duminică, 3 martie 2019

Brid Box Orbește de Josh Malerman (recenzie, Leda Edge)

Titlu original: Bird Box
Gen:  YA, SF, Horror
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 310
Rating: 
Mulțumesc editurii Leda Edge pentru acest roman! Cartea poate fi achiziționată de aici, nu uitați aveți transport gratuit pentru comanzi mai mari de 100 de lei!
 „Copii au rămas tăcuți de ceva vreme încoace. Un al doilea cântec de pasăre răzbate din înaltul cerului. Un pește sare din apă. Malorie n-a mai mers niciodată pe acest râu. Cum arată el oare? Oare copacii se înghesuie unul într-altul pe maluri? Oare aceste maluri sunt străjuite de case? Sunt monștri, se gândește Malorie. Dar ea știe foarte bine că sunt mai mult de-atât. Sunt infinitul”

            



SINOPSIS:


  DAC-AI VĂZUT CE-I AFARĂ ÎNSEAMNĂ CĂ NU VEI MAI AVEA SCĂPARE!

Malorie își crește copiii așa cum poate: cu ușile încuiate, draperiile trase și toate ferestrele acoperite cu saltele, să nu poată pătrunde nicio rază de lumină. Să nu poată zări ce este afară. Să nu poată desluși inamicul invizibil care a pus stăpânire pe întreaga lume și care îi transformă pe toți cei care-l privesc în criminali violenți și, în cele din urmă, în sinucigași.
  Cei mici dorm încă, dar, în curând, va fi silită să-i trezească și să-i lege la ochi. Astăzi vor risca totul. Astăzi trebuie să iasă din casă. Să plece, orbește, într-o călătorie de care depinde supraviețuirea lor. 


PĂREREA MEA:

  Mi-a plăcut foarte mult cartea și trebuie să recunosc că mă așteptam să-mi placă pentru că a fost ridicată în slăvi și pomenită zilnic pe Instagram. Am așteptat foarte tare să o citesc și am reușit să mă feresc foarte bine de spoilere pentru că am vrut să intru pe acest tărâm necunoscut fără să știu nimic despre el și nu regret absolut nimic pentru că mi-a plăcut foarte mult și povestea aceasta m-a încântat zilnic cu originalitatea și modul impecabil în care a fost scrisă.

  Lumea lui Malorie este dată peste cap în momentul în care aceasta află că este însărcinată, nu-și dorește cest copil pentru că nu se simte un adult responsabil care să mai poată coordona încă o viață. Locuind alături de sora ei Malorie este complet înnebunită de sarcina neașteptată pe care este obligată să o ducă dar și de știrile de la care oamenii încep să fie din ce în ce mai agitați.
Se întâmplă ceva însă lumea nu știe ce, pentru că este de neconceput, ceva ce noi nu putem vedea, simți, atinge sau mirosi, sunt atacați din toate părțile însă lumea nu găsesște o modalitate sigură prin care se poată apăra. Malorie este la început sceptică, nu crede nebuniile la care sora ei începe să ia parte din momentul în care aceasta începe să baricadeze toate geamurile, însă, încet-încet își dă seama că este ceva cu certitudine serios când oamenii din jurul ei sunt pe rând dați dispăruți și găsiți morți în urma unei sinucideri, ceva înnebunește omenirea și începe să provoace victime grave, însă Malorie nu are timp de pălăvrăgeli, trebuie să găsească pe cineva care să știe cu certitudine ce să facă în continuare pentru că este însărcinată și urmează să dea naștere unui copil în această lumea crudă în care nu are cum să vadă.
Pusă într-o situație limită, tânăra femeie este singură afară înconjurată de o moarte sigură căutând un refugiu.

  M-am delectat două zile cu această poveste și în momentul în care am ajuns la ultimele pagini pur și simplu nu voiam să se termine chiar dacă simțeam nevoia să aflu ce se va întâmpla cu Malorie și copii, nu am vrut ca aceasta să se termine probabil fiind cea mai bună carte pe care am citit-o în 2019. Povestea originală pe care am găsit-o m-a surprins într-un mod plăcut, modul original prin care autorul a văzut sfârșitul lumii mi-a dat puțin de gândit, fiind plictisită de toți meteoriții care vestesc sfârșitul și făcându-mă curioasă de poveste. 
Mi-a plăcut foarte mult și modul în care aceasta a fost scrisă, ca să fiu sinceră cred că este scrisă într-un mod fantastic care te prinde și care nu te mai lasă până când nu ating ultima pagină. 

  Merită cu siguranță cinci steluțe pentru că după părerea mea, este cea mai bună carte pe care am citit-o în 2019 și o recomand cu drag tuturor.
Și acum, în încheiere, vreau să mulțumesc mult editurii Leda Edge pentru că doar datorită lor am reușit să mă delectez cu acest roman și doar datorită lor am reușit să-m i descopăr povestea preferată din 2019.
Click pe poză pentru mai multe cărți minunate.


vineri, 30 noiembrie 2018

Un caz foarte straniu: Doctorul Jekyll şi Domnul Hyde de Robert Louis Stevenson - recenzie

Titlu original: The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde
Gen: clasic, horror, mystery
Editura: Art
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 184
Rating:
Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Lanyon, iată că viaţa mea, onoarea mea, raţiunea mea, toate sunt la cheremul dumitale; dacă mă abandonezi în aceasă seară, sunt pierdut. Ai putea presupune, după o asemenea introducere, că am de gând să-ţi cer un serviciu dezonorant. Judecă de unul singur.”
             
    Doctorul Jekyll şi domnul Hyde este o povestire extrem de complexă, despre dualitatea persoanei, care adresează nişte întrebări deopotrivă importante şi sinistre despre personalitatea oricărui individ. Este una dintre puţinele poveşti de groază, în care sinistrul nu este stârnit de către vreo creatură supranaturală, ci chiar de natura sumbră a fiinţei umane.
    Robert Louis Stevenson este un maestru al detaliului, iar descrierile lui ample nu plictisesc cititorul nicio secundă, ci îl fac să dorească să afle mai mult. Suspansul este menţinut pe parcursul întregului roman, iar misterele sunt rezolvate rând pe rând de către un personaj carismatic şi extrem de inteligent. Cu toate acestea, răspunsul enigmei vă va lăsa cu siguranţă fără cuvinte.

„If he be mr. Hyde, I shall be mr. Seek.”
    Toate personajele sunt conturate extrem de bine, şi deţin câte o caracteristică definitorie.
+Domnul Utterson, protagonistul, este un avocat care străluceşte prin inteligenţa sa. Acesta încearcă să afle de ce bunul şi ilustrul său prieten s-a întovărăşit cu o creatură monstruoasă precum domnul Hyde.
+Doctorul Jekyll pe de o parte pare o persoană de vârstă mijlocie care este complet împlinită cu viaţa sa prosperă pe toate planurile, dar pe de altă parte este un personaj enigmatic ce ascunde o multitudine de secrete.

+Domnul Hyde are un impact straniu asupra tuturor persoanelor care au oroarea de a se întâlni cu el, toate afirmă că simpla lui prezenţă le îngheaţă sângele în vene, iar creatura diabolică debutează în carte cu un gest înfiorător faţă de o fetiţă de 10 ani.
    Ediţia nouă de la Art pe care o am eu, din colecţia Clasici Ilustraţi este sublimă, literele de pe copertă sunt sclipicioase, coperta este rezistentă deoarece e cartonată, paginile sunt de foarte bună calitate, iar formatul e foarte inspirat. Cât despre ilustraţii, nu pot aduce atâtea 

vorbe de laudă, pentru că nu sunt cele mai reuşite, dar, pentru mine asta a contat prea puţin.
   Ştiţi că unii oameni vizionează filmul înainte de a citi cartea? Păi, eu am comis o crimă asemănătoare. Înainte să citesc povestirea, am terminat jocul MazM: Jekyll and Hyde, pe care nu îl pot recomanda îndeajuns. Nu îmi dau seama dacă este echivalent sau chiar superior cărţii, însă cu siguranţă merită jucat. Acest joc, care redă aproape perfect povestea, mi-a stârnit pofta de lectură şi m-a făcut să vreau să caut mai multe detalii despre cazul straniu al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde.
  Nu îi pot găsi niciun minus cărţii, cred că este cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta şi o recomand oricăruia care e atras de genul gotic, horror sau de cărţile cu detectivi. Deseori, motivul pentru care unele cărţi ajung clasice, este pentru că sunt adevărate comori literare, care nu îşi pierd farmecul de-a lungul secolelor. Acest lucru este cu siguranţă valabil şi pentru Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde, o operă minunată, care se termină mult prea repede.

