Un semn de carte extrem de drăguț, ușor de făcut și foarte customizabil! :) Îl puteți face cu materiale pe care le aveți deja prin casă. Materiale necesare: -carton alb/ colorat -o riglă -un creion -o foarfecă -un marker/pix negru *Opțional: -carioci/ creioane/ acuarele
Lucrați doar cu creionul!!
1. Luați cartonul și desenați un dreptunghi cu
lungimea de 4cm și lățimea de 10cm.
2. Rotunjiți un pic partea superioară a dreptunghiului
și desenați deasupra lui un oval cu lățimea puțin
mai mare decât cea a dreptunghiului
3. Desenați detaliile feței animăluțului ales de voi,
în cazul meu o pisică.
4. Finisați detaliile feței. Aici lăsați-vă
creativitatea să zburde. Eu am ales
să-i fac niște gene foarte lungi și
o lună pe frunte pisicii mele. :)
5. Adăugați detaliile corpului. Neapărat faceți
lăbuțele, și nu le faceți foarte mici pentru
că urmează să le decupăm, restul (codița
și zgarda, precum și alte detalii) sunt opționale.
5. Luați o forfecuță și decupați-vă
animăluțul, apoi, cu mare grijă,
tăiați conturul labelor din față.
Acum, vă puteți lua markerul și cariocile (sau alternativele lor)
și să vă puneți pe colorat :D
6. Colorați și conturați!
7. Admirați-vă noul semn de carte fabulos
Nu uitați să lăsați în secțiunea de comentarii de mai jos poze cu rezultatele voastre finale și sper că v-a plăcut tutorialul. :)
Încă de când eram mici, mamele noastre obișnuiau să ne țină în poală, să se joace cu părul nostru și să ne citească basme ale fraților Grimm până adormeam. Cine s-ar fi gândit că, inițial, aceste basme erau pline de scene violente și dezgustătoare, și că nici măcar nu fuseseră scrise pentru copii. Prima ediție a Basmelor Fraților Grimm a fost scrisă într-un mod academic, cu multe adnotări și fără imagini. Doar după, când copiii au devenit audiența lor principală, au mai scos din conținutul pentru adulți. Poveștile lor au fost și mai mult modelate când au fost adaptate de Walt Disney și alții. Uitați câteva dintre temele surprinzător de sumbre care apar în poveștile fraților Grimm.
Scene pentru adulți
În versiunea originală a lui „Rapunzel”, publicată în 1812, un prinț o lasă însărcinată pe protagonistă după ce cei doi trăiesc multe zile împreună în „fericire și plăcere”. „Hans Dumm” pe de altă parte, este despre un bărbat care lasă însărcinată o prințesă doar pentru că și-a dorit-o, și în „Prințesa și broscoiul” o prințesă își petrece noaptea cu pețitorul ei după ce acesta se transformă într-un frumos burlac. Frații Grimm au scos scenele pentru adulți din versiunile mai recente ale „Rapunzel”, „Prințesa și broscoiul” și au eliminat complet „Hans Dumm”.
Violență excesivă
Chiar dacă frații Grimm a renunțat la scenele sexuale din edițiile lor mai recente, au amplificat violența. Unul dintre multele incidente oribile a avut loc în „Mirele tâlhar” unde niște bandiți târăsc o fată în ascunzătoarea lor subterană, o forțează să bea vin până când inima îi pleznește, îi rup hainele și apoi ciopârțesc corpul în bucățele, Alte basme au scene similar de brutale. În „Cenușăreasa” surorile vitrege își taie degetele și călcâiele pentru ca pantoful de cleștar să le încapă, iar mai târziu au ochii scoși de porumbei; în „Cele șase lebede”, o soacră malefică e arsă pe rug; în „Fata proastă” o mireasă falsă este dezbrăcată până la piele, aruncată într-un butoi plin cu unghii și târâtă pe stradă; iar în „Alba ca Zăpada” regina cea rea moare după ce e forțată să danseze în pantofi roșii făcuți din fier încins. Chiar și poveștile de dragoste conțin violență. Prințesa din „Prințesa și broscoiul” îl transformă pe companionul ei amfibian în om nu printr-un sărut, ci trântindu-l de perete într-un acces de furie.
Abuz asupra copilului
Chiar și mai șocant, mare parte din violența din basmele fraților Grimm este îndreptată spre copii. Alba ca Zăpada avea 7 ani când vânătorul o duce în pădure pentru a-i aduce reginei ficatul și plămânii ei. În „Ienupărul” o femeie își decapitează fiul vitreg când se apleacă pentru a lua un măr, după îi ciopârțește corpul, îl gătește într-o tocană și i-o servește soțului ei. Bărbatului îi place atât de mult, încât mai cere o porție. Alba ca Zăpada câștigă eventual bătălia, la fel și băiatul din „Ienupărul”, care e readus la viață. Dar nu toți copii din cărțile fraților Grimm sunt atât de norocoși. Protagonista din „Doamna Trude” transformă o fetiță neascultătoare într-un butuc de lemn și o aruncă în foc. În „Copilul încăpățânat” cel mai mic fiu moare după ce Dumnezeu îl lasă să se îmbolnăvească.
Antisemitism
Frații Grimm au strâns peste 200 de povești în colecția lor, trei dintre ele conțineau evrei, În „Evreul din mărăcine” protagonistul torturează cu zâmbetul pe buze un evreu forțându-l să danseze într-un hățiș de spini. De asemenea insultă evreul, spunându-i „câine jegos” pe lângă alte lucruri. Mai târziu, un judecător se îndoiește că evreul ar da în mod voluntar bani pe degeaba. Evreul din poveste se dovedește a fi un hoț și este spânzurat. În „Afacerea cea bună” un bărbat evreu este de asemenea portretizat drept un escroc și un hoț. În timpul Germaniei Naziste, naziștii au adaptat poveștile fraților Grimm în scopuri propagandiste. Ei au pretins, de exemplu, că Scufița Roșie simboliza oamenii germani suferind la picioarele lupului evreu, și că puritatea ariană a Cenușăresei o deosebea de surorile ei vitrege corcite.
Incest
În „Allerleirauh” un rege îi promite soției lui care era pe moarte că se va recăsători doar dacă noua lui mireasă va fi la fel de frumoasă ca ea. Din păcate, nu exista nicio femeie care să îndeplinească această condiție în întreaga lume, cu excepția fiicei lui, care sfârșește prin a evada din ghearele lui prin fuga în sălbăticie.
Mame malefice
Părinții vitregi malefici sunt nenumărați în basme, dar frații Grimm au inclus și niște mame biologice malefice deopotrivă. În versiunea din 1812 a poveștii „Hansel și Gretel”, o femeie își convinge soțul să-și abandoneze copiii în pădure pentru că nu aveau destulă mâncare cât să-i hrănească. Alba ca Zăpada are și ea o mamă malefică, care inițial și-o dorește, dar apoi devine înfuriată de frumusețea fiicei ei. Frații Grimm au transformat ambele personaje în mame vitrege în ediții ulterioare, iar mamele au rămas în mod esențial pe dinafară încă de la repovestirea acestor basme.
Violuri
„Frumoasa adormită” este de asemenea o poveste tulburătoare a fraților Grimm, care n-ar putea fi citită copiilor. În versiunea originală, prințesa este adormită de o profeție, nu de un blestem. Și nu sărutul prințului o trezește; când regele a văzut-o dormind, s-a simțit atras de ea și a violat-o. După nouă luni, prințesa dă naștere a doi copii (cât este încă adormită). Unul dintre copii îi suge degetul, fapt ce înlătură o bucată de fuior care o ținea adormită. Fata se trezește și își dă seama că a fost violată și că e mama a doi copii.
Ce ziceți? V-au lăsat cu gura căscată lucrurile oribile din basmele fraților Grimm? Ați vrea să un articol de acest gen și cu Hans Christian Andersen? Așteptăm părerile și impresiile voastre în secțiunea de comentarii de mai jos. :)
„Își aduce aminte de ochii mamei, plini de scuze nerostite, felul în care o ridica de jos și o îmbrățișa, spunându-i - Tu ești fata mea cea bună, Mia! (...) Își amintea că încă de la 4 ani se întreba care erau avantajele în a fi fata cea bună. Dar voia mai departe să fie bună. Asta e ceea ce îmi spune. Încerca din greu să fie fata cea bună.”
