duminică, 22 aprilie 2018

9 moduri în care basmul Mica Sirenă este sinistru

 

asmul Mica Sirenă a făcut fără îndoială parte din copilăria voastră, dar sunt sigură că mulți dintre voi nu ar fi ghicit niciodată cât de întunecată este povestea originală și că nu coincide deloc cu versiunea ultrasimplificată și îndulcită marca Disney. Într-una, o roșcată drăguță are o pasiune pentru lumea oamenior și se ridică temporar la suprafața mării și se căsătorește cu băiatul pe care îl iubește după ce înfruntă cu brio o serie de obstacole, totul se termină cu bine. Cealaltă nu este genul de poveste pe care ai vrea să o audă copiii mici. E cu adevărat tulburătoare.
n versiunea originală, oamenii sunt dizolvați, înjunghiați, au stridii atașate de ei și tot felul de alte sorți chinuitoare. Prințul este doar un alt neghiob și o tratează pe Mica Sirenă ca pe un câine (a pus-o să doarmă pe preșul din fața camerei lui la un moment dat.) Vrăjitoarea mării nu este dușmanul, natura umană este. Mica sirenă este nevoită să aleagă între a suferi o moarte oribilă și a ucide cu sânge rece.
acă ai iubit-o mereu pe Ariel și încercările ei de a săruta oameni în bărci, atunci pleacă cât mai poți. Povestea lui Andersen nu e una în care oamenilor li se face dreptate și răul primește soarta crudă pe care o merită. Nu, e mult mai complexă de atât, și mie mi s-a părut de mii de ori mai fascinantă. Deci iată cele 9 motive pentru care basmul Mica Sirenă este sinistru.

1.Mica Sirenă originală era torturată de stridii.


Povestea originală are în mare același început ca filmul Disney - cea mai mică fiică dintr-un palat din ocean condus de un rege al sirenelor, ușor obsedată de oameni - dar regalitatea ei este literalmente chinuitoare. Când împlinește vârsta potrivită, sirenei (care nu are nume) nu numai că îi este permis să se ridice la suprafață; trebuie să îi fie agâțate opt stridii de coadă. „Cel mândru trebuie să sufere,” este replica dură a bunicii ei când sirena se plânge.

2. Surorile ei mai mari cântă despre încântarea de a îneca marinari.

Numeroasele surori ale sirenei sunt de fapt destul de drăguțe pe final, însă asta nu le face mai puțin periculoase. Ocupația lor de bază e să le cânte marinarilor despre cum n-ar trebui să le fie teamă să fie sub apă, pentru că e așa de distractiv. Nu par să facă asta din pură răutate, totuși - ne-au dat impresia că sunt cam proaste.

3. Sirenele nu au suflete

Asta e spus de multe ori în carte. Sirenele trăiesc 300 de ani, dar odată ce mor, încetează să mai existe oriunde. Oamenii trăiesc mult mai puțin pe Pământ, însă primesc suflete nemuritoare și sunt în mod evident ființe superioare. Dar dacă o sirenă câștigă iubirea unui om, primește și ea un suflet nemuritor. Acesta e pe jumătate motivul pentru care Mica Sirenă își dorește cu atâta ardoare o pereche de picioare, nu e doar prințul.
4. După ce devine om, sirena trebuie fie să se căsătorească, fie să moară

Opțiunile disponibile sirenei sunt cam nesatisfăcătoare. În film, trebuie să obțină sărutul iubirii adevărate sau se va transforma înapoi în sirenă și să devină sclavul Ursulei. În povestea originală, ea trebuie să-l convingă pe prinț să se căsătorească cu ea - sau va muri. Și pentru chestia cu  sufletul, ea va dispărea pentru totdeauna. E o afacere cam riscantă.

5. Mersul e ca și cum ar călca pe cuțite.




Transformarea din pește în om nu este deloc un prilej de bucurie. Nu numai că rămâne fără voce, fiecare pas pe care îl face cu picioarele ei nou-nouțe îi cauzează agonie; vrăjitoarea mării descrie asta drept „a călca pe cuțite”. Parcă destinul nu e deloc de partea ei. Cine poate fi seducător când în secret e înjunghiat?