duminică, 26 august 2018

Recenzie: Watchmen de Alan Moore & Dave Gibbons

Titlu original: Watchmen
Gen: roman grafic, fantasy, SF
Editura: Art
An apariție: 2018
Număr de pagini: 448
Rating:
Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„-Miracole termodinamice... evenimente cu probablitate de a se întâmpla atât de mică încât sunt efectiv imposibile, așa cum e transformarea spontană a oxigenului în aur. Tare-aș vrea să văd așa ceva. Și totuși, la fiecare acuplare umană, o mie de milioane de spermatozoizi se întrec pentru un singur ovul. Înmulțește probabilitățile astea cu nenumăratele generații, în care gândește-te ce șanse aveau strămoșii tăi să supraviețuiască, să se întâlnească, să conceapă acel fiu și nu altul, acea fiică și nu alta... până când mama ta s-a îndrăgostit de un bărbat pe care avea toate motivele să-l urască, iar din acea uniune, din mia de milioane de copii care rivalizau pentru fecundare, ai apărt numai tu, tu singură. Să distilezi o formă atât de specifică din acel haos de improbabilitate, ca și cum ai transforma aerul în aur. Asta e cumea improbabilității. Miracolul termodinamic.”
   -Dar... dacă eu, nașterea mea, dacă ăsta e un miracol termodinamic... înseamnă că poți spune același lucru despre oricine de pe lumea asta!
   -Da. Oricine pe lumea asta... dar lumea e atât de plină de oameni, atât de ticsită de miracolele astea încât devin banale și uităm... eu uit... privim întruna lumea, așa că percepția noastră devine insensibilă la ea. Și totuși, dacă schimbăm punctul de observație, și devine o noutate, poate că ne va tăia iarăși răsuflarea.
            

    Watchmen este fără doar și poate cel mai bun roman grafic scris vreodată. Alan Moore a reușit să țeasă cu ajutorul dialogului și a desenelor lui Dave Gibbons o intrigă complexă, care nu îți dă niciun moment de respiro, cu 5 personaje principale extrem de realiste care au caractere unice printre care sigur vă veți putea regăsi. 
„ -Adrian mi-a spus la un moment dat că, pentru egipteni, moartea era o călătorie...
   -Hmm. O idee simpatică dacă-ți permiți să călătorești la clasa întâi, cu faraonii... dar dacă ne uităm cum o să sfârșim noi, majoritatea călătorim la clasa a patra.”
     Am adorat pur și simplu ilustrațiile din roman. Sunt superbe, culorile folosite sunt vibrante și parcă dau viață poveștii. Preferata mea a fost combinația de roz și albastru din capitolele cu Jon pe Marte. La sfârșitul fiecărui capitol este o secțiune de proză cu extrase din ziarele din acea lume sau din biografiile scrise de supereroi și asta este o idee nemaiîntâlnită până acum. Iar după secvențele acestea apare de fiecare dată un ceas care e din ce în ce mai umplut de sânge, pe capitol ce trece.
„Unii dintre noi am trăit mereu pe baza prăpastiei, Daniel. Se poate supraviețuii acolo dacă respecți niște reguli. Să te ții bine... și niciodată să nu privești în jos.”
    După ce citești această carte, parcă îți vine greu să crezi că supereroii n-au mișunat acum câteva decenii pe străzile Americii, pentru a lupta împotriva fărădelegii. Cartea adresează întrebări importante de moralitate, iar la un moment dat te face să meditezi la ideea: „Ce înseamnă să lupți cu fărădelegea mai exact? Înseamnă să aperi legea când o femeie fură dintr-un magazin  ca să aibă de mâncare pentru copii sau să te zbați să-i dai în vileag pe cei care, cu mijloace perfect legale, au condamnat-o la sărăcie?”