Când spun „thriller bun” te gândești la Fata dispărută, la cărțile Agathei Christie sau la trilogia Millennium, ori poate ai o variantă mai originala, cum am eu seria Verhoeven. Într-un thriller reușit, elementul cheie este un detectiv carismatic și inteligent, cu o echipă pe măsură, apoi mai avem nevoie de un caz tulburător și greu de rezolvat și, desigur, cireașa de pe tort, un criminal însetat de sânge, de obicei nebun, mai rar care ucide din alte scopuri. Fata cea bună nu conține nimic din toate acestea, ceea ce o face cel mai ciudat thriller pe care l-am citit vreodată, plus că mai are și un element surpriză care vă va lăsa cu gura căscată.
Așadar, deși cartea este un thriller de toată jenă, se citește extrem de ușor și mi se pare o poveste drăguță, chiar foarte bună pentru un debut. Cine mă cunoaște cât de puțin știe cât de mult iubesc cartea Colecționarul și că e preferata mea. Când am citit descrierea cărții „Colecționarul”, m-am îndrăgostit instant, pentru că semăna așa de mult cu Colecționarul. Un maniac neadaptat social răpește o studentă(profesoară) de la Arte și o închide într-un loc aflat în pustietate, unde o îngrijește. Însă lipsește o parte, mă așteptam ca maniacul să vrea ceva de la ea, orice. Dar Colin nu vrea nimic, de fapt, răpind-o i-a salvat viața, fapt care nu era în plan.
Povestea m-a dus tare mult cu gândul la „Prinț și cerșetor”. Mia a fost crescută în puf toată viața ei, de un tată miliardar, cu haine de designer și cameriste, într-un cartier select din Chicago, iar Colin a fost chinuit, nevoit să crească fără un tată, cu o mamă care s-a îmbolnăvit de Parkinson când el avea doar 14 ani, fapt ce l-a obligat să obțină bani el știe cum la acea vârstă fragedă, casa lui era o rulotă jerpelită și locuia într-un cartier care s-ar fi putut numi la fel de bine „Fundătura porcilor”.
Cartea „Fata cea bună” este scrisă din mai multe perspective: Eve (înainte și după salvarea Miei), Gabe (înainte și după) și Colin (înainte), dacă punem și epilogul este scris și unul din perspectiva Miei. Singura perspectivă care mi s-a părut interesantă a fost cea a lui Colin. Nici cea a lui Eve nu e foarte rea, deși în mare parte sunt flashback-uri cu copilăria fiicei ei și remușcări, la un moment dat capitolele ei devin foarte repetitive, dar cea a detectivului a fost oribilă, începând chiar cu denumirea capitolelor lui, Gabe nu mă duce deloc cu gândul la un detectiv.
Mi s-a părut hilar că un thriller se axează mai mult pe romance decât pe partea de detective. Gabe părea mai interesat de a o consola pe mama Miei decât să-și desfășoare ancheta. Acest personaj e o jignire adusă detectivilor din toată lumea, tot ce a făcut el a fost să pună câteva întrebări și să-și fluture de colo-colo insigna, dar n-a urmat nicio pistă, nimic...
În carte mai e o problemă majoră și anume rasismul. Toți tipii cei răi trebuie neapărat să fie negrii, la fel și oamenii din baruri cu o reputație proastă și cei din cartierele sărace. E trist că suntem în anul 2017 și încă avem prejudecăți cu privire la culoarea pielii.
*ATENȚIE SPOILERE*
Romance-ul joacă un rol tare important în carte. Zici că iubirea plutește în aer. Lăsându-l deoparte pe detectivul care în loc să-și rezolve ancheta flirtează cu mama victimei, mulți au crezut încă de la început că Mia se va îndrăgosti de Colin datorită Sindromului Stockholm, eu personal n-am crezut asta pentru că amândoi se urau reciproc, dar iată că s-a întâmplat și a fost complet nerealist.
*SFÂRȘITUL SPOILERELOR*
Mi s-a părut de asemenea amuzant cum Colin tot încerca să ne convingă că și el e o victimă, sau să meargă și mai departe, că i-a salvat viața Miei. Păi, dacă nu și-ar fi vândut moralitatea pentru o sumă imensă de bani, poate că Mia nici n-ar fi avut nevoie să fie salvată. Tot încearcă să-și motiveze alegerile proaste și m-am mirat cum Mia a înghițit toate prostiile pe care i le-a spus și l-a iertat.
