Gen: istorie, nonficțiune
Editura: Litera
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 368
Rating:
„Tot timpul tragedia asta nucleară este comparată cu războiul. Dar războiul poți să-l înțelegi. Despre război mi-a povestit tata, am citit în cărți... Dar aici? Din satul nostru au rămas trei cimitire: într-unul, cel vechi, sunt oamenii, în a doilea sunt câinii și pisicile împușcate, pe care noi le-am abandonat, iar în al treilea sunt casele noastre. Până și casele ni le-am îngropat.”
Rugăciune pentru Cernobîl este o carte pe care oricine trebuie să o citească, pentru că nicicum nu puteți afla adevărata și complexa poveste a tragicului dezastru nuclear, altfel decât chiar de la sursă, de la supraviețuitorii plini de regrete și amintiri, care ne avertizează că Cernobîl nu este doar istorie, ci și o amenințare pentru viitor.
Ceea ce a făcut Svetlana Aleksievici este unic în literatură: ea construiește tabloul unor evenimente din istorie prin mărturiile celor direct implicați. Astfel, în timp ce citeam cartea, m-am simțit implicată direct în acțiune, de parcă aș fi luat ceaiul cu oamenii de la Cernobîl, care îmi spuneau suferințele inimaginabile prin care au trecut.
E ușor pentru noi să spunem că persoanele care rămân în zona contaminată nu sunt în deplinătatea facultăților mintale, dar e greu să ne punem în pielea lor. Obligați să-și părăsească fără niciun avertisment căminul, să-și dea uitării rădăcinile și să plece spre un loc în care cu siguranță nu vor fi niciodată primiți, și vor fi catalogați ca „oamenii din Cernobîl” și priviți cu spaimă și repulsie. Nu e de mirare că mulți aleg să rămână, deși cunosc riscurile la care se expun.
Dar cum rămâne cu cei care nu le cunosc? Bielorusiei era alcătuită la vremea hazardului dintr-o populație preponderent agrară și rurală. Röntgen, Curie, radiație sunt cuvinte străine pentru omul simplu, de la țară, a cărui ocupație de bază e procurarea celor necesare vieții. Bătrânii, de asemenea, au preferat să moară pe plaiurile iubite, atacați de „monstrul invizbil” care otrăvește tot, decât să moară de dor. Însă unora nu li s-a dat de ales.
„Unii ca ea nu trăiesc, mor imediat. Ea nu a murit pentru că o iubesc. (...) Bat pe la toate ușile. Scriu. Luați fetița mea, chiar și pentru experimente, pentru cercetări științifice... Sunt de acord să devină o broscuță de laborator, un cobai, numai să rămână în viață. (Plânge). Am scris zeci de scrisori... O, Doamne!”
Cartea m-a făcut să conștientizez câtă nevoie au copiii de la Cernobîl de noi toți. Mamele lor nu pot fi învinovățite că au decis să îi aducă pe această lume, majoritatea au făcut-o din iubire, altele nu au avut de ales. Motivele nu mai contează, ci faptul că multe suflete inocente au nevoie disperată de ajutorul nostru. În acest sens vă invit să donați ONG-ului Chernobyl Children International, ați putea atenua suferința unui copil sau chiar să-i salvați viața.
Cine trebuie învinovățit? Un întreg sistem putred până în măduva oaselor sau fiecare om în parte, fiecare cetățean care a urmat ordine fără să își pună întrebări? Este greu de spus, și nu trebuie neapărat găsit un vinovat. Cernobîl trebuie să fie o lecție pentru noi toți, și fiecare va înțelege din ea cât va fi dispus să înțeleagă, însă cine nu își cunoaște istoria, e obligat să o repete.
Rugăciune pentru Cernobîl este o carte pe care trebuie să o aveți în bibliotecă și pe care puteți găsi pe Libris. V-ar plăcea să fac o comparație între carte și serial? Sărbători fericite și lecturi plăcute, dragilor! :)
parcul de distracții abandonat din Chernobîl, unde nu s-a jucat niciun copil vreodată
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu