Titlu original: The Taming of the Shrew
„BAPTISTA: Pari cam îmbufnată,
Iubită Katharina, scumpă fată.
KATHARINA: Eu, fata ta? Vrei să-ți bați joc de mine?
Vrei să mă faci acuma de rușine?
Vrei să mă-nsori pe loc cu-un biet smintit?
Un ticălos bețiv și necioplit?
Înjură ca un mitocan. Mi-e greață!”
Doresc să încep, însă, cu părțile bune. Am citit câteva cărți de la Shakespeare, printre care se numără și cele din colecția Litera, cu acele coperți absolut superbe, cât și una în varianta originală din engleză (o încercare îndrăzneață de-a mea, însă și eșuată). Mereu am vrut să îi înțeleg opera lui Shakespeare, însă asta este pur și simplu imposibil fără ajutor de specialitate, pe care l-am și găsit în minunata ediție de la Pandora pe care o recenzez acum.
E ediția perfectă pentru cunoscătorii de engleză deoarece notele traducătorului sunt călăuza perfectă în universul shakesperian. Veți putea admira în sfârșit povestea la adevărata ei valoare. Nu vă pot recomanda îndeajuns această colecție.
Shakespeare are un umor propriu, care a supraviețuit cumva atâtora decenii. Piesa e lansată chiar de o manifestare a acestuia, când unui bețiv oarecare i se întinde o farsă de către un lord, care îl face să creadă că ar fi suferit de o formă tragică de amnezie, care l-a făcut să uite că are o avere formidabilă, servitori credincioși și o soție care îl iubește. De cele mai multe ori, umor e generat chiar de ridicolul situației.
Piesa care i se prezintă acestui „lord” când își revine din amnezie este chiar Îmblânzirea scorpiei. A se nota că traducerea titlului nu e tocmai exactă. Termenul „shrew” înseamnă o femeie cu toane sau agresiv de asertivă. Așadar, personajul nostru feminin nu este un diavol, cum nu se sfiesc să o numească pețitorii surorii ei, ci este doar diferită de tiparul feminin al acelor vremuri, chiar ea a spus: „Mi-aș pierde/ Încrederea în mine, dacă tac./ Vreau să vorbesc, să fac ce vreau să fac./ Nu sunt copil. Mulți oameni înțelepți/ Și decât dumneata mult mai deștepți/ Întotdeauna mi-au îngăduit/ Să-mi spun părerea-n chip nestingherit.”
Unii ar spune că transformarea Katherinei a fost un gest de iubire, însă ei nici nu i s-a oferit șansa să aleagă pe cine să iubească. Și dacă să zicem totuși că s-ar fi îndrăgostit, cum ar fi putut să fie Petruchio alesul? Ținând cont că fata era într-adevăr, cum au constatat și personajele din piesă, un înger pe lângă el. Nu e o poveste de iubire, este, din păcate, o poveste de abuz de toate felurile și manipulare. O persoană nu poate fi îmblânzită, căci nu e o fiară, dar Petruchio a reușit cumva să o transforme pe Kate în animalul lui de companie. Poate fi o soartă blândă, în contextul epocii, care punea scorpiile să poarte
un instrument de umilire publică și tortură numit Scold's bridle.
Însă povestea nu e tocmai centrată în jurul lui Katherine și a iubitului său Petruchio. Elementul tipic shakesperian care mă încântă de fiecare dată sunt slujitorii ageri la minte și conflictele care se iscă între bărbați mai puțin ageri la minte, sau deznodământul când se află că multe personaje nu erau cine pretindeau că sunt.
Per total, Îmblânzirea scorpiei a fost o adiție necesară la colecția mea, este printre cele mai renumite piese ale lui Shakespeare și își merită locul în top și poate fi amuzantă pe alocuri, dacă închizi ochii la misoginismul care plutește peste piesă. Nu este preferata mea și nici cea mai bună piesă a lui Shakespeare, însă cred că trebuie citită de orice iubitor de lectură pentru a vă ajuta să înțelegeți cum era lumea medievală, dar și o mică parte din geniul creativ al autorului.