     După cum ziceam, supereroii din roman nu aduc deloc cu stereotipul. Nu sunt simplii tineri binefăcuți, bogați și fericiți care le au pe toate. Ba din contră, sunt oameni de pe planeta noastră, care ne împărtășesc grijile și fricile și care luptă pentru a readuce o oază de lumină în lumea asta în ruine.
„Asta-i problema cu lumea asta: n-ai nicio satisfacție când ești de treabă. Dacă-ncerci să ajuți, dai se belea... deci ce câștigi la afacerea asta?”
     Noua echipă este formată din 5 membri. Primul este Comedian, care moare chiar din prima pagină a romanului și aș minți dacă aș spune că i-a simțit cineva lipsa. Un violator și un om fără scrupule, care și-a dat seama că viața e doar o comedie întunecată; pe scurt, unealta perfectă a armatei americane. Laurie Jupiter este fiica lui Sally Jupiter, fostă supereroină și nu am găsit nici măcar un singur lucru care să-mi placă la ea. Un punct minus al cărții este cu siguranță misoginismul, pentru că femeile au toate caractere superficiale și stupide. Nite Owl are probabil cel mai tare echipament din echipă, și cel mai scump. Ozymandis este cel mai inteligent om de pe planetă, care s-a vândut complet mass-mediei pentru bani. Dr. Manhattan (cel albastru) este un fel de Dumnezeu, pe scurt, ar avea puterea de a salva omenirea, însă nu și motivația. Iar Rorschach este probabil eroul principal al romanului, personajul meu preferat care este mai mult villain decât hero și a cărui poveste nu vă va putea lăsa indiferenți.
„Ciudată poveste. Nu sună credibil. Probabil e adevărată.”
      În roman, sunt incluse în fiecare capitol și secvențe dintr-o bandă desenată imaginară, numită Poveștile Corăbiei Negre. Aceasta este la rândul ei o lecție despre supraviețuire, despre lupta împotriva imposibilului, despre suferință și nebunie. Vă las pe voi să o descoperiți mai în amănunt, pentru că oricum este foarte scurtă.
„(...) atâtea întrebări.  Nu contează. În curând răspunsuri. Nimic nu e de nerezolvat. Nimic nu e fără speranță. Câtă vreme există viață.”
      Cred că aveam așteptări un pic mai mari de la roman și recunosc faptul că uneori toată filozofia și înțelesurile ascunse și metaforele și limbajul alocuri extrem de complicat mi-au dat dureri de cap, însă cu siguranță per total este o carte care merită citită. Formatul romanului grafic este unul cum sunt sigură că n-ați mai întâlnit până acum, iar ceea ce a reușit Alan Moore să facă cu ajutorul câtorva imagini și a dialogului este revoluționar.

luni, 30 iulie 2018

Recenzie: V de la Vendetta de Alan Moore & David Lloyd

Titlu original: V for Vendetta
Gen: roman grafic, distopie, SF
Editura: Art
An apariție: 2018
Număr de pagini: 296
Rating:
Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„După o vreme, urletele se gâtuiau și erau înlocuite de tăcere. Voluntarilor li se cerea să mărească încă o dată voltajul... Aproape 80% dintre cei testați au continuat să administreze electroșocuri după ce „victima” îi implorase să se oprească. Aproape 60% au continuat chiar și după ce au crezut că o omorâseră. Erau oameni obișnuiți și erau gata să tortureze un străin până la moarte pentru că o persoană cu autoritate le ceruse asta. Unii chiar au spus că le-a plăcut. Cred că și mie mi-a plăcut ce am făcut atunci. Oamenii sunt proști și răi. E ceva în neregulă cu noi...Avem o latură odioasă. Merităm să fim sacrificați. Merităm...”
            
     V de la Vendetta este o carte pe care am vrut să o citesc încă de când a apărut și care m-a dezamăgit nespus de mult, e una dintre rare dăți în care cartea e mai proastă decât filmul. Ideea de bază a acestei cărți este că lumea distrusă de un regim politic neo-fascist, trebuie reconstruită cu ajutorul anarhismului.
      Pentru că este un roman grafic, primul lucru pe care l-am evaluat la el au fost ilustrațiile promovate ca fiind „extraordinare” în descrierea cărții. Nimic mai greșit. Dacă la începutul romanului am apreciat modul vintage în care fuseseră făcute, ce mă duceau cu gândul la benzile desenate cu Batman din anii 30, pe la mijlocul cărții eram deja sătulă de aceste ilustrații învechite, neprofesioniste, care deseori îmi îngreunau înțelegerea secvenței. Nu pot numi artă ceea ce a realizat David Lloyd.

      Relația dintre Evey și V mi s-a părut foarte similară cu cea dintre Harley Quinn și Joker, pentru că este la fel de toxică, deși într-un mod diferit. Joker o abuzează fizic pe Harley, iar V o abuzează mental pe Evey, ceea ce mi se pare chiar mai rău. Îi ascunde lucruri, o închide într-un labirint și apoi o torturează. 
       V nu este tocmai o ființă umană. După evenimentele traumatice prin care a trecut, a devenit o creatură periculoasă, minuțioasă, însetată de răzbunare. Are ideea obsesivă că singura cale prin care omenirea poate fi salvată este anarhia, o idee cu care nu sunt de acord.
„Te gândeai să mă omori? Nu există trup și sânge sub pelerina asta ca să-l poți ucide. Doar o idee. Ideile sunt imune la gloanțe.”
      Și acum intervine singura parte care mi-a plăcut. Citatul de mai sus, care e pur și simplu genial. Sunt atâția oameni care s-au sacrificat pentru o idee, cum a fost și Zoya Kosmodemyanskaya, care a fost ucisă pentru că nu a vrut să-și trădeze țara. Dar ideea ei a supraviețuit: Uniunea Sovietică trebuie să continuie să lupte. 
     Al doilea lucru care mi-a plăcut la această carte este că subliniază ideea: Nu oamenii ar trebui să se teamă de guvern, ci guvernul de oameni. De cele mai multe ori, oamenii devin docili, impasibili atunci când se confruntă cu o situație care li se pare dezastruasă. Nu luptă împotriva ei. V le reamintește că puterea e la ei, le oferă un exemplu, un motiv să lupte.
   Povestea mi s-a părut ininteligibilă pe alocuri și foarte greu de urmărit, deși e un roman grafic și în mod normal acestea se citesc în 2 ore, mie mi-a luat 2 zile să-l termin și multe muuulte suspine.
    Știu că mă aflu în minoritate cu părerea mea, și că majoritatea au adorat cartea asta, dar mie mi s-a părut un adevărat eșec cap-coadă. Premisa este proastă, ideea de bază e executată prost, ilustrațiile sunt urâte, până și hârtia pe care a fost scrisă e de proastă calitate. Mai bine v-ați uita la film și v-ați scuti de lecturarea acestei catastrofe.
 
