Băieții străzii de Pier Paolo Pasolini - Recenzie, Editura Litera

Titlu original: Ragazzi di vita

Gen: ficțiune, literatură italiană

Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 304
Rating:  

„   —Și io plecai d-acasă, zise Guriță, și la dracu' dacă mă-ntorc. Frati-miu, dacă mă vede, m-omoară...
 —Cum să te-omoare, zise unul din grup, ț-am zâs că l-or prins sâmbătă sara.
 —Știu, știu, făcu Guriță, da-i acasă mama, lua-o-ar boala, că n-o pot vedea la ochi.
 —Vai de pula ta! zise râzând amicul lui, făcând un gest de amenințare. Mă-ta acasă și frati-tu la pârnaie, oricum îi rău pentru tine: dacă te duci acasă o iei pe coajă, dacă te bagă la zdup o iei pe coajă. ”

       

-------------------------------------------------------------------------------------------- 

       Dacă vă așteptați la o poveste înduioșătoare despre niște copii de condiție modestă care înfruntă viața aspră postbelică, dintr-un cartier de la periferia Romei, probabil această carte va fi o mare surpriză pentru voi. Pentru că nu e nimic înduioșător în ea, Pier Paolo Pasolini prezintă realitatea dură și vulgară fără menajamente, trecerea de la copilărie la adolescență a unor băieți care nu prezintă vreo valoare morală.

       Ce m-a șocat cel mai mult la această carte este limbajul folosit, la urma urmei, de niște copii. Cuvinte ca „pulă” și „morții mă-sii” infloresc paginile și apar mai ceva decât ciupercile după ploaie. Acum, nu mă așteptam ca niște copii lipsiți de educație să se adreseze cu „dumneavoastră”, dar tot este un pic inconfortabil să auzi niște țânci folosind asemenea cuvinte.

       Și asta conduce spre problema cea mai mare pe care am întâlnit-o în carte: este extrem de greu de urmărit. Extrem de greu. Nu numai că sunt folosite adevărate țărănisme, cuvinte pocite, cum puteți observa și în citatul de mai sus, dar cartea nu are niciun fir narativ. Mi s-a părut extrem de statică și prost scrisă, deoarece, rar am întâlnit pasaje bine conturate, de obicei scenele sunt trasate ca un fel de dramaturgii (autorul este și dramaturg deci foarte probabil de aici și influențele). 

      Un mare minus al cărții reprezintă că e dificil să îți dai seama ce se petrece. Cartea are doar 300 de pagini și scrisul mare, cu toate acestea mi s-a părut interminabilă. Pe tot parcursul cărții nu pot spune că s-a petrecut ceva relevant, demn de scris într-un roman, doar pagini pline de dialog cu băieți care înjură, fură, fumează, apelează la prostituate și așa mai departe.

      Înțeleg că această carte este un tribut adus unei clase sociale modeste, fără posibilități materiale și deprivate de educație, și am apreciat această perspectivă nouă a unor oameni complet diferiți de mine care au răzbit în viață cu mijloacele lor, dar chiar cred că s-ar fi putut face mai mult într-un roman.

       Dacă aș fi fost în locul acestor copii, cu atâtea exemple proaste în jur, oare aș fi ajuns mai bine decât ei? Probabil că nu. Însă, nu văd de ce cineva ar vrea să citească peripețiile precar conturate ale unor golani, deseori repetitive și fără nicio morală. Nu recomand această Băieții străzii.

Prințesa de Hârtie de Erin Watt (recenzie, editura Trei)

Titlu original: Paper Princess (The Royals, #1)
Gen: Young Adult, Romance
Editura: Trei
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 389
Rating:     

„Talentul meu, dacă am vreunul, nu e să dansez. E capacitatea mea de a crede că ziua de mâine poate fi mai bună. Nu prea ştiu de unde am moştenit optimismul ăsta. Poate că de la mama. La un moment dat, am început să mă gândesc că, dacă doar aş trece peste o experienţă urâtă, peste o zi proastă, ziua de mâine ar veni cu ceva mai bun, mai plin de speranţă, mai nou.

