Recenzie: Tinerele elite de Marie Lu

Titlu original: The Young Elites
Gen: YA, fantasy, romance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2018
Număr de pagini: 368
Rating:

Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Poate că doar am schimbat o temniță cu alta. Nimeni nu îmi oferă niciun pic de bunătate fără să spere că va primi ceva în schimb. Sunt, oare, diferiți? Sau sunt cu toții la fel? Toți vor să se folosească de tine, să te folosească, să te uzeze până obțin ceea ce vor, și apoi să te arunce. ”

            

    Tinerele Elite este un debut fantasy senzațional, plin de forță, care ne introduce în universul tragic al unei anti-eroine, univers dominat de malfetto, creaturi cu puteri supranaturale, slăvite de unii și temute de alții. Adelina trebuie să se lupte cu numeroși dușmani pe care îi atrage ca un magnet, dar totodată și cu propria ei putere, care, neținută sub control, i-ar putea aduce moartea.

      Povestea acestei protagoniste unice m-a captat încă de la început. Ea a fost practic victima acestui destin oribil: de a deveni malfetto. Încă de când s-a transformat într-o astfel de creatură, propriul ei tată a privit-o doar cu ură și chiar a vândut-o unui străin. Încă din primele pagini, Adelina face un gest tare necugetat, mai mult sau mai puțin conștient, și ajunge la un pas de a fi arsă pe rug.     Cel mai mult mi-a plăcut că în centrul acțiunii a fost plasată această fată imprevizibilă și dureros de realistă, al cărei destin m-a interesat cu adevărat și care m-a făcut să urmăresc evenimentele expuse în carte cu sufletul la gură. De asemenea, secretul surorii ei, care e aparent un personaj teribil de banal, o să vă surprindă nespus de mult.

       După o viață în care a dat crezare vorbelor cumplite ale tatălui ei, conform cărora nu se va integra niciodată într-un grup datorită „blestemului” ei, fata descoperă că există o societate secretă, unde sunt doar persoane cu puteri supranaturale, exact ca ea. Societatea Pumnalului o primește cu brațele deschise, și ea se va simți acolo în sfârșit ca într-o familie, însă serenitatea nu va dura mult și Adelina va fi obligată să ia multe decizii care îi vor frânge inima.

        La capătul opus al axei, antagonistul, este de altfel, o victimă a împrejurărilor și al gândurilor lui obsesive cum că malfetto ar fi niște ființe ce trebuie exterminate. Și aici aș dori să adaug o paranteză. Nu am putut să nu mă gândesc la Holocaust când am asistat la exterminarea în masă a tinerelor elite, doar pentru că erau ceea ce erau, nu pentru că ar fi făcut vreun rău cuiva, și nu am putut să nu trag o paralelă între malfetto și evrei în timpul celor de al Doilea Război Mondial. Teren Santiago crede cu desăvârșire că aceste persoane trebuie răzuite de pe fața Pământului, și că aceasta e misiunea lui și unicul mod în care le-ar putea cere iertare zeilor că este el însuși unul dintre Tinerele elite.

        Personajele vă vor duce  ușor cu gândul la supereroi, doar că nu știu în ce măsură sunt supereroi sau răufăcători. Cert este că membrii Societății Pumnalului vor să ucidă regele și să preia puterea în regat, din mâinile Inchiziției, iar Teren Santiago și inchizitorii vor să îi ucidă pe toți malfetto, majoritatea ființe complet inofensive.

       Marie Lu, autoarea seriilor Legenda și Warcross, nu m-a dezamăgit nici de această dată, și a reușit să creeze un univers magic și întunecat, în care nimeni nu este în siguranță. Acțiunea este tare palpitantă și nu stagnează niciun moment, îndemnându-te să citești cu sufletul la gură cartea de la început și până la sfârșit. Finalul a fost unul epic și nu știu cum voi rezista până când voi citi continuarea: Societatea trandafirului.

Recenzie: Zidul de Jean-Paul Sartre

Titlu original: Le Mur

Gen: filosofie, clasic
Editura: Rao, Colecția: Rao Clasic
An apariție: 2013
Număr de pagini: 222
Rating:

Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Veți fi desigur curios, presupun, să aflați cum arată un om care nu-i iubește pe oameni. Ei bine, eu sunt acela și-i iubesc atât de puțin, încât în cel mai scurt timp am să omor vreo șase; poate vă veți întreba: de ce numai șase? Pentru că revolverul meu nu are decât șase cartușe.”

 

    Zidul este o colecție de 5 povestiri legate de doctrina filosofică în care Jean-Paul Satre credea, și anume existențialismul. Conform existențialismului, oamenii trebuie să caute un sens vieții care nu are niciun sens. Jean-Paul Satre pune niște întrebări foarte importante legate de moralitate, de ontologie și de natura umană.

     Am aflat pe parcurs ce citeam cartea că Jean-Paul Satre a fost un existențialist și doar mi-am imaginat (în mod eronat), după denumire, ce ar putea însemna asta. Abia după ce am citit aceste povestiri, necorelate între ele, în afara principiilor existențialismului, care stau la baza tuturor dintre ele, m-am interesat privitor la ce înseamnă mai exact doctrina asta filosofică. Și recomand tuturor celor care vor să citească scrierile lui Satre ca măcar să vizioneze acest videoclip.

      Povestirile sunt în ordine:

1) Zidul: Cea mai cunoscută și totodată cea mai reușită creație din acest volum, debutează cu chestionarea a trei deținuți politici din perioada Războiului Civil din Spania. Aceștia sunt închiși într-o celulă subterană și li se comunică faptul că toți sunt condamnați la moarte. Un doctor este trimis acolo cu pretextul de a-i sprijini în acele momente dificile, dar adevărul era că avea misiunea de a le studia degradarea continuă. Urmează clipe de coșmar în care sunt adresate întrebări precum: Ce rost are să faci orice în viață dacă până la urmă aceasta se va sfârși, iar nimic din ce ai făcut tu nu va mai conta?

„În starea în care mă aflam, dacă cineva ar fi venit să mă anunțe că mă pot întoarce acasă liniștit, că  scăpasem cu viață, chestia asta m-ar fi lăsat rece: să aștepți câteva ore sau câțiva ani e totuna când ai pierdut iluzia că ești etern.”

2) Camera: Următoarea povestire este despre alienarea unei tinere cu o sănătate mintală de neclintit, dar care decide să se izoleze cu iubitul ei care era bolnav de schizofrenie. Ea e conștientă că nu este „nebună” în adevăratul sens al cuvântului, dar cu toate acestea îi este clar și că nu s-ar mai putea integra în societate. Încă o dată, naratorul evidențiază faptul că alegerile pe care le facem, și care nu sunt neapărat corecte sau greșite, ne afectează în mod definitiv soarta.

„-Ești complet nebună, zise el sculându-se.
Eva a surâs trist și a șoptit parcă pentru ea însăși:
-Nu îndeajuns.”

3) Erostrat: Este povestea unui om care ura umanitatea, orice tangență cu alte ființe îi stârnea dezgust. De fapt, îi ura atât de mult încât concepuse un plan diabolic care consta în a ucide 6 persoane. 

„Dacă privești problema dintr-un anumit punct de vedere e atroce, dar dintr-altul, îi conferă clipei care trece o forță și o frumusețe considerabile.”

4) Intimitate: Protagonista, Lulu, este nemulțumită de monotonia căsniciei sale, dar îi este mult prea teamă de o schimbare, așa că nu-și părăsește soțul. După ce bărbatul ei este violent cu frățiorul ei mai mic, aceasta îl închide pe balcon pentru a-l batjocori. Când omul e în cele din urmă eliberat de acolo, se înfurie și o lovește. Lulu îl părăsește, chiar dacă el o amenință că se sinucide, și se mută cu bărbatul pe care îl iubea în secret. Dar, realizează că viața alături de „bărbatul ideal” nu era nici pe departe perfectă, nici nu era ceea ce-și dorea ea, așa că decide să se întoarcă acasă. Povestirea subliniază absurditatea existenței.

5) Copilăria unui stăpân: Povestirea este cea mai voluminoasă din carte și urmărește viața unui individ, născut în provincie, din fragedă pruncie și până la maturitate. În copilărie era atât de plictisit de existența sa încât crea scenarii cum că ar fi un orfan, iar oamenii care se dădeau drept mama și tatăl său erau doar niște impostori care jucau teatru. În adolescență afirmă că nimic nu are sens, iar viața e atât de absurdă încât se gândește serios la sinucidere. Întâlnirea cu unele persoane bizare îl împiedică să facă acest pas definitiv. Primește numeroase răspunsuri la întrebarea „Cine sunt eu?”, dar majoritatea i se par greșite. Povestirea evidențiază că doar noi alegem ceea ce ne definește cu adevărat pentru că părerile celorlalte persoane sunt la fel de neînsemnate ca ale noastre, datorită absurdității universului.

„Prima maximă, își zise Lucien, să nu încerci să privești în tine însuți; nu există greșeală mai periculoasă ca asta.”

     Zidul mi s-a părut o lectură foarte profundă, care se citește ușor și care își lasă amprenta asupra ta. De asemenea, mi-a deschis apetitul pentru studiul riguros al filosofiei și o recomand celor pasionați de această disciplină și mai ales celor care vor să afle mai multe despre existențialism prin intermediul unor povești captivante și scurte.

Recenzie: Mai presus de mândrie de Roberta Ariana

Titlu original:Mai presus de mândrie
Gen: acțiune, thriller
Editura: Libris Editorial
An de apariție: 2017
Număr de pagini: 168
Rating:
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Libris.ro, unde găsiți și cărți de beletristică la prețuri foarte avantajoase, iar dacă comanda este mai mare de 50 de lei transportul este gratuit. 😀

„Ce copil și-ar dori un tată pe care îl urmărește mafia? Crezi că ar rezita o ființă atât de mică și fragilă în acest imperiu al răutăților, al răzbunărilor și al tiraniei? Spune-mi Antonia! Crezi asta? Că eu, unul, nu. Resimțea tensiune în întregul trup, asemenea unor ace care încercau să-l doboare.

         
  Cartea, ca să fiu sinceră și să spun totul pe șleau, nu prea m-a prins, nu prea mi-a plăcut povestea părându-mi-se monotonă pe alocuri, astfel nereușind să mă concentrez prea tare la ceea ce citeam. Acesta fiind doar punctul meu de vedere, un cititor înrăit care trage mai mult înspre povești de ficțiune și de dragoste, în niciun caz înspre astfel de cărți.

  Stefano este cel care a dorit o schimbare, cel care a ieșit din Casa Nostra cu toate riscurile care-i atârnau deasupra tâmplei. O femeie însărcinată care-i poartă copilul și aproape toată mafia căutându-l în urma părăsirii.
Problema la această carte nu ar fi neapărat povestea, care de asemenea una foarte originală, pe care sunt sigură că nu foarte mulți scriitori ar avea curajul să o abordeze, din pricina complexității și a istoriei de care sunt sigură că nu mulți oameni sunt informați. Mie mi se pare că problema cea mai mare a fost la stilul autoarei care a fost unul grăbit și din scurt. În 168 de pagini nu este uman posibil să scrii o poveste atât de complexă, plină cu detalii mici care sunt foarte importante în această lume și să-i poți face și pe oameni să relaționeze cu personajele. 

Însă revenind la acțiune, dacă nu ar fost puțin grăbită, ar fi fost o care originală mai ales pentru România și pentru scriitorii români. 

După cum am mai spus, Stefano este un complice al Mafiei Italiene de care încearcă să scape prin foarte multe metode. Cu fiecare mișcare urmărită și fiind analizat din foarte multe părți îi este aproape imposibil să scape de oamenii care îl vor tortura și chinui. 

 Toată acțiune este îndreptată înspre acest personaj, care deși distruge viețile câtorva oameni de-a lungul lecturii, inclusiv a femeii cu care s-a culcat, lăsând-o însărcinată într-o lume atât de crudă și rece, el scapă mereu cu mâinile curate. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă acțiunea, după cum am spus și mai sus, ar fi fost mai amplă, cu mai multe răsturnări de situație și probleme, care din perspectiva cititorului ar fi imposibil de combătut. Mi se pare că Roberta avea căi foarte complexe pe care putea să le parcurgă dar ea a ales-o pe cea mai scurtă și ușoară. 

„Deși fizic o întâlnea mereu, sufletele lor nu se mai intersectau.”

 În afară de idee, care repet este una originală și chiar îndrăzneață, nu prea am putut relaționa cu absolut nimic din această carte, plictisindu-mă foarte tare și făcându-mă să nu mai vreau să o citesc. Cu toate astea, i-am dat totuși trei steluțe pentru că apreciez foarte mult munca autoarei și ideea originală dar care, totuși trebuia poate conturată mai bine înainte de a fi pusă în aplicare.

Lectură plăcută!

Un caz foarte straniu: Doctorul Jekyll şi Domnul Hyde de Robert Louis Stevenson - recenzie

Titlu original: The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde
Gen: clasic, horror, mystery
Editura: Art
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 184
Rating:

Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Lanyon, iată că viaţa mea, onoarea mea, raţiunea mea, toate sunt la cheremul dumitale; dacă mă abandonezi în aceasă seară, sunt pierdut. Ai putea presupune, după o asemenea introducere, că am de gând să-ţi cer un serviciu dezonorant. Judecă de unul singur.”

             

    Doctorul Jekyll şi domnul Hyde este o povestire extrem de complexă, despre dualitatea persoanei, care adresează nişte întrebări deopotrivă importante şi sinistre despre personalitatea oricărui individ. Este una dintre puţinele poveşti de groază, în care sinistrul nu este stârnit de către vreo creatură supranaturală, ci chiar de natura sumbră a fiinţei umane.

