vineri, 20 octombrie 2017

Recenzie: Octopussy de Cristina Boncea

Titlu original: Octopussy
Autor: Cristina Boncea
Gen: Yaboli mintale
Editura: Herg Benet
An apariție: 2015
Număr de pagini: 189
Rating:

Cartea poate fi achiziționată de aici.
Romanul mi-a fost oferit spre recenzare de către librăria online Libris, la ei găsiți cărți de beletristică și multe altele, iar la comenzi mai mari de 30 de lei transportul este gratuit :).  
"...trecutul mereu aduce cu el și o adâncă tristețe. Privit prin prisma prezentului, trecutul parcă este cernut printr-un filtru al tristeții, ce transformă toate sentimentele trăite atunci, oricare ar fi fost ele."
             
  Cartea aceasta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, mi-o doream de foarte mult timp și sincer, mă așteptam la altceva din partea Cristinei. Din câte am auzit, cartea a fost scrisă pentru a șoca publicul, din punctul meu de vedere, l-a oripilat mai mult decât șocat și asta îmi dă puțin de gândit dacă mai are rost să continui trilogia sau nu.
  Becks este rebela noastra protagonistă care speră din tot sufletul că părinții nu au denumit-o așa după bere. Becks provine dintr-o familie nu tocmai normală, dar toate aceste secrete ale fiecărui membru al familiei vor ieși la iveală cu venirea lui Philip, vestitul unchi din America pe care nu-l suportă nimeni. 
"Trecutul se șterge în fiecare secundă, iar prezentul nu există mai mult decât o altă secunda, așa că tot ce rămâne este viitorul."
  Cartea m-a dus foarte mult cu gândul la Nymphette_dark99, pentru că au povești ce parcă au ceva în comun, iar după cum știți cartea Cristinei Nemerovschi mi-a displacut mai mult decât ar fi trebuit să-mi displacă o astfel de carte. Elementul care-mi aduce aminte de Nymphette este protagonista noastra. O fată de numai 14 ani neîmpliniți care crede că are toată lumea la picioare pentru că e mult, mult prea răsfățată și înconjurată de anturaje proaste.



  O situație delicată la fel și cu sora ei geamănă Hyena, care tocmai ce a sosit acasă după ani buni de absență. Însă nu știm nimic despre familia Sugar, nimic despre ce s-a întâmplat în trecut și nimic din ce va fi. Însă, elementul nostru perturbator e unchiul Philip, el va da totul în vileag sperând ca va face ceva istoric.
  Pe mine personal mă deranjează rom-engleza prezentă în cărți și asta m-a făcut să-mi displacă oarecum lectura cărții, bineînteles lăsând la oparte cuvintele vulgare folosite.
  A fost o scenă care m-a deranjat extrem de tare, nu mi se pare o scenă potrivită într-o carte la îndemăna oricui și asta a dat un sulprus de disprețuire față de ce a scris Cristina:


  Cartea nu mi se pare că merită cu adevărat cele trei steluțe dar având în vedere că eu apreciez foarte mult autorii români și îi susțin am spus că merită să închid ochii, dar mi-a plăcut că ideea e una originală și pentru asta o felicit pe Cristina deși eu aveam alte așteptări așa că am rămas dezamăgită.


Această recenzie a fost posibilă cu sprijinul:


luni, 16 octombrie 2017

Recenzie: Jumătatea rea de Sally Green



Titlu original: Half Bad
Autor: Sally Green
Gen: FantasyYa

Editura: Trei
An apariție: 2014
Număr de pagini: 382
Rating

Cartea poate fi achizițonată de aici.         
"...cum e să alergi, cum e să respiri - fiecare respirație trebuie să fie prețuită, trebuie să merite, e un lucru de seamă."
            

