Recenzie: Watchmen de Alan Moore & Dave Gibbons

Titlu original: Watchmen
Gen: roman grafic, fantasy, SF
Editura: Art
An apariție: 2018
Număr de pagini: 448
Rating:

Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Miracole termodinamice... evenimente cu probablitate de a se întâmpla atât de mică încât sunt efectiv imposibile, așa cum e transformarea spontană a oxigenului în aur. Tare-aș vrea să văd așa ceva. Și totuși, la fiecare acuplare umană, o mie de milioane de spermatozoizi se întrec pentru un singur ovul. Înmulțește probabilitățile astea cu nenumăratele generații, în care gândește-te ce șanse aveau strămoșii tăi să supraviețuiască, să se întâlnească, să conceapă acel fiu și nu altul, acea fiică și nu alta... până când mama ta s-a îndrăgostit de un bărbat pe care avea toate motivele să-l urască, iar din acea uniune, din mia de milioane de copii care rivalizau pentru fecundare, ai apărt numai tu, tu singură. Să distilezi o formă atât de specifică din acel haos de improbabilitate, ca și cum ai transforma aerul în aur. Asta e cumea improbabilității. Miracolul termodinamic.”
   -Dar... dacă eu, nașterea mea, dacă ăsta e un miracol termodinamic... înseamnă că poți spune același lucru despre oricine de pe lumea asta!
   -Da. Oricine pe lumea asta... dar lumea e atât de plină de oameni, atât de ticsită de miracolele astea încât devin banale și uităm... eu uit... privim întruna lumea, așa că percepția noastră devine insensibilă la ea. Și totuși, dacă schimbăm punctul de observație, și devine o noutate, poate că ne va tăia iarăși răsuflarea.

            

    Watchmen este fără doar și poate cel mai bun roman grafic scris vreodată. Alan Moore a reușit să țeasă cu ajutorul dialogului și a desenelor lui Dave Gibbons o intrigă complexă, care nu îți dă niciun moment de respiro, cu 5 personaje principale extrem de realiste care au caractere unice printre care sigur vă veți putea regăsi. 

„ -Adrian mi-a spus la un moment dat că, pentru egipteni, moartea era o călătorie...
   -Hmm. O idee simpatică dacă-ți permiți să călătorești la clasa întâi, cu faraonii... dar dacă ne uităm cum o să sfârșim noi, majoritatea călătorim la clasa a patra.”

     Am adorat pur și simplu ilustrațiile din roman. Sunt superbe, culorile folosite sunt vibrante și parcă dau viață poveștii. Preferata mea a fost combinația de roz și albastru din capitolele cu Jon pe Marte. La sfârșitul fiecărui capitol este o secțiune de proză cu extrase din ziarele din acea lume sau din biografiile scrise de supereroi și asta este o idee nemaiîntâlnită până acum. Iar după secvențele acestea apare de fiecare dată un ceas care e din ce în ce mai umplut de sânge, pe capitol ce trece.

„Unii dintre noi am trăit mereu pe baza prăpastiei, Daniel. Se poate supraviețuii acolo dacă respecți niște reguli. Să te ții bine... și niciodată să nu privești în jos.”

    După ce citești această carte, parcă îți vine greu să crezi că supereroii n-au mișunat acum câteva decenii pe străzile Americii, pentru a lupta împotriva fărădelegii. Cartea adresează întrebări importante de moralitate, iar la un moment dat te face să meditezi la ideea: „Ce înseamnă să lupți cu fărădelegea mai exact? Înseamnă să aperi legea când o femeie fură dintr-un magazin  ca să aibă de mâncare pentru copii sau să te zbați să-i dai în vileag pe cei care, cu mijloace perfect legale, au condamnat-o la sărăcie?”

     După cum ziceam, supereroii din roman nu aduc deloc cu stereotipul. Nu sunt simplii tineri binefăcuți, bogați și fericiți care le au pe toate. Ba din contră, sunt oameni de pe planeta noastră, care ne împărtășesc grijile și fricile și care luptă pentru a readuce o oază de lumină în lumea asta în ruine.

„Asta-i problema cu lumea asta: n-ai nicio satisfacție când ești de treabă. Dacă-ncerci să ajuți, dai se belea... deci ce câștigi la afacerea asta?”

     Noua echipă este formată din 5 membri. Primul este Comedian, care moare chiar din prima pagină a romanului și aș minți dacă aș spune că i-a simțit cineva lipsa. Un violator și un om fără scrupule, care și-a dat seama că viața e doar o comedie întunecată; pe scurt, unealta perfectă a armatei americane. Laurie Jupiter este fiica lui Sally Jupiter, fostă supereroină și nu am găsit nici măcar un singur lucru care să-mi placă la ea. Un punct minus al cărții este cu siguranță misoginismul, pentru că femeile au toate caractere superficiale și stupide. Nite Owl are probabil cel mai tare echipament din echipă, și cel mai scump. Ozymandis este cel mai inteligent om de pe planetă, care s-a vândut complet mass-mediei pentru bani. Dr. Manhattan (cel albastru) este un fel de Dumnezeu, pe scurt, ar avea puterea de a salva omenirea, însă nu și motivația. Iar Rorschach este probabil eroul principal al romanului, personajul meu preferat care este mai mult villain decât hero și a cărui poveste nu vă va putea lăsa indiferenți.

„Ciudată poveste. Nu sună credibil. Probabil e adevărată.”

      În roman, sunt incluse în fiecare capitol și secvențe dintr-o bandă desenată imaginară, numită Poveștile Corăbiei Negre. Aceasta este la rândul ei o lecție despre supraviețuire, despre lupta împotriva imposibilului, despre suferință și nebunie. Vă las pe voi să o descoperiți mai în amănunt, pentru că oricum este foarte scurtă.

„(...) atâtea întrebări.  Nu contează. În curând răspunsuri. Nimic nu e de nerezolvat. Nimic nu e fără speranță. Câtă vreme există viață.”

      Cred că aveam așteptări un pic mai mari de la roman și recunosc faptul că uneori toată filozofia și înțelesurile ascunse și metaforele și limbajul alocuri extrem de complicat mi-au dat dureri de cap, însă cu siguranță per total este o carte care merită citită. Formatul romanului grafic este unul cum sunt sigură că n-ați mai întâlnit până acum, iar ceea ce a reușit Alan Moore să facă cu ajutorul câtorva imagini și a dialogului este revoluționar.