vineri, 5 iulie 2019

Recenzie: Pe urmele prințului nemuritor (Anchetele lui Audrey Rose #2) de Kerri Maniscalco // Review: Hunting Prince Dracula


  Citește în română       Read in English

Titlu original: Hunting Prince Dracula
Gen: yathrillergothichorrorromance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2019
Număr de pagini: 475
Rating:  
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Știința era incapabilă să explice puterea iubirii sau a speranței. Nu existau formule sau deducții pentru a înțelege, indiferent ce susținea Thomas cu privire la știință și la caracterul omenesc.”

            
   

      Pe urmele prințului nemuritor e o carte care promite multe, dar nu transmite mai nimic. Sinopsisul suna genial: un șir de crime misterioase care au loc la Institutul Național de Criminalistică și Medicină Legală din România, păcat că romanul este mai mult o descriere laborioasă a melodramelor protagonistei, care te fac să îți dai nonstop ochii peste cap.
     Nu-mi pot imagina cum un român poate tolera această carte. Am citit în diverse locuri că autoarea s-a documentat foarte bine cu privire la România și perioada istorică pe care o reprezintă în carte, dar eu nu am observat deloc acest lucru. Dimpotrivă, toată opera ei se bazează pe simple stereotipuri. Nu m-a deranjat nicidecum că a transformat castelul Bran într-un Institut de Medicină, ba chiar mi s-a părut o idee strălucită, dar să spui că avea tablouri cu oameni trași în țeapă pe pereți mi se pare exagerat. 
     Autoarea a transformat castelul Bran într-o parodie stereotipizată a ceea ce este de fapt, dar acesta este doar începutul dezamăgirilor oferite de carte. Mi s-a părut absolut umilitor față de noi, românii, ca prințul României să fie portretizat drept un mitocan care fluieră după fete și are atâtea probleme cu nervii încât și-ar sparge toată vesela. În primul rând, pentru că familia regală este imaginea noastră ca popor, și în al doilea rând, pentru că mi se pare o portretizare nedreaptă: la urma urmei, prințul trebuie să urmeze niște reguli foarte stricte de conduită, care sunt sigură că nu i-ar permite să facă asemenea lucruri.

      Mi-a fost foarte greu să parcurg cele 14o de pagini pe care le-am citit, deoarece până și protagonista mi s-a părut un personaj complet detestabil. Melodramele ei păreau să nu se mai sfârșească, inclusiv episoadele nenumărate de pudoare, care mi s-au părut exagerate, deoarece i se păreau scandaloase propriile ei gânduri, perfect normale de altfel, după care milita pentru drepturile femeilor când nu era cazul.
      Thomas a fost smuls din lumina reflectoarelor aproape complet și a fost transformat într-o jucărie complet lipsită de personalitate, a cărei unică ocupație este să flirteze cu Audrey până când devine repetitiv și plictisitor.
     Și, colac peste pupăză, autoarea de bestsellere internaționale, care se crede deja expertă în tainele României, traduce toate cuvintele cu Google Translate, și implicit, unele cuvinte care au fost scrise în original în română, nu au sens în contextul dat. Dacă ești un scriitor cu o asemenea prestanță, mă aștept ca măcar să găsești/angajezi un român care să verifice dacă frazele pe care le-ai scris într-o limbă pe care nu o cunoști sunt corecte, dar nu se întâmplă așa ceva.
      Concluzia: dacă doriți totuși să citiți această carte, porniți la drum cu multă multă răbdare și înțelegere. Eu am decis să sar peste acest volum, deoarece mi se pare un instrument medieval de tortură, și sper din suflet ca niciun alt autor să nu mai facă ce a făcut Kerri Maniscalco, însă s-ar putea să continui seria cu volumul trei, care are loc în State și este despre Houdini. 



Share:

Un comentariu: