Recenzie: Spulberă-mă (Atingerea lui Juliette #1) de Tahereh Mafi

Titlu original: Shatter me
Gen: fantasy, young adult, romance
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 416
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

„Luna e un companion loial. Nu ne părăsește niciodată. E mereu aici, privind, fermă, cunoscându-ne în momentele bune și cele rele, schimbându-se în continuu exact ca noi. În fiecare zi e o versiune diferită a ei. Câteodată slabă și pală, alteori puternică și plină de lumină. Luna înțelege ce înseamnă să fii om. Nesigur. Singur. Creat din imperfecțiuni.”

             

Spulberă-mă este o carte care vă va ține treji noaptea pentru a o termina o carte plină de suspans care nu poate fi lăsată din mână până la ultima pagină. Juliette este un monstru un personaj unic care vă va fascina și vă va terifia deopotrivă. Singura ei armă împotriva Restaurației, un regim corupt ce e pe cale să distrugă complet lumea, este ea însăși și atingerea ei letală.

În primul rând vreau rând vreau să îi mulțumesc editurii încă o dată pentru că au înlocuit coperta veche cu cea actuală care e pur și simplu minunată. Toate coperțile din această serie sunt adevărate opere de artă. Și mă bucur foarte tare că s-a decis să se traducă toată seria până la urmă. Cu ocazia reeditării coperții am reușit să citesc și eu cartea aceasta ( voiam să o citesc de vreo 5 ani :)) ) și așteptarea m-a făcut să am niște speranțe foarte mari de la roman, deci am fost surpinsă în mod plăcut când s-a ridicat la standardele mele.

Începutul cărții a fost delicios de enigmatic și mi-a plăcut cum am primit câte un răspuns la fiecare dintre întrebările mele pe parcursul romanului. Nimic nu este ceea ce pare în primele pagini și veți vedea cât de bine se vor așeza lucrurile.

Protagonista este Juliette Ferrars, o tânără cu un trecut tragic, abandonată de la o vârstă fragedă de către părinții ei la un ospiciu, lăsată fără milă să înnebunească de singurătate acolo. Doar speranța că va mai putea vreodată lumea de afară o ținea în viață. Juliette este un personaj extrem de complex, realist și bine conturat și sunt convinsă că în următoarele romane va deveni chiar mai invincibilă decât este deja.

Primul lucru care pot spune că m-a deranjat la carte este apariția inevitabilului triunghi amoros, care, din fericire, nu a fost complet clișeic și i-a conferit romanului o anumită notă de originalitate. Și un al doilea lucru este că din descrierea cărții eu m-am așteptat să citesc o distopie cu puțin romance și nu un romance pe fundal distopic.

De asemenea cartea este invadată de o sumedenie de metafore precum „E genul de senzație pe care mi-aș dori să o pot ține în mână.”, „1320 de secunde intră în încăpere înainte ca el să o facă” și „Când mă trezesc sunt o scară care scârțâie.”. Eu personal nu am avut vreo problemă cu limbajul obscur și sper că nici voi nu veți avea, însă unii cititori s-au plâns de această problemă.

Spulberă-mă este o carte cu supereroi a zilelor noastre, lupta unui personaj între a-și urma destinul, acela de a fi un monstru, și a înota împotriva curentului și a-și folosi puterile paranormale pentru a salva lumea. Romanul este în același timp o lectură ușoară, perfectă pentru o noapte de vară, iar finalul ei m-a lăsat în suspans, abia aștept să citesc și următorul volum și să aflu ce întorsături va mai lua viața Juliettei.

Recenzie „Mai presus de mândrie” de Roberta Ariana

Titlu original: Mai presus de mândrie
Gen: acțiune, thriller
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 168
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

„-Nu mă jigni, eu nu o fac. Și de ce trebuie să fie totul despre tine? Crezi că va afla vreodată că tatăl său biologic și-a vândut sufletul răului? Crezi că Mafia mă va prinde vreodată prin Italia, sau că eu nu am vreun plan? Nici nu vor ști de nașterea lui. Eu voi fi plecată de mult, iar tu, distrus din mai multe părți. Ai impresia că doar ei te vânează...., dacă ai ști. Tu ești vânat de umbrele trecutului tău.”

