O minciună perfectă de Peter Swanson - Recenzie

Titlu original: All the Beautiful Lies
Gen: thriller, mystery
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 336
Rating:  

„Alice își spusese că nu existase nicio șansă să o salveze, chiar dacă ar fi vrut. Abia se salvase pe sine de reflux. Iar Gina era foarte slăbită. Primisese ceea ce-și dorise (toate minciunile alea frumoase despre faimă și bani și despre lumea care îi spunea că e specială) și era clar că toate astea o omorâseră. Poate că decisese să se bage în viața lui Alice, să o judece, pentru că propria ei viață era de tot rahatul, pentru că Alice chiar găsise un bărbat pe care-l iubea și care o iubea la rândul lui.”

         

       Știam încă dinainte să o citesc că urma să fie o poveste tabu, dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că unii dintre autorii mei preferați ar scrie o carte care glorifică pedofilia, incestul și adulterul. O minciună perfectă este, din păcate, o dezamăgire cruntă pentru mine, mai ales după ce am adorat pur și simplu romanul de debut al lui Peter Swanson, „Cei care merită să moară”.
       Așa că, să reluăm, ce a mers prost? Tema romanului în sine este oripilantă. Nu vreau să dau dovadă de falsă pudoare și, de-a lungul vieții, am citit foarte multe romane cu teme disturbing, însă, nu văd de ce acest autor a decis să includă relații amoroase între adolescenți și părinții lor vitregi. Pot spune cu certitudine că nimeni nu vrea să citească despre așa ceva, mai ales în repetate rânduri, cum ne este oferită ocazia carte.
      Sigur că aceste relații există și în lumea reală, dar mi s-a părut complet respingător cum romanul orbitează în jurul acestei idei și cum ne sunt oferite atâtea exemple de relații de pedofilie. Din acest punct de vedere, romanul mi s-a părut o versiune eșuată a Lolitei, parcă încercând să normalizeze acest tip de filie anormală.

      A doua cea mai mare problemă, care pare minoră (*😂😂*) pe lângă cea menționată mai sus, este că personajele sunt atât de anoste încât mi-e greu să cred că vreun cititor ar putea empatiza cu ele. Protagonistul este tipologia omului fără însușiri, complet lipsit de personalitate, atât de nesemnificativ încât cartea ar fi putut la fel de bine să nu îl includă.
     Tuturor ne place un antagonist care să aibă totuși o latură sensibilă și să fie un personaj pe care iubim să îl urâm. Deși au fost oferite fragmente din trecutul îndepărtat al lui Alice, nu am găsit vreo scenă  care să îi ofere o anumită scuză pentru faptele atroce pe care le-a comis, ci doar lucruri care să o incrimineze și mai tare și să o catalogheze drept un arhetip al răului.
      Peter Swanson nu este un scriitor  care plictisește, din contră, îl consider un maestru al suspansului. Chiar și în această carte trebuie să recunosc că așteptam cu sufletul la gură ca misterul să fie elucidat, până am realizat că am rămas total indiferentă față de soarta personajelor, până în punctul în care nu mi-ar fi stârnit nicio emoție moartea vreunui personaj, în special a unuia dintre protagoniști.
       O minciună perfectă este un eșec colosal datorită glorificării relațiilor anormale părinte-adolescent și a neputinței autorului de a crea personaje cu care cititorul să empatizeze. Este una dintre puținele cărți pentru care am făcut abstracție de numeroasele recenzii negative și am decis să-i acord totuși o șansă, vă recomand să nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu și să citiți în schimb „Cei care merită să moară”, piesa de rezistență a autorului. :)