Şi acum cred asta. Şi acum cred că undeva, acolo, e ceva bun pentru mine.Trebuie doar să stărui până când vine şi vremea mea, pentru că sigur, sigur nu s-ar întâmpla nimic din toate astea dacă nu m-ar aştepta o răsplată în viitor.”

             

  Am adorat cartea aceasta și am devorat-o încă din prima pagină, aș putea să spun că am iubit-o în adevăratul sens al cuvântului și am reuși să mă apropii foarte mult de personaje, obicei de care m-am dezobișnuit de foarte mult timp și lucrul de care mi-a fost dor pentru că aș putea spune că i-am dat suflet lecturii și am trăit odată cu protagoniștii.

  Ella este o adolescentă modestă și simplă, o fată obișnuită care pare că se bucură pe cât posibil de anii de liceu, glumesc, bineînțeles. Ella nu mai poate, e sătulă până peste cap și abia așteaptă să-și termine studiile pentru a merge la colegiu. Viața ei pare cât de cât obișnuită până când domnul Royal apare și-i dă lumea peste cap fetei scoțând la iveală niște secrete care ar trebui să rămână îngropate pe veci, bine, nu chiar pe veci dar ar trebui să rămână îngropate până când Ella reușește să-și termine studiile, momentul în care fata află despre existența acestui domn Royal este de-a dreptul specială și plină de tensiune, momentul în care cei doi se întâlnesc și nimeni, dar nimeni (nici măcar ei) nu știe cu certitudine ce vrea acest domn influent de la o biată fată orfană. 

 Lucrurile se complică în momentul în care fata decide că ar fi mai bine pentru ea și pentru viitorul ei să fugă departe de acel om și de conducerea școlii continuându-și viața ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, însă nevoia de bani este mare așa că Ella se reîntoarce în clubul unde ea dansează pentru bani și este dispusă să facă absolut orice pentru o sumă frumoasă de bani de care nu s-ar fi putut lipsi în momentul respectiv. 

  Însă cu ajutorul banilor domnul Royal o găsește pe Ella, moment în care fata crede că acesta are complet alte intenții încercând cu greu să-l satisfacă printr-un dans, arătându-se scârbit acesta decide că e de ajuns și o ia pe fată pentru adevăratul scop al întâlnirii lor, promisiunea pe care acesta o are față de părinții fetei.
Ajunși în luxoasa casă, fata face cunoștință cu cei patru băieți Royal, cei care îi vor da cu adevărat lumea peste cap.

„Nici măcar o privire nu se îndreaptă în direcția mea, în timp ce patru siluete cu părul întunecat își fac apariția lângă balustrada curbată de la etaj.

Rămân cu gura căscată doar puțin, înainte s-o închid cu zgomot, întărindu-mă pentru spectacolul de agresivitate de deasupra mea. N-am să îi las să își dea seama cât de tare m-au tulburat, dar, căcat! Chiar mă simt tulburată. Nu, mă simt intimidată.

Băieții Royal nu sunt ceea ce credeam că vor fi. Nu arată ca niște cretini de bani gata, în haine de colegiu. Arată ca niște brute înspăimântătoare, care m-ar putea rupe-n două ca pe un vreasc.”

  Mi-a plăcut foarte mult modul în care această carte a fost scrisă de către cele două autoare, da, da, ați auzit bine, două autoare, știu, și eu am rămas plăcut surprinsă să aflu asta și să aflu faptul că Erin Watt este de fapt, un pseudonim. Însă nu am simțit nicio diferență de stiluri de-a lungul lecturii povestea curgând practic și fiind exact pe gustul meu. Singurul lucru pe care îl am de obiectat în legătură cu modul în care povestea a fost scrisă și care m-a deranjat puțin, a fost faptul că personajele au fost foarte puțin conturate, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre ei, aspect, trăiri, gesturi, înfățișare însă mi se pare că accentul a fost pus foarte tare pe acțiune ceea ce, de asemenea, nu m-a deranjat în mod evident. 

Povestea de dragoste este punctul forte care m-a făcut să mă îndrăgostesc pe bune de această carte și să vreau, cu siguranță să citesc și următoarele volume. Finalul m-a lovit din plin și m-a lăsat în suspans, lăsându-mi, de asemenea și un gust amar în gură care poate fi șters doar de volumul următor.

Cu siguranță recomand cartea tuturor de la mic la mare, o lectură ușoară din care ai multe de învățat numai bună de savurat acum în aceasta perioadă rece, cu o povestea de dragoste vie și tumultuoasă asemenea începutului de primăvară după o iarnă grea.

Regatul ceții și al furiei de Sarah J. Mass (recenzie, editura Rao)

Titlu original: A Court of Mist and Fury (A Court of Thorns and roses, #2)
Gen: fantasy, young adult, romance
Editura: Rao
An de apariție: 2015
Număr de pagini: 699
Rating:  
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„În orice caz, era mai ușor să nu fiu nevoită să dau explicații. Să nu trebuiască să-i spun că, deși îl eliberasem și îi salvasem poporul și tot Prythianul de Amarantha… mă distrusesem.

Și eu credeam că nici măcar veșnicia nu-mi era îndeajuns ca să îmi revin.

            

   Mi-a plăcut cartea, am adorat-o și am savurat-o până la ultimul paragraf, până la ultimul cuvând care m-a lăsat complet șocată. Vă spun de pe acum, această recenzie va conține spoilere pentru că nu mă pot abține, simt nevoia să dezbat cu voi niște lucruri importante care mi-au atras atenția, însă nu vă faceți probleme, paragrafele care conțin spoilere vor fi anunțate.

  După cum probabil toată lumea știe deja, lumea lui Feyre s-a schimbat total, a trecut de la omul simplu și sărac care făcea tot posibilul pentru cele două surori și pentru tatăl ei la femeia puternică care vindecă și ajută teritorii întregi. Trebuie să recunoaștem, o schimbare drastică, cam bruscă dar o acceptăm așa că deh... ne place prea mult seria și putem să trecem cu vederea câteva greșeli „neînsemnate”.

Dacă încă nu v-ați apucat de această serie (în ce fel de peșteră trăiți?) vă rog din suflet nu căutați detalii, fan art-uri sau alte poze cu personajele principale pentru că internatul și mai ales Instagramul este plin de spoilere cu personajele noastre preferate, spoilere... destul de mari și enervante care strică plăcerea lecturii, cum ar fii... ochii violeți? Ok, vorbim despre ei în secțiunea menționată anterior.

Mi-a plăcut foarte mult firul poveștii și mi se pare că totul a decurs absolut normal fără situații exagerate care să strice farmecul așa cum se întâmplă în general. 

Relația lui Feyre alături de Tamlin nu mai este una atât de fericită având în vedere că femeia nu se mai simte împlinită alături de el, viitorul ei soț nu este bărbatul ideal la care orice fată visează de mică, se transformă mai degrabă în gardianul ei, îngrădindu-i libertatea și spălând parcă toată vlaga din ea.

„-Deci, nu vrei să te căsătorești cu mine?
-Bineînțeles că vreau. Bineînțeles că vreau. Vocea mi se sparse. Dar tu… Tamlin… Zidurile mă apăsau. Liniștea, gărzile, privirile fixe. Ce văzusem astăzi la Tithe! Mă înec, am reușit eu să spun. Mă înec. Și, cu cât mai mult faci asta, cu cât gărzile… Ai putea la fel de bine să mă bagi cu capul sub apă.”

  După tot ce a suportat fata pentru a salva regatul, pentru a-l salva pe el, relația toxică oferită în schimb este un mare minus care duce la dezbin. 
Însă, în urma pactului care a venit la pachet odată cu salvarea lumii, un pact făcut cu o personă nepotrivită, din perspectiva lui Tamlin. este scăparea fetei, singura poartă deschisă care o duce cu drag spre o lume mai bună. 

  Viața fetei se schimbă total aflând secrete noi și făcând legături noi, își dă seama că a trăit pentru foarte mult timp înconjurată de minciuni și în momentul în care totul iese la iveală are o alegere de făcut, una care îi schimbă viața total.

  Iar acum, pentru cei care au citit cartea, o secțiune specială.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care Rhys nu a renunțat de la bun început în ciuda faptului că Feyre îi era 100% loială lordului regatului Primăverii, mi-a plăcut modul în care relația lor a înflorit și de apreciat a fost că lucrurile nu au fost deloc exagerate între cei doi, ÎNSĂ exagerat în poveste mi s-a părut modul în care autoarea l-a pus dintr-o dată într-o lumină proastă pe Tamlin și l-a scutit de toate probleme pe Rhys. Mi-ar fi plăcut să insiste mai mult pe relația dintre cei doi și să contureze altfel momente speciale pentru care am tânjit cu toții fiind cam rare!