M-am așteptat la complet altceva de la epilog *cum m-am așteptat și de la carte :))*, iar autoarea a scris ceva ce cred că a vrut să fie epic și să ne rămână în minte și să închidem cartea cu un fel de WOW, dar mie mi s-a părut doar ciudat și chiar nepotrivit. Ar fi fost o încheiere bună pentru un thriller, ceea ce cartea ei n-a prea reușit să fie, de asemenea cartea nu a reușit să fie nici mystery deoarece știam din perspectiva lui Eve, încă din primele pagini că Mia urmă să fie salvată.
Nu aș recomanda nici în ruptul capului această carte unui împătimit al genului, însă este o lectură ușoară, care nu-ți dă voie să o lași din mână până la ultima pagină, un concept unic și îndrăzneț, pe care l-aș încadra mai mult cartea în categoria dramă și romance, dar e o carte potrivită pentru o persoană ce vrea să citească ceva diferit.
Mary Kubica este autoarea a trei romane, devenite în foarte scurt timp de la apariție bestsellere internaționale, cu peste un milion de exemplare vândute. Este licențiată în istorie și literatura americană la Miami University din Oxford, Ohio. Trăiește în apropiere de Chicago, împreună cu soțul ei și cei doi copii.
„...se întoarse și îl văzu. Încă nu își scoase ochelarii de soare, iar asta o speria cel mai mult, mai mult decât un foc care își urma impulsul natural de a arde, imaginea nefirească a unui bărbat care făcea ceea ce făcea el, fără să se deranjeze să-și dea jos ochelarii de soare, niciun motiv să transpiri, niciun motiv să te enervezi. Iar în clipa aceea știu, înțelesese cu adevărat ceea ce îi spusese Pete afară. Monștrii nu erau creați, cel puțin nu prin naștere, soartă sau împrejurări. Monștrii alegeau să fie monștrii. Acela era un adevăr teribil, genul de adevăr care se întâmplă din nou și din nou în fiecare zi.”
„Replica” de Lauren Oliver este una dintre acele cărți care promite mult și oferă puțin și una dintre cele mai mari dezamăgiri ale mele din anul 2017. Într-adevăr, o mică parte din carte este extrem de alertă și mi-a plăcut la nebunie, dar nu compensează de ajuns încât să-i ofer mai mult de 3 stele per total. Replica e primul volum al duologiei cu același nume, însă mă cam îndoiesc că o voi continua.
Motivul pentru care mi-am dorit de la bun început această carte este aspectul îndrăzneț: două povești într-una singură, una dintre ele scrisă din perspectiva unei clone. Ceea ce nu știam eu este că, nu poți citi un capitol din povestea Gemmei și unul din povestea Lyrei, pentru că la un moment dat o să primești spoilere și nu cred că își dorește nimeni asta.
Ordinea „perfectă” de a citi această carte este una care personal mi se pare cam complicată și totuși am încercat să o urmez. Chiar dacă la început poate fi amuzant să întorci o carte de 10 ori, la un moment dat n-o să mai fie, mai ales că, atunci când întorci cartea s-ar putea să-ți cadă unul dintre semnele de carte *pentru că la aceasta ai nevoie de 2, evident* și să trebuiască să îți cauți ca un bezmetic pagina la care rămăsesei.
Gemma
Cred că cel mai potrivit cuvânt cu care poți descrie începutul poveștii Gemmei este oribil. Autoarea a încercat din răsputeri să ne facă să îi plângem de milă acestui personaj, care are câteva kilograme în plus, o singură prietenă și e batjocorită de câteva fete snoabe din liceul ei. Totuși, parcă când treci pe hârtie motivele suferinței ei nu mai par așa catastrofale, ci complet normale, și tot ce a reușit autoarea a fost să mă plictisească enorm de mult. Povestea continuă cu o clasică dragoste la prima vedere. Nu mă miră deloc faptul că cel mai frumos tip din liceu se îndrăgostește de Gemma atât de brusc, dar trecem mai departe. Un tip ciudat o oprește pe stradă și îi cere să-i zică ce face tatăl ei la Haven, un institut pe care armata s-a străduit din răsputeri să-l țină ascuns și despre care fata nu știa absolut nimic, așa că se gândește să cerceteze și când Pete cel frumos îi zice că merge CHIAR ATUNCI în apropiere de Haven, fata îl roagă s-o ducă și pe ea până acolo. Restul e istorie.
