Iubire Periculoasă, #3 - Dușmani de Sânge (recenzie, editura Tritonic)

Titlu original: Dușmani de Sânge (Iubire Periculoasă, #3)
Gen: young adult, romance
Editura:Tritonic
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 552
Rating:  

„Uneori, poți obține totul exact atunci când nu mai ai nimic. Poți primi răspunsuri la rugăciunile tale atunci când nu le mai spui. Visele ți se pot îndeplini în momentul când uiți de ele. Destinul fiecăruia dintre noi e scris undeva, de la început până la sfârșit. Nimeni nu-l cunoaște pe al lui, dar dacă e un lucru de care sunt sigură în legătură cu al meu; e acela că odată cu Harris, viața mea a trecut la cu totul alt nivel.”

            

  Înainte de toate, vreau să vă spun că am trăit odată cu personajele ce au împletit o acțiune atât de frumoasă în această carte, am plâns odată cu ele și am zâmbit de fiecare dată când o simțeam pe Kath fericită, în brațele lui Harris, cu siguranță este cartea mea preferată din întreaga serie și de asemenea, cartea mea preferată YA. 

  După cum probabil știți, dacă ați citit și celelalte volume din serie, Katherine s-a aruncat cu totul în lumea periculoasă din care iubitul ei, Harris face parte. A decis să ia povara pe umerii ei și este „pregătită” să înfrunte alături de băiatul problemă toate pericolele aferente. 

Ceea ce nu știe fata este că lumea traficanților și a gangsterilor din care acesta face parte este mult mai periculoasă decât a lăsat Harris să pară, plină ochi de oameni influenți și plin de bani care te pot face să dispari de pe fața pământului fără să lase vreo urmă care să dea de bănuit.

După sfârșitul celui de-al doilea volum ne-am dat seama că fata a intrat în foarte multe belele pentru a-l apăra pe Harris de lege, însă acestea nu au fost nici pe departe cele mai grave sau importante, Georgiana ne-a pregătit în cel de-al treilea volum muuuuuult suspans care mi-a făcut inima să bată de cel puțin două ori mai repede și m-a făcut, de nenumărate ori să-mi rod unghiile de spaimă pentru că, așa cum am spus și mai sus, am trăit odată cu personajele și am fost complet prinsă în poveste. 

  Am fost plăcut surprinsă să realizez că stilul de scriere este cu mult mai bun fața de modul abordat în celelalte două volume și asta m-a bucurat foarte mult, deși în continuare cartea fost acompaniată de niște greșeli gramaticale am decis să trec cu vederea peste ele, nefiind la fel de grave precum în volumele precedente. 

De data aceasta accentul nu a fost atât de strident pus pe relația de iubire dintre cele două personaje cât pe acțiune, suspans și dramă, lucru care m-a bucurat foarte tare pentru că începeam oarecum să-mi fac probleme că mă voi plictisi de personajele principale și nu voi mai avea tragere de inimă să continui seria. 

În ciuda numărului voluminos de pagini pe care povestea îl are este un page-turner garantat și nimic nu te poate plictisi pentru că, după cum am spus și mai sus, este plină ochi de acțiune.

„Prin tatuajul ăsta, Harris e pentru totdeauna al meu și eu sunt pentru totdeauna a lui. Indiferent de ce se va întâmpla pe vitor cu noi, pigmentul ăsta va demonsta ce am fost eu și el odată. Cumva, totul trebuie echilibrat. Am o viață periculoasă acum, trăiesc câte o dramă aproape zilnic, dar mi-e interzis să mă mai plâng având în vedere bărbatul pe care l-am primit. Nimeni nu are dreptul la perfecțiune absolută.”

  Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă povestea ar fi avut loc pe teritoriul României, am simțit cumva  nepregătirea din vocea tânără a autoarei și mi se pare că nu s-a informat destul în legătură cu spațiul în care are loc acțiunea pentru că erau amintite niște lucruri foarte vagi care lăsau de dorit.

  Vă recomand cu drag povestea, fiind una dintre preferatele mele, o lectură ușoară numai bună de savurat la mare într-o zi fierbinte de vară!

Împărăteasa celor o mie de ceruri de Rhoda Belleza (recenzie, editura Unicart)

Titlu original: Empress of a Thousand Skies (Empress of a Thousand Skies #1)
Gen:   YA, fantasy, distopie
Editura: Unicart
An apariție: 2018
Număr de pagini: 327
Rating:   
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Ordinul nu încurajează reamintirea. De aceea ne oprim cuburile, ca parte a jurământului pe care îl depunem. Nici măcar ceilalți fontisieni nu înțeleg că amintirile le întunecă judecata. Amintirile te fac... mai slab. Rhee se întrebă ce voia să spună. Amintirile erau pietrele de temelie ale vieții omului. Ce-ar fi fost ea fără amintiri? Fără momentele limpezi cu familia ei, păstrate pentru totdeauna?”

      

  Nu știu să vă spun sincer dacă a fost în totalitate problema cărții sau am avut și eu unele lucruri pe cap, lucruri care nu-mi dădeau pace și mă deprimau, făcându-mă să mă gândesc zi și noapte la ele, dar nu am putut să relaționez prea bine cu această poveste, nu am putut să intru cum trebuie în pâine și să gust din miezul acela gustos pe care multă lume l-a lăudat. 

  Romanul de debut al autoarei Rhoda Belleza, o femeie puternică, scriitoare și editoare de cărți pentru copii la New York, o adevărată fană a filmelor de acțiune, obsedată de manichiura artistică și de cusutul hainelor fistichii este puțin slăbuț, din mai multe puncte de vedere cartea nu m-a atras în mrejele ei și m-a făcut adesea să cred că mi-am pierdut timpul, băgându-mă într-un reading slump uriaș. 

  Într-o lumea controlată de amintirile dintr-un simplu cub, unul care te ajută cu exactitate să-ți amintești cele mai plăcute sau neplăcute momente, prințesa Rhee se vede singură de la nefericitul accident pe care familia ei l-a suferit, în urma căruia toți (cu excepția ei) membrii au decedat. Tronul, în teorie îi este predestinat ei, însă universul din care face parte, și oamenii răi care vor să vadă familia regală la pământ au alte planuri în legătură cu asta. Pentru că lumea o vede ca pe o fetiță delicată ce trebuie protejată de ceilalți nu prea are șanse de izbândă și nu-și poate găsi niște aliați pe măsură care să o ajute să recupereze tronul.

  Mi s-a părut că personajul principal nu era pregătit pentru asemenea lovituri și situațiile adesea mi s-au părut cam forțate, nu mi-au plăcut absolut deloc răsturnările de situație pe care autoarea a încercat să le creeze, însă fără sorți de izbândă pentru că pe mine nu m-au „surprins” absolut deloc așa cum ar fi trebuit. 

  Nu m-am dat pe spate nici după stilul de scriere care mi s-a părut unul puțin pueril și cred că, dacă acțiunea ar fi fost puțin mai adunată ar fi fost mult mai captivantă. Mi se pare că autoarea a încercat să facă mult  prea multe lucruri într-o singură carte și lucrurile i-au cam scăpat de sub control pentru că adesea situațiile se terminau într-un mod previzibil.

  Cu siguranță o să recitesc cândva cartea, sau de ce nu, mă voi baza pe volumul doi sperând că va fi mult mai bun decât acesta.

Vă recomand cu drag cartea, o lectură bunicică alături de care te poți relaxa.

Diamantul de la Miezul Nopții - Tronul de Cleștar, #2 de Sarah J. Mass (recenzie, editura Rao)

Titlu original: Crown of Midnight (Throne of Glass, #2)
Gen:  YA, romance, distopie
Editura: Rao
An de apariție: 2013
Număr de pagini: 570
Rating: 
Cartea poate fi achiziționată acum de pe site-ul editurii Rao.

 „Cât curaj să cânte acest cântec, să îl dedice familiei regelui era o îndrăzneală și mai mare. Dar familia regală nu protestă. Chiar și regele doar o privi indifent pe Rena, ca și cum nu ar fi cântat tocmai despre puterea pe care el o exilase în urmă cu zece ani. Poate că era ceva magic de neoprit în muzică și artă.”

             

SINOPSIS:

Doi barbati o iubesc. O lume intreaga se teme de ea. Dar numai ea poate sa salveze lumea. Celaena Sardothien, asasina, este arma cea mai ucigatoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie sa-si castige libertatea prin sangele dusmanilor ei - dar nu suporta sa ucida pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o insceneaza, cu fiecare minciuna pe care o rosteste ii pune in pericol pe cei pe care ii iubeste. Atrasa de cei doi protectori ai ei, un capitan si un print, si luptand impotriva unor forte intunecate mult mai puternice decat regele insusi, Celaena trebuie sa se hotarasca pentru ce sa se zbata: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului...

PĂREREA MEA:

    Cred că, dacă mă urmăriți pe Instagram, ceea ce ar fi indicat să faceți, deja știți că aceasta este seria mea favorită. Credeți că această recenzie mai are nevoie de un început? Eu zic că nu pentru că deja știți ce o să spun, o carte minunată, plină de emoție și cu niște întorsături de situație fabuloase care te lasă mască și care îți taie răsuflarea, cred cu tărie că acest volum a fost mult mai bun față de primul și mă închin la picioarele autoarei.

  După cum probabil tot poporul știe deja, Celena Sardothien este o asasină cunoscută, nimeni nu-i știe chipul, nimeni nu-i știe trecutul și nimeni nu știe de ce e în stare cu adevărat. Toți au auzit un nume de care au început să se teamă și să se ferească, însă niciun răufăcător nu știe că în spatele acestei figuri reci pe care ea o afișează se află o fetișcană de numai 18 ani care nu știe exact unde îi e locul și nu știe exact de cine să mai asculte. 

Prinsă în slujba regelui imediat după ce a finalizat lupta pentru Campionul Regelui, fata se vede nevoită să facă tot ce i se spune. Se vede nevoită să omoare oameni care nu sunt cu adevărat vinovați și suflete pure care au avut ghinionul să intre în contact cu regele. 

Însă, pentru că are un suflet rebel care zace în ea și care domină de foarte multe ori situația, Celena găsește rezolvarea tuturor problemelor și găsește un mod în care îl poate sfida, indirect pe rege. 

  Viața amoroasă a fetei este, de asemenea un lucru complicat. Când doi băieți, un prinț și un soldat îi stau la dispoziție, aceasta se simte neputincioasă, nu știe cui îi aparține cu adevărat inima sa și nu știe care ar fi alegerea cea mai potrivită pentru că asasina știe, niciodată nu o să fie o alegere perfectă în viața ei.

 „Învățase singurele abilități care o puteau ține în siguranță. Ca să scape de mkoarte, devenise moartea.”

  Nu mai are rost să spun că modul în care această carte a fost scrisă e unul minunat pe care am ajuns să-l ador încă din primul volum. Personaje bine conturate care definesc o acțiune minunată, înorsături de situație scrise cu mult cap alături de care simțeai că trăiești, replici acide între personajele preferate care pur și simplu piperau sau îndulceau foarte mult situația și multe alte lucruri scrise spontan și cu foarte multă grijă. 
Sunt nerăbdătoare să vă povestesc despre volumul trei care este cireașa de pe tort.

  Vă recomand cu drag cartea pentru că, după cum am spus și mai sus, eu am ajuns să o îndrăgesc încă din primele pagini și nu am mai putut să o las din mână. O lectură antrenantă care te pune pe jar cu fiecare pagină citită.

Coroana - Alegerea, #5 de Kiera Cass (recenzie, editura Leda Edge)

Atenție! Această recenzie conține spoilere din volumele anterioare!

Titlu original: The Crown (The Selection, #5)
Gen:   YA, fantasy, distopie
Editura: Leda Edge
An apariție: 2018
Număr de pagini: 285
Rating:   
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Nu ai de unde să știi totul despre relația altora, chiar și despre a părinților tăi. Uneori, mai ales despre a părinților, a adăugat ea ca și când s-ar mai fi gândit la asta, poate în legătură cu propria familie. Îți garantez - i-a dăruit cel puțin o dată un cadou groaznic de Crăciun și, din cauza asta, mama ta nu i-a vorbit o zi întreagă.”

      

SINOPSIS:

 Când Eadlyn devine prima prințesă din Illéa care își organizează propria Alegere, ea nu crede că se va îndrăgosti de vreunul dintre cei treizeci și cinci de tineri. Petrece primele câteva săptămâni ale competiției numărând zilele până când va putea scăpa de ei. Dar, pe măsură ce evenimentele de la palat se precipită și Eadlyn este obligată sa iasă și mai mult în lumina reflectoarelor, își dă seama că poate nu ar fi fericită să rămână singură. Încă nu este sigură că va trăi o poveste romantică de iubire, așa cum s-a întâmplat cu părinții ei în urmă cu douazeci de ani. Dar, uneori, dragostea apare acolo unde nu te aștepți...și în curând Eadlyn trebuie să facă o alegere mai dificilă și mai importantă decât și-a imaginat vreodată.

PĂREREA MEA:

  Sunt foarte revoltată în legătură cu acest volum pentru că trebuie să recunosc, nu m-a prins și nu prea mi-a mai plăcut acțiunea care mi s-a părut puțin cam grăbită și fără rost. Au fost multe scene care m-au făcut să râd și au fost chiar și lucruri pozitive dar, de această dată, cele rele le-au eclipsat mult prea tare.

  Dacă ați citit cel de-al patrulea volum, știți deja că acestea sunt povestite din perspectiva lui Eadlyn, fata prințului Maxon și a reginei America, un personaj care mi s-a părut cam naiv, dacă îmi permiteți să spun, unul chiar prostănac. 

Fata se vede prinsă, la fel ca și tatăl ei, într-o alegere, alegere organizată pentru a liniști gura poporului și pentru a readuce oamenii la tăcere, și din nou, asta mă face să mă întreb, ce fel de popor trebuie să ai ca ei în loc de niște sume exacte și în loc de niște probleme importante preferă să vadă o fetișcană fâțâindu-se de colo până colo pe tocuri cu niște băieți naivi care roiesc în jurul ei. Mie cel puțin mi s-a părut, din descrierile vagi pe care autoarea le-a făcut, că acel popor avea niște probleme foarte grave pe care oamenii puși la conducere, familia regală, le mascau cu un show, ceva gen Burlăcița. O chestie care mi s-a părut destul de funny dar care a început să mă calce pe nervi din momentul în care absolut toate limitele realității au fost depășite. 

Nu mi-au plăcut alegerile pe care Eadlyn le făcea și modul în care aceasta gândea mi s-a părut că adesea a dat dovadă de snobism deși mereu încerca să fie într-o alură perfectă și demnă de titlul pe care și-l primește mult mai devreme, un titlu pe care nu-l merită și pe care, după părerea mea, nu-l poate lua în serios. 

America Singer era schimbată total, comportamentul pe care l-a abordat în primele trei volume era total altceva fața de ceea ce face acum și față de regina binevoitoare și super calmă care a devenit. Mi s-a părut că în goana autoarei după acțiune a uitat câteva detalii foarte importante. Lucru care nu m-a deranjat neapărat dar care a sărit puternic în ochi este faptul că, exact așa cum m-aș fi așteptat, Maxon nu este capabil să conducă regatul. Nouate? Nopee.

„-Întocmai, bunico. Îl durea atât de mult să fie departe de ea, încât a acceptat suferința de a-și părăsi familia, casa și țara, fără să știe cum va fi perceput totul, doar ca să îi fie alături.”

  Cei care au considerat că primele patru volume au fost extrem de proaste, ei bine, țineți-vă bine, volumul cinci este cel mai prost dintre toate! Recunosc că mie mi-au plăcut celelalte și vă recomand cu drag să citiți seria, până la volumul trei, de acolo... cred că este de ajuns. 

Pe lângă faptul că personajele au fost foarte, dar foarte prost conturate, nu aveam o imagine clară a băieților participanți în minte și prin urmare, nu le puteam asocia numele cu nimic și adesea uitam cine ce a făcut, care a călcat strâmb și cine e preferatul prințesei pentru că adesea îi încurcam, uneori nici măcar nu mă mai oboseam ci pur și simplu treceam peste, fără să mă mai informez.

Trebuie să recunosc și să arunc toată vina pe autoare pentru că așa și este, o acțiune complexă și plină de neprevăzut care este descrisă foarte prost, mi se pare că a trecut foarte repede prin toate fazele amuzante/drăguțe/tragice și într-un singur cuvânt, importante numai pentru a ajunge la final. 

  Kiera Cass a încercat să „șocheze” pe la finalul volumului cu niște întorsături de situație care nu aveau absolut niciun sens și care au dus la același final previzibil, final la care m-am așteptat încă de pe la pagina 100. 

Au fost multe astfel de părți previzibile care m-au plictisit la culme și care m-au făcut să vreau să nu mai continui cartea, însă, fiind ultima am ales să o termin de dragul seriei. 

  Regret foarte tare că am citit această carte pentru că mi-am stricat părerea bună pe care o aveam despre serie, cu un ultim volum, autoarea a reușit să distrugă tot ce a construit în trei. 

După cum vă spuneam și mai sus, vă recomand seria până la volumul trei, de acolo, tot farmecul este pierdut. 

Un an la Oxford de Julia Whelan (recenzie, editura Rao)

Titlu original: My Oxford Year
Gen: : YA, romance
Editura: Rao
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 359
Rating: 
Înainte de toate, țin să mulțumesc foarte mult editurii pentru acest exemplar. Dacă povestea Ellei vă face cu ochiul, nu uitați, puteți să vă achiziționați propriul vostru exemplar dând un singur click aici.

„Se spune că acum oamenii trăiesc cel mai mult. Fals. Suntem pur și simplu ținuți în viață mai mult. Conceptul de moarte demnă. A existat în fiecare civilizație. Grecii beau cucută. Romanii se aruncau în săbii . Samuraii își făceau seppuku. Cavalerii medievali, protejați atât de bine de armură încât nu aveau cum să se sinucidă pe câmpul de luptă, își acordau unul altuia acest privilegiu, cu ajutorul unui stilet, un pumnal înfipt printre plăcile armurii, direct în inimă. Dar noi? Noi n-avem parte de stilet. Noi vindecam oamenii până la moarte.”- pagina 268

            

SINOPSIS:

Ella Durran este o americancă tânără și ambițioasă care a primit o bursă

la Oxford. Aventura în Oxford devine pentru Ella o adevărată călătorie

inițiatică. Împreună cu bărbatul care îi stă alături, aceasta trece

printr-o experiență dramatică, ce îi va schimba pentru totdeauna

perspectiva asupra vieții și o va ajuta să se cunoască mai bine pe ea

însăși. Deși aventura în care se implică nu are inițial nicio miză

sentimentală, aceasta devine pe parcurs o poveste incredibil de

profundă.

PĂREREA MEA:

  Vă spun încă de la începu tare și răspicat că am adorat cartea, sunt înnebunită după ea și încă nu-mi vine să cred. Am avut atât de multe sentimente citind acest roman încât nu-mi pot da seama că s-a terminat. M-a ținut trează o noapte întreagă pentru că trebuie să vă spun sincer, povestea Ellei Durran m-a captivat încă de prin primele pagini. 

  Totul începe cu un telefon de la un necunoscut. Ella este în mijlocul check-in-ului, urmează să plece la Oxford. S-a pregătit foarte mult pentru momentul acesta și nimic, absolut nimic nu o mai poate întoarce din drum. E pregătită pentru absolut tot și abia așteaptă, însă telefonul pe care îl primește este o șansă spre un viitor mai bun și spre o carieră mai prosperă. 

  Planurile fetei sunt foarte bine puse la punct și are totul programat. Hotărâtă că nimic nu o poate întoarce din drum, schimbându-i vocația și dându-i viața peste cap, în viața ei apare un tip. Un tip al naibii de misterios și de nesuferit pe care Ella ajunge să-l îndrăgească pentru că misteriosul bărbat este alesul, Ella descoperă asta mult mai târziu când problemele și bolile trecutului au început să-i ajungă din urmă. 

O relație problematică care crează multă vâlvă și multe discuții printre prietenii Ellei, însă una serioasă, o relație superbă de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. 

„-E ceva elementar. Dacă citești ceva și te întrebi dacă este despre sex, răspunsul este da. Mereu da. Pentru că totul este sex și sexul este totul. Este iubire, și dorință, și intimitate, da, dar este și putere, violență și dominație. La naiba, este creație. Geneză. Începutul a tot.- pagina 116.”

  Trebuie să recunosc că inițial am vrut să dau patru stele cărții pentru că personajele au fost foarte, dar foarte prost conturate, din nou, veșnica mea problemă este că nu știu cum arată oamenii de care m-am îndrăgostit. Însă, am trecut repede peste asta pentru că am putut să-mi dau seama foarte ușor de personalitatea lor din felul în care aceștia se exprimau/vorbeau. 

Stilul autoarei nu a fost pe gustul meu pentru. Că. Eu. Nu. Sunt. Obișnuită. Cu. Propoziții. De. Un. Cuvânt. și cu dialoguri foarte aiurite care inițial, dacă nu stai să le analizezi puțin, nu prea au niciun sens. Am trecut peste asta, spunând că aici este problema mea și este foarte bine că am ieșit din zona mea plictisitoare de confort și am încercat ceva nou. 

Eu, cititoarea care ar critica până și cea mai mică greșeală, am găsit scuza perfectă pentru această poveste pentru că na, o să fiu sincera cu voi și o să vă spun că ESTE OFICIAL CEA MAI BUNĂ CARTE PE CARE AM CITIT-O ANUL ACESTA! Credeți-mă că mă abțin cu greu să nu spun mai mult decât este necesar și mă enervează la culme că descrierea nu e atât de atrăgătoare pe cât mi-aș dori eu să fie. 

„-Te rog să mă auzi. Acesta nu este Oxenfordul tău, Oxenfordul nostru.Dar îți promit, îl vom găsi. Împreună. Pentru că te iubesc și nu o să te las. Va trebui să mă lași tu primul. Alege să rămâi cu mine, iar eu voi alege să rămân cu tine.”- pagina 334

   Am plâns și am suferit alături de personaje, am trăit odată cu ele pentru că mă simțeam foarte apropiată de ei, ca și cum aș fi fost și eu acolo, un mic cameraman care stă mereu pregătit să imortalizeze cele mai bune și cele mai importante momente din viața ta. După cum am spus mai sus, am stat o noapte întreagă să o termin pentru că am simțit că nu mă pot despărți de ea, simțeam că dacă o să pun cartea jos, personajele o să facă ceva fără mine! Și acum, după ce am terminat-o, mă simt pustiită și simt o nevoie nebună să vorbesc despre ea dar, din păcate, o să mă opresc aici, nu vreau să vă stric plăcerea lecturii cu vreun spoiler inutil. 

  Cred că v-ați dat deja seama cu toții că recomand această poveste cu toată ființa și chiar vă rog să o citiți pentru că nu o să regretați!

Palatul de Spini, Cântecul Umbrelor, #1 de Eliza Mazilu (Recenzie, Editura Libris)

Titlu original: Palatul de Spini, Cântecul Umbrelor, #1
Gen: fantasy, young adult, romance
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 475
Rating:  
Mulțumesc Libris pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Fata încercă să se miște dar nu reuși. Râse cu un glas care nu mai era de mult al ei, holbându-se la abisul infinit de întuneric ce se întindea în fața ei. Atâtea vise deșarte, speranțe risipite. Întunericul părea să se holbeze înapoi la ea, dar nu cu ură. Găsea înțelegere în umbrele ce o înconjurau, ascultând-o în cele mai grele ore ale nopții. Devenise un confort să stea închisă în beznă, dar și o povară. Rămânea doar ea cu gândurile ei , lucru ce putea fi atât un blestem, cât și o binecuvântare.”

         

DESCRIERE:

 Un taram unde magia nu cunoaste limite

Emryn, o simpla muritoare cu o reputatie proasta, ar fi dat orice sa scape de puterile ei. Facand parte dintr-un popor de sclavi controlati de elfi, secretul sau ar putea s-o coste nu numai viata ei, ci si a familiei sale. Stia de la o varsta frageda ca avea abilitati pe care niciun muritor nu ar trebui sa le aiba, ce o faceau sa se intrebe daca nu cumva in timp ar putea atrage atentia elfilor Luminii, cele mai puternice creaturi din lume.

Avea dreptate.

Fiind descoperita si condamnata la moarte, Emryn a fost salvata de o bestie mitica si infioratoare care a dus-o tocmai in inima orasului elfilor Intunecati, un popor meschin ce ura oamenii. Afland ca va fi folosita de un grup de rebeli pentru a detrona Marele Consiliu al Elfilor si ca familia ei se afla in mare pericol, Emryn a luat o decizie pe care nu credea ca o va lua vreodata - ii va ajuta sa schimbe istoria lumii, cu pretul protejarii familiei sale. Captiva intr-o lume a frumusetii, a inselatoriei si a cruzimii, singura arma a lui Emryn impotriva lor era sufletul ei. Dar cat va dura pana si-l va pierde?

PĂREREA MEA:

   Mi-a plăcut cartea, mult, am adorat-o și am savurat-o până la ultima pagină dar trebuie să recunosc că nu a fost exact așa cum mă așteptam. Cu răsturnări de situații excelente care îți pun inima și răbdarea pe jar cartea a fost învăluită într-o alură foarte frumoasă și magică care mi-a dat o fărâmă de speranță și care m-a ajutat să evadez din lumea mea, doar aruncându-mi ochii peste pagini. 