6. Prințul este un nesimțit care o tratează ca pe un câine



Prințul lui Andersen este un coșmar absolut. O lasă pe sirenă să se culce la picioarele patului lui (nu serios) și o numește copila lui găsită. O iubește „cum ar iubi un copil” aparent - sună extrem de ciudat - și Andersen include chiar și scene în care prințul cel-fără-creier îi spune copiliței lui găsite totul despre minunile de sub mare, pentru că el știe atât de multe despre ele. 

7. Prințul nu se îndrăgostește de ea, iar mica sirenă trebuie să danseze la nunta lui




Nu numai că mica sirenă trebuie să facă față profeției de a muri -și, să nu uităm, să nu trăiască pentru totdeauna după moarte, pentru că nu are un suflet - pentru că nu a putut câștiga iubirea acelui prinț idiot, dar trebuieși să danseze la nunta lui. Asta chiar e sadic.

8. Poate evita să se dizolve în spuma mării doar dacă omoară iubirea vieții ei.


Sfârșitul poveștii devine și ciudat și întunecat. În timp ce mica sirenă se gândește la moarte - ceea ce va însemna să se dizolve în spuma mării, nu să moară ca un om - surorile ei ies din apă, pentru că și-au dat părul vrăjitoarei în schimbul unui cuțit magic. 

Ghiciți ce trebuie să facă cu el ca să trăiască. Să ucidă cu sânge rece prințul, în timp ce acesta dormea liniștit lângă proaspăta lui mireasă. Sirena aruncă cuțitul în mare și își așteaptă cu demnitate moartea.
9. Finalul fericit este un purgatoriu
                      
Deci, te-ai aștepta ca eroina noastră să fie salvată pentru că a ales să-și salveze adevărata iubire, nu? Păi nu e. Nu se dizolvă, dar este doar salvată de „fiicele aerului” care îi spun că acum este una dintre ele - felicitări! - și asta înseamnă că acum va zbura de-a lungul lumii făcând fapte bune timp de 300 de ani, iar mai apoi s-ar putea să obțină un suflet până la urmă.

sâmbătă, 21 aprilie 2018

CĂRȚI VS FILME (ANII 2000-2018)


Cu toții iubim cărțile sau filmele, nu-i așa? Hai... cunoști tu pe cineva să nu fi citit o carte sau să nu fi văzut un film? Nici eu. Așadar, astăzi vom compara câteva cărți cu filmele lor. Unele dintre ele sunt scrise înainte de 2000, dar ecranizate mai târziu. Ce o tot lungim? Să trecem la treabă! (în secțiunea de comentarii puteți lăsa părerile voastre).


Imagini pentru book or movie



1. JOCUL LUI GERALD, STEPHEN KING
Cartea a fost publicată în 1992, iar filmul lansat în 2017.
Imagini pentru jocul lui gerald
CARTE:

Am citit multe recenzii despre această carte, iar în majoritatea, cititorii spuneau  că s-au plictisit la un moment dat, deși era bine  descrisă și conturată. În schimb, eu nu împărtășesc aceeași părere. Nu m-am plictisit nici citind cartea, nici vizionând filmul. Acțiunea. chiar dacă s-a petrecut într-o singură cameră, m-a ținut captivă acolo. Am văzut cum acționează oamenii în caz de disperare și cum ajunge psihicul uman să cadă în regres în doar câteva ore.         

FILM:

Ei bine, în film nu au fost atât de bine creionate aceste aspecte, unele scene fiind în plus, căci în carte nu existau. Însă nu l-au îmbunătățit cu nimic, consider eu. E frumos, dacă nu ai citit cartea înainte. Ca să mă rezum, nu cuprinde atât de bine detaliile și ceea ce se întâmplă în interiorul personajului principal. (Citiți cartea înainte!)                                                                   

2. ÎNGERI ȘI DEMONI, DAN BROWN    

Cartea a fost publicată în 2000, iar filmul lansat în 2009.

  Imagini pentru INGERI SI DEMONI 
CARTE:

Ah, Dan Brown, marea mea iubire. Sau nu, să nu-i spunem așa, dar e autorul pe care-l respect cel mai mult până în momentul de față. Pe lângă Sandra Coroian și alții, desigur. Cartea e prima din seria „Robert Langdon” și a fost... WOW! Am aflat atât de multe lucruri și mi-au fost oferite atât de multe detalii, iar acțiunea m-a ținut acolo pur și simplu. (P.S: Deja am o colecție de șase cărți scrise de autor *o ediție specială, ilustrată* + o biografie neautorizată. Și nu, nu am ajuns să îl idolatrizez. Nu am idoli.) Așa că, pentru a nu-l venera, presupun că ați înțeles ideea.

FILM:

Poate e mai ușor de digerat, căci cărțile lui sunt mai greoaie și îți ia destul până le termini, însă cu siguranță nu e peste carte. Nu au cum să cuprindă o carte de 500-600 de pagini într-un film chiar și de două ore, din păcate. Personajele nu sunt mereu așa cum apar în carte și nu poți experimenta totul ca și cum ai citi-o. Nici nu am putut să văd tot filmul... Am încercat să vizionez până și „Codul lui da Vinci”, dar nu mi-a plăcut aproape deloc, de asemenea. Dar dacă le vezi înainte să citești cărțile, îți par extraordinare.                     

                  3. SUB ACEEAȘI STEA, JOHN GREEN  

Cartea a fost publicată în 2012, iar filmul lansat în 2014.                 Imagini pentru sub aceeasi stea     


CARTE:

Urăsc că trebuie să o spun, însă această carte mi s-a părut seacă. Lipsită de descriere și scrisă de parcă autorul ar fi plictisit constant. Poate că este vorba și despre faptul că a fost scrisă din perspectiva ei, deși autorul este un el. Sau poate că nu, nu știu. Este salvată de subiectul ei, dar pentru mine nu are mare valoare acest volum. Povestea ar fi putut fi scrisă altfel, într-un mod mai inedit și special. Dar nu a fost să fie.                                                                             

FILM:

Iarăși, o afirmație pe care nu aș fi crezut că am să o fac vreodată. Dar o spun clar: Mi-a plăcut mai mult filmul. Mi s-a părut mai bine conturat decât cartea (culmea!) și m-am bucurat mai mult de el. Nu am avut ce să îi reproșez, e un film frumos pentru zilele ploioase sau zile liniștite în care ai nevoie să vezi ceva, pentru a ieși din starea de monotonie.   
   

   4. HOȚUL DE CĂRȚI, MARKUS ZUSAK 

                               Cartea a fost publicată în 2005, iar filmul lansat în 2013                        Imagini pentru hotul de carti     


CARTE:

Am iubit cartea din prima clipă. Atât de voluminoasă, dar nici măcar nu s-a simțit. Pe cuvânt! O recomand cu drag tuturor celor pasionați de Al Doilea Război Mondial. Este scrisă din perspectiva Morții... cât de interesant, nu-i așa? Autorul are un stil atât de frumos, încât noi părem doar naivi citind. Nu mai am nimic de adăugat, doar că o recomand din suflet!!

FILM:

Cum v-ați obișnuit, filmul nu se ridică la rangul cărții, însă a fost un film destul de drăguț, ca să fiu sinceră. Producătorii au încercat să ecranizeze frumos sutele de pagini scrise de Markus Zusak. Cu toate acestea, se cam pierde perspectiva din care a fost scrisă și puțin din farmec. Așa e mereu, însă unele filme sunt chiar mediocre.       
                                                              


Imagini pentru ornaments png
Mai puteam să adaug o grămadă de cărți sau filme, însă mă rezum la atât, pentru a fi un articol mai ușurel. Sunt  cărți pe care eu le-am îndrăgit enorm (sau film, în cazul ecranizării Sub aceeași stea). Sper că va plăcut și nu uitați, aștept și părerile voastre.  


Lecturi plăcute!

Recenzie: Ghidul astronautului pentru viata pe pamant de Col. Chris Hadfield



Titlu original:An astronaut`s guide to life on earth
Gen: nonficțiune
Editura: Nemira
An apariție:2015
Număr de pagini: 284
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
”Nu este suficient să ajungi în spațiu pentru a fi astronaut. În prezent, oricine are buzunare destul de adânci și o sănătate destul de bună, poate ajunge în spațiu. Participanții la zborulrile spațiale, numiți de obicei turiști spațiali, plătesc între 20 și 40 de milioane de dolari de persoană pentru a părăsi Pământul pentru o călătorie de zece zile în spațiu și a vizita Stația Spațială Internațională(SSI) la bordul unei nave Soiuz ... Nu e la fel de simplu ca îmbarcarea într-un avion; călătorii trebuie să urmeze un curs elementar de măsuri de protecție, desfășurat pe parcursul a aproximativ șase luni. A participa la un zbor spațial nu înseamnă că ești astronaut.”
         

    Ghidul astronautului pentru viața pe pământ, a fost o carte surprinzator de bună, care deși este o non-ficțiune și o autobiografie a autorului, lucruri care pe mine nu mă prea atrag, povestea aceasta m-a ținut în suspans și m-a făcut să-mi doresc să o continui.

   Toată peripeția, aș putea să spun, autorului de a deveni astronaut, a pornit numai de la vârsta de nouă ani, prin simplul fapt că el și-a dorit asta, și a luptat pentru ceea ce sufletul lui voia cu adevărat. Deși viața i-a dat multe rateuri și i-a arătat că nu are nici măcar o șansă, el a continuat să creadă în proprile forțe și a știut că o să reușescă chiar dacă șansele erau ”nule” cum susține acesta.



  Toată acțiunea se bazează pe încercările lui de a intra la NASA și de a fi un astronaut. Descoperim în carte toate sentimentele și emoțiile ce l-au măcinat pe autor, din clipa în care aștepta cu sufletul la gură scrisoarea de admitere sau de respingere, până în clipa în care el a zburat spațiul și a vazut totul cu ochii lui.

”Consecința tuturor acestor lucruri este că devenim competenți, priceperea fiind cea mai importantă calitate pe care trebuie să o ai ca astronaut deși, ca să fiu sincer, asta e valabil în cazul fiecărui om de pe Pământ sau din spațiu, care se străduie să reușescă într-un domeniu sau altul. Competență înseamnă să-ți păstrezi sângele rece în momentele critice, să te ții de ceea ce trebuie să faci chiar dacă se pare că, orice ai face, nu ai nicio șansă de reușită și improvizezi soluții bune pentru probleme dificile în condițiile în care fiecare secundă contează. Competența înseamnă ingeniozitate, hotărâre și să fii pregătit pentru orice.”
 Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte, care deși abordeaza un subiect serios, a fost nota de umor pe care a presărat-o autorul, astfel făcând lectura mult mai plăcută. M-au surprins într-un mod plăcut pozele prezente în poveste, astfel schimbând puțin decorul și atmosfera seriosă.



  Singurul lucru care m-a deranjat cu adevărat la această carte, au fost termenii neexplicațe pe care, consider eu, orice om, care bineînțeles, nu e astrontonaut, și citește această poveste, nu o să înțeleagă mare lucru din acele secvențe. Lucru care, pe mine m-a iritat puțin și ăsta e probabil, singurul defect al cărții. Recomand cu drag lecturarea ei, mai ales pentru pasionați!

vineri, 20 aprilie 2018

10 lucruri oribile care ți se vor întâmpla dacă citești prea mult

Orice cititor adevărat știe că iubirea pentru cărți vine și cu niște dezavantaje. Cine neagă acest fapt este fie a) cititor de prea puțin timp, b) în faza de negare sau c) o ființă amabilă care încearcă să nu te sperie. O să-ți dezvălui realitatea nemiloasă a ceea ce se va întâmpla dacă vei deveni un iubitor de cărți împătimit? Nu, nu prea cred, însă o să îți zic în mare cam ce se va întâmpla. 
Dar pentru început, ce înseamnă să citești prea mult? Un român citește în medie 4 cărți pe an. Deci dacă citești fie și 5 cărți pe an, s-ar putea să ai sindromul cititorului.


