Wonder Woman: Fiica Războiului de Leigh Bardugo - Recenzie

Titlu original: Wonder Woman: Warbringer
Gen: feminism, fantasy, YA
Editura: YoungArt
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 448
Rating:      

„   Diana n-a avut intenția să se amestece. Nu era lupta ei. Dar s-a trezit zicând:
—Avea dreptul să încerce.
—Pardon? a spus Jason.
—Nu e drept să-i ceri cuiva să trăiască pe jumătate. Nu poți trăi cu frică. Faci lucrurile să se întâmple sau ți se întâmplă ele ție. Jason i-a aruncat o privire rece și furioasă:
—Au murit oameni. Alia ar fi putut fi ucisă.
—Și dacă rămânea în New York, ar fi putut fi prinsă aici. Acum Jason se ridicase în picioare.
—Nu știu cine te crezi, dar mi-a ajuns să fiu sfidat de o adolescentă. Diana s-a ridicat și l-a privit în ochi.
—Aș fi putut fi un bărbat de 50 de ani și tu te-ai fi înșelat la fel de amarnic. ”

            

-------------------------------------------------------------------------------------------- 

       CINEVA A VRUT: Diana, prințesa amazoniană, a vrut să facă o faptă bună, salvând o fată de la înec.

       DAR: Fata se dovedește a fi Fiica Războiului, un catalizator al războaielor crunte, care riscă să distrugă atât omenirea, cât și insula de baștină a Dianei, Themyscira.

       AȘA CĂ: Prințesa amazoniană trebuie să găsească o soluție pentru a-i salva pe toți.

--------------------------------------------------------------------------------------------

       Îmi doresc ca orice adolescentă să citească Wonder Woman: Fiica Războiului, pentru că este în întregime despre female empowerment și are toate elementele care formează un roman fantasy remarcabil: o protagonistă puternică și misterioasă, o misiune periculoasă și aproape imposibilă, oracole, legende care se dovedesc a fi adevărate și inamici nemuritori. Wonder Woman este una dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în 2020.

       Vreau să menționez de la început că nu sunt o mare fană a romanelor cu supereroi, am doar câteva cunoștințe rudimentare și probabil că, împătimiții genului ar putea găsi unele hibe în creația lui Leigh Bardugo, dar eu nu am avut această problemă și am putut să admir povestea fără a avea vreo așteptare anume de la ea.

        Wonder Woman este o carte importantă, pentru că, trebuie să recunoaștem că în majoritatea poveștilor apare clasica damsel in distress (fata aflată la ananghie care trebuie salvată de un erou), ei bine, aici fata este chiar eroul poveștii, și se salvează de una singură. Este adevărat că protagonista tăbăcește foarte multe funduri de masculi alpha, dar nu e tocmai asta ideea. Feminismul din această carte se concentrează asupra nedreptăților aduse la adresa femeilor, cărora li se spune întotdeauna să tacă, să nu atragă atenția și să lase un bărbat să decidă pentru ele. Leigh Bardugo ucide stereotipurile cu ajutorul acestui roman, și creează personaje puternice, care își croiesc singure destinul.

„   Când i se terminase copilăria? Prima oară când un bărbat a fluierat-o când mergea spre școală? În momentul în care a început să se întrebe cum arăta când fugea, ce se legăna și ce sălta, în loc să se concentreze la viteaza cu care alerga? Prima dată când s-a răzgândit să ridice mâna, ca să nu pară prea deșteaptă sau dedicată? Nimeni nu a scos un cuvânt. Nimeni nu i-a spus cât de multe avea de pierdut mult timp până când vremea pentru regrete trecuse de mult.”

        Lucrul care mi-a displăcut dintotdeauna la supereroi este că sunt pur și simplu perfecți, nu au nicio grijă, niciun cusur și acesta este principalul motiv pentru care par dintr-un univers unde cititorul nu va putea ajunge niciodată, nu mai putem vorbi despre o empatizare cu protagonistul. Însă, Leigh Bardugo a reușit să o umanizeze pe Diana, prințesa amazoanelor. Poate că din rangul ei vă gândiți că fata a fost tratată cu respect și crescută în puf încă de când s-a născut, dar adevărul este diametral opus. Diana este stigmatizată de către amazoane deoarece ea a ajuns în mod nedrept pe Themyscira. Toate și-au câștigat locul acolo fiind războinice de temut în viața dinainte, însă prințesa e singura care s-a născut acolo, când Hippolyta a clădit-o din lut. Disperețuirea este unul dintre motivele care o determină să pornească într-o misiune aparent fără sorți de izbândă, pentru a le demonstra amazoanelor că e demnă să se afle printre ele.