Nu mi-a plăcut deloc modul în care scăpau basma curată din toate problemele, bine... nu chiar dar totuși, puțin suspans în plus n-ar strica!

Și în final, pentru a face și o concluzie, vreau să vă spun că vă recomand cu drag cartea și seria, eu m-am îndrăgostit de personaje, de acțiune și de modul de scriere încă din primele pagini. 

Recenzie în parteneriat cu editura:

Ascensiunea, Destinul Reginei, #1 de Rebecca Ross (recenzie, editura Leda Edge)

Titlu original: The Queen's Rising (The Queen's Rising, #1)
Gen: fantasy
Editura: Leda Edge
An apariție: 2018
Număr de pagini: 460
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Pasiunea este împărțită în cinci inimi, am început. Pasiunea înseamnă arte plastice, muzică, artă dramatică, înțelepciune și cunoaștere. Pasiunea este devoțiune necondiționată, este fervoare și agonie, este cumpătare și ardoare. Nu cunoaște margini și poate aparține unui bărbat sau unei femei, indiferent de clasa din care fac parte sau de statutul lor, indiferent care le este moștenirea. Pasiunea devine una cu bărbatul sau cu femeia, tot așa cum bărbatul sau femeia devin una cu pasiunea. Este o aducere la desăvârșire a priceperii și a trupului, un simbol al devotamentului, evlaviei și faptelor unui om.”

    

PREZENTARE:

Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungată din nobila ei familie și trimisă la Casa Magnalia, o școală pentru cei care doresc să devină maeștri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea. Pe măsură ce ziua absolvirii se apropie, Brienna trebuie să facă față nu doar sentimentelor sale interzise pentru inteligentul și frumosul ei profesor, maestrul cunoașterii Cartier Évariste, ci și năucitoarelor amintiri ale unuia dintre strămoșii săi, pe care începe să le retrăiască aievea. Iar aceste țăndări ale trecutului dau la iveala secrete periculoase și ajung să o arunce pe tânără în mijlocul unui complot îndrăzneț, aproape nebunesc, menit să îl detroneze pe regele nedrept al Maevanei pentru a o reînscăuna pe urmașa reginelor îndrituite și a redeștepta la viață magia. Războiul e pe punctul să înceapă, iar Brienna trebuie să aleagă de partea cui vrea să lupte: a pasiunii, loialității și dreptății sau a familiei de sânge și a ambiției.

PĂREREA MEA:

  O ficțiune istorică numai bună de savurat într-o zi fierbinte de vară care te poate încânta oricând cu povestea originală și te poate dezamăgi foarte tare cu stilul autoarei care a lăsat foarte mult de dorit, plictisindu-mă la maxim în anumite locuri din cauza vorbăraiei inutile și a descrierii fără sens. 

  Brienna este o fată din flori, nu-și cunoaște tatăl și mama ei a decedat în urmă cu ceva timp. Trăiește alături de bunicul ei care încearcă pe cât posibil să-i ofere condiții bune de trai, în momentul în care acesta simte că nu îi mai poate oferi fetei protecția de care aceasta are nevoie este practic obligat să o lase să înflorească și o trimite în Casa Magnalia pentru a deveni stăpâna unei pasiuni. Cu bunătatea de care a dat dovadă Văduva, Brienna a fost acceptată în această casă, urmând ca după șapte ani de studii aceasta să stăpânească o pasiune. 

Încă de prin primele pagini apare un bărbat foarte bine făcut, știți voi, descrierea basic, frumosul vine pe cal alb și o cucerește pe micuță, spun micuță pentru că personajul nostru principal nu era nici măcar adolescentă în momentul în care și-a cunoscut maestrul de care s-a îndrăgostit, sentimentul fiind reciproc, ceea ce mi s-a părut puțin jenant în primul rând și în al doilea, de prost gust, adică serios? ceva mai rău de atât nu se putea întâmpla...

