Recenzie: V de la Vendetta de Alan Moore & David Lloyd

Titlu original: V for Vendetta
Gen: roman grafic, distopie, SF
Editura: Art
An apariție: 2018
Număr de pagini: 296
Rating:

Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„După o vreme, urletele se gâtuiau și erau înlocuite de tăcere. Voluntarilor li se cerea să mărească încă o dată voltajul... Aproape 80% dintre cei testați au continuat să administreze electroșocuri după ce „victima” îi implorase să se oprească. Aproape 60% au continuat chiar și după ce au crezut că o omorâseră. Erau oameni obișnuiți și erau gata să tortureze un străin până la moarte pentru că o persoană cu autoritate le ceruse asta. Unii chiar au spus că le-a plăcut. Cred că și mie mi-a plăcut ce am făcut atunci. Oamenii sunt proști și răi. E ceva în neregulă cu noi...Avem o latură odioasă. Merităm să fim sacrificați. Merităm...”

            

     V de la Vendetta este o carte pe care am vrut să o citesc încă de când a apărut și care m-a dezamăgit nespus de mult, e una dintre rare dăți în care cartea e mai proastă decât filmul. Ideea de bază a acestei cărți este că lumea distrusă de un regim politic neo-fascist, trebuie reconstruită cu ajutorul anarhismului.

      Pentru că este un roman grafic, primul lucru pe care l-am evaluat la el au fost ilustrațiile promovate ca fiind „extraordinare” în descrierea cărții. Nimic mai greșit. Dacă la începutul romanului am apreciat modul vintage în care fuseseră făcute, ce mă duceau cu gândul la benzile desenate cu Batman din anii 30, pe la mijlocul cărții eram deja sătulă de aceste ilustrații învechite, neprofesioniste, care deseori îmi îngreunau înțelegerea secvenței. Nu pot numi artă ceea ce a realizat David Lloyd.

      Relația dintre Evey și V mi s-a părut foarte similară cu cea dintre Harley Quinn și Joker, pentru că este la fel de toxică, deși într-un mod diferit. Joker o abuzează fizic pe Harley, iar V o abuzează mental pe Evey, ceea ce mi se pare chiar mai rău. Îi ascunde lucruri, o închide într-un labirint și apoi o torturează. 

       V nu este tocmai o ființă umană. După evenimentele traumatice prin care a trecut, a devenit o creatură periculoasă, minuțioasă, însetată de răzbunare. Are ideea obsesivă că singura cale prin care omenirea poate fi salvată este anarhia, o idee cu care nu sunt de acord.

„Te gândeai să mă omori? Nu există trup și sânge sub pelerina asta ca să-l poți ucide. Doar o idee. Ideile sunt imune la gloanțe.”

      Și acum intervine singura parte care mi-a plăcut. Citatul de mai sus, care e pur și simplu genial. Sunt atâția oameni care s-au sacrificat pentru o idee, cum a fost și Zoya Kosmodemyanskaya, care a fost ucisă pentru că nu a vrut să-și trădeze țara. Dar ideea ei a supraviețuit: Uniunea Sovietică trebuie să continuie să lupte. 

     Al doilea lucru care mi-a plăcut la această carte este că subliniază ideea: Nu oamenii ar trebui să se teamă de guvern, ci guvernul de oameni. De cele mai multe ori, oamenii devin docili, impasibili atunci când se confruntă cu o situație care li se pare dezastruasă. Nu luptă împotriva ei. V le reamintește că puterea e la ei, le oferă un exemplu, un motiv să lupte.

   Povestea mi s-a părut ininteligibilă pe alocuri și foarte greu de urmărit, deși e un roman grafic și în mod normal acestea se citesc în 2 ore, mie mi-a luat 2 zile să-l termin și multe muuulte suspine.

    Știu că mă aflu în minoritate cu părerea mea, și că majoritatea au adorat cartea asta, dar mie mi s-a părut un adevărat eșec cap-coadă. Premisa este proastă, ideea de bază e executată prost, ilustrațiile sunt urâte, până și hârtia pe care a fost scrisă e de proastă calitate. Mai bine v-ați uita la film și v-ați scuti de lecturarea acestei catastrofe.