  Jumătatea Rea e o carte uimitoare, de-a dreptul captivantă, cu o acțiune atât de complexă, încât la început ți se va părea oarecum greu de digerat, dar după ce faci cunoștință cu vrăjitorii noștri și intri puțin mai mult în pâinea cărții, nu o să te mai poți dezlipi de ea.
  Nathan, un adolescent de numai șaisprezece ani, este un vrăjitor nedefinit. În Anglia zilelor noastre, lumea în care Văjitorii Albi și cei Negri duc războaie grele, cei Albi bineînțeles fiind ajutați de puternicii vânători pentru a prinde Vrăjitorii Negri, cei care sunt considerați niște probleme ale societății, fiind omorâți, Nathan este un Vrăjitor pe jumătate alb, pe jumătate negru, astfel dându-le probleme de cap celor de la conducere. 
  Însâ, nici viața lui nu e cu mult mai ușoară, fiind dojenit de proprii membri ai familiei, Nathan  nu știe ce să creadă nici despre el însuși. Să fie oare bun, așa cum îi spune fratele său, și de asemenea cel mai bun prieten, singurul în care are încredere și singurul membru al familiei care nu-l respringe alături de bunica sa. Sau să fie rău, așa cum crede sora lui mai mare, o vânătoare în devenire, care abia așteaptă să-l omoare.



"Șmecheria cu nepăsarea e cheia, alta nu mai e în orașul acesta. Numai ca nu e un oraș, e o cușca lângă o casă de țară înconjurată de dealuri, copaci și văzduh.
E o cușcă din care nu te scoate decât o singură șmecherie."

  Chestia care m-a deranjat cel mai tare, a fost reclama cărții de pe spate:


  M-a făcut să cred că e o copie fidelă a renumitei serii Harry Potter, am pornit cu un bad vibe lectura acestei cărți dar acțiunea și felul în care a fost scrisă m-a făcut să vreau să citesc din ce în ce mai mult până aproape nu mă mai puteam oprii din lecturat.
  Mi-a mai plăcut și faptul că autoarea a descis foarte bine personajele, ce simte fiecare, chestie care m-a ajutat să încadrez personajul într-un tipar și faptul că fizic, i-a descris foarte bine, asta m-a făcut să mă familiarizez foare bine cu ele și îmi dădea o stare foarte placută,abia așteptând să intru din nou în acțiune.
  De acțiunea propriu-zisă, nici nu mai zic, este foarte originală, eu cel puțin nu am mai întalnit o care young adult care să aibă o astfel de acțiune pe lângă vrajitorie. 
  Într-un final, toate aceste lucruri m-au făcut să-i acord cinci steluțe pe goodreads, Jumătatea Rea e numai bună de savurat în sezonul rece și sper cu ardoare să am ocazia să citesc si restul volmelor din trilogie.
                                  

joi, 12 octombrie 2017

Despre „Duetul nostru întunecat” de Victoria Schwab + Dezvăluirea coperții


Lumea se află în pragul distrugerii. Iar ei, la fel.
Lui Kate Harker nu îi este teamă de monștri. Îi vânează. Și se pricepe al naibii de bine la asta.
August Flynn și-a dorit cândva să fie uman. Dar are un rol de jucat. Și îl va juca, indiferent de consecințe.
Lupta a început.
Monștrii câștigă.
Kate va trebui să se reîntoarcă în Verity. August va trebui să îi permită să intre. Și un nou monstru așteaptă ‒ unul care se hrănește din haos și aduce la suprafață demonii interiori ai victimelor sale.
Ce va fi mai greu de supus: monstrul pe care îl înfruntă sau propriii lor monștri?

La sfârșitul lunii octombrie, la Herg Benet, în colecția Cărțile Arven. Traducere de Ana Mănescu.

„O nouă lume captivantă!“
— Publishers Weekly —
„O poveste cu o atât de întunecată precizie a textului, încât mai mult ca sigur îți va provoca fiori pe șira spinării.“
— Booklist —
„Biletul pentru o noapte neîntreruptă de lectură.“

— Kirkus Reviews —

Puteți citi un fragment în avanpremieră aici.

miercuri, 11 octombrie 2017

Recenzie: Vegetariana de Sadie Turner și Colette Freedman

Titlu original: 채식주의자
Gen: boli mintale, horror, asiatică
Editura: ArtColecția: Musai
An apariție: 2016, Număr de pagini: 248
Rating:

Cartea poate fi achiziționată de aici. 
Romanul mi-a fost oferit spre recenzare de către librăria online Libris, la ei găsiți cărți de beletristică și multe altele, iar la comenzi mai mari de 30 de lei transportul este gratuit :)
„De îndată ce se oprea din râs, i se părea că viața era o ciudățenie. Indiferent prin ce ar fi trecut - chiar și prin cele mai cumplite experiențe - oamenii continuă să-și trăiască viața: mănâncă, beau, se duc la toaletă, se spală și, câteodată, râd tare, cu poftă. Probabil și ei gândesc la fel ca ea și, atunci când o fac, își amintesc vag, ca și cum ar fi ațipit, de toate tristețile pe care au reușit să le dea uitării.”
         

Nu ai ghici niciodată ce poveste sumbră se află în spatele titlului „Vegetariana” și ce urmări catastrofale ar putea avea o alegere aparent simplă: renunțarea la carne. În romanul câștigător al premiului MAN BOOKER INTERNATIONAL PRIZE 2016, vei fi martor la deteriorarea înceată și sigură a trei minți umane total diferite. Deși în acest roman nu apar nici fantome, nici monștrii și nici strigoi, e garantat că unele pasaje îți vor face pielea de găină, prin simplul lor realism straniu și dezvăluirea pe care nu am prea vrea să o auzim: că și cel mai normal și obișnuit om ar putea înnebuni peste noapte.

Cartea este despărțită în 3 nuvele, povestite din perspective diferite, legate între ele, dar despărțite de un anumit timp. 


1. Vegetariana
schizofrenie, anorexie
Prima nuvelă este povestită la persoana 1, trecut, din perspectiva soțului lui Yeong-hye. Suntem introduși în viața tristă a protagonistei, o femeie întru totul simplă care încearcă să le facă pe plac tuturor. Atât de simplă încât nimeni nu s-ar fi putut gândi vreodată că tocmai ea ar alege să-și schimbe viața într-un mod drastic, peste noapte. E sfâșietor să vezi cum toată familia ei se luptă într-un mod mai mult sau mai puțin violent cu ea pentru a se întoarce la normalitatea sigură. E în regulă să devii vegetarian, dar ce se întâmplă când faci alegerea aceasta în urma unui coșmar?

2. Pata mongolă
obsesie
Soțul lui In-hye duce o viață la fel monotonă ca picturile lui în alb și negru. Deși nevasta lui e tânără și frumoasă, nu se mai simte atras de ea de ani buni. Când află de pata mongolă de pe fundul cumnatei sale instabile psihic, ar face orice ca să ajungă să profite de trupul ei, inclusiv să renunțe la comfortul unei vieți obișnuite. Pentru a-și atinge țelul, bărbatul se folosește de mintea tulburată a lui Yeong-hye și o întreabă dacă e de acord să îi picteze flori pe trup și să o filmeze. Femeia, văzând asta ca pe o comuniune cu natura și ca pe un prilej de a scăpa de coșmarurile ce îi tulbură fiecare noapte, acceptă imediat.
Deși e dureros să vedem cum unii oameni „sănătoși” sunt gata să profite de niște ființe umane aflate la ananghie, e de asemenea și real. 

3. Copaci în flăcări
depresie
Partea a treia este cea mai reușită din carte și de asemenea, cea care m-a îndemnat să-i dau un rating atât de mare. Aici se povestește despre ultimele zile de viață ale lui Yeong-hye din perspectiva extrem de înduioșătoare a surorii ei. Mintea și corpul sunt strâns legate, asta ar trebui să știe oricine, iar dacă mintea o ia pe arătură, atunci și corpul va avea de suferit extrem de mult. Schizofrenia lui Yeoung-hye a determinat-o să nu mai mănânce carne și produse lactate, iar eventual să nu mai mănânce deloc. Impactul stării critice de sănătate ale femeii asupra surorii ei, In-hye este devastator și vă va emoționa peste măsură. La fel și faptul că toată lumea a părăsit-o pe suferindă în afara surorii ei, căci, la urma urmei, cine ar vrea să aibă grijă de un bolnav mintal? Chiar te face să îți pui întrebări. Dacă ai fi în situația protagonistei, atunci cine ar rămâne?

Vegetariana este un roman extrem de curajos, cu o lecție importantă scrisă în doar câteva pagini. E o carte extrem de mică și totuși, îți va da de gândit mult timp de acum încolo. Nu aș putea compara Vegetariana cu altceva din ce am citit până acum, poate din simplul fapt că autorii asiatici sunt atât de unici, dar aș recomanda cartea persoanelor care îndrăgesc serialul „Cele treisprezece motive” și vor să citească ceva cu mult mai profund, la fel și vegetarienilor/veganilor, deoarece cred că ar putea relaționa cu această carte la un nivel mult mai personal. În fond, ți-o recomand și ție cititorule, pierdeți o seară pentru ea și vei vedea că a doua zi dimineața vei fi un om schimbat! :)

Această recenzie a fost posibilă cu sprijinul:

duminică, 8 octombrie 2017

Recenzie: Gașca Pofticioșilor de David Arnold

Titlu original: Kids of Appetite
Autor: David Arnlod
Gen: Yaromance

Editura: Youngart
An apariție: 2017
Număr de pagini: 355
Rating: 

Cartea poate fi achizițonată de aici
„Îmi simțeam inima atât de plină încât aveam senzația că o să explodez în eter, creând un nou și straniu sistem solar, ai cărui locuitori se hrăneau doar cu iubire, beau numai speranță și respirau numai bucurie.”
          
Gașca pofticioșilor m-a lăsat fără suflare. E un roman atât de reușit încât atunci când am început să-l citesc pur și simplu nu mai puteam să ies din lumea Vic, un adolescent neobișnuit care suferă de sindomul Mobeius. Practic, adolescentul nostru, este maltratat verbal și fizic zilnic din princina aspectului. Iarnă fiind, toți copii îi aruncă cu bulgări de zăpadă în față, și cel mai rău, îi aruncă cu cuvinte jignitoare și foarte urate. 
 Iar pe langă toate aceste probleme, Vic are proprii săi demoni, suferă după tatăl lui recent decedat iar mama lui pare foarte nepăsătoare el trăind cu toată vina posibilă și cu foarte multe resemnări.

„Oamenii vorbesc despre consecințe ca și cum ar fi  ceva extraordinar. Dar nu-i așa. Intrăm tot timpul în coliziune unii cu alții. Cred că în majoritatea timpului oamenii sunt orbi și nu observă.”
 O veste foarte tulburatoare, venita din partea mamei lui și a noului ei prieten, Frank, îl fac pe Vic să fugă de acasă.  
 În fuga lui de acasă, Vic o întâlnește pe Mad, frumoasa și prima lui iubire și astfel intră în gașca pofticiosilor. O gașcă pe care am ajuns să o ador din primele descrieri pe care i le-a făcut autorul. Cu toții, toți copii pofticioși aveau proprii lor demoni, împreuna fiind mai puternici și învingându-i. Pe mine asta m-a făcut probabil să ador cel mai tare cartea, faptul că copii ăstia erau nemaipomeniți, toată lumea în oraș îi cunoștea și parcă fiecare le datora câte ceva, oamenii fiind la rândul lor ajutați de gașcă.   

Patru prieteni ne despărțiți până apare Vic. Și povestea se shimbă, toate se schimbă iar la final ne dăm seama că nimeni nu rămane la fel la sfârșitul zilei, viața e într-o continua schimbare și la fel se întampla și cu gașca. Ceea ce ma face foarte curioasă pentru volumul doi, nu știu dacă o sa apară unul, dacă autorul pregătește ceva, dar, eu zic că ar fi bine venită o continuare.