         

Mai presus de mândrie este un debut plin de dinamism, o carte alertă ce nu te va lăsă să pui jos până nu afli ce întorsătură va lua viața lui Stefano Allegri, un bărbat vânat de mafia italiană din simplul fapt că dorea să renunțe la viața neortodoxă din Cosa Nostra. E una dintre puținele thrillere care arată cum de multe ori cea mai distructivă armă nu este un pistol de calibru 5, ci chiar mintea umană.

Încă de la început, cartea m-a scos din zona mea de confort și m-a obligat să privesc partea mai puțin plăcută a omenirii, chiar în societatea asupra căreia poliția nu are nicio putere: mafia. Mafia este, desigur, o adevărată forță ascunsă a lumii.

Autoarea nu ne dezvăluie de ce Stefano se hotărăște să părăsească mafia după ce a lucrat acolo o mare periodă din viața lui, din punctul meu de vedere un amănunt destul de important, însă care susține o anumită undă de mister asupra romanului, care te face să vrei să continui să citești cartea perntru a afla mai multe detalii despre viața lui. Din păcate, protagonistul rămâne până la finalul romanului o enigmă.

Cu toate acestea, Mai presus de mândrie se focusează aproape în întregime pe psihicul lui Stefano, pe felul în care este modelat de experiențele traumatice prin care trece și cum, dintr-un om cu o mare încredere în forțele proprii, de la începutul romanului, devine încet-încet o fantomă a ceea ce a fost, o ființă măcinată de griji ce nu mai e capabilă să își trăiască viața.

Chiar dacă este un roman micuț, e încărcat cu întorsături de situație și plin de acțiune. Mi-a plăcut cum autoarea a reușit parcă să ne infiltreze în mafie și să ne prezinte niște persoanje fără pic de scrupule, cum sunt convinsă că arată și în realitate conducătorii acestor organizații.

Deși inițial misiunea lui Stefano Allgeri este aceea de a-și salva viața, scopul lui devine ușor-ușor unul nobil atunci când află că urmează să fie tată și vocea rațiunii îl îndeamnă să își apere pruncul nenăscut. M-a emoționat modul în care sentimentele lui Stefano cu privire la copil s-au schimbat din unele sumbre în altele paterne într-o perioadă așa scurtă de timp.

Roberta scrie într-adevăr foarte bine, superior celorlalți autori români pe care i-am citit până acum. Scenele de luptă sunt descrise excelent, te fac să îți imaginezi că te afli chiar tu acolo lângă personajele tale preferate, însă un punct minus al cărții este că descrierile sunt mult prea scurte în majoritatea paginilor și la dialoguri nu sunt adăugate și gesturile personajelor, sunt doar replicile și atât. 

Mai presus de mândrie este una peste alta un debut reușit, un thriller psihologic ce are la bază un subiect original, cu un final la care nu v-ați fi așteptat niciodată. Este o carte ce mie personal mi-a reamintit că și noi avem scriitori talentați. :)

Puteți achiziționa cartea fie de pe Libris.ro, fie direct de la Roberta. 

Recenzie „Un tron întunecat” (Trei coroane întunecate #2) de Kendare Blake

Titlu original: One Dark Throne
Gen: fantasy, young adult, romance
Editura: Leda Edge
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 416
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

„Katherine îl ține cu grijă pe Dulceață, în timp ce îi extrage veninul, presându-i glandele. Otrava galbenă se scurge pe marginea borcanului de sticlă. Nu e prea multă. Dulceață e un șarpe mic, și chiar dacă borcanul nu e mare, veninul lui abia acoperă fundul.
Nicolas stă rezemat de patul ei și o privește fascinat.
-Ce ciudat, șoptește el. Că o creatură așa mică poate face atâta rău.”

            

Răzbunări. Intrigi. Suspans. Sânge. Al doilea volum din seria „Trei coroane întunecate” este de mii de ori mai întunecat decât predecesorul lui, iar acțiunea încărcată de răsturnări de situație nu îi acordă cititorului niciun moment de respiro. Cele trei surori sortite să se ucidă una pe cealaltă vor fi de nerecunoscut în acest roman și cea socotită până acum cea mai slabă dintre ele ar putea deveni unica regină a Insulei Fenbrinn.

Nu știu câte pagini ar trebui să încarc pentru a-mi epuiza toate aprecierile cu privire la această carte, dar cu siguranță ar fi foarte, foarte multe. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că mi-ar putea plăcea atât de mult un sequel, mai ales după ce primul volum nu m-a dat chiar pe spate, chiar dacă i-am dat 5 steluțe.

Dacă la început lucrurile erau clare cu bătălia reginelor, iar Kat și Arsinoe, toxica și naturalista lipsită de har, erau ca și moarte în fața surorii lor, a elementarei supraînzestrate Mirabella, acum nimic nu mai este atât de simplu.

Ceva s-a schimbat la Katherine de când a fost trădată și aruncată fără milă într-o prăpastie de cel pe care îl iubea. Fetița palidă și bolnăvicioasă a devenit prezența nemiloasă, fără scrupule, de care se teme întreagă insulă. Deși într-un fel pot înțelege că a avut motive solide pentru care să devină villain-ul poveștii, îmi pare rău că și-a pierdut complet controlul și a ajuns o variantă mai tânără a lui Cersei Lannister, cu toate că trebuie să recunosc, acțiunile ei piperează într-o anumită măsură povestea.

Arsinoe este temută pentru ursul ei uriaș, iar Jules o ajută să-și păstreze fațada de naturalistă puternică și să-și ascundă cât de mult posibil secretul: acela că este de fapt o toxică.

Mirabella este la fel de înzestrată ca oricând, însă ce se întâmplă când toți cei dragi ei se transformă în dușmani care ar ucide-o fără milă?

Fiecare luptă dintre cele trei regine a fost încărcată de dinamism și m-a ținut cu sufletul la gură. Cartea este extrem de imprevizibilă și nu ai cum să ghicești cum se vor așeza lucrurile. La un moment dat aceste intrigi complexe mi-au dat senzația că citesc o carte la fel de bine scrisă ca legendara Game of Thrones, și chiar cred că autoarea a reușit să construiască o lume nouă, ingenioasă, fascinantă.

Noul volum e de asemenea generos cu noi și ne oferă răspunsuri la toate întrebările care ne măcinau încă de când am terminat primul volum: Ce a văzut Kat în prăpastie? De ce a aruncat-o Pietyr acolo? Va fi Jules dispusă să-l ierte complet pe Joseph? O va alege Joseph pe Jules sau pe Mira? Va reuși Arsinoe să-și stăpânească noul dar de toxică? etc.etc. Toate răspunsurile pe care le vreți se află în această carte minunată, plus câteva noi pentru următorul volum.

Singurul minus pe care i l-am putut găsi este un triunghi amoros care m-a iritat pe tot parcursul cărții. Serios acum, îi plac cuiva triunghiurile amoroase? Când autorul nu mai știe ce să scrie bagă repede o iubire interzisă dintre trei oameni ( de obicei doi băieți îndrăgostiți lulea și o fată indecisă) și gata ne-au mai încărcat câteva pagini. Totuși, sfârșitul a remediat și această problemă și oricum nu o consider atât de gravă încât să ignor cât de epică a fost cartea.

Le recomand în primul rând tuturor celor care au citit Trei coroane întunecate să continuie seria, promit că va deveni chiar mai bună decât era deja, dar și celor care poate încă nu au început-o și au citit această recenzie din pură curiozitate să se apuce de ea.

Continuarea va apărea abia în septembrie, iar coperta arată așa:

Posted in 2018fave, addictive, bloody, fangtastic, hot-hot!, recenzie, romance, ya

Recenzie „Eu împotriva M.E.A” - Daniel Botea (Eu împotriva mea #2)

Titlu original: Eu împotriva M.E.A
Gen: acțiune
Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2017
Număr de pagini: 166
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

”În timp ce mă plictisesc eu așa, descopăr un semn de carte pe care scrie „Pierderea vremii bune este maica și sămânța vremii rele.” În contrast cu ceea ce trăiesc acum, câteodată am impresia că timpul trece prea repede sau, ca acum, că nu o mai face.”

   

Continuarea volumului „Eu împotriva mea” aduce, de la sine înțeles, o altă doză de amuzament în inimile cititorilor care aleg să afle cum continuă viața lui Leinad.