        Un lucru fascinant la acest roman este că pare doar un alt YA, cu limbaj juvenil, se citește ușor, personajele sunt adolescente, însă sub acest strat de superficialitate se află multe lecții importante și semnale de alarmă pentru societatea în care trăim. Wonder Woman: Fiica Războiului este o aventură care nu trebuie ratată!

*Nu știu ce glume încearcă să facă platforma pe care scriu, dar m-am trezit cu articolul șters mai mult de jumătate (după ce îl salvasem) și a trebuit să îl rescriu. Ați pățit vreodată așa ceva? Mi se pare cel mai oribil lucru. Oricum, aveți grijă de voi și sper să ne citim și data viitoare! :)

Recenzie: Și-a căutat-o de Louise O'Neill

ATENȚIE: Atât această carte, cât și recenzia de mai jos ar putea fi supărătoare pentru anumite persoane. Citiți pe propria răspundere. 

Titlu original: Asking For It
Gen: YA, feminism
Editura: Storia
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 270
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Mă trezesc. Și apoi îmi amintesc. Mă trezesc și apoi, brusc, îmi doresc să nu mă fi trezit. (Distrugătoare de vieți.) (Le-am distrus viețile.)  Simt cum vinovăția pune stăpânire pe mine. Mă prinde în ghearele ei și mă torturează. În dimineața asta se strecoară pe după draperii  ca și cum m-ar vâna. Până și lumina e diferită.  E mai gri ca de obicei,  se transformă în umbre care vor să mă prindă în strânsoarea lor.”

         

       Și-a căutat-o este o poveste care taie în carne vie, care expune problemele societății în care trăim exact așa cum sunt, fără a înfrumuseța deloc situația. Dacă ești în căutarea unei cărți drăguțe și relaxante, mai bine te-ai opri din citit chiar acum. Însă, dacă în schimb cauți o carte realistă, cu un impact puternic, se prea poate să fi căutat chiar unde trebuie. Pentru că, povestea Emmei este ficțiune, însă Emma există în realitate. Emma este fiecare fată care a fost redusă la tăcere.

      S-a întâmplat un lucru ciudat când am citit această carte. Protagonista, Emma, mi s-a părut mult prea superficială, era o adolescentă cât se poate de stereotipică: populară, frumoasă, deloc modestă. Încă de la începutul romanului ne dăm seama că este o fată fără inhibiții, poate un pic prea fără inhibiții. Ce încerc să spun este că nu m-am dat în vânt după personajul principal.

        Și chiar și așa consider această carte importantă.

        În noaptea în care Emma O'Donovan a fost violată, fata era îmbrăcată sumar, foarte beată și drogată pe lângă asta. Unii oameni ar putea spune că și-a căutat-o. Nu i-a turnat nimeni pe gât. Nu a forțat-o nimeni să se îmbrace așa. Nu a pus-o nimeni să ia pastilele. E vina ei că a devenit o țintă ușoară, nu?

         Sunt dezgustată de tipul acesta de gândire. Din cele pe care le-am enumerat mai sus, eu înțeleg următoarea chestiune: fata nu era conștientă. Prin urmare, dacă nu era conștientă, înseamnă că nu putea să-și dea acordul. Iar dacă nu putea să-și dea acordul, înseamnă că a fost violată. 

„Unii oameni merită să urinezi pe ei.”

         Trebuie să lămurim faptul că „Și-a căutat-o” nu este doar o carte despre viol, ci este o carte care evidențiază ura de care sunt capabili oamenii, cât și clipele de coșmar prin care trec victimele. Mi s-a părut tragic modul în care toată lumea a început încetul cu încetul să îi întoarcă spatele tinerei, și să o catalogheze ca „târfă, mincinoasă, parașută, cățea, curvă”, să o agreseze în continuare în urma evenimentului traumatizant la care a asistat.

        E trist că vedem atâtea Emme pe stradă, la televizor, sau pe internet zi de zi și nici măcar nu realizăm.

„Toți sunt nevinovați până la proba contrarie. Dar nu și eu. Sunt o mincinoasă din start și trebuie să demonstrez că spun adevărul.”

        Emma nu a făcut cele mai inspirate alegeri din viața ei în noaptea aceea. Dar nimeni nu alege să fie folosit ca o bucată de carne. Nimeni nu alege să fie umilit în fața prietenilor și a întregii lumi. Nimeni nu alege să îi fie frică să iasă pe stradă. Nimeni nu alege să se simtă vinovat pentru o crimă pe care nu a comis-o niciodată.

         „Și-a căutat-o” este o carte tragică, care probabil vă va distruge buna dispoziție, dar este o carte extrem de importantă, atât pentru victime, pentru a se simți mai puțin singure, cât și pentru cei care vor să înțeleagă mai bine acest subiect, și poate până și pentru cei care au prejudecăți față de victime, poate îi vor ajuta să-și schimbe felul în care văd lucrurile.

Recenzie: Frumoasele adormite de Stephen & Owen King

Titlu original: Sleeping beauties
Gen: horror, fantasy, thriller
Editura: Nemira
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 843
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Dar, după ani și ani, toate mărunțișurile astea s-au transformat într-o variantă casnică a unei vechi tehnici chinezești de tortură despre care citise într-o carte. Se chema Moartea prin o sută de tăieturi. Firea irascibilă a lui Frank era doar cea mai rea și mai adâncă dintre tăieturile astea. Da, uneori îi mai aducea câte un cadou sau o săruta cu tandrețe pe ceafă, dar toate astea nu erau decât glazura de pe un tort rânced și greu de mestecat. Tortul căsniciei! Nu putea spune că toți bărbații erau așa, dar majoritatea nu se deosebeau prin nimic de Frank, pentru că aceste reflexe le erau înnăscute. În fond, căminul bărbatului este castelul lui, așa se spune. Și în cromozomii lor este imprimată convingerea că fiecare bărbat este rege, iar fiecare femeie este servitoarea lui.”

            

        Ce s-ar întâmpla dacă toate femeile ar cădea pradă unui somn veșnic? În cea mai nouă carte scrisă de maestrul genului horror Stephen King, basmul „Frumoasa adormită” capătă o cu totul altă înfățișare. Femeile dorm, și chiar nu îți dorești să fii tu cel care le trezește. O tânără misterioasă este imună la blestem și oamenii sunt convinși că ea are puterea de a readuce totul la normal. Dar vor reuși bărbații să o convingă că lumea lor năpădintă de violență merită salvată? Frumoasele adormite este un thriller alert, înfricoșător și feeric în egală măsură.
       În primul rând, chiar și acum îmi vine greu să cred că această carte a fost scrisă de doi bărbați. Nu numai că romanul critică toate tipologiile de bărbați căzuți în dizgrație, dar ne arată și o mulțime de tipuri de femei puternice, care luptă până la capăt. Jumătate dintre personajele principale au doi cromozomi x și sunt cum nu se poate mai bad-ass, gata să se lupte cu „băieții răi”. Nu pot spune că mi-a plăcut stereotipul ăsta cu „toți bărbații sunt niște nemernici” pentru că nu e neapărat adevărat, dar este plăcut să vezi cum pică lumina reflectoarelor și pe niște femei care chiar merită asta. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că cea mai feministă care pe care am citit-o până acum ar putea fi scrisă de doi bărbați.
        Personajele din roman sunt bine conturate, cei doi autori reușesc să le trezească la viață, să le construiască un trecut, să ofere motive ce stau la baza formării lor ca persoană, fie într-un mod pozitiv, fie într-unul negativ. Am apreciat de asemenea că personajele, la fel ca oamenii adevărați, nu sunt complet răi sau complet buni. Toți au caractere atât de complexe, toți au și lucruri pe care le regretă și lucruri de care sunt mândri.

