asmul Mica Sirenă a făcut fără îndoială parte din copilăria voastră, dar sunt sigură că mulți dintre voi nu ar fi ghicit niciodată cât de întunecată este povestea originală și că nu coincide deloc cu versiunea ultrasimplificată și îndulcită marca Disney. Într-una, o roșcată drăguță are o pasiune pentru lumea oamenior și se ridică temporar la suprafața mării și se căsătorește cu băiatul pe care îl iubește după ce înfruntă cu brio o serie de obstacole, totul se termină cu bine. Cealaltă nu este genul de poveste pe care ai vrea să o audă copiii mici. E cu adevărat tulburătoare.
n versiunea originală, oamenii sunt dizolvați, înjunghiați, au stridii atașate de ei și tot felul de alte sorți chinuitoare. Prințul este doar un alt neghiob și o tratează pe Mica Sirenă ca pe un câine (a pus-o să doarmă pe preșul din fața camerei lui la un moment dat.) Vrăjitoarea mării nu este dușmanul, natura umană este. Mica sirenă este nevoită să aleagă între a suferi o moarte oribilă și a ucide cu sânge rece.
acă ai iubit-o mereu pe Ariel și încercările ei de a săruta oameni în bărci, atunci pleacă cât mai poți. Povestea lui Andersen nu e una în care oamenilor li se face dreptate și răul primește soarta crudă pe care o merită. Nu, e mult mai complexă de atât, și mie mi s-a părut de mii de ori mai fascinantă. Deci iată cele 9 motive pentru care basmul Mica Sirenă este sinistru.1.Mica Sirenă originală era torturată de stridii.
Povestea originală are în mare același început ca filmul Disney - cea mai mică fiică dintr-un palat din ocean condus de un rege al sirenelor, ușor obsedată de oameni - dar regalitatea ei este literalmente chinuitoare. Când împlinește vârsta potrivită, sirenei (care nu are nume) nu numai că îi este permis să se ridice la suprafață; trebuie să îi fie agâțate opt stridii de coadă. „Cel mândru trebuie să sufere,” este replica dură a bunicii ei când sirena se plânge.
2. Surorile ei mai mari cântă despre încântarea de a îneca marinari.
Numeroasele surori ale sirenei sunt de fapt destul de drăguțe pe final, însă asta nu le face mai puțin periculoase. Ocupația lor de bază e să le cânte marinarilor despre cum n-ar trebui să le fie teamă să fie sub apă, pentru că e așa de distractiv. Nu par să facă asta din pură răutate, totuși - ne-au dat impresia că sunt cam proaste.
3. Sirenele nu au suflete
Asta e spus de multe ori în carte. Sirenele trăiesc 300 de ani, dar odată ce mor, încetează să mai existe oriunde. Oamenii trăiesc mult mai puțin pe Pământ, însă primesc suflete nemuritoare și sunt în mod evident ființe superioare. Dar dacă o sirenă câștigă iubirea unui om, primește și ea un suflet nemuritor. Acesta e pe jumătate motivul pentru care Mica Sirenă își dorește cu atâta ardoare o pereche de picioare, nu e doar prințul.
4. După ce devine om, sirena trebuie fie să se căsătorească, fie să moară
Opțiunile disponibile sirenei sunt cam nesatisfăcătoare. În film, trebuie să obțină sărutul iubirii adevărate sau se va transforma înapoi în sirenă și să devină sclavul Ursulei. În povestea originală, ea trebuie să-l convingă pe prinț să se căsătorească cu ea - sau va muri. Și pentru chestia cu sufletul, ea va dispărea pentru totdeauna. E o afacere cam riscantă.
5. Mersul e ca și cum ar călca pe cuțite.
Transformarea din pește în om nu este deloc un prilej de bucurie. Nu numai că rămâne fără voce, fiecare pas pe care îl face cu picioarele ei nou-nouțe îi cauzează agonie; vrăjitoarea mării descrie asta drept „a călca pe cuțite”. Parcă destinul nu e deloc de partea ei. Cine poate fi seducător când în secret e înjunghiat?
Deci, te-ai aștepta ca eroina noastră să fie salvată pentru că a ales să-și salveze adevărata iubire, nu? Păi nu e. Nu se dizolvă, dar este doar salvată de „fiicele aerului” care îi spun că acum este una dintre ele - felicitări! - și asta înseamnă că acum va zbura de-a lungul lumii făcând fapte bune timp de 300 de ani, iar mai apoi s-ar putea să obțină un suflet până la urmă.
6. Prințul este un nesimțit care o tratează ca pe un câine
Prințul lui Andersen este un coșmar absolut. O lasă pe sirenă să se culce la picioarele patului lui (nu serios) și o numește copila lui găsită. O iubește „cum ar iubi un copil” aparent - sună extrem de ciudat - și Andersen include chiar și scene în care prințul cel-fără-creier îi spune copiliței lui găsite totul despre minunile de sub mare, pentru că el știe atât de multe despre ele.
7. Prințul nu se îndrăgostește de ea, iar mica sirenă trebuie să danseze la nunta lui
Nu numai că mica sirenă trebuie să facă față profeției de a muri -și, să nu uităm, să nu trăiască pentru totdeauna după moarte, pentru că nu are un suflet - pentru că nu a putut câștiga iubirea acelui prinț idiot, dar trebuieși să danseze la nunta lui. Asta chiar e sadic.
8. Poate evita să se dizolve în spuma mării doar dacă omoară iubirea vieții ei.
Sfârșitul poveștii devine și ciudat și întunecat. În timp ce mica sirenă se gândește la moarte - ceea ce va însemna să se dizolve în spuma mării, nu să moară ca un om - surorile ei ies din apă, pentru că și-au dat părul vrăjitoarei în schimbul unui cuțit magic.
Ghiciți ce trebuie să facă cu el ca să trăiască. Să ucidă cu sânge rece prințul, în timp ce acesta dormea liniștit lângă proaspăta lui mireasă. Sirena aruncă cuțitul în mare și își așteaptă cu demnitate moartea.
9. Finalul fericit este un purgatoriu
