Băieții străzii de Pier Paolo Pasolini - Recenzie, Editura Litera

Titlu original: Ragazzi di vita

Gen: ficțiune, literatură italiană

Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 304
Rating:  

„   —Și io plecai d-acasă, zise Guriță, și la dracu' dacă mă-ntorc. Frati-miu, dacă mă vede, m-omoară...
 —Cum să te-omoare, zise unul din grup, ț-am zâs că l-or prins sâmbătă sara.
 —Știu, știu, făcu Guriță, da-i acasă mama, lua-o-ar boala, că n-o pot vedea la ochi.
 —Vai de pula ta! zise râzând amicul lui, făcând un gest de amenințare. Mă-ta acasă și frati-tu la pârnaie, oricum îi rău pentru tine: dacă te duci acasă o iei pe coajă, dacă te bagă la zdup o iei pe coajă. ”

       

-------------------------------------------------------------------------------------------- 

       Dacă vă așteptați la o poveste înduioșătoare despre niște copii de condiție modestă care înfruntă viața aspră postbelică, dintr-un cartier de la periferia Romei, probabil această carte va fi o mare surpriză pentru voi. Pentru că nu e nimic înduioșător în ea, Pier Paolo Pasolini prezintă realitatea dură și vulgară fără menajamente, trecerea de la copilărie la adolescență a unor băieți care nu prezintă vreo valoare morală.

       Ce m-a șocat cel mai mult la această carte este limbajul folosit, la urma urmei, de niște copii. Cuvinte ca „pulă” și „morții mă-sii” infloresc paginile și apar mai ceva decât ciupercile după ploaie. Acum, nu mă așteptam ca niște copii lipsiți de educație să se adreseze cu „dumneavoastră”, dar tot este un pic inconfortabil să auzi niște țânci folosind asemenea cuvinte.

       Și asta conduce spre problema cea mai mare pe care am întâlnit-o în carte: este extrem de greu de urmărit. Extrem de greu. Nu numai că sunt folosite adevărate țărănisme, cuvinte pocite, cum puteți observa și în citatul de mai sus, dar cartea nu are niciun fir narativ. Mi s-a părut extrem de statică și prost scrisă, deoarece, rar am întâlnit pasaje bine conturate, de obicei scenele sunt trasate ca un fel de dramaturgii (autorul este și dramaturg deci foarte probabil de aici și influențele). 

      Un mare minus al cărții reprezintă că e dificil să îți dai seama ce se petrece. Cartea are doar 300 de pagini și scrisul mare, cu toate acestea mi s-a părut interminabilă. Pe tot parcursul cărții nu pot spune că s-a petrecut ceva relevant, demn de scris într-un roman, doar pagini pline de dialog cu băieți care înjură, fură, fumează, apelează la prostituate și așa mai departe.

      Înțeleg că această carte este un tribut adus unei clase sociale modeste, fără posibilități materiale și deprivate de educație, și am apreciat această perspectivă nouă a unor oameni complet diferiți de mine care au răzbit în viață cu mijloacele lor, dar chiar cred că s-ar fi putut face mai mult într-un roman.

       Dacă aș fi fost în locul acestor copii, cu atâtea exemple proaste în jur, oare aș fi ajuns mai bine decât ei? Probabil că nu. Însă, nu văd de ce cineva ar vrea să citească peripețiile precar conturate ale unor golani, deseori repetitive și fără nicio morală. Nu recomand această Băieții străzii.