Lyra
Lyra a trăit toată viața ei în institutul Haven, de fapt acolo a fost creată, aceea e viața ei și nici prin minte nu i-ar fi trecut să încerce să scape... până când 72 își ia tălpășița și toate clonele încep să se întrebe de ce. De ce și-ar dori cineva să evadeze din Haven, lumea lor, și să meargă în necunoscut?Lyra este una dintre puținele clone cu performanțe academice *ceea ce nu înseamnă mare lucru, doar că știe să citească și să scrie*. Îl întâlnește pe 72 când se pregătea să evadeze, dar atunci ambii aud o explozie. Haven e în flăcări și nu e cale de întoarcere, dar totodată e și un bun prilej de a fugi. Totuși, mi s-a părut complet enervant că, până și în cele mai sensibile momente, când dârdâia de frig și era flămândă și habar n-avea încotro se îndreaptă, Lyra tot se gândea cât de sexy ar arâta 72 fără tricou...
După cum poate v-ați dat deja seama, cel mai mare minus al cărții au fost iubirile astea puerile și clișeice care nu își au deloc rostul. Nu poți cunoaște un om de cel puțin 3 ani și să te îndrăgostești el abia după ce a scos 2 cuvinte ca să-și achite ochelarii, sau să te gândești la abdomenul unui tip când tu ești pe moarte și totul e un haos. Dar aceasta e doar umila mea părere.
Apoi, mi se pare ciudat că ambele fete au atâtea probleme cu aspectul fizic. Eu am o regulă: „change it or embrace it”. N-am numărat de câte ori a zis Gemma că e grasă sau cum îi atârnă șuncile sau că ea nu e o fată drăguță cu trup de păpușă Barbie, dar sunt sigură că sunt cel puțin 50. În plus, de ce nu se pune pe slăbit dacă tot e așa o tragedie? Și Lyra, care slavă Domnului e slabă, se tot plânge că e urâtă și abia așteaptă să-i zică 72 contrariul.
Primele 100 de pagini din povestea Lyrei și a Gemmei sunt extrem de plictisitoare, pot garanta că vă va lua somnul dacă aveți insomnii și vă decideți să le citiți. Nu se întâmplă absolut nimic, 0 acțiune, așa că foarte mulți abandonează cartea pentru că nu mai au de ce să continue. Mă așteptam la mult mai mult și sunt dezamăgită.
Într-adevăr, după ce Lyra și Gemma se întâlnesc începem să primim niște răspunsuri, au loc niște răsturnări de situație, o să fie chiar și o scenă șocantă pe care Gemma ar fi putut-o împiedica dacă nu ar fi fost așa captivată de pistruii lui Pete *nu că aș insinua ceva*, partea aceea a cărții mi-a dat mari speranțe și dacă ar fi continuat așa până la sfârșit ar fi fost excelent, dar... n-a fost să fie. Mi-a fost promis un SF captivant și am primit un romance clișeic.
Cu părere de rău, nu recomand nimănui cartea, dacă vă hotărâți totuși să o citiți vă sfătuiesc să nu aveți cine știe ce așteptări și multă muuultă răbdare. Sper din tot sufletul ca vouă să vă placă mai mult. Deși am adorat cam 25% din carte, începutul și sfârșitul au stricat cam totul pentru mine, cu poveștile de dragoste și problemele adolescentine nefondate, care nu își prea au locul într-un SF.
Lauren Oliver a debutat cu volumul Before I Fall, câștigător al premiului Publishers Weekly Best Book of the Year. Delirium, al doilea volum publicat de ea, este primul din trilogia cu același nume și se află în lista de bestseller-uri New York Times. Lauren Oliver a studiat literatura și filosofia la Universitatea din Chicago. În prezent este scriitoare profesionistă și locuiește în New York.
