ZAPPING - Prin Istoria Artelor. (Recenzie, Editura Rao)

Titlu original: Zpping PRIN ISTORIA ARTELOR

Gen: filosofie, istorie

Editura: Rao

An de apariție: 2016
Număr de pagini: 313
Rating:     

„  Volumul îi permite cititorului să redescopere curentele din istoria artei, pe cei mai emblematici artiști și temele lor favorite, capodoperele esențiale ale picturii, sculpturii, arhitecturii și ale muzicii. 

Istoria artelor este o călătorie plăcută prin, ați ghicit, Istoria Artelor, exact așa cum îi spune și titlul. O carte frumoasă însoțită de ilustrații superbe, o lectura minunată care te poartă pe meleagurile artelor pornind de la primele manifestări artistice, continuând cu Renașterea, Barocul și Clasicismul, Lumi și Revoluție, Revoluții și Reacțiuni, ajungând până la secolul XX și creația contemporană.
Autorul Gérard Denizeau a făcut ravagii cu ajutorul „harului” pe care îl poartă în suflet, pasiunea lui pentru cultură generală, bine, dragi cititori, cultură generală este puțin spus, paginile pe care le-am răsfoit în acest prim volum pe care am pus mâna cu ajutorul Editurii Rao, m-a lăsat cu gura căscată, salivând și devorând fiecare pagină. Foarte multă informație acumulată pe care autorul a reușit să o imprime în doar 300+ pagini, mii de ani de artă, artiști modelați după timpuri și obiceiuri. Parcursul minunat pe care aceștia l-au avut de-a lungul vieții, simbolul schimbându-se odată cu trecerea timpului, modul în care totul era realizat împrospătându-se de la an la an mi-a adus aminte de evoluția pe care lumea noastră a avut-o de-a lungul timpului, o evoluție excepțională, la care probabil acum 30 de ani nici nu te-ai fi putut gândi. 

„ Prin intermediul acestei panorame sintetice și captivante a istoriei artei, muzeuideal, bogat și complet, pot fi cunoscute toate particularitățile artei gotice și primiipași ai fotografiei, scandalurile artistice răsunătoare care au marcat istoria, viețileartiștilor și modul în care au apărut unele

dintre cele mai mari opere ale lor și cumfiecare dintre acestea a transformat arta.”

Vă recomand cu drag cartea, este o lectură antrenantă care te pregătește pe toate planurile. O perspectivă interesantă asupra vieții, asupra evoluției și transformărilor care s-au întâmplat în ultimul timp.  

Unul dintre noi minte de Karen M. McManus

Titlu Original: One of us is lying

Gen: fantasy, mystery

Editura: Herg Benet
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 386

Rating: ⭐️⭐️⭐️

„ Ăsta e genul de om pe care îl poți omorî și apoi să scapi - cel pe care toată lumea îl vrea mort.”

Sinopsis: 

    Unul dintre noi minte e povestea a ceea ce se intampla cand cinci straini ajung in clasa de detentie a scolii, iar numai patru ies de acolo in viata. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile si poate vei fi tu cel care va rezolva enigma: Intr-o dupa-amiaza de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intra in camera de detentie. Bronwyn, tocilara, va merge la Yale si niciodata nu incalca vreo regula. Addy, printesa, este frumoasa populara a liceului. Nate, delincventul, este deja eliberat conditionat dupa ce a fost prins vanzand droguri. Cooper, atletul, este starul echipei de baseball. Si Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicatii de mobil care lanseaza barfele fierbinti ale liceului. Atata doar ca Simon nu mai iese de la detentie. La finalul orei in care cei cinci trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marti apar dezvaluiri senzationale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alaturi in clipa mortii, ceea ce ii transforma rapid in suspecti. Daca nu cumva criminalul este altcineva si se afla in libertate… Toata lumea are secrete, nu? Ceea ce conteaza e cat de departe ai merge ca sa le protejezi.                                                          

              

Părerea mea:

Un mystery care se vrea a fi de excepție, însă pe mine nu prea a reușit să mă dea pe spate, modul în care povestea, interesantă de altfel, a fost scrisă mi-a dat bătăi de cap și mult de gândit. Un mod simplu, pueril care nu reușea să te țină conectat cu povestea, nu am reușit să relaționez cu personajele din lipsa descrierii acestora, acțiune confuză, o imitație ieftină după minunatele povești ale lui Hercule Poirot.