„Întotdeauna cuvintele mi s-au părut mai calde când sunt rostite afară, în frig. Nu știu de ce. E ca și cum cuvintele iau răsuflarea celui care le-a rostit și o poartă ca pe un palton.”
 Un al doilea lucru care m-a făcut să iubesc cartea asta, pe lânga că povestea este una foarte originală, autorul și-a pus personajele greu la încercare și mi-a mai plăcut poarte mult că a fost unic până și prin sindormul lui Vic, Moebius, de care eu nu auzisem până atunci și asta m-a făcut să mă documentez, este stilul autorului. Cartea aceasta începe cu Victor care e la secția de poliție, noi cititorii, neștiind ce caută acolo, însă pe parcurs totul ne devine clar, nu aș putea să spun că prin flash back-uri dar prin povestirile din trecut. Până și asta m-a făcut să cred că cartea este scris chiar și într-un mod special, având niște personaje nemaipomenite și o acțiune incredibilă. Cred că merită citită de toți copii din toate colțuriile lumii pentru că cu siguranță, cu toții avem ce învăța din povestea Pofticioșilor. Chiar dacă nu e o carte de copii, e una pentru adolescenți(14+) eu vă spun cu încredere că dacă vă place să citiți, o puteți citii și la 10 și la 13 și la 20. Cu toții, indifenent de vârstă avem de învățat de la ea.

  Nu cred că am descoperit pic de clișeu în cartea asta totul a fost scris într-un mod atât de frumos, care nu are cum să nu te facă să îndrăgești pur și simplu cartea.  Parcă nu o mai puteam lăsa jos din mână iar faptul ca personajele au fost puse și pe coperta cărții i-a dat din strart un surplus, chiar dacă și in carte personajele au fost conturate superb făcându-te parcă să trăiești și să fi unul dintre copii pofticioși. Și de aceea, nota mea finală a fost cinci steluțe din cinci. E o carte de suflet care merita cu siguranță citită.


luni, 2 octombrie 2017

Recenzie: „Nu veți avea ura mea” de Antonie Leiris

Titlu original: Vos n'aurez pas ma haine
Gen: NonficțiuneAutobiografie
Editura: Nemira
An apariție: 2016
Număr de pagini: 117
Rating: 

Cartea poate fi achiziționată de aici. 
„Credeam că, dacă luna ar dispărea într-o zi, marea s-ar retrage ca să n-o vedem plângând. Vânturile ar înceta să danseze. Soarele n-ar mai vrea să răsară. Dar nimic din toate astea nu se întâmplă. Lumea continuă să se învârtă, contoarele, să fie citite.”
         

O carte sfâșietor de tristă, de o frumusețe copleșitoare. Antonie Leiris le răspunde teroriștilor, unor persoane încărcate de ură, a căror unic scop e să ne facă să ne temem, printr-un mijloc neobișnuit: cu bunătate. Deși i-au ucis soția, Antoine reușește să ierte, singura modalitate de a trece mai departe, și ne îndrumă pe noi toți să facem la fel. 

Nu veți avea ura mea este cea mai emoționantă carte pe care am citit-o vreodată, până și coperta ei emană o sensibilitate aparte. Și știu semnificațiile culorilor prezente pe copertă deoarece întâmplător, sunt fix culorile liceului meu, așa că albul exprimă puritatea sufletească specifică vârstelor fragede, cum ar fi cea a copilului lui Antoine și a soției sale Helene, în vârstă de doar 17 luni când mama sa a fost ucisă; albastrul reprezintă pacea, înțelegerea, armonia, cerul senin care sperăm să domnească peste lume.