  Povestea debutează cu Emryn o simplă muritoare cu o reputație extrem de proastă din cauza statutului pe care mama sa și l-a creat în societate, trei copii din flori dintre care unul cu anumite puteri supra-naturale pe care nimeni, în mod obișnuit nu ar trebui să le aibă. 

Cu doi frați pe cap și o mamă despre care nu ni se dau foarte multe detalii, Emryn este într-un fel stâlpul de rezistență al familiei, cea care pune în mod regulat mâncare pe masă. Vă sună cunoscut? Dap, și mie, Regatul Spinilor și al Trandafirilor. Recunosc că la început nu era chiar atât de vizibil, însă cu cât parcurgeam mai mult și cu cât alunecam mai repede în poveste mi-am dat seama că asemănările sunt destul de evidente ceea ce a devenit destul de enervant la un moment dat. Nu mi-a plăcut să retrăiesc din nou povestea din ACOTAR spusă într-un mod diferit și cu mici, foarte mici schimbări pe ici pe colo. Însă, de apreciat este că povestea Elizei a luat un alt drum, care pe-alocuri a fost oarecum plictisitor și anost, însă, am apreciat originalitatea. 

  Și acum revenind la acțiune, așa cum am spus și mai sus, Emryn este o simplă muritoare foarte prost văzută în societate de sclavi în care trăiește. Muncește din greu pentru fiecare ban pe care îl are și pentru fiecare aliment pe care familia ei o bagă în gură, la fel ca toată lumea. Trece prin situații cumplite, sora ei fiind grav bolnavă, însă, încă un amănunt care m-a deranjat foarte tare a fost faptul că mereu personajul nostru principal scăpa basma curată din orice încăierare, fie ea mare sau mică. Aici mi se pare că apare o problemă majoră, autoarea s-a grăbit să intre foarte repede în acțiune, uitând foarte multe detalii importante. Au fost idei originale și scene superbe care meritau descrieri de vis, însă descrierea pe care acestea au primit-o este puțin peste execrabilă. 

Pentru că tot am ajuns aici, mai vreau să mă leg de un detaliu important peste care a sărit autoarea. NIMENI NU ȘTIE CUM ARATĂ PERSONAJELE. Nu tu culoarea ochilor, nu tu forma feței, nu tu înălțime nu tu nimic. Mda, personajele au fost foarte prost descrise și nu au fost conturate absolut deloc. Mi-am dat seama de personalitatea fiecăruia printr-un mod indirect, cu ajutorul dialogurilor și a descrierii indirecte ceea ce a fost cam nasol pentru că dacă stăm să ne gândim puțin cartea are 400+ pagini, 400 de pagini din care 200 inspirate din Actotar, nu tu descriere bună și nu tu personaje conturate, acum stau puțin pe gânduri și mă gândesc mai bine la ce a cuprins această carte. 

„-Elise și Loras, căprioara și cerbul, despărțiți dar aproape. În timp ce unul înflorește ca primăvara, celălalt se usucă precum toamna. Moartea e mână-n mână cu unul și dușman cu celălalt. Drumurile lor sunt diferite, fiică a vânturilor, dar vor fi reunite. La momentul potrivit, dacă vor supraviețui. Dacă vor rezista.”

  O dăm pe repede-înainte și vă spun că eroina noastră, în personajul principal feminin, Emryn se vede prinsă într-o cursă din care nu mai poate să iasă. Pregătită să salveze tărâmul elfilor de sub niște stăpâniri greșite riscă să-și piardă frații și riscă să se piardă pe ea. Cu multe secrete care ies la iveală și multe întorsături de situație povestea se termină într-un mod foarte sec, după părerea mea, încă un minus adăugat la acea listă lungă. 

Mi-ar fi plăcut să fie mult mai multă dragoste și mi-ar fi plăcut ca relațiile dintre personaje să fie mult mai evidente. Aștept cu sufletul la gură volumul doi pe care o să-l citesc cu siguranță.

I-am dat patru steluțe pentru că mi-a fost foarte dragă cartea și îmi e foarte dragă autoarea. Susțin autorii români și cu siguranță Eliza este una dintre cele mai bune autoare de la noi, are o imaginație bogată și un stil acceptabil de scriere față de alții care își bat joc de propriile creații. 

  Vă recomand cartea cu drag dacă vreți o lectură mai ușoară care să vă stimuleze bătăile inimii la fiecare scenă. 

 

STABILO: INSTAGRAM

PENTEL: INSTAGRAM