Patru adolescenți sunt prinși la mijloc de un caz straniu, o crimă la detenție, o crimă “foarte bine gândită” un perfect-timing așa cum doar in filme se poate vedea. 

O tocilară, fata populară, delicventul școlii și sportivul faimos sunt principalii suspecți, oamenii care ar avea motive întemeiate să-l omoare pe Simon, ei și mulți alți elevi din școală a căror viață a fost distrusă de site-ul elevului „minune”, Despre Asta, Site unde se auzeau “cele mai picante” ultime bârfe din liceul Bayview, bârfe neștiute de către nimeni și mereu adevărate. Ura subnutrită pe care Simon o arăta pentru colegii săi arăta faptul că era un prost-scris, exclus din toate „găștile” și eliminat ușor, ușor de pe listele tuturor de prieteni. Atenția după care tânjea nu era îndreptată în spre el, pentru că nu făcea nimic remarcabil așa ca a deschis site-ul “Despre Asta” în speranța că lunea se va teme de el, va cădea la picioarele lui cerându-i iertare, doar că viața reală l-a lovit din plin, site-ul i-a adus, în schimb, moartea.

„ Jake încă nu vorbește cu mine, și îmi e atât de dor de el, de parcă am fost spulberată de o explozie nucleară și din mine au rămas numai cenușa și fragmente de oase.“

După cum spuneam și mai sus, modul în care povestea a fost scrisă nu m-a impresionat, am citit cărți cu tentă polițistă mult mai bune și poate aveam niște așteptări mult prea ridicate datorită publicității și valului de păreri pozitive pe care le-am auzit despre această carte, mă așteptam să mă dea pe spate, însă mi-am dat seama că este o lectură ușoară. Poți să-ți dai seama foarte ușor cine este, de fapt criminalul, firul povestirii nefiind deloc antrenant, foarte multe indicii i-au scăpat autoarei, multe lucruri care s-au bătut cap în cap și multe altele fără sens.

Per total, vă recomand cartea, asemenea unei lecturi ușoare de iarnă, relaxantă si catchy pentru publicul restrâns. Lecturi plăcute! 

Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți de Holly Jackson . Recenzie

            

    Tendința noastră umană este de a vedea persoanele frumoase la înfățișare ca pe niște îngeri lipsiți de vreo pată. Comunitatea din orășelul Little Kilton nu face vreo excepție, în ochii lor Andie Bell - frumusețea care a pierit în mod tragic, este o victimă demnă de o elegie. Toate articolele din presă îi plâng moartea, însă curând adevărul va ieși la iveală. Când aparențele se vor nărui, ce va rămâne din amintirea lui Andie Bell?

        Crima perfectă: Instrucțiuni pentru fete cuminți este un volum încărcat de suspans. Acțiunea este alertă, autoarea nu lasă timp de a procesa informația, căci imediat ne oferă una nouă care ne face să ne îndoim de tot ceea ce știam până atunci. Misterul se conturează evolutiv, crescând în intensitate pe măsură ce dăm paginile.

        Personajele nu sunt memorabile, ci mai degrabă, niște stereotipuri specifice genului thriller YA. Pip este tipa super-inteligentă, Ravi este băiatul neînțeles, care învață să își recapete încrederea în oameni. Sal, presupusul ucigaș este portretizat drept angelic și așa mai departe...