        Privim lumea din „Frumoasele adormite” din perspectiva unor personaje foarte diferite, de la cea a unei polițiste cu cel mai înalt grad, până la cea a unei deținute, închise pentru omor calificat; de la cea a unui doctor psihiatru, până la cea a unui violator notoriu. Ni se oferă chiar ocazia de a intra în pielea acestei creaturi misterioase pe nume Evie, care la prima privire pare o femeie obișnuită, dar eventual doctorul Norcross descoperă că e departe de a fi o femeie.
         Trebuie să recunosc faptul că și pe mine m-a descurajat mărimea cărții (800 de pagini nu e chiar puțin), dar am fost atât de captivată de universul descris de cei 2 autori încât nici nu am realizat când a trecut timpul și am ajuns la ultima pagină. Încă de la început cartea te face să-ți pui o mie și una de întrebări. De ce le cresc coconii ăia pe față? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi trezite? Care e treaba cu femeia aceea ciudată pe nume Evie? Sunt moarte acele femei? Se mai poate face ceva pentru ele? și câte și mai câte...

         Nu o să dau nume, dar autorii mi-au ucis pe ultima sută de metri un personaj preferat și a fost mult prea tragic. Pot accepta că sunt unii autori care pur și simplu ucid cu sânge rece (privește spre George R.R. Martin), pentru că, în viața reală dacă ai lua o decizie proastă ai fi pedepsit. Doar că în acest roman o grămadă de personaje (de care îmi pasa mai mult sau mai puțin) au scăpat ca prin urechile acului, așa că de ce nu putea să scape la fel și personajul acesta? Nu mi se pare corect.
       Frumoasele adormite este o carte cu o premisă cum nu se putea mai originală și sunt sigură că vă va plăcea enorm de mult această cursă contracronometru a bărbaților pentru a-și recupera femeile. Are tot ce îi trebuie pentru un thriller de succes: personaje bine conturate, mister, lupte, dileme morale și chiar mai mult de atât. Este o carte care m-a surprins deoarece nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, dar care mi-a dovedit cât de tare mă înșelam. V-o recomand cu drag.

Recenzie: Femei în ştiinţă de Rachel Ignotofsky

Titlu original: Women in science
Gen: biografie, nonficţiune, feminism
Editura: Nemira
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 128
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Am fost învăţată că drumul spre succes nu este nici lin, nici uşor. (Celelalte femei) nu puneau întrebări şi nu duceau treaba până la capăt. Eu puneam întrebări. Voiam să ştiu de ce, s-au obişnuit cu mine punând întrebări şi fiind singura femeie de acolo. Încrede-te în puterea adevărului... Nu îngădui ca mintea ta să fie întemniţată de gândirea majoritară.”

            

    Cine a spus că femeile nu pot realiza lucruri măreţe în domeniul STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică)? Păi, ca să fiu sinceră, o grămadă de oameni, şi ca să fiu exactă, o muţime de bărbaţi de vârstă mijlocie care erau speriaţi de potenţialul genului opus. Dar Femei în ştiinţă demontează toate aceste stereotipuri vechi de secole şi ne demonstrează că este dovedit ştiinţific: femeile sunt tari!

   

  Pentru că aflăm că încă din anul 350 şi până în zilele noastre femeile au realizat lucruri de importanţă crucială în ştiinţă, lucruri care au schimbat lumea pentru totdeauna. Cartea debutează cu povestea tragică a Hypathiei din Alexandria, matematiciană, astronoamă şi filosoafă. Această personalitate de excepţie a învăţat matematică de la tatăl ei, pe care a reuşit să-l întreacă în cunoştinţe. După multe lucrări valoroase publicate în acest domeniu, Hypathia a început să-şi transmită cunoştiinţele şi unor învăţăcei, iar oamenii veneau din locuri tare îndepărtate ca să asiste la lecţiile ei. Viaţa acestei femei a luat sfârşit în cel mai tragic mod cu putinţă, de mâna unor extremişti creştini, care erau speriaţi de inteligenţa ei sclipitoare.