„N-are rost să te ferești de o conversație când te așezi la tejgheaua unui bar, ajunge oricum la tine. În general, e o plăcere solitară să pătrunzi preț de o cafea într-o fărâmă din viața cuiva. Însă azi, viața mea este fărâme.”
Această carte este o mărturie sinceră a unui suflet aflat la ananghie, jurnalistul Antonie Leiris exprimă într-un mod dulce-acrișor modul în care moartea soției lui i-a schimbat viața, și deopotrivă și pe cea a bebelușului lor, care așteapta în fiecare zi ca mămica lui să se întoarcă acasă. Cum să-i spui unui omuleț aflat la început de viață că mama lui a fost ucisă brutal? Cum să-i ascunzi adevărul? Sunt doar două dintre întrebările care îl macină pe autor.

Un alt fapt mișcător din poveste este că, deși Leiris și-a pierdut sufletul pereche și zdruncinat cum era, a avut grijă de infantul lor, el tot nu se credea un erou. Nu el a ales să treacă peste, ci împrejurimile l-au obligat să facă astfel. În defintiv, a recunoscut că întâmplarea morții soției lui l-a schimbat pentru totdeauna, și totuși a ales să nu le dea satisfacția teroriștior de a-i urî.

„Păstrez aparențele. Îl iau pe celălalt de braț, îl liniștesc arătându-i orașul de carton ce servește drept decor pentru filmul pe care îl proiectez. Străzile sunt curate, locuitorii, calmi, viața pare să-și urmeze cursul pe cât de normal se poate. Însă imobilele sunt doar niște fațade, locuitorii, figuranți, iar dincolo de normalitatea aparentă nu se află nimic, mai nimic.”
 A mai fost zguduitor și când femeile de la creșa unde era copilul autorului le-au donat mâncăruri făcute în casă, crezând că familia Leiris, în lipsa unei figuri materne,o să simtă dorul unei astfel de hrane. Și totuși, Antoine a mărturisit că el și copilul său ar fi preferat oricând mâncarea cumpărată din supermarket și savurată alături de Helene, decât orice deliciu culinar preparat de mamele de la creșă.

Fără alte adăugiri, „Nu veți avea ura mea” e o carte care, din punctul meu de vedere,ar trebui citită de oricine deoarece redă într-un mod cu totul sfâșietor o soluție la o problemă de-a zilelor noastre: cum să reacționăm la un atentat împotriva păcii mondiale. Leiris, o victimă desăvârșită, ne sfătuiește: fără ură! 

Scrisoarea lui către teroriștii care i-au furat vechea viață a ajuns deja celebră pe rețelele de socializare, dar în caz că n-ați citit-o încă, aici aveți o traducere în română *extrasă din carte*:
„Vineri seara ați furat viața unei persoane de excepție, iubirea vieții mele, mama fiului meu, dar nu veți avea ura mea. Nu știu cine sunteți și nu vreau să știu. Sunteți niște suflete moarte. Dacă acest Dumnezeu pentru care ucideți voi orbește ne-a creat după chipul său, fiecare glonț tras în corpul soției mele va fi o rană în inima lui. ”
Așa că nu, n-o să vă fac darul de a vă urî. L-ați căutat cu orice preț, dar să răspund urii prin furie ar însemna să cedez aceleiași ignoranțe care a făcut din voi ceea ce sunteți. Vreți să-mi fie teamă, să mă uit la concetățenii mei cu ochii plini de neîncredere, să-mi sacrific libertatea pentru siguranță. Ați pierdut. M-ați scos din joc.
Am văzut-o azi-dimineață. În sfârșit, după nopți și zile de așteptare. Era la fel de frumoasă ca vineri seară, la fel de frumoasă ca atunci când m-am îndrăgostit nebunește de ea, acum mai bine de 12 ani. Bineînțeles că sunt zdrobit de durere, vă recunosc această mică victorie, însă va fi de scurtă durată. Știu că ea ne va însoți în fiecare zi și că ne vom regăsi în paradisul sufletelor libere, unde voi nu veți avea acces niciodată.
Suntem doar doi, fiul meu și cu mine, dar suntem mai puternici decât toate armatele lumii. De altfel, nu mai am timp de pierdut cu voi, trebuie să mă duc la Melvil, care se trezește din somnul de după prânz. Are doar 17 luni, își va mânca gustarea ca în fiecare zi și în fiecare zi a vieții sale acest băiețel vă va sfida fericit și liber. Pentru că nu, nici ura lui n-o veți avea.”

duminică, 24 septembrie 2017

Recenzie: „Frumoasa adormită și fusul” de Neil Gaiman


Titlu original: The Sleeper and the Spindle
Gen: roman graficfantasy, repovestire
Editura: Nemi
An apariție: 2017
Număr de pagini: 66
Rating:     
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„-Ce ne-ar face dacă ar reuși să ne prindă? o întrebă piticul de lângă ea.
-Vrei să stai să afli? se interesă regina.
-Nu, mărturisi sincer piticul.
               

Frumoasa adormită și fusul redă o perspectivă complet nouă aruncată basmelor vechi de sute de ani. Două regate. O prințesă frumoasă este captivă într-un turn, blestemată de o vrăjitoare să doarmă până va fi trezită de un sărut. O regină cu părul ca pana corbului abia a scăpat din ghearele unui blestem aruncat asupra ei de mama sa vitregă. Dar ce se întâmplă când prințesele au nevoie de ajutor și niciun prinț nu poate să li-l ofere? Poate e vremea ca ele să se salveze de unele singure.

 Ilustațiile lui Chris Riddel sunt artă pură și motivul pentru care am cerut această carte editurii. Fiecare imagine este atât de detaliată, încât secvența ilustrată în ea este adusă la viață parcă prin magie. Deși cartea nu este în format color, Chris a avut grijă să facă niște mici porțiuni aurii în fiecare desen, care le fac nespus de frumoase. Nu am nimic de reproșat ilustratorului, sunt profund impresionată.

Un punct slab al cărții, care din păcate nu poate fi trecut cu vederea, este că acțiunea e mult mai grăbită. Înțeleg că este un roman grafic, dar toate replicile au fost atât de simple și mediocre și acțiunea repezită de nu puteai să savurezi nicio scenă pentru că în câteva secunde trebuia să dai pagina și să treci la alta. A se nota că ador cărțile scurte și precise, și totuși... cartea a fost prea sărăcăcioasă.

Alt punct slab ar fi că mie personal nu mi s-a părut a fi o carte pentru copii. Deși nu este încadrată în categoria „horror”, ilustrațiile din carte pot fi extrem de înfricoșetoare pe alocuri și cred că ar da o gamă largă de coșmaruri unui copil de 10 ani. Să nu mai zic că uneori limbajul este destul de vulgar și apare o scenă care poate fi sau nu potrivită pentru copii, nu m-am decis încă în legătură cu acest fapt.


Trecând peste părțile proaste, am adorat complet feminismul din carte. Și am fost plăcut surprinsă să văd așa ceva într-o carte scrisă de un bărbat. E complet revigorant să vezi că, măcar într-un basm, regina își ia sabia în mână și pleacă la luptă în tărâmuri necunoscute pentru a salva o prințesă și un întreg regat. 

Cât despre scena șocantă pe care am întânit-o în carte, este vorba despre una lgbt. Mi s-a părut ciudat să o văd pe Alba-ca-Zăpada jucând rolul lui Phillip și sărutând-o pe Frumoasa Adormită, însă și interesant în același timp. Vă las să decideți ce părere aveți despre această scenă și vă rog să îmi spuneți în comentarii. :D

Frumoasa adormită și fusul este un basm perfect al timpurilor noastre, o carte care se citește ușor și care are niște ilustrații mai mult decât perfecte. Mi-aș fi dorit să fie un pic mai lungă și mai detaliată, însă per total a fost o carte drăguță, perfectă pentru o dimineață de duminică și pe care o recomand cu drag oricui vrea să citească un basm extrem de diferit de cele de care a auzit până acum. În plus, cine nu iubește o carte cu femei periculoase? :D

DESPRE NeiL GAIMAN