       Acesta a fost un punct minus al cărții: faptul că nimic nu e plauzibil. Pip convinge cumva toți martorii la crimă să vorbească, doar pentru că are un proiect pentru la școală. Merge să confrunte un traficant de droguri și, apoi, un criminal. Dă o spargere într-o casă (și nu e prinsă). Să nu mai spun că totul se întâmplă atât de convenabil pentru ea, dar da, până la urmă e o poveste Young Adult, nu pot avea pretenții de capodoperă a genului thriller.

       În ciuda tuturor hibelor ei, Crima perfectă este o carte care se citește rapid, și e uimitor de captivantă, îți stârnește încă din prima interesul pentru a afla ce a avut loc mai exact în seara de 20 aprilie. Așa că, dacă căutați o scăpare din realitate, nu mai așteptați și teleportați-vă în lumea cufundată în ceață din Little Kilton. Și nu uitați să-mi ziceți cum vi s-a părut cartea!

Lecturi plăcute!

xoxo, Miha   

Singura amintire a Florei Banks de Emily Barr - Recenzie

Titlu original: The One Memory of Flora Banks
Gen: Young Adult, Romance, boli mintale
Editura: Epica
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 306
Rating:     

,,Nu-i lăsa să te treacă iar pe tranchilizante. Fii tu însăți! E OK dacă ești dificilă sau ciudată sau diferită sau amuzantă. Asta ești tu, Flora. Persoana care ești acum - cu toate imperfecțiunile și dificultățile - persoana care poate să fie un mare ghimpe în coaste, care își face părinții să-și smulgă părul din cap, care scrie niște e-mailuri adorabil de nebune, care s-a îndrăgostit de un băiat pe o plajă din Cornish și l-a urmat până la capătul pământului - asta ești tu. Asta e sora mea. Ai amnezie, dar trăiești. Trăiește-ți viața!''

 Sursa foto: Ideilaintamplare

Cum sa ai incredere in cineva, daca nici in tine nu poti avea?

Flora sufera de amnezie. Are memorie doar pe termen scurt, iar mintea ei se reseteaza de mai multe ori pe zi. Nu-si aminteste glumele pe care le-a facut prietena ei, instructiunile pe care i le-au dat parintii ei sau cati ani are. Apoi saruta un baiat pe care n-ar fi trebuit sa-l sarute, dar acest lucru ii ramane intiparit in minte. Este prima oara de cand vaea cinci ani cand isi aduce aminte de un fapt petrecut. Dar baiatul a plecat, iar ea crede ca s-a mutat in zona Cercului Polar Arctic. Isi va aduce aminte totul daca va merge dupa el? Este are aceasta solutia? In cine poate avea incredere?
Ma uit la mainile mele. Pe una din ele scrie Flora, fii curajoasa!

Flora este o fată de numai șaptesprezece ani care se vrea a fi normală. Însă, din păcate circumstanțele în care trăiește nu-i prea permit treaba asta. Flora suferă de amnezie, poate să rețină ceva, o oră, două poate chiar trei însă lucrurile devin complicate după un anumit interval de timp, confuzia fetei lovește niște cote maxime, punct în care ajunge foarte des pe parcursul unei zile obișnuite, recurgând adesea la carnețelul său cu notițe, carnețel scris cuvânt cu cuvânt de către mama acesteia. Personaj care se vrea la început milos, stârnindu-ți admirația pentru modul în care aceasta reușește să o crească pe Flora în ciuda a ceea ce se întâmplă în jurul fetei. În termeni medicali, nu știu cât de adevărate sunt lucrurile povestite în această carte pentru că, la fel ca orice alt young adult, toate cărțile contemporane scrise special pentru adolescenți și nu numai, are mici greșeli care au lăsat de dorit, din neatenția autoarei s-au născut mici confuzii, acțiuni puse în contradictoriu. 

Flora rămâne singură acasă în urma unor acțiuni nu foarte plăcute, însă fata nu e absolut deloc tristă, în sfârșit nu mai nimeni pe zonă care să o cicălească cu lucruri plictisitoare, are mult timp liber de acum înainte, timp pe care și-l ocupă gândindu-se la clipa ei preferata, clipa pe care a reușit să o memoreze în ciuda bolii, singurul lucru nou pe care l-a memorat în ultimii șapte ani iar acesta este un sărut. Însă, nu orice tip de sărut, un sărut cu un băiat chipeș, deștept și rafinat, un sărut pe care e sigură ca nu o să-l uite vreodată. Dar, la fel cum se întâmplă și în viață, după un lucru bun, urmează o serie de lovituri aprige. Frumosul băiat este iubitul prietenei sale cele mai bune, Paige. Nu v-am spus nimic despre ea până acum? Ei bine, ea este Paige, cea care i-a fost alături la bine și la greu Florei încă de la vârsta de zece ani, printre puținii oameni pe care fata reușește să și-i amintească. Pentru că Flora nu voia să uite absolut nimic din acea noapte fermecată, începe să scrie totul pe mâini, pereți, caiete, pe unde apucă. Un lucru pueril având în vedere că timpul petrecut alături de prietena acesteia era nelimitat. Din nefericire, Paige află și așa cum v-ați fi așteptat, aceasta nu mai vrea să audă niciodată de ea. Iar pentru că Drake, iubitul lui Paige este cel care i-a împrospătat memoria Florie, aceasta decide să-l urmeze cu nesăbuință oriunde ar pleca ajungând astfel singură la Cercul Polar.

„Dacă există viață după moarte, o să fac tot posibilul să am grijă de tine. Trăiește-ți viața! Flora, fii curajoasă!”

  Mi-a plăcut mult cartea și am devorat-o în adevăratul sens al cuvântului însă, la fel cum spunem și mai sus, în termeni medicali nu știu cât de adevărate poate să fie povestea, dar ficțiunea pentru tineri se poate îndepărta foarte mult de adevăr, nu? M-a făcut curioasă și cu siguranță o să citesc mai multe lucruri legate de amnezie, m-a făcut să-mi dau seama că avem ceva special, fiecare dintre noi, creierul uman este o enigmă ce așteaptă să fie descoperită.

  Cartea m-a făcut să trăiesc odată cu Flora, am putut relaționa foarte bine cu personajul principal, cât timp ea se plimba pe Bulevardul Viselor Spulberate, eu stăteam în pat și aveam grijă să nu ratez vreun detaliu din povestea fetei. Ceea ce nu mi-a plăcut mai deloc, a fost modul în care autoarea a finisat descrierea personajelor, nu aveam o imagine clară în cap, doar niște voci și chipuri fade care nu mi se arătau foarte încântate. Mi-a plăcut însă faptul că a fost plină de acțiune, nu m-a lăsat să mă plictisesc nicio secundă, Flora fiind un caracter puternic, gata mereu să ia lumea la pas chiar dacă adesea memoria îi juca feste. 

Cu siguranță recomand, o carte numai bună de savurat în această perioadă rece, o poveste tristă despre supraviețuire, familie, prietenie și moarte. Vă invit pe fiecare în parte să o achiziționați, o lectură ușoară care te rupe repede de realitatea din care cu toții vrem să scăpăm.

Arta războiului de Sun Tzu . Recenzie

Rating

Arta războiului

Sun Tzu

Genuri:Filosofie, Clasic

      Arta războiului, un tratat de război, care a supraviețuit testului timpului, continuă să fie utilizat și în zilele noastre de către liderii de pretutindeni, în diverse domenii, cum ar fi cel militar, legal și economic. Cărțulia cuprinde informații succint explicate despre psihologia războiului, strategii și descrieri istorice ale „terenului vieții și al morții”.

      Dacă ar fi să fim exacți, Arta războiului a fost scrisă acum exact 2600 de ani, așadar, nu e surprinzător faptul că e depășită din diverse puncte de vedere. Specialiștii nu s-au decis privitor la înțelesul unor fragmente, ceea ce face lectura deseori anevoioasă, căci cititorul nu are nicio ancoră de
care să se agațe. Textul plutește în incertitudine.

