune că ar trebui să fie înfricoșător, șocant și încărcat de acțiune, a reușit să fie doar imposibil de lung, plictisitor și exagerat de dramatic.

    Credeți-mă că aveam așteptări imense de la cartea aceasta. Era pe lista mea de to-read de prea multă vreme și titlul interesant m-a atras dintotdeauna, așa că sper să-mi simțiți durerea cu care m-am confruntat atunci când am aflat că țin în mâini o reproducere anostă a unui roman de Agatha Christie.

     James Patterson folosește narațiunea la persoana întâi, din perspectiva unei femei, Linsday, când chiar nu ar trebui să facă acest lucru. În primul rând, pentru că este mult prea vizibil că nu are nici cea mai vagă idee cum gândește și se comportă o femeie. Și în al doilea rând pentru că este un scriitor exagerat de netalentat, nu-mi dau seama dacă romanul a fost scris doar pentru scopuri comerciale sau dacă omul acesta literalmente scrie atât de prost.

     Personajele feminine alpha sunt caricaturi ale oricărei femeie polițist, medic legist, inspector criminalist și reporter de investigație pe care le-ai vedea într-un crime show foarte prost executat. Relațiile dintre cele 4 femei din „Clubul femeilor de la crime” sunt extrem de forțate și nerealiste. Toate conversațiile dintre ele mi s-au părut ciudate și exagerate. A fost de parcă autorul s-ar fi gândit că ar da bine pe hârtie să le unească, dar nu a căutat și o legătură care să le aducă aproape una de alta în mod logic.

      Modul de scriere al autorului mi s-a părut extrem de greoi, în ciuda faptului că fiecare capitol e foarte scurt (are în jur de 2 pagini). Mi-a luat o eternitate să termin cartea, și nu aș repeta niciodată această experiență. James Patterson nu a reușit nici să mă înfricoșeze, nici să mă țină în suspans și singura stare pe care mi-a stârnit-o a fost una de somnolență. 

      Peste tot dăm de dramă, dramă și iar dramă, o dramă care îți va da dureri de cap. Nu mai precizez cât de clișeică a fost boala mortală a protagonistei care o face să realizeze că trebuie să-și trăiască viața la maxiumum. În câte romane am mai întâlnit ideea asta? Prea multe. Nu-i așa că iubiți poveștile de dragoste din romanele polițiste? Nici eu, însă vom primi și așa ceva, a pachet cu drama generată de despărțirea tragică a îndrăgostiților.

      Probabil că romanul vă sună mai mult a telenovelă până acum și nu ați fi foarte departe de adevăr. Pentru mine, un thriler bun trebuie să aibă în primul rând originalitate, în al doilea rând suspans și în al treilea un criminal și un detectiv cu caracteristici complexe și un backstory interesant, dar, 1-ul pe lista morții nu îndeplinește niciuna dintre aceste condiții. În mod evident, nu voi continua seria și nu vă sugerez nici vouă să o începeți.

Recenzie „Dispariția lui Daniel Tate” de Cristin Terrill

Titlu original: Here lies Daniel Tate
Gen: mystery, young adult, thriller
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 350
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

„Niciodată nu mă simțisem atât de singur! Nici când eram un băiețel și mă ascundeam în fundul dulapului de monstrul furios de afară sau când îmi era foame și frig și-mi petreceam noaptea mergând pe străzile goale, ca să nu îngheț. Să nu fii iubit era una, dar era cu totul atceva să crezi că oamenii te iubesc, apoi să afli deodată că nu este așa. Asta mă lăsa fără aer.”

            

     Dispariția lui Daniel Tate este un rollercoaster de trăiri, cu întorsături de situație la tot pasul, un thriller pentru tineri care mi-a depășit cu mult așteptările. Romanul m-a ținut cu sufletul la gură încă de la primele pagini, pentru că viața perfectă a falsului Daniel, construită cu atâta grijă de narator în jurul unor minciuni, se putea nărui în orice moment.

      Un lucru bizar la această carte este că nu are capitole. Am descoperit acest lucru noaptea târziu când abia îmi mai țineam ochii deschiși și mă întrebam când se termină capitolul ca să pot să mă culc. Se pare că nu se termina niciodată. Secvențele sunt despărțite doar de câteva rânduri libere și am crezut că o să mă deranjeze la culme treaba asta, dar din contră, faptul că nu avea capitole m-a încurajat să lecturez cât mai mult.

       Nu e un secret că personajul principal nu este Daniel Tate. Singura trăsătură dominantă de caracter pe care i-o cunoaștem este că e un mincinos. Minte nu doar pentru că se pricepe la asta, ci mai ales pentru supraviețuire. Toate celelalte caracteristici ale lui rămân o adevărată enigmă până la finalul romanului. De fapt, nici măcar numele lui nu ne este dezvăluit.

      Îmi place mult și jocul de cuvinte din limba originală a cărții „Here lies Daniel Tate”, pentru că se poate interpreta în două moduri: 1) cu sensul de to lay (Aici se odihnește Daniel Tate) care face referire la adevăratul Daniel, care probabil e ca și mort pentru familia lui
și 2) cu sensul de lie (Aici minte Daniel Tate) pentru că impostorul minte pe tot parcursul romanului.

       I don't want to spoil it for you, dar puțin după jumătatea cărții va avea loc o uriașă întorsătură de situație care va schimba cu totul lucrurile. Poate că unii dintre voi o să-și dea seama despre ce e vorba, poate că alții nu, eu trebuie să recunosc faptul că ghicisem încă de la început esențialul și bănuiam vag restul secretului, însă finalul m-a lăsat cu gura căscată.

       Personajele au fost bine conturate și îmi place că autoarea a reușit să îi traseze fiecăruia câte un tip unic de caracter. A fost emoționant și modul în care ”Daniel” a reușit să iasă încet-încet din cochilia lui și să se atașeze cu adevărat de unele persoane pe care le-a cunoscut cu prilejul acestei mari păcăleli. Nu știu dacă povestea de dragoste cu o colegă de-a lui a fost chiar necesară, dar nu m-a deranjat atât de tare încât să scad ratingul cărții, ba chiar a umanizat personajul într-o anumită măsură.

      Dispariția lui Daniel Tate e cel mai bun thriller pe care l-am citit anul acesta, chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, însă l-am citit la foc automat. Îl recomand tuturor iubitorilor acestor gen, dacă vor o lectură mai ușurică, dar care reușește să te țină în suspans. Cred că ar fi pe gustul celor care au îndrăgit Fata dispărută.