Daniel Botea ne prezintă cartea în două planuri: viața lui Leinad după ce a comis un șir infinit de greșeli și problemele societății de astăzi. Pentru că mulți nu văd sau nu vor să vadă cum este lumea cu adevărat. Autorul conturează cu măiestrie aceste probleme și nu se sfiește să pună pe hârtie realitatea cruntă. „Greșeli ale sistemului nostru”, le-aș spune eu. Corupție, minciuni, falsitate, răutate și așa mai departe. Dar să revenim la primul plan, cel care definește cartea cu adevărat.

Lăsând la o parte umorul bine creionat și descrierile specifice, în spatele rândurilor găsim o poveste despre umanitate. Prietenie și iubire. Păsare și nepăsare. Volumul este presărat cu sentimente pe care Leinad, cel care vorbește direct cu cititorul, nu își dorește să le lase să iasă la iveală.

Personajul principal își sacrifică timpul și sănătatea - fizică și mentală pentru micuța Carla, care, desigur, apare și în primul volum. Acceptă să fie „cobaiul” celor de la M.E.A (da, M.E.A chiar înseamnă ceva) pentru a-i oferi un tratament corespunzător Carlei, care este dusă la un spital din Cluj.

Leinad trebuie să fie disponibil atunci când i se solicită pentru a-i adminstra o doză de... o doză de ce? Nici el nu știe. Dar decide să fugă spre Timișoara... continuând acel șir de greșeli scurtând prețul biletului cu legitimația de student și scriindu-i Carlei. Desigur, este găsit. Până la urmă a acceptat de bunăvoie să fie la picioarele lor, așa că trebuie să-și îndeplinească spusele, dacă vrea ca prietena sa să primească tratamentul.

Cert e că acea substanță injectată îl face să se simtă rău, amețit și să pară un boschetar de rând. Dar... de aici ar trebui să descoperiți voi povestea, și așa am spus prea multe.

Acum... motivul pentru  care nu i-am dat mai multe steluțe: La un moment dat părea să nu mai fie nimic special, în afară de descrierile interminabile pentru un roman destul de scurt. Nu am știut dacă îl voi termina de citit sau nu, mă plictisisem într-un fel. Însă sfârșitul mi-a confirmat că a meritat efortul.
Aș fi vrut să fie descrisă mai mult societatea „M.E.A”, chiar mi-ar fi plăcut să intre în detalii mai amănunțite. În rest, totul a fost ok.

Îmi plac jocurile de cuvinte din cele două titluri (Eu împotriva mea și Eu împotriva M.E.A); mi se pare un aspect interesant, de care cititorul să fie atras.

Până data viitoare...

Lecturi plăcute!

Recenzie: Emily the Strange: Zilele pierdute de Rob Reger

Titlu original: Emily the strange. The Lost Days
Gen: ya, fantasy, mystery
Editura: Corint Junior
An apariție: 2010
Număr de pagini: 268
Rating:

Mulțumesc Târgul Cărții pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„PROFESOARA: Charlene, vrei să treci la tablă și să povestești clasei despre tine?
EU: Nu, mersi. Numele meu e Urechelniță.
P: Charlene, vrei să rămâi o oră după cursuri, ca să cureți guma lipită de bănci?
(M-am dus la tablă și am povestit despre mine).”
EU: Numele meu e Urechelniță Carcera. Vin din Wichita, Kansas. Mama și cu mine aveam un restaurant unde serveam carne de om. Era foarte popular. Eram milionare. Am avut un ponei și un iaht. Acum fugim de FBI...”

            

Emily the strange: zile pierdute e o carte minunat de întunecată, plină de replici amuzant de acide, cu o protagonistă enigmatică pe care sigur veți vrea să o însoțiți , împreună cu cele 4 pisici negre ale ei, într-o epopee în care va încerca să se descopere pe sine, mai exact, persoana care a fost înainte ca toate amintirile să-i fie șterse cu buretele. 

Cartea te va vraji încă de la început cu aura ei misterioasă. E scrisă sub forma unui jurnal pierdut, iar fata căreia îi aparține nu-și mai amintește lucuri importante, precum câți ani are, unde locuiește și chiar cum o cheamă. Prin urmare, trebuie să întoarcem paginile cât mai repede, pentru a vedea ce se întâmplă mai departe și totodată, ce s-a petrecut până atunci.