 

       A se nota că este despărțit în 13 capitole, delimitate de citate scurte de ale lui Sun Tzu, care mai apoi sunt comentate și explicate de către gânditori precum Li Ch'uan, Chang Yu, Mei Yao Ch'en și Tu Mu. Deseori, din păcate, clarificările lor nu sunt foarte ajutătoare.

      Însă, cartea cuprinde unele citate care m-au îndemnat să reflect asupra mea, precum:

1. „Cunoaște-ți inamicul și cunoaște-te pe tine însuți, într-o sută de bătălii nu te vei expune niciunei primejdii.”

2. „Cel care este prudent și așteaptă un inamic imprudent va fi victorios.”

3. „Confuzia aparentă rezultă din ordine, lașitatea aparentă - din curaj, slăbiciunea aparentă - din tărie.”

       Din alt punct de vedere, verseturile cuprind informații istorice valoroase despre gândirea din perioada respectivă, despre modul în care se organizau atunci războaiele, despre capacitatea de gândire strategică a unui om care trăia acum 2600 de ani.

       Consider că cel mai mare minus al cărții a fost lipsa unui ghid de înțelegere a gândirii lui Sun Tzu. Înțeleg că de-a lungul timpului cuvintele autorului au devenit din ce în ce mai greu de tălmăcit, însă din punctul meu de vedere, notele traducătoarei stârnesc și mai multă confuzie sau sunt pur și simplu lipsite de relevanță.

        Cu toate acestea, Arta războiului rămâne o operă fundamentală în literatura universală și vă va îmbogăți cunoștințele în diverse domenii și chiar vă va schimba modul de gândire asupra unor lucruri. Lecturi plăcute!

Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare . Recenzie

Titlu original: The Taming of the Shrew

Gen: clasic, teatru

Editura: Pandora
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 225
Rating:    

„BAPTISTA: Pari cam îmbufnată,
                       Iubită Katharina, scumpă fată.
KATHARINA: Eu, fata ta? Vrei să-ți bați joc de mine?
                          Vrei să mă faci acuma de rușine?
                                                              Vrei să mă-nsori pe loc cu-un biet smintit?
                                                              Un ticălos bețiv și necioplit?
                                                               Înjură ca un mitocan. Mi-e greață!”

      

      Un titlu mai potrivit decât „Îmblânzirea scorpiei” ar fi „Dezumanizarea unei fete care iese din tiparele unei societăți patriarhale”. Și da, a avut replici extrem de amuzante, însă fructul discriminării are un gust amar. Nu am vrut să privesc piesa dintr-o perspectivă unilaterală și să pornesc lectura cu preconcepții, însă indiferent de unghiul din care ai privi, Îmblânzirea scorpiei este o amintire tristă a trecutului feminin.

       Doresc să încep, însă, cu părțile bune. Am citit câteva cărți de la Shakespeare, printre care se numără și cele din colecția Litera, cu acele coperți absolut superbe, cât și una în varianta originală din engleză (o încercare îndrăzneață de-a mea, însă și eșuată). Mereu am vrut să îi înțeleg opera lui Shakespeare, însă asta este pur și simplu imposibil fără ajutor de specialitate, pe care l-am și găsit în minunata ediție de la Pandora pe care o recenzez acum. 

        E ediția perfectă pentru cunoscătorii de engleză deoarece notele traducătorului sunt călăuza perfectă în universul shakesperian. Veți putea admira în sfârșit povestea la adevărata ei valoare. Nu vă pot recomanda îndeajuns această colecție.