       Toate aceste poveşti minunate sunt povestite în mod concis, pe înţelesul tuturor şi pot fi savurate atât de un copil, cât şi de un adult în egală măsură. Fiecare poveste este însoţită de câteva ilustraţii absolut superbe, realizate de autoare, care pur şi simplu dau viaţă cărţii şi oferă feminitate şi eleganţă paginilor. Eu, personal, le ador şi cred că nu ar fi putut fi executate mai bine de atât.Un minus al cărţii, care mi-a îngreunat oarecum lectura, sunt sumedenia de termeni ştiinţifici utilizaţi pe tot parcursul poveştilor, mulţi dintre ei fiindu-mi complet necunoscuţi. Într-adevăr, la sfârşitul cărţii, avem şi un glosar ilustrat, însă nu sunt explicate chiar toate cuvintele acolo. Totuşi, ca să fim cinstiţi, meritele acestor femei n-ar putea fi expuse fără a utiliza un limbaj specific, deci nu cred că e un minus real al cărţii, ci doar unul din punctul meu de vedere.

      

      Recomand această carte tuturor, băieţi şi fete, deoarece cu siguranţă veţi învăţa lucruri noi, iar unele dintre ele vă vor surprinde cu adevărat (ştiaţi că unor femei le-au fost furate meritele la unele proiecte ştiinţifice de către coechipierii lor bărbaţi? sau chiar de bărbaţi cu care nu aveau nici cea mai mică legătură?). Cartea este scrisă în genul Poveşti de noapte bună pentru fete rebele, deci dacă v-a plăcut acea carte sigur vă va plăcea şi aceasta! :)

Recenzie: Dumplin de Julie Murphy

Titlu original:Dumplin
Gen: ya, romance, feminism
Editura: Nemira
An apariție:2015
Număr de pagini: 345 
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

"-Am irosit prea mult timp în viața mea. M-am gândit pe mult la ce avea să creadă restul lumii. Și uneori am făcut asta pentru lucruri nesemniuficateve, cum ar fi mersul la magazin sau la poștă. Dar eu fost momente în care chiar am refuzat să fac lucruri deosebite. Și totul pentru că mi-a fost teamă că vreun străin s-ar unita a mine și ar considera că nu sunt suficient de bună pentru asta. Dar pe tine nu trebuie să te supere astfel de lucruri mărunte. Dacă intri acolo și decizi ca nu e pentru tine, atunci nu trebuie să te mai întorci vreodată. Dar îți datorezi ție însui șansa asta, înțelegi?”

  Aveam foarte multe așteptări de la cartea aceasta, mai ales pentru că părea și foarte promițătoare, cu o poveste originală, în care personajele nu sunt niște clișee adolescentine, abordând un subiect pe care nu mulți autori contemporani ar avea curajul să-l abordeze. 
  Însă, tot ceea ce mi-a plăcut de la această carte, sunt personajele în sine, fiind foarte bine conturate, regăsindu-ma chiar în unele dintre ele. Dar, acțiunea m-a dezamăgit profund, apar clasicele clișee, facând povestea să fie puerilă.

  Will este personajul nostru principal, sau eroina noastră, cum are spune gașca fetelor ”urâte” de la școala ei, alături de care ea s-a înscris la concursul Miss Clover City din orașul ei. 
Înainte de el, Will era foarte fericită în pielea ei, nu se simțea deloc amenințată de kilogramele în plus, dar apoi a apărut frumosul Bo, cel care i-a dat lumea peste cap și a făcut-o să nu mai fie dintr-o dată de acord cu parerile ei despre corpul său. Willowdean, pentru a demonstra că și o fată grasă poate să aibă titlul de miss se înscrie la concursul de frumusețe Miss Clover City și de aici pornește tot.

  Eu, personal, cred ca toți iubitoarii de lectură cunosc clasica poveste dintre fata timidă și drăguță și dintre cel mai frumos și cunoscut băiat din școală, ei bine, nu mă așteptam să fie prezent și aici unde totul părea atât de diferit, personaje care nu se încadrează în limitele pe care societatea le impune și pe lângă asta o poveste nemaivăzută.