    Robert Louis Stevenson este un maestru al detaliului, iar descrierile lui ample nu plictisesc cititorul nicio secundă, ci îl fac să dorească să afle mai mult. Suspansul este menţinut pe parcursul întregului roman, iar misterele sunt rezolvate rând pe rând de către un personaj carismatic şi extrem de inteligent. Cu toate acestea, răspunsul enigmei vă va lăsa cu siguranţă fără cuvinte.

„If he be mr. Hyde, I shall be mr. Seek.”

    Toate personajele sunt conturate extrem de bine, şi deţin câte o caracteristică definitorie.

+Domnul Utterson, protagonistul, este un avocat care străluceşte prin inteligenţa sa. Acesta încearcă să afle de ce bunul şi ilustrul său prieten s-a întovărăşit cu o creatură monstruoasă precum domnul Hyde.

+Doctorul Jekyll pe de o parte pare o persoană de vârstă mijlocie care este complet împlinită cu viaţa sa prosperă pe toate planurile, dar pe de altă parte este un personaj enigmatic ce ascunde o multitudine de secrete.

+Domnul Hyde are un impact straniu asupra tuturor persoanelor care au oroarea de a se întâlni cu el, toate afirmă că simpla lui prezenţă le îngheaţă sângele în vene, iar creatura diabolică debutează în carte cu un gest înfiorător faţă de o fetiţă de 10 ani.

    Ediţia nouă de la Art pe care o am eu, din colecţia Clasici Ilustraţi este sublimă, literele de pe copertă sunt sclipicioase, coperta este rezistentă deoarece e cartonată, paginile sunt de foarte bună calitate, iar formatul e foarte inspirat. Cât despre ilustraţii, nu pot aduce atâtea 

vorbe de laudă, pentru că nu sunt cele mai reuşite, dar, pentru mine asta a contat prea puţin.

   Ştiţi că unii oameni vizionează filmul înainte de a citi cartea? Păi, eu am comis o crimă asemănătoare. Înainte să citesc povestirea, am terminat jocul MazM: Jekyll and Hyde, pe care nu îl pot recomanda îndeajuns. Nu îmi dau seama dacă este echivalent sau chiar superior cărţii, însă cu siguranţă merită jucat. Acest joc, care redă aproape perfect povestea, mi-a stârnit pofta de lectură şi m-a făcut să vreau să caut mai multe detalii despre cazul straniu al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde.

  Nu îi pot găsi niciun minus cărţii, cred că este cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta şi o recomand oricăruia care e atras de genul gotic, horror sau de cărţile cu detectivi. Deseori, motivul pentru care unele cărţi ajung clasice, este pentru că sunt adevărate comori literare, care nu îşi pierd farmecul de-a lungul secolelor. Acest lucru este cu siguranţă valabil şi pentru Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde, o operă minunată, care se termină mult prea repede.

10 citate din Înţelepciunea lui Tyrion Lannister

Titlu original: The Wit and Wisdom of Tyrion Lannister
Gen: fantasy
Editura: Nemira
An de apariție: 2014
Număr de pagini: 160
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru această carte! 
O puteţi achiziţiona cu 80% reducere de aici.

1. „M-am născut. Am trăit. Mă simt vinovat de a fi pitic, recunosc, Şi, deşi tata m-a iertat de nenumărate ori, eu am stăruit în infamia mea.”

 .

2. Cică sunt jumătate de om. Asta vă întregeşte pe voi?”

 .

3. „În sufletul meu e un locşor plin de iubire pentru ologi, copii din flori şi chestii făcute ţăndări.”

 .

4. „Pesemne că zeii au fost beţi când au ajuns la mine.”

 .

5. „Şi dac-aş fi pe jumătate de isteţ din cât sunt acum, tot m-aş putea măsura cu tine.”

 .

6. „Am visat de-ajuns pentru  o viaţă atât de mică. Şi am visat la nebunii precum iubirea, dreptatea, prietenia, slava. Şi la cum e să fii înalt..”

 .

7. „Se spune că ai noroc dacă mângâi pe cap un pitic, dar ai şi mai mult noroc dacă-i sugi cocoşelul.”

8. „Mintea este arma mea. Fratele meu are sabia, Regele Robert are ghioaga de război, iar eu am mintea... şi o minte are nevoie de cărţi, tot aşa cum o sabie are nevoie de tocilă, dacă trebuie să+şi menţină ascuţimea.”

.

9. „Somnul face bine. Cărţile fac şi mai bine.”

.

10. „Dacă-i tai limba cuiva, nu dovedeşti că omul cu pricina e mincinos, nu faci decât să+i spui lumii întregi că ţi-e frică de ce ar putea zice.”