       Shakespeare are un umor propriu, care a supraviețuit cumva atâtora decenii. Piesa e lansată chiar de o manifestare a acestuia, când unui bețiv oarecare i se întinde o farsă de către un lord, care îl face să creadă că ar fi suferit de o formă tragică de amnezie, care l-a făcut să uite că are o avere formidabilă, servitori credincioși și o soție care îl iubește. De cele mai multe ori, umor e generat chiar de ridicolul situației.

       Piesa care i se prezintă acestui „lord” când își revine din amnezie este chiar Îmblânzirea scorpiei. A se nota că traducerea titlului nu e tocmai exactă. Termenul „shrew” înseamnă o femeie cu toane sau agresiv de asertivă. Așadar, personajul nostru feminin nu este un diavol, cum nu se sfiesc să o numească pețitorii surorii ei, ci este doar diferită de tiparul feminin al acelor vremuri, chiar ea a spus: „Mi-aș pierde/ Încrederea în mine, dacă tac./ Vreau să vorbesc, să fac ce vreau să fac./ Nu sunt copil. Mulți oameni înțelepți/ Și decât dumneata mult mai deștepți/ Întotdeauna mi-au îngăduit/ Să-mi spun părerea-n chip nestingherit.”

        Ar fi deplasat și ridicol să ne așteptăm ca un scriitor din secolul al 16-lea să ne împărtășească viziunea despre lume. Cu toate acestea, finalul mi-a lăsat un gust amar, monologul lui Kate prin care își recunoaște mutilarea spirituală, renunțarea completă la ceea ce era și modul în care devine complet obedientă soțului ei, e pur și simplu sfâșietor. 

       Unii ar spune că transformarea Katherinei a fost un gest de iubire, însă ei nici nu i s-a oferit șansa să aleagă pe cine să iubească. Și dacă să zicem totuși că s-ar fi îndrăgostit, cum ar fi putut să fie Petruchio alesul? Ținând cont că fata era într-adevăr, cum au constatat și personajele din piesă, un înger pe lângă el. Nu e o poveste de iubire, este, din păcate, o poveste de abuz de toate felurile și manipulare. O persoană nu poate fi îmblânzită, căci nu e o fiară, dar Petruchio a reușit cumva să o transforme pe Kate în animalul lui de companie. Poate fi o soartă blândă, în contextul epocii, care punea scorpiile să poarte
un instrument de umilire publică și tortură numit Scold's bridle.

       Însă povestea nu e tocmai centrată în jurul lui Katherine și a iubitului său Petruchio. Elementul tipic shakesperian care mă încântă de fiecare dată sunt slujitorii ageri la minte și conflictele care se iscă între bărbați mai puțin ageri la minte, sau deznodământul când se află că multe personaje nu erau cine pretindeau că sunt.

      Per total, Îmblânzirea scorpiei a fost o adiție necesară la colecția mea, este printre cele mai renumite piese ale lui Shakespeare și își merită locul în top și poate fi amuzantă pe alocuri, dacă închizi ochii la misoginismul care plutește peste piesă. Nu este preferata mea și nici cea mai bună piesă a lui Shakespeare, însă cred că trebuie citită de orice iubitor de lectură pentru a vă ajuta să înțelegeți cum era lumea medievală, dar și o mică parte din geniul creativ al autorului.

Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig . Recenzie

Titlu original: The Midnight's Library

Gen: filosofie, fantasy

Editura: Nemira
An de apariție: 2020
Număr de pagini: 308
Rating:     

„   Trebuie să înțelegi un lucru, dacă vrei să câștigi cândva jocul de șah, a zis bătrâna, de parcă Nora nu avea nimic mai important la care să se gândească. Și ceea ce trebuie să înțelegi este că jocul nu se termină niciodată până când nu se încheie cu adevărat. Nu se termină dacă mai rămâne chiar și un singur pion pe tablă, jocuul continuă. Și chiar dacă ai fi pion - și poate că toți suntem asta -, ar trebui să ții minte că pionul este cea mai deosebită piesă dintre toate. Și asta, pentru că un pion nu este niciodată un simplu pion. Un pion este o potențială regină. Tot ce trebuie să faci e să găsești o modalitate de-a înainta. Pătrățică cu pătrățică. Poți să ajungi în capătul opus al tablei, unde să descătușezi tot felul de puteri.”

         

      Contrar a ceea ce ați putea crede, „biblioteca” lui Matt Haig nu este altceva decât un purgatoriu, o șansă de ați reface viața după ce crezi că totul s-a năruit. Ar fi o blasfemie să numim Biblioteca de la miezul nopții un simplu fantasy, deoarece esența acestui roman este mult mai profund umană decât atât. Matt Haig răspunde la întrebări care ne macină pe toți prin proza lui hipnotizatoare, care te captivează încă de la prima pagină. Tu ce ai face dacă ți s-ar oferi o a doua șansă?

       Povestea este anticipată de un citat încărcat de melancolie, al Sylviei Plath: „Nu voi putea nicicând să fiu toate persoanele care aș vrea să fiu și nici să trăiesc toate viețile care mi-ar plăcea.” Poate vă amintiți cum Esther, alter ego-ul Sylviei, și-a comparat viața cu un smochin, fiecare posibilă viață fiind un fruct din acel pom, și pe măsură ce ea medita pe care să o aleagă, smochinele s-au copt și au căzut stricate la picioarele ei.

       Spre deosebire de muza cărții, care privește posibilitățile infinite ale viitorului cu angoasă, Matt Haig ne deschide porțile spre un univers unde putem alege orice viață ne dorim. Cu toții avem concepția că orice detaliu insignifiant ne poate schimba radical viața (Efectul fluturelui). Ei bine, nu putem ști dacă este așa sau nu, însă Biblioteca de la miezul nopții ne propune să analizăm diferite variante ale modului în care ar putea arată viitorul protagonistei.

        Nora, personajul principal, m-a fascinat încă de la începutul romanului. Cu siguranță și voi vă veți întreba cum de o femeie atât de inteligentă ca ea, care știe fel de fel de lucruri despre știință, care avea un talent extraordinar la înot în copilărie, care compunea cântece apreciate de multă lume încă din adolescență, cum de un suflet atât de promițător a ajuns să vrea să moară? După ce animăluțul de companie îi decedează și este dată afară de la serviciu, Nora se surprinde complet singură și fără niciun țel, așa că decide să-și ia viața.

       Însă universul are alte planuri pentru ea. Căci de îndată ce-și duce la bun sfârșit fapta deplorabilă, femeia se trezește în mijlocul unei biblioteci. Deși la început pare o bibliotecă normală, Nora află destul de curând că acolo, fiecare carte împrumutată ascunde o poveste care e chiar o variațiune a vieții tale, ba chiar o viață pe care tu o trăiești în alt univers, unde ai luat o decizie diferită. Odată ce găsește o viață care să îi placă, o poate păstra, e atât de simplu. Însă ce e vreodată așa simplu cum sună inițial?

        Matt Haig este un om care a suferit foarte mult de pe urma depresiei și anxietății, deci puteți fi siguri că vorbele lui sunt încărcate de tâlc. Vorbele lui nu sunt cuvinte, ci mai degrabă ancore de salvare, deschizătoare de uși, sau, mai pe scurt, speranță. Încă o dată, este o carte fantasy, însă se poate învăța mai mult din ea decât din multe cărți de dezvoltare personală. Citiți și veți descoperi singuri adevărurile pe care le ascunde, adevăruri simple pe care le respingem din ignoranță. 

       Biblioteca de la miezul nopții este un prieten care te îmbrățișează și îți spune că va fi bine, că există lumină la capătul tunelului. Povestea Norei e povestea ta, pentru că poate (și sper că) n-ai avut gânduri atât de extremiste ca ale ei, însă mulți dintre noi s-au lăsat prinși în mrejele viitorului încât am uitat să trăim, am uitat că prezentul e tot ceea ce avem.