Ce veți descoperi în carte:

1. Mister

2. Un golem frumos

3. Praştii îmbunătăţite

4. Patru pisici negre

5. Amnezie

6. poker-calamitate

7. Ponei furioşi

8. Un inspector dubios care urmăreşte chiulangii

9. Liste cu 13 puncte

10. Un generator de furtuni de nisip

11. Dubluri-fantomă

12. O misiune secretă

13. Urechelniţe

Ilustrațiile ce împdobesc multe dintre paginile cărții sunt superbe. Cu doar 3 culori: alb, negru și roșu, ilustratorul a reușit să capteze esența romanului într-un mod cu adevărat unic. Iubitorii genului horror, sau a lucrurile strange în general, vor aprecia cu siguranță desenele din acest roman.

Există o diversitate enormă în rândul personajelor. Veți întâlni tot soiul de personalități, de la tipa populară și totuși snoabă, caracteristică liceului, și până la omul de știință genial, aproape nebun și tot ceea ce este între ele: îndrăgostiți incurabili, oameni care ar face orice pentru a primi ceea ce vor (chiar și să mute toate clădirile din oraș cu 2 centimetrii la est) și chiar și persoane atât de proaste încât devine dubios. Un lucru e sigur: toate personajele sunt palpabile și realiste și nu vă veți plictisi nici o clipă urmărindu-le aventurile.

Protagonista ascunde un secret întunecat care i-a provocat amnezie, dar vă las pe voi să îl descoperiți. Până atunci, eu vă recomand cartea cu toată încrederea, indiferent de vârsta pe care o aveți, dacă sunteți în căutarea unui roman care să se citească ușor și care să vă țină în priză.

Recenzie: Fată înecându-se de Caitlín R. Kiernan

Titlu original: The Drowning Girl
Gen: fantasy, lgbt, horror
Editura: Paladin
An apariție: 2015
Număr de pagini: 376
Rating:

Mulțumesc Libmag pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Nu de cunoscut ne temem cel mai mult. Cunoscutul, oricât de oribil și periculos la adresa vieții noastre și corpului nostru, este ceva ce putem înțelege. Putem oricând răspunde cunoscutului. Putem să facem planuri împotriva lui. Putem să-i învățăm slăbiciunile și să-l învingem. Un lucru atât de simplu ca un glonte ar putea fi de ajuns. Dar necunoscutul ne scapă printre degete, la fel de insubstanțial ca ceața.”

      

Fata înecându-se este o poveste despre evenimentele stranii pe care doar mintea umană le poate concepe și o fata pe nume Imp ce nu poate face distincția dintre ceea ce este real si ireal. Imp știe că este nebună. Mama și bunica ei au fost la fel ca ea, suferinde de schizofrenie paranoidă. Dar pe măsură ce vei înainta în roman, vei observa cum sănătatea mintală a lui Imp se deteriorează din ce în ce mai mult, până în momentul în care fata va rămâne captivă în ea, înconjurată de monștrii care nu există cu adevărat.

Vreau să precizez că romanul este scris sub forma unui jurnal mai nonconformist, al unei autobiografii, din perspectiva Indiei Morgan Phelps. Încă din primele pagini respectiva recunoaște că este nebună și că acest lucru e la fel de normal pentru ea cum pentru alții e normal să fie grași, deși aceste două cuvinte au atașate de ele un stigmat nedrept, din punctul ei de vedere,deoarece tot ce fac ele este să reflecte realitatea. Putem presupune deci, că avem de a face cu o protagonistă sinceră, însă nu ar fi tocmai adevărat.

Imp încearcă din răsputeri să fie sinceră, însă mintea ei îi joacă feste și multe pagini sunt umplute cu minciuni evidente, cum ar fi întâlniri cu sirene și vârcolaci, dar și unele mai puțin evidente pe care le veți descoperi abia mai târziu. Întreaga carte este un puzzle, un teritoriu nesigur, în care lucrurile pot deveni înspăimântătoare extrem de ușor. 

Chiar dacă nu pot spune că acest roman m-a speriat în vreun fel,  unele secvențe din el mă bântuie chiar și acum. Cum ar fi felul în care Imp a povestit despre pictura lui Phillip George Saltonstall (cea de mai jos). La primă vedere, ai crede că nu este nimic înfricoșător la această imagine. E doar o fată care nu a intrat nici până la genunchi în apă, și totuși... pictura e intitulată Fata înecându-se. Teama nu e inspirată de momentul prezent și de ceea ce va urma. Cum va fi frântă în bucăți siguranța aparentă? Spre ce privea fata în pădure? Ce se ascundea în apă?

Spre surprinderea mea, puținele personaje djn carte care probabil ar fi trebuit să îmi atingă o coardă sensibilă, nu au făcut acest lucru, ba dimpotrivă. Imp și Abalyin duceau vieți atât de mizerabile încât la un moment dat îți venea să te întrebi cum de pot rezista? De ce nu schimbă nimic la ele? Și am apreciat că autoarea a fost generoasă și a introdus și un cuplu lgbt în carte, însă, iubirea dintre cele două fete era atât de toxică și incredibilă încât ceva mă face să-mi doresc să nu fi fost inclusă deloc.

Deși romanul devine pe alocuri presărat cu detalii inutile, ce îngreunează cititul și te fac să vrei să oprești lectura, nu regret că am citit această carte, deoarece m-a transportat către o altă lume, către o altă perspectivă atât de diferită de a mea. Recomand romanul amatorilor de fantasy și de cărți psihologice, deși probabil nu va fi nici pentru unii, nici pentru alții ceea ce vă așteptați.

Recenzie: Născută din fum și os de Laini Taylor

Titlu original:Daugher of smoke & bone
Gen: fantasy, young adult, distopie
Editura: EpicWave
An de apariție: 2016
Număr de pagini: 395
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

”Poate îi dădea târcoale, stând lângă fotoliu. Dar chiar nu era alt loc în care ar fi putut sta, în afară de pat, așa că se grăbi să se urce la loc. Ar fi vrut să-și scoată bocancii, dar nu riști să faci asta, dacă apare vreo situație în care trebuie să fugi sau să lovești pe cineva. Socotind după epuizarea clară a lui Akiva, bănuia că nu era o astfel de primejdie. Singura primejdie era mirosul picioarelor”

            

  Aș putea să spun că această carte m-a surprins într-un mod foarte plăcut, fără a avea cine știe ce așteptări din partea ei. Mă bucur foarte mult pentru că am ajuns să o citesc și de asemenea să o îndrăgesc. Cu această ocazie i-am descoperit și stilul de scriere a lui Laini Taylor, care este unul ireproșabil, cel puțin pe mine m-a surprins și m-a făcut să îndrăgesc povestea mult mai mult. 
  Personajele erau conturate foarte bine, astfel am putut să mă regăsesc în unele dintre ele foarte bine, acțiunea se vede că este una bine structurată, ireproșabilă, după cum am mai spus.
  În centrul atenției o avem pe Karou, o adolescentă, aparent normală căruia îi crește părul albastru. Dar ea este mai mult de atât, pe lângă viața ei de elev, de om obișnuit, e viața ei alături de monștrii de care s-a apropiat mult prea mult pentru a mai putea sta departe vreodată de ei. Monștrii care cu timpul au devenit familia ei pe care nu a avut-o niciodată.

  În poveste apare și inevitabila poveste de dragoste, care spre surprinderea mea, nu a fost un clișeu clasic adolescentin. A fost ceva diferit la cartea asta care m-a surprins într-un mod foarte plăcut, de la micile glume strecurate pe ici-colo, într-o poveste drastică, până la povestea de dragoste care a fost poate mult mai reușită decât multe dintre cele scrise într-o carte romance.

”Akiva o privea cu neclintire de șoim. Până în urmă cu vreo câteva zile, oamenii fuseseră mai degrabă o legendă pentru el, iar acum, iată-l în lumea lor. Era ca și când ar fi pășit într-o carte- o carte însuflețită, plină de culoare și parfum, mizerie și haos -, iar fata cu păr albastru se mișca prin ea întocmai ca o zână printr-o poveste, lumina mângâind-o altfel decât pe ceilalți, aerul părând să o condenseze în jurul ei ca o răsuflare întretăiată. De parcă tot locul acesta era o poveste despre ea”

  Sfârșitul a fost cel care m-a lăsat cu adevărat rece, cu gura căscată până la podea, asta făcându-mă să vreau cu ardoare continuarea poveștii, pe care, după cum v-ați dat deja seama, sunt nerăbdătoare să o citesc.

  Per total, a fost una dintre cele mai bune cărți de ficțiune citite de mine anul acesta, care mi-a intrat direct în suflet, așa că eu personal o recomand cu încredere.

Lectură frumoasă!