Anii trec dar Brenna nu se poate adapta schimbându-și pasiunea în fiecare an, dându-și seama că nu i se potrivește nimic, cu adevărat. 

„-Chiar așa? Dar cum să descriu un rege din mizănoapte? Așternând vorbe smerite pe hârtie? Sau evocând sângele pe care l-a vărsat, monedele de aur pe care le-a băut cu chipul lui sau soțiile și fiice pe care le-a ucis?”

  Povestea a avut o structură foarte bună, fiind pornită de la o idee de ficțiune istorică originală însă stilul de scriere al autoarei a fost jalnic și m-a pus pe gânduri de foarte multe ori întrebându-mă dacă merită să termin povestea, bineînțeles am terminat-o pentru că nu-mi place să las treaba pe jumătate făcută și nu pot să zic că am regretat dar nu am fost nici în culmea fericirii. 

Autoarea a încercat foarte, dar foarte vizibil să facă niște întorsături de situație „drastice” care să ne șocheze, însă tot ce pot să spun despre asta este că a eșuat lamentabil, fiind poarte puerile și de prost gust. 

  Imediat după terminarea școlii, Brienna nu reușește să-și găsească un protector în adevăratul sens al cuvântului și se vede nevoită să rămână peste vară cu Văduva, însă planurile ei îi sunt date peste cap și se trezește prinsă într-un război în care a intrat fără voia ei. Urmează foarte multe momente de dezorientare în care nu mai știi sigur cine pentru cine și cu cine, scene memorabile care au fost execrabil descrise. 

Mi se pare că autoarea s-a axat foarte mult pe detaliile politice, astfel plictisind puțin publicul și făcându-mă să-mi pierd interesul. 

Nu am putut relaționa foarte bine nici cu personajele, aici apărând o altă problemă majoră, acea a conturării și definirii unui caracter de personaj, văd asta din ce în ce mai des în cărțile ya, autorii de axează foarte mult pe acțiune și uită ce e cu adevărat important. 

  Pe mine personal carea m-a băgat într-un reading slump din care abia am putut să ies și cu siguranță ca dacă ați citit serii precum Instrumente Mortale, Tronul de Cleștar, ACOTAR, Regina Roșie, aceasta va fi pistol cu apă. 

Am avut foarte multe așteptări de la ea și acum trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgită de puținul pe care l-a oferit. 

Recomand cartea tuturor pentru că gusturile nu se discută și nu vreau să generalizez dar este o carte în general dedicată iubitorilor de ficțiune istorică. 

Lecturi Minunate!

Tronul de Cleștar de Sarah J. Maas (Recenzie, Editura Rao)

Titlu original: Throne of Glass (Throne of Glass, #1)
Gen:  YA, romance, distopie
Editura: Rao
An de apariție: 2012
Număr de pagini: 504
Rating: 
Cartea poate fi achiziționată acum de pe site-ul editurii Rao.

 „Mâine, pe vremea asta, va fi închisă între zidurile acelea. Dar noaptea aceasta... noaptea aceasta era atât de liniştită, asemenea calmului dinaintea unei furtuni.
Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele-marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.”

      

    SINOPSIS:

O INIMĂ DE GHEAŢĂ. O VOINŢĂ DE FIER. FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU ASASINA.

FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CELAENA SARDOTHIEN. FRUMOASĂ. UCIGĂTOARE. CU UN

DESTIN MĂREŢ

În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece

ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună

din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.

Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui

uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o

competiţie până la moarte - luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini

ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi

liberă. Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi

adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?

PĂREREA MEA

  Înainte de toate, aș vrea să-i mulțumesc Dianei de la Cărți de iubit, Instagram și canal de YouTube, pentru că doar cu ajutorul ei mi-am găsit cartea preferată, seria pe care abia aștept să o prezint aici pe blog pentru am ajuns să o iubesc în adevăratul sens al cuvântului, Celaena fiind personajul meu feminin preferat din toate cărțile pe care le-am citit până acum.

