Editura: Trei
An apariție: 2016
Număr de pagini: 462
Rating:
„Nu mă cheamă Mara Dyer, dar avocatul meu mi-a spus că trebuit să aleg ceva.Un pseudonim. [...] Știu că pare ciudat să ai un nume fals, dar credeți-mă :în clipa de față este cel mai normal lucru din viața mea”
DESCRIERE:
Mara Dyer este o adolescentă normală. Bine, poate nu chiar atât de normală pe cât și-ar dori ea să fie. A fost implicată fără voia ei într-un mic accident de spiritism unde prietenele ei au murit, însă ea nu, ea a supraviețuit pentru a duce o povară grea și apăsătoare care o va frământa mereu pentru că din clipa aceea ea nu a mai fost o adolescentă normală. Din clipa în care Mara a atins tabla de joc Ouija viața ei s-a schimbat radical, înzestrată cu niște puteri pe care nici măcar ea nu le poate stăpâni, într-o lume nebună, condusă de nemernici, după părerea ei, ea încearcă să îndrepte anumite lucruri și totodată încearcă să se îndrepte pe ea.
PĂREREA MEA:
Trezită într-un pat de spital Mara nu știe la ce să se aștepte pentru că nu ține minte absolut nimic din accidentul propriu-zis. Nu știe cum s-a întâmplat și mai ales nu știe de ce se află într-o sală de spital unde e pusă sub perfuzii lăsată de paragină să aștepte o decizie.
Cartea mi s-a părut plină de clișee pe alocuri, faptul că amintirile fetei au revenit treptat aș cum se întâmplă în orice carte în care autorul încercă să prelungească acțiunea, prin simple cuvinte aruncate de ici colo doar pentru numărul de pagini, autoarea ar fi putut găsi un mod unic care ar fi putut contura povestea într-un mare fel prin care protagonista și-ar fi revenit și ar fi înțeles dintr-o dată ce s-a întâmplat în acea seară.
Personajul masculin din poveste mi s-a părut și el clișeul tipic din orice carte pentru adolescenți, băiatul rău care a apărut fix la țanc când prințesa la ananghie avea mare nevoie de două brațe puternice de care să se sprijine.
După părerea mea, acțiunea a fost mult mai bine conturată după apariția lui Noah ceea ce m-a bucurat pentru că este o poveste cu foarte mult potențial care merită citită și savurată.
Ideea de start pe care autoarea a avut-o este una foarte originală după părerea mea, cel puțin nemaiîntâlnită de mine prin alte povești prin care am trecut. Însă, nu mi-a plăcut absolut deloc cusurul pe care aceasta a luat-o, împleticindu-se în foarte multe pasaje fără sens car dacă mă întrebați pe mine nu prea-și aveau rostul.
Recunosc că este o poveste care m-a prins și m-a ținut pe jar de aceea i-am dat un rating atât de ridicat pentru că mi-a plăcut foarte mult combinația pe care a făcut-o autoarea, paranormal și iubire pe care, din câte știu nu prea am mai întâlnit-o așa cum am spus și mai sus. Însă, trebuie să fiu sinceră cu voi, pe mine nu prea m-a impresionat personajele, erau tipice și fără nimic special care să le definească, asta m-a deranjat puțin, păreau ambii rupți din duzinele de povești de care sunt sigură că ne-am săturat cu toții. Mi-ar fi plăcut să fie mult mai multe scene de dragoste între cei doi care să le definească mai bine relația, dar, nu mă dau bătută și sper să aibă lipsurile pe care le-am găsit la acest volum în următorul.
O să continui cu siguranță povestea, pentru că, așa cum am spus și mai sus, este Michelle Hodkin a reușit să scrie o poveste care te prinde, captivantă care te pune pe jar și îți dă de gândit.
Melodii pe care le-am ascultat de-a lungul lecturii:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu