Colivia Regelui (Regina Roșie, #3) de Victoria Aveyard (recenzie, editura Nemira)

Titlu original: King's Cage (Red Queen, #3)
Gen: fantasy, young adult, distopie
Editura:Nemira
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 604
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman!

„Ce ar trebui să simți atunci când stai în fața omului care reprezintă întreaga ta lume și el îți spune că doar tu nu-i ajungi? Că nu ești tu alegerea lui? Ce ar trebui să simți atunci când afli că ești doar o umbră în preajma omului care este soarele tău?”

      

  Colivia Regelui, a treia carte din seria „Regina Roșie” nu a avut un start întocmai pe gustul meu, regăsind-o pe Mare, captivă în brațele răului slujindu-l pe Maven, ajuns rege după moartea părinților și dezertarea fratelui legitim, Cal,  exact așa cum vrea el, manipulând lumea pentru încă o zi de viață în plus. Garda Stacojie muncește din greu având nenumărate victorii care le aduc faimă având o cauză comună cu oamenii de sânge nou, majoritatea alăturându-se mișcării încercând să-l dea jos de pe tron pe Maven.

  Din păcate cartea a fost destul de plictisitoare în prima jumătate, cel puțin mie mi s-a părut puțin prea tărăgănată repetându-se adesea scene/dialoguri dintre cele două personaje principale, cu o continuitate destul de previzibilă, mișcări care nu m-au luat cu nimic prin surprindere, ba chiar mi-au îngreunat timpul petrecut alături de carte făcându-mă practic să citesc forțat într-o oarecare măsură.

  Nu mi-a plăcut deloc evoluția pe care Mare a avut-o de la „fata luptătoare” care s-a arătat în primele două volume în „jucăria” prințului și evoluția Gărzii Stacojii mi s-a părut, de asemenea puțin forțată și cusută cu ață albă, din puținii oameni care le sprijineau cauza au ajuns o adevărată „bandă” de rebeli.

Cea de-a doua parte a cărții mi-a plăcut mult mai mult, acțiunea regăsindu-se la fiecare pagină, fiind plină de suspans și momente tensionate, întâlniri și personaje noi care făceau acțiunea mult mai complicată făcându-mi inima să bată de trei ori mai repede.

Față de celelalte volume ale autoarei, sinceră să fiu acesta mi s-a părut cel mai prost scris, evoluția fiind aproape zero având un start bun cu Regina Roșie și scăzând încet-încet cu fiecare volum publicat, nu știu dacă presiunea asupra ei venită din partea cititorilor curioși să afle de personajele lor preferate au făcut-o să facă asta dar tare mi s-a părut că interesul a scăzut cu mult în munca depusă și față de personajele ei. Mi-a plăcut mult că s-a jucat foarte mult în cea de-a doua parte totul fiind mult mai viu și plin de acțiune.

Nu am rămas nici pe departe atât de impresionată de final față de primele două volume și nu m-a „împins” în spre a-mi cumpăra un al doilea volum dar, cu toate acestea, cel mai probabil o să citesc și continuarea, aceasta fiind volumul patru. 

După cum spuneam și mai sus, în cel de-al treilea volum nu prea m-a dat pe spate evoluția personajului însă mi-a plăcut mult de Mare în celelalte volume, fiind o adevărată luptătoare și având mereu cuvintele la ea, indiferent de situație era gata să te scuipe în față și să șteargă cu tine pe jos, ei bine, în acest volum lucrurile s-au inversat și nu mi-a plăcut deloc postura în care personajul preferat, un ideal de femeie, dacă ar fi să mă întrebați pe mine a fost oarecum dezavantajat cu mult, ajutat din multe puncte de vedere și totuși condus în spre eșec de propria-i persoană.

„Iar acum mă aflu în colivia unui rege. Însă și el este captiv. Cătușele mele sunt din Piatră Tăcută. Pe el îl înrobește coroana pe care o poartă.”

Dacă imaginea prințului Maven te-a fermecat în prim ul volum, ți-a mai dat de gândit în cel de-al doilea, ei bine, te asigur că în acest volum o să-l urăști nespus pe Maven, copilul râzgâiat care adesea pozează într-o victimă fiind cumva umbrit de imaginea fratelui său mai mare, rătatea care zace în acest prinț mi-a dat foarte mult de gândit și mi-am dat seama că adesea întâlnim astfel de oameni în viață pe care îi idolatrizăm fără să ne dăm seama ce zace în sufletul lor și fără să ne dăm seama de cine sunt ei cu adevărat. Am ajuns să-l urăsc pe Maven în adevăratul sens al cuvântului detestându-i fiecare apariție și fiecare gest. 

„Zâmbetul este oricum, numai binevoitor nu. Subțire și tăios ca un brici, gata să mă muște cu toți dinții. Dar ochii, ochii lui sunt cei mai îngrozitori. Ochii ei, ai Elarei. Pe vremuri credeam că sunt reci, ochi de gheață vie. Acum știu mai multe. Cele mai dogoritoare focuri ard cu flacără albastră, iar ochii lui Maven nu sunt o excepție.

Cal  Cal este genul de personaj pe care nu ai cum să-l nu-l iubești și să-l îndrăgești pentru felul lui de a fi și pentru propria-i persoană, apariția lui în prima jumătate a volumului nu a fost neapărat evidentă fiind izgonit din regatul condus de fratele său pentru o faptă pe care nu el a săvârșit-o, se alătura gărzii stacojii și lucrează împreună cu aceștia la salvarea lui Mare. Momentul de glorie, după părerea mea a fost revederea celor doi, un moment emoționant care m-a făcut să ador cartea.

„Ce ar trebui să simți atunci când stai în fața omului care reprezintă întreaga ta lume și el îți spune că doar tu nu-i ajungi? Că nu ești tu alegerea lui? Ce ar trebui să simți atunci când afli că ești doar o umbră în preajma omului care este soarele tău?”

Cu siguranță recomand seria, încadrându-se în topul preferatelor mele, chiar dacă acest volum m-a lăsat cu un oarecare gust amar în gură, aștept să văd ce-mi pregătește cel de-al patrulea volum.