"Cuvântul grasă îi face pe oameni să se simtă incomod, Dar când te uiți la mine primul lucru pe care îl observi este corpul. Și corpul meu este plinuț. E ca atunci când eu eu observ că unele fete au sânii mari sau părul stralucitor sau genunchii noduroși. Astea sunt lucruri pe care este acceptabil să le spui. Dar cuvântul grasă, cel care mă descrie cel mai bine, face buzele să se strângă și obrajii să-și piardă culoarea”

  Per total, cartea m-a dezamăgit puțin dar cred că autoarea se regăsește foarte bine în această poveste și asta m-a făcut să-i acord un rating de trei steluțe, ea a încercat să ne arate viața prin ochii ei și eu am apreciat asta. 
Aștept cu nerăbdare filmul care este in producție la Disney.

Recenzie: Nopți la circ de Angela Carter

Titlu original: Nights at the Circus
Gen: fantasy, feminism, realism magic
Editura: Leda
An apariție: 2008
Număr de pagini: 432
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Tânărul meu va veni și ne va salva!
-Ține-ți firea, prostănacă sentimentală ce ești, se pare că nu e-n stare să se salveze nici pe el, spuse Lizzie. Mai degrabă îmi pun speranțe în echipa de salvare.”

            

Angela Carter este vocea tuturor femeilor în romanul Nopți la circ. Plictisită și dezgustată deopotrivă de imaginea irealistă a fetelor din basme, mereu fără apărare și la ananghie, în așteptarea prințului pe un cal alb, autoarea reușește să creeze exact opusul unui basm clasic, păstrând însă magia tipică acestui gen.

Protagonista este Fevvers, personajul aflat la bariera dintre realitate și iluzie. Este o senzație internațională și vedeta absolută a circului din care face parte, deoarece pretinde că este o ființă înaripată. Părerile cu privire la ea sunt împărțite: unii o consideră o frumoasă ciudățenie a naturii, în timp ce alții o cred doar o altă mare escroacă. 

Jurnalistul Jack Walser e pregătit să profite de taboo-ul ce înconjoară această femeie și să scrie cel mai bun articol din viața lui, încercând să dezvăluie lumii întregi adevărul despre Fevvers. Însă, după ce petrece o noapte lungă cu trapezista, Jack pică pe neașteptate în mrejele ei și decide să plece într-o cursă nebună din Londra până în Siberia împreună cu circul.

Am apreciat cel mai mult la această carte partea feministă, omniprezentă pe tot cuprinsul poveștii; cum autoarea umanizează chiar și cele mai prost văzute femei de către societate: prostituatele, pentru că, la urma urmei, protagonista a fost crescută într-un bordel de cea mai joasă speță. Și arată cum, după un eveniment tragic, sunt nevoite să părăsească zona lor de confort și să reușească să se realizeze în viață.

Mai mult de atât, Fevvers e o eroină complet bad-ass și pare să-i ia locul prințului pe cal alb de fiecare dată când îl salvează pe Jack de la o moarte iminentă. Mi se pare o întorsătură interesantă a evenimentelor. Mama ei adoptivă, Lizzie, nici nu mai are nevoie de o introducere. Imaginați-vă orice vrăjitoare puternică, cu o minte ageră și care să aibă în străfundul ei o inimă de aur și veți avea imaginea lui Lizzie.

Singurul lucru care mi-a îngreunat foarte mult lectura acestei cărți nu e neapărat faptul că acțiunea n-ar exista, ci dimpotrivă, că ea există, doar că autoarea folosește atât de mulți termeni complicați, prea multe metafore pentru gustul meu și în plus referințe la alte opere pe care eu personal nu le-am citit, încât totul devine foarte greu de urmărit. Cu răbdare se poate face și acest lucru deși nu e cel mai plăcut lucru din lume.

După ce am terminat „Nopți la circ” nu pot spune că sunt chiar nerăbdătoare să încep și altă carte scrisă de Angela Carter, deși încă vreau să dau o șansă în viitorul apropiat și romanului „The Bloody Chamber”. Totuși, sunt curioasă ce părere ați avea voi despre această poveste. Sunt convinsă că multora dintre voi o să vă placă mult mai mult decât mi-a plăcut mie.