Nume de cod: Tura (Dosarele Cheque, #1) de Daniel O'Malley - Recenzie, Editura Leda Edge

Titlu original: The Rook

Gen: fantasy, mystery

Editura: Leda Edge
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 624
Rating:   

„   Trupul pe care îl porți a fost cândva al meu. Cicatricea de pe interiorul coapsei stângi se află acolo pentru că, atunci când aveam nouă ani, am căzut dintr-un copac și mi-am străpuns piciorul. Plomba de la măseaua din stânga sus este rezultatul amânării vizitei la dentist timp de patru ani. Dar probabil că ție nu-ți pasă prea mult de trecutul acestui trup. La urma urmelor, îți scriu această scrisoare ca s-o citești în viitor. Probabil că te întrebi de ce ar face cineva așa ceva. Răspunsul e și simplu, și complicat. Răspunsul simplu e că știam că va fi necesar. Răspunsul complicat s-ar putea să dureze ceva mai mult timp. ”

            

-------------------------------------------------------------------------------------------- 

       CINEVA A VRUT: Un coleg al ei de la agenția supranaturală Cheque a vrut să îi șteargă memoria lui Myfawny (și a și reușit).

       DAR: Fata se trezește ca o persoană complet diferită și e determinată să găsească răspunsuri.

       AȘA CĂ: Pornește în căutarea lor.

--------------------------------------------------------------------------------------------

       Am văzut tone de recenzii care laudă din suflet această carte și nu pot să nu mă întreb după ce într-un final am terminat-o, oare am citit aceeași carte ca aceste persoane? Pentru că, pentru mine, Nume de cod: Tura a fost o carte care promite multe și nu oferă mai nimic. Am picat în capcana descrierilor frumoase și a începutului intrigant, ca mai apoi să fiu dezamăgită și plictisită la maximum.

        Cartea debutează cu o doză savuroasă de mister. În citatul de mai sus puteți vedea primul fragment din carte și amândoi trebuie să recunoaștem că este extrem de promițător. Am devorat capitolul în câteva minute deoarece eram fascinată de acest personaj, voiam să aflu cum a ajuns așa și de ce și cine este cu adevărat.

        Păi, lăsați-mă să vă spun eu cine este. E un șoricel birocratic care nu chițăie prea des, își face treaba exemplar, nu are deloc viață socială și trăiește în propria bulă în care nu vrea să fie deranjată. Dar asta nu e tot, aparent această persoană inofensivă și timidă va face rost de un dușman îndemnat să își șteargă amintirile. Cred că vedeți deja că nimic nu se leagă. Treaba devine mai captivantă când această ființă se transformă în una diametral opusă, care mi s-a părut cel puțin la fel de enervantă ca persona ei inițială.

       Noua Myfawny are calitățile ei (printre care că nu se mai lasă călcată în picioare), dar are atât de multe defecte încât mi-a devenit cu ușurință insuportabilă. Primul dintre ele este că o privește cu superioritate pe fosta ei personalitate, ceea ce nu mi se pare neapărat ok, chiar dacă autorul i-a accentuat trăsăturile negative. Al doilea este că pe tot parcursul cărții e nespus de înfumurată și nu am putut nici chiar după repetate încercări să empatizez cu ea.

       Pe lângă protagonista execrabilă, nu vă lăsați păcăliți de începutul cărții, pentru că, îmi pare rău să vă dezamăgesc dar singurele părți pe care le-am găsit demne de un roman sunt începutul și sfârșitul. Acesta fiind și motivul pentru care i-am acordat cărții 3 steluțe (cu generozitate). Și cartea are totuși 624 de pagini, deci vă rog să vă imaginați durerea pe care am resimțit-o când încercam să găsesc ceva pozitiv în această oroare de carte, care mă facea să cad într-un somn profund.

       Are extrem de multe greșeli comportamentale pe care nu le pot trece cu vederea. Nici cea mai prietenoasă persoană din lume nu îi poate zice „puicuțo” unui diplomat străin pe care l-a cunoscut de mai puțin de 24 de ore. De asemenea, toate legăturile dintre personaje mi s-au părut nefirești, unele chiar clișeice, de tipul asistenta care se poartă ca o mamă pentru o fată orfană. Și ce caută un vampir în toată povestea asta? 

     De parcă monotonia romanului nu era destul cât să ne determine să detestăm romanul, autorul a simțit nevoia de a insera fragmente tip Wikipedia cu informații care de care mai inutile și care se întind pe mai multe pagini. Vă veți simți ca la o oră plicticoasă și interminabilă de istorie. Unele dintre ele au fost utile, însă mult prea puține, restul au avut unicul scop de a face cartea nenecesar de lungă.

      Singurul lucru care a făcut posibilă terminarea acestei cărți sunt glumele autorului, am încetat să privesc cartea ca pe o operă fantasy și am privit-o mai mult ca pe o caricatură, ceva scris pur ca să amuze. Și atunci n-a mai fost atât de oribilă cum am menționat anterior, dar nici nefiresc de calitativă.

      Nume de cod: Tura este o carte care m-a surprins, însă neplăcut, și nu cred că e de ajuns  ca doar începutul și sfârșitul să îmi placă la o carte de peste 600 de pagini. În plus, birocrația a fost insuportabilă. Nu știu dacă voi continua seria, deși finalul mi-a plăcut extrem de mult și l-am terminat dintr-o suflare. Sunt extrem de dezamăgită că nu mi-a plăcut o carte atât de îndrăgită de majoritatea, și aștept păreri și de la voi dacă ați citit-o sau aveți de gând să o citiți. În ciuda acestei recenzii, sunt mai multe șanse să vă placă.

      Lecturi plăcute și aveți grijă de voi!