    

luni, 16 iulie 2018

Recenzie: Umanii de Matt Haig

Titlu original: The Humans
Gen: sf, comedie, filosofie
Editura: Nemira
An apariție: 2016
Număr de pagini: 376
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Să vorbești cu un uman la care ții, mi-am dat seama, era ceva atât de plin de pericole ascunse, că era o minune că oamenii își mai băteau capul să vorbească în vreun fel. Aș fi putut să mint. Aș fi putut să redactez totul. Dar am priceput că minciuna, deși esențială pentru a face ca o persoană să rămână îndrăgostită de tine, nu era exact lucrul pe care îl pretindea iubirea. Aceasta pretindea adevărul.”
      

     Cartea umanii îți dă prilejul de a privi lumea prin ochii unui profesor de la Cambidge proaspăt decedat, căruia i-a fost posedat corpul de un extraterestru de pe o planetă foarte, foarte îndepărtată. Matt Haig reușește să ilustreze cu ajutorul umorului niște învățături filsofice și ne reamintește cum doar noi, umanii, complicăm ceea ce este simplu.
     Mi-a plăcut cartea încă de la primele pagini, pentru că am simțit pur și simplu emoția cu care a fost scrisă. Ar fi stupid din partea noastră să credem că în acest roman protagonistul chiar este un extraterestu. Dacă am arunca o privire sub stratul superficial al cărții, am observa că extraterestrul nu este nimeni altcineva decât autorul, care, în urma unor probleme mintale a uitat cine este cu adevărat și a ajuns să se simtă un străin în propriul său trup. 
      Deși în esență tratează probleme foarte serioase, Umanii este un roman foarte amuzant și cu siguranță i-ar putea fura oricui un chicot de pe buze scena în care profesorul de la Cambridge aleargă gol în curtea unei școli de măicuțe, numite Corpus Christi (Corpul lui Hristos). Acesta este unul dintre motivele pentru care a fost scrisă, conform autorului, pentru a înveseli ziua cuiva.
     Matt Haig țipă în gura mare că banii nu aduc fericirea și că singurul lucru cu adevărat valoros de pe această lume este iubirea. S-ar putea să aibă foarte multă dreptate. Familia Martin este la începutul romanului putred de bogată și totuși nimeni nu este fericit: soțul este mereu stresat și nu are niciodată timp pentru familia lui, soția parcă a uitat cu totul cine este, iar copilul e cu un pas în groapă și dorește să-și curme zilele.

      Vindecarea începe cu gesturi mici, atât de mărunte încât nu puteau fi observate. Începe în primul rând când extraterestrul îi acordă atenție „copilului” lui, neștiind că gazda sa fusese un nemernic care nu dădea doi bani pe familie. Sentimentele extraterestrului încep să se contureze, iar indiferența lui se transformă în iubire față de o specie care până atunci îi fu străină.
        Sunt sigură că Umanii va fi pe placul tuturor iubitorilor de matematică în primul rând, pentru că religia extraterestrului este matematica, exact cum a spus-o și el. De fapt, matematica stă la baza misiunii lui ucigașe pe Pământ, însă vă las pe voi să descoperiți mai multe.
        Mi-a plăcut cum cartea a reușit mereu să îmi capteze atenția și cum mi-a oferit o altă perspectivă asupra lucurilor. Nu pot spune că am fost mereu de acord cu sfaturile acordate în roman, însă Umanii este o lectură ușoară, care ar putea încălzi inima oricui și o recomand cu drag, mai ales persoanelor care caută ceva inedit.