1. VEI DEZVOLTA UN OBICEI TERIBIL DE A GÂNDI

Partea proastă în a-ți devota puțina cantitate de materie cenușie ideilor autorilor e că vei începe să te gândești la ele. E CHIAR ORIBIL DACĂ STAI SĂ IEI ÎN CONSIDERARE ACEST FENOMEN SINISTRU. Oamenii care gândesc prea mult mereu mor. Aruncă o privire în manualele de istorie. O grămadă de gânditori extraordinari, inovativi. Și unde sunt ei acum? SUNT MORȚI. 

În plus să gândești prea mult e cam stresant pentru că începi să observi oameni care nu gândesc deloc și te deranjează foarte tare. Nu poți suporta oamenii care nu gândesc de unii singuri. Ajungi să arunci cu cărți în ei și riști să strici cărțile. (Poate că riști și să rănești oameni, dar hai să recunoaștem, asta nu e o problemă tocmai îngrijorătoare.)
Imagine similară


2. VEI DEZVOLTA UN OBICEI ORIBIL DE A AVEA OPINII

Să ai opinii în ziua de azi e probabil cea mai proastă mișcare pe care ai putea s-o faci. Chiar crezi că îi va plăcea cuiva să îi oferi o nouă perspectivă asupra unui fapt? Nu. Așa că să nu îndrăznești s-o faci.


3. CĂRȚILE TE VOR FACE SĂ FII PASIONAT DE PROBLEMELE ACTUALE

Dacă ești un cititor, probabil ai observat deja cât de subtil autorii critică societatea prin intermediul unei povești fantasy. Deci poate că citești despre un dragon care a mâncat un orășel sau o fată care sărută un broscoi... și apoi -BOOM- ți se aruncă fix în față sentimente reale cauzate de probleme reale. Discriminare. Sexism. Normalizarea violenței. Război. Sclavie. Boli.
CĂRȚILE TE VOR FACE SĂ TE GÂNDEȘTI LA PROBLEME GRAVE CHIAR DACĂ N-AI CERUT-O.


4. CĂRȚILE ÎȚI COMPROMIT SIGURANȚA ȘI SĂNĂTATEA ÎN GENERAL

Asta e cam evidentă. Pentru că știi teancul tău cu cărți de lângă pat care pare atât de inocent? HAHA. Evident că nu e inocent. Cel mai probabil plănuiește să te distrugă. Și chiar dacă nu a trecut încă la fapte (o va face), încă riști ca munții de cărți necitite să cadă pe tine când te aștepți cel mai puțin.
Cărțile ar putea cădea noaptea. Te-ai putea răni în hârtie. Ai putea să-ți scapi o carte pe picior. Ai putea să te arunci în pat doar ca să realizezi că e plin de cărți și, deci, să te lovești la spate.
Cărțile sunt RELE pentru sănătatea ta.

5. LISTA DE CĂRȚI NECITITE CREȘTE CU NERUȘINARE


Ai văzut vreodată O carte? Nu, normal că nu. Cărțile nu trăiesc solo. Sunt creaturi care se deplasează în haite, special pentru a-și găsi încă unul de-al lor care să li se alăture. MAI RĂU: ne forțează și pe noi să încurajăm gândirea asta de haită.

La început ești ceva de genul „A, păi, e o serie, ar trebui să cumpăr tot setul.” Și e totul o joacă de copii până când BOOM, peste 2 ani cel mult ai 500 de cărți la ușă urlând să le dai voie înăuntru.


6. VEI PIERDE ÎN MOD SIGUR ORE DE SOMN

„Încă un capitol?” șoptește cartea. Te dai bătută. Ești în mrejele ei până la 2 dimineața.
Și dând statul până târziu la o parte, ce zici de momentele când cartea îți rămâne întipărită în minte și pur și simplu nu-ți poți lua gândul de la ea ȘI NU MAI DORMI ZILE ÎNTREGI PENTRU CĂ TE GÂNDEȘTI LA CARTEA DISTRUGĂTOARE DE VIEȚI.
tumblr_nouocfswd41u48x6vo1_500


7. TOȚI PRIETENII TĂI O SĂ MOARĂ

Prietenii tăi ficționali, evident. Niciun cititor nu poate spune că nu are răni emoționale de la pierderea unui CMBP (cel mai bun personaj).
Dar cum rămâne cu prietenii tăi în carne și oase? Cel mai probabil și ei o să moară. DE NEGLIJARE. Pentru că le-ai zis de 9465 de ori „Știi, Florica, mi-ar plăcea să ieșim la o cafea, dar trebuie să termin cartea asta...” Iar biata Florica așteaptă cafea până îmbătrânește și moare. #săracaFlorica

8. ÎȚI VEI GESTIONA BANII TERIBIL DE PROST

La început sunt chestii ușoare de genul „N-am nevoie de bluza asta de 60 de lei, din moment ce mi-aș putea cumpăra cărți de banii ăștia. Vreau să zic că... oricum am deja o bluză, cine are nevoie de două?”
Și fără să-ți dai seama, avansează la lucruri de genul: „CINE ARE NEVOIE DE O CASĂ, O SĂ TRĂIESC ÎNTR-UN IGLU DE CĂRȚI.”


9. EȘTI STRESAT DE LUCRURI MĂRUNTE DAR DERANJANTE

De exemplu:
  • Dacă ți-ai aranjat frumos cărțile în bibliotecă
    • Ebook vs carte normală
    • Ar trebui să mănânc sau să citesc? Pentru că mâncare = 💓, dar frimituri în carte = 😨
    • Poți conviețui cu oamenii care îndoiesc colțurile cărților sau trebuie să îi omori și să le îngropi corpul în ziua cu lună plină a echinocțiului de toamnă?
    • Poți să cumperi geanta aia? E destul de încăpătoare pentru cărți?
    • Ce faci când biblioteca ta e plină?
    • Cât de înalt poate fi teancul tău de cărți necitite până riști să atingă înălțimea turnului Eiffel?
    Stresul vieții de cititor e extrem de mare.

    10. TE VEI ÎNDRĂGOSTI CU SIGURANȚĂ DE LOCURI ȘI OAMENI CARE NU EXISTĂ ȘI ACESTA E FĂRĂ DOAR ȘI POATE CEL MAI ORIBIL LUCRU DINTRE TOATE.

    Adică, mâna sus dacă ai vrut să mergi vreodată la Hogwarts? Sau în Narnia? Sau Westeros, Țara Minunilor, Camelot, Țara de Nicăieri? 
    Sau, ce zici de acel moment când înțelegi un personaj așa de bine că vrei să fii cel mai bun prieten al lui, să te căsătorești cu el, să îl adopți (sau toate 3 la un loc) doar ca mai apoi să realizezi că nu este real. Nimic din toate astea nu e real.
    Acestea fiind zise, dragi cititori, nu lăsați cărțile să câștige războiul sau să vă dărâme apartamentul! 
    disclamer: acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. 
    Articolul a fost tradus de pe site-ul Paper Fury.

    duminică, 15 aprilie 2018

    Recenzie: Jurnalul unui hamster 1990-1990 de Mariam Elia și Ezra Elia

    Titlu original: The diary of Edward the hamster 1990-1990
    Gen: aventuraya
    Editura:Humanitas
    An apariție:2017
    Număr de pagini: 90
    Rating: ★★★★
    Cartea poate fi achiziționată de aici.
    Mulțumesc editurii Libris pentru carte!
    ”Doi dintre ei au apărut azi, m-au scos din cușcă și m-au pus într-un fel de labirint improvizat, făcut din cărți și din role pe care fusese hârtie igienică. Un labirint fără scăpare. Priveau totul ca pe-un joc, râzând și scoțând țipete ascuțite, în timp ce eu nimeream disperat dintr-o fundătură în alta - însă eu mi-am dat seama că nu era un joc. Încearcă să-mi zdrobească voința, să mă supună. Pot să-mi ia libertatea, dar sufletul n-o să mi-l ia niciodată. Mă cheamă Edward și sunt un hamster.”
          

     
      Cărticica aceasta, nu este întocmai genul meu de carte și de poveste în general. Pentru că, mi se părea inutil să le citești dacă ai depășit o anumită vârstă, dar Jurnalul unui hamster, mi-a demonstrat că nu e așa. Am citit cartea asta, care pe lângă faptul că m-a amuzat copios, m-a și relaxat și mi-a dat o stare de bine.

     Miriam și Ezra Elia au făcut o treabă foarte bună, dar cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult cartea dacă ar fi avut un alt fel de format, care să cuprindă bineînțeles și pozele fără de care cartea nu ar mai fi fost la fel de amuzantă, i-au dat un surplus poveștii.



      După cum probabil, v-ați dat deja seama, personajul nostru este un hamster care este ținut ”captiv” după părerea lui, într-o cușcă, fără scăpare. Făcând tot felul de greve, pentru felul în care el este tratat și cutând cu orice preț o fereastră deschisă prin care el ar putea scăpa din aceasta ”închisoare”.

     Ilustrațiile sunt foarte frumoase, și după cum am mai spus și mai sus, au dat un surplus poveștii, făcând-o mult mai interesantă și mult mai plină de viață, chiar dacă aceasta prezenta o drama. Drama micuțului nostru Edward care încearcă să devină liber, fără cușcă și fără mâini de care să-i fie frică.


      I-am dat patru steluțe, deși ar fi meritat mult mai puține, pentru simplul fapt că m-a făcut să vreau ceva mai mult de la povestea aceasta. M-a relaxat, m-a distrat dar mi-ar fi plăcut să văd și o variantă întreagă a poveștii, o carte cu zeci de pagini, din care să rămân cu ceva imediat după ce am terminat-o sau care să-mi dea ceva mai mult de gândit, nu doar plăcere.

    ”La ce bun scrisul? Viața e o colivie de cuvinte goale.”

       Per total, a fost o lectură ușoară și dacă sunteți în căutarea unei povești amuzante și ușor de citit atunci vă invit la a lectura această carte cu mult drag.

    Recenzie „Quo Vadis”, de Henryk Sienkiewicz

    Titlu original: Quo Vadis
    Gen: ficțiune istorică, dragoste
    Editura: CASA CĂRȚII
    An apariție: 2011
    Număr de pagini: 568
    Rating:
    Cartea poate fi achiziționată de aici.

    „Bogățiile, gloria, puterea nu sunt decât fum, deșertăciune! Bogatul va găși mereu unul mai bogat decât el; gloria măreață a unuia va eclipsa gloria altuia; cel puternic va fi învins de unul și mai puternic.”
          

       Pentru mine, „Quo Vadis” a fost mai mult decât o simplă carte, mai mult decât un volum de peste 500 de pagini. Mai mult decât o copertă frumoasă și o carte atrăgătoare. Cuvintele frumoase și vindecătoare mi-au atins o coardă sensibilă. Povestea în sine, speranța că bunătatea acoperă tot ceea ce putem percepe noi, au fost primite într-un moment potrivit. Am citit-o anul trecut, când toamna se afla deja la sfârșit, iarna preluând frâiele. În clipe în care sufletul meu avea nevoie să se liniștească cu o asemenea poveste.

       O carte despre iubire. Despre credință și respect. Despre speranță și profunzime. Și nu în ultimul rând, despre bunătate.



    „Titlul romanului e inspirat dintr-o legendă medievală în care se relatează că, pe vremea persecuțiilor stârnite de Nero împotriva creștinilor din Roma, apostolul Petru fuge din cetate ca să-și scape viața. Pe drum însă, Îl intâlnețte pe Isus si Îl întreabă: „Quo vadis, Domine?” (Unde mergi, Doamne?). Isus îi răspunde: „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de propria lașitate, Petru se intoarce în cetate, unde va muri ca martir, răstignit cu capul în jos.”

    Imagini pentru saint peter

       Ligia și Marcus Vinicius sunt poli opuși, în esență. Ea era creștină, iar el un patrician roman. Povestea lor de iubire se desfășoară treptat, iar prin intermediul acesteia sunt prezentate persecuțiile îndurate de către creștini.

       Marcus o întâlnește pe Ligia, fata de origine ligiană, în casa generalului Aulus, care o primise cu brațele deschise în viața lui si a partenerei de viață. Fata îi provoacă o atracție iremediabilă, acesta începând să nutrească, în tăcere, dragostea față de tânăra inocentă.
    Îi povestește și unchiului său, Petronius, despre fata care reuși să-i pătrundă în inimă printr-un fenomen pe care, noi l-am putea numi „dragoste la prima vedere”. În cazul lui Vinicius, această dragoste s-a intensificat și fortificat cu timpul, la început fiind fragilă, iar el egoist.


       Patricianul roman o abordează pe Ligia în timpul unui festin destinat lui Nero, dar devine insistent, iar ea se sperie și este salvată de către Ursus, slujitorul și prietenul ei, care, fie vorba între noi, ar fi trebuit să-i aplice și o corecție lui Vinicius, dar își respecta prea mult buna prietenă.

    Vinicius se înfurie și îi cere ajutorul unchiului său, care-l găsește pe Chilon Chilnides, un om de origine greacă cu mult prea multă încredere în sine.

    De aici începe un șir de evenimente fericite, mai puțin fericite sau chiar teribile. Cei trei descoperă că Ligia, fiica defunctului rege al Ligiei participă la adunările secrete ale creștinilor și o urmăresc în continuare. Dar Ursus este un foarte bun apărător.    La un moment dat, apropierea dintre Ligia și Vinicius crește atunci când el începe să participe la acele întâlniri, dar ea este sfătuită de apostolul Petru să-l evite, el fiind păgân, până ce el își va deschide inima pentru a vedea cu adevărat ce e de făcut, în loc să încerce să o răpească sau să o constrângă cumva să-l iubească înapoi.


     Dar fiica lui Nero moare, iar Ligia este considerată unica suspectă, căci locuise o perioadă în palat. Împăratul roman se simte înnebunit de prezența ei, iar soția lui nutrește o ură nefondată, fiind cea de la care pornește totul.
    Petronius, unul dintre curtenii favoriți a lui Nero, face tot posibilul ca să-și ajute nepotul, care apelează la el în nenumărate rânduri. Încearcă, la un moment dat, și să oprească persecuțiile cumva, însă fără folos. Partea pe care am displăcut-o foarte mult a fost cea în care Nero începe să-l înlăture și chiar să-l privească cu ochi mult mai acuzatori, el devenind neputincios.


    Cu toții am auzit măcar odată de apostolii Petru și Pavel (din Tars), modurile crude în care au murit creștinii și, posibil să fie spoiler dacă nu știați deja din istorie sau cultură generală, învinovățirea acestora de mistuirea Romei sub flăcările provocate de însuși nebunul împărat.
    „Dar Vinicius, îndrăgostit de sufletul ei, o iubea și mai mult; și, când o veghea în timp ce dormea, i se părea că veghează o lume întreagă.”                                          
    Cărții i s-a decernat Premiul Nobel în 1905 și s-au făcut două filme după acest roman - unul în 1951 și unul în 2001.

    Îmi pare rău pentru lipsa de informații, însă totul putea fi un spoiler și, dacă am reușit să vă atrag spre această carte, n-am vrut să stric frumusețea lecturii.



    Până data viitoare, vă urez lecturi plăcute!