  Așa cum am spus și mai sus, Celaena este o asasină, un om periculos de care se tem toți, însă, mai nimeni nu știe că personajul nostru principal, este o fată de numai 18 ani care are un trecut trist și secretos. Aruncată în Endovier viața Celaenei este un calvar, biciuită, lăsată fără mâncare și nespălată, asasina crede că sfârșitul este aproape, crede că totul este pe cale să se termine pentru ea deoarece nimeni, dar nimeni nu poate scăpa din cea mai bine păzită închisoare din ținuturile Erilea. Însă, viața are pentru ea alte planuri, prințul crede în ea și în potențialul ei pe care îl descoperă pe parcurs așa că o alege pe ea pentru a fi Campionul lui în competiția organizată de rege, exclusiv făcută pentru amuzamentul său fiind aleși doar cei mai temuți criminali/hoți/asasini și alte pericole pe care societatea le-a întâlnit de-a lungul timpului. Iar dacă Celaena va câștiga lupa și competiția, după patru ani în care îl va sluji pe rege, va fi liberă, în sfârșit.

  Mi-a plăcut foarte mult povestea pentru că a fost completă, am găsit în ea ceea ce multe alte cărți nu au putut să-mi ofere de-a lungul timpului, o poveste foarte bine scrisă în care m-am pierdut destul de ușor pentru că am reușit să relaționez foarte bine cu personajele, acestea fiind nemaipomenit de bine conturate. Autoarea m-a făcut să vreau să citesc cartea pentru că am descoperit și simțit pasiunea din vocea sa tânără și iubirea fața de personajele pe care aceasta le-a creat, punându-le foarte greu la încercare.

  O carte numai bună pentru iubitorii de fantasy, pe care sunt sigură că ați adora-o. Așa cum am spus și mai sus, scenele și personajele au fost foarte bine conturate, redându-ți starea de suspans pe care am început să o pierd de-a lungul timpului, eram ferm convină că, după toate lecturile bune pe care le-am avut, care mi-au încântat inima și sufletul cu niște scene care m-au pus pe jar destul de tare, acum nu mai poate fi absolut nimic care să mă surprindă, însă m-am înșelat amarnic pentru că această carte a fost un deliciu pe care am început să-l ador încă de prin primele pagini. 

  Probabil că am spus asta deja de un milion de ori pe Instagram, dar vreau să o mai spun și aici, pe blog, vă recomand cartea cu drag, o lectură minunată în care, după cum am spus și mai sus, te pierzi ușor pentru că este de-a dreptul o adevărată comoară la casa omului, așa cum spune și Diana de la cărți de iubit.

Pentru o recenzie video, vă las clipul ei mai jos, clip pe care eu l-am urmărit deja de vreo zece ori, pe puțin.

Câteva citate:

 „Blând, cu o mână, cântă o melodie simplă şi lentă pe clapele notelor înalte. Ecouri – fărâme de amintiri ridicându-se din vidul minţii sale (...)
Notele izbucniră de sub degetele sale, şovăitoare la început, dar apoi mai încrezătoare în timp ce emoţia muzicii prelua controlul. Era o arie de jale, dar o transforma într-o persoană nouă şi pură. Fu surprinsă că mâinile ei nu uitaseră, că undeva în mintea ei, după un an de întuneric şi sclavie, muzica era încă vie. (...)
Pierdu noţiunea timpului călătorind printre melodii, dând grai tuturor lucrurilor nespuse, deschizând răni vechi, cântând şi cântând în timp ce sunetul o ierta şi o salva.”

 „Toți purtăm cicatrici. Se întâmplă ca ale mele să fie mai vizibile decât ale celorlalți”

 „Apoi, după un moment, Chaol îşi trecu braţele în jurul ei, ţinând-o aproape, atât de aproape încât, atunci când Celaena închise ochii şi inhală adânc mirosul lui, nu îşi putea da seama unde se termina el şi unde începea el.
Răsuflarea lui era caldă pe gâtul său aplecat spre ea. Îşi odihnea obrazul în părul ei. Inima Celaenei bătea atât de repede şi totuşi se simţea extrem de confortabil, de parcă ar fi putut sta astfel pentru eternitate şi nu ar fi deranjat-o, lăsând lumea să se destrame în jurul lor.”

 „Ochii li se întâlniră, iar Chaol nu își ascunse zâmbetul în timp ce ea surâse către el. Poate că patru ani petrecuți cu ea nu vor fi suficienți.”