miercuri, 19 iunie 2019

Groaza din basmele fraților Grimm

În presa străină, se vorbește mult despre povești în această perioadă fiindcă în Occident a apărut o carte pe care mulți o prezintă drept o antologie horror de care copiii ar trebui feriți.
Cartea este, de fapt, nimic altceva decât culegerea basmelor fraților Grimm, numai că editorul și traducătorul Jack Zipes a avut ideea de a traduce și publica versiunile „originale“ ale acestor basme care sunt foarte departe de ceea ce știți din „reformulările“ Disney.



O mica întoarcere în trecut: frații Jacob și Wilhelm Grimm au fost doi învățați care au trăit la începutul secolului al XIX-lea în Westfalia ocupată de armatele franceze. Pasionați de folclorul german și de tradițiile orale, cei doi au încercat sa scrie o istorie a limbii germane, o gramatica germană și, printre altele, o antologie cu povesti, atât germane, cât și provenind din alte zone culturale.



Noi suntem familiarizați, se pare, cu ediția din 1875 a cărții, dar aceasta era, de fapt, cea de a șaptea rescriere și versiune a ei. Prima ediție, cea din 1812-1815, conținea 156 de povesti pe care, după, uzina Grimm Bros. le-a rescris, reformulat, îndulcit și cenzurat, adaptându-le la sensibilitățile epocii.



Versiunile originale ale poveștilor cunoscute sunt însă șocante pentru multi cititori. Culese de cei doi Grimm de la povestitorii populari, ele reflectau realitatea epocii. Iar „realitatea“ în care trăia poporul Europei (războaie, violente, foamete, exploatare etc.) era cumplita. De aceea, cititorul de astăzi s-ar putea sa fie șocat constatând ca poveștile roz ale copilăriei se învecinau periculos de mult, la origine, cu fantasmele marchizului de Sade: viol, mutilări, crime etc.



Intre timp, Valerie Ogden amintește într-un articol publicat de „Huffington Post“ ca, la origine, multe dintre aceste basme sunt bazate pe fapte și persoane reale. Valerie Ogden spune ca frații Grimm și-au dat seama ca, dacă vor sa își vândă cărțile fără sa urce în cap publicul burghez, ar fi mai bine sa „îndulcească“ atrocitățile originale. În acest sens, ei au tras cu ochiul la opera înaintașului lor francez, Charles Perrault, ale cărui povesti, frumos spuse (nu pentru copii, ci pentru un public adult), sunt bazate pe legende locale și, deseori, pe fapte reale. Iată câteva dintre ele:



Alba ca Zăpada și cei șapte pitici


Se crede ca la originea acestei povesti se afla povestea tragica și reala a Margarethei von Waldeck, o contesa ce a trăit în secolul al XVI-lea în Bavaria. Se pare ca tatăl ei, Phillip IV-lea, deținea mai multe mine de cupru în ținutul Bad Wildungen în care lucrau copii, atât de deformați de munca grea la care erau supuși încât toată lumea credea despre ei ca sunt, de fapt, pitici. Din cauza unei mame vitrege foarte geloase, frumoasa Margaretha a fost trimisa sa trăiască la Bruxelles, unde a atras atenția viitorului rege Filip al II-lea al Spaniei care i-a devenit amant, spre enervarea mamei vitrege și a tatălui lui Filip. Se pare ca, din aceasta cauza, Margaretha a murit la numai 21 de ani, otrăvită, o moarte care simplifica o problema politica.




Rapunzel


În cazul frumoasei închise în turn, povestea pare a avea la origine o istorie din zorii creștinismului, în secolul al III-lea. Un prosper negustor păgân din Asia Mica (Dioscurus) avea o fiica atît de frumoasa încât nu avea chef sa o vadă căsătorită și o închidea într-un turn atunci când pleca în călătorie. Tânăra s-a convertit la creștinism, spre marea enervare a tatălui care a tarat-o în fata proconsulului roman. Cum fata n-a vrut sa renunțe la credința ei, a sfârșit prin a fi decapitata de tata. Care, spune legenda, a fost trăsnit ceva mai apoi. Sub numele de Sf. Barbara sau Sf. Varvara, tânăra a devenit sfântă în panteonul creștin și este serbată la data de 4 decembrie.



Barba albastra


Este o poveste horror atât la Perrault, cât și la frații Grimm. Perrault, se pare, s-a bazat pe povestea unui anume Conomor cel Blestemat, o căpetenie bretona ce a trăit după anul 500, despre care se spune ca avea obiceiul sa își omoare soțiile imediat ce acestea rămâneau însărcinate. Dar, pentru Perrault, este mai probabila o alta sursa de inspirație: celebrul baron Gilles de Rais, maresl al Franței și companion al Ioanei D’Arc. După ce a devenit erou al luptei de eliberare a tarii de sub englezi, Gilles a alunecat treptat în nebunie și în practicarea magiei negre. A sfârșit ca un notoriu violator și ucigaș de copii, cu peste 500 de victime la activ (este unul dintre cei mai prolifici ucigași în serie din istorie). A fost condamnat la moarte de către semenii săi nobili, care abia așteptau să pună mana pe fabuloasa lui avere.



Hansel si Gretel


Și aceasta poveste pare a se baza pe o anume realitate istorica. În secolul al XIV-lea, în perioade de cumplita foamete și ciuma, în Europa a crescut la cote alarmante numărul cazurilor de infanticid și canibalism. Mulți părinți disperați își abandonau, pe atunci, copiii.



Cenușăreasa


Este posibil ca povestea frumoasei nedreptățite sa fi fost inspirata de o istorie consemnata de Strabo in Geographica, povestita mai apoi și de către Herodot. Cenușăreasa, astfel, pare sa fi fost Rodophis, o tânăra de o frumusețe deosebita care a fost răpită în Tracia, în jurul anului 500 înainte de Hristos, și vândută apoi ca sclava în Egipt. Cel care a cumpărat-o, datorita frumuseții sclavei, a ținut-o în asemenea cinste și lux încât Rodophis a fost remarcata de către faraonul Ahmose al II-lea, care ar fi insistat ca fata sa ii devina soție (una dintre soțiile acestuia, de fapt). Despre Rodophis se spune ca a mai fost „tovarășa de sclavie“ cu celebrul Esop.
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu