luni, 30 iulie 2018

Recenzie: Străinul de lângă mine de Irina Binder

Titlu original:Străinul de lângă mine
Gen:young adultromance
Editura: For you
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 282
Rating: 

”-Nu știu. Chiar nu știu. Știu doar că am murit puțin câte puțin de fiecare dată când realizam că el nu mai este, că nu va mai veni acasă. A fost o teroare să-i văd periuța de dinți în baie și să accept că va trebui să o arunc. Să ating lucruri de-ale lui, cana din care băuse ultima dată cafea, să găsesc mesajele de pe telefon la care nu-i mai puteam răspunde. M-a torturat gândul că nu am fost destul de bună cu el, că poate nu i-am spus suficient de des că îl iubesc. De aceea, când văd cupluri care se ceartă din nimic, așa cum fac Claudia și Alex, îmi vine să îi iau de umeri și să îi scutur, să le spun să prețuiască fiecare clipă împreună, fiindcă nimic nu le garantează că mâine se vor mai avea unul pe altul.
            
  
Cartea Irinei m-a surprins într-un mod foarte plăcut, nu numai că m-a făcut să privesc viața și mai ales familia tradițională dintr-o altă perspectivă, frumoasa perspectivă a Irinei, dar m-a și scos dintr-un reading slump care mă chinuia de ceva timp, unul foarte urât și aș putea să spun că și-a pus serios amprenta asupra sufletului meu.
  Cuvintele colorate ale Irinei, în care a învăluit frumoasa poveste de dragoste dintre cei doi m-a făcut să-i îndrăgesc stilul, ceva ce Fluturi, trilogia cu care Irina s-a lansat chiar pe blogul ei nu a reușit să o facă. Mi se pare că a evoluat într-un mod foarte plăcut.

  Alessia, este personajul principal de care m-am îndrăgostit pur și simplu, doar prin felul ei de a fi, mi se pare un model numai bun de urmat în viață și sunt sigură că autoarea se regăsește perfect, pentru că personajul a fost conturat în cel mai perfecționist și frumos mod. Alessia, este o femeie excepțională, puternică și sigură pe propriile forțe, care deși de o frumusețe rară, nu a reușit niciodată să-și găsească un bărbat potrivit pentru ea și pentru calitățile ei, pe când, de cealaltă parte Eduard, sau Andrei în mediul online, acolo unde ei s-au cunoscut, se vede o monstruozitate de om, incapabil să primească iubire și admirație de la cineva care nu-i dorește doar banii săi. 
  În disperarea celor două personaje, ambii își deschid un cont de Facebook, acolo unde, deși cu niște poze false, se îndrăgostesc unul de celălalt, în cel mai frumos mod, pentru că niciunul din ei nu s-a îndrăgostit de fizic, ci de ceea ce se află sub ambalajul frumos aranjat al unui om, două suflete bune, disperate după iubire s-au găsit și s-au îndrăgostit.



  Toată povestea, deși una frumoasă, a fost doar una virtuală, pentru că, în viața reală, un singur complex a reușit să strice cu adevărat doua destine, a reușit să sfărâme două suflete și tot ce a mai rămas după asta, a fost doar două inimi ciobite ce, cândva, erau alimentate de speranțe false și minciuni nenumărate. Dar totul poate fi reparat, cu ajutorul iubirii ce unește și șterge multe lucruri.


”-O știi pe prietena mea Selena?                                                                                       -Da, doamna cu sacoșele, nu?                                                                                         -Exact. E cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. Știi ce mi-a spus într-o zi? Că nu putem dărui iubire dacă nu primim. Că noi, oamenii, așa funcționăm: ne hrănim cu iubire de la cineva și dăm mai departe iubindu-i pe alții. Dar dacă nimeni nu ne iubește, dacă nu primim iubire, nu avem nici de unde să dăm. De fapt, discuția pornise de la oamenii răi, incapabili să iubească, Selena le-a găsit o scuză în felul acesta, spunând că nu au ce să dea pentru că nu au primit la rândul lor. Uite, eu acum simt că nu mai am iubire în mine, nu știu cum să-ți spun. Simt că sunt secătuită și că nu mai am nimic de oferit”
   Consider că este o carte necesară în bibliotecile multora, pentru că aceasta poveste are o lecție de viață, o lecție pe care cu toții ar trebui să o primim la un moment dat, iar Irina ne ajută, sper ca peste câțiva ani, să-mi aduc aminte de cartea asta și să o recitesc, cu siguranță o să-i păstrez un loc în inima mea pentru că a reușit să mă atingă și acolo doar simple cuvinte și o poveste minunată. Sper că v-am convins și pe voi să o încercați!


Lectură plăcută, Adela!
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu