luni, 10 iulie 2017

Recenzie: „Acest cântec neîmblânzit”(Monștrii din Verity #1) de Victoria Schwab

Titlu original: This savage song
Gen: YA, fantasy, paranormal, distopie
Editura: Herg Benet
An apariție: 2017 
Număr de pagini: 425
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.

„-Doare, șopti el.
-Ce anume? întrebă Kate.
-A fi. A nu fi. A ceda. A rezista. Nu contează ce fac, doare oricum.
-Asta e viața, August, spuse ea. Ai vrut să te simți viu, nu? Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.”

 Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.



„Corsai, corsai, dinți și gheare
Umbre și os, vă vor roade cruzi.”
Corsaii sunt niște creaturi care  se aseamănă cu fantomele, fiind mai mult umbră decât solid, umblă în grupuri, se hrănesc cu carne și os. Au o minte îngustă și sunt nedescris de înfiorători. Fiind legați de întuneric, nu pot vedea niciodată lumina zilei. Se nasc în urma unor jafuri.




„Malchai, malchai, isteți și vicleni, 
Zâmbind și mușcând și sugând din voi tot.”
Malchaii sunt niște figuri scheletice care par vag umani în conduită și aspect, cu excepția oaselor lor negre de dedesubtul pielii translucide și a ochilor roșii ca tăciunii aprinși. Spre deosebire de Corsai, Malchaii sunt solitari, prădători independenți care se hrănesc cu sânge. Sunt slăbiți de lumina solară, dar tot sunt capabili să se miște prin ea. Se nasc în urma unor crime.

„Sunai, sunai, ochii ca tăciunele,
Îți vor cânta și-ți vor lua sufletul.”
Sunaii sunt niște creaturi rare ce par în întregime umane, atâta timp cât sunt hrănite. nu cu carne sau sânge, ci cu sufletele păcătoșilor. Ei pot scoate aceste suflete la suprafață folosind muzica sau durerea. Singurele lor însemne sunt tatuajele de pe pielea lor, care numără zilele care au trecut de când s-au întunecat ultima dată. Aceștia se nasc din atentate
                                                               teroriste, măceluri și alte crime oribile.


„Acest cântec neîmblânzit” este o distopie unică și înfiorătoare, Victoria Schwab reușind să creeze un univers cu totul nou, palpitant și în care nu te vei simți nici o secundă în siguranță.
E o carte complet diferită de tot ceea ce am citit până acum, o premieră în literatura YA, pe care, deși e destul de voluminoasă, nu vei putea să o lași jos din mână până la ultima pagină, mereu întrebându-te ce se va întâmpla mai departe.

Personajele sunt extrem de bine conturate, realiste, palpabile. 

Kate Harker tot încearcă să facă lucruri rele, pentru a părea demnă de a fi fiica tatălui său, un om crud, care își face oamenii să plătească pentru o siguranță artificială. Deși se poartă la prima vedere prostește, ca atunci când a dat foc capelei fostei ei școli, doar pentru că nu voia să fie „acolo”, sau când a hărțuit o colegă în baie doar pentru că voia să fie temută de școala cea nouă, cu cât citim mai mult din carte, cu cât descoperim că avea niște motive extrem de solide. Trebuia să ajungă și să rămână în Verity, aceea era casa ei, și lumea de acolo avea nevoie de ea, iar dacă s-ar fi dovedit slabă, tatăl ei ar fi trimis-o înapoi dincolo de Pustiu. 

August e deseori deprimat, și e un outsider. Și totuși, cred că oricine s-ar fi simțit cu garda jos dacă ar fi fost obligat să mănânce sufletele unor oameni ca să nu se Întunece și să își piardă controlul. Trăia cu niște gânduri întunecate care nu îi dădeau niciodată pace. Se născuse monstru și încerca, în ciuda tuturor, încerca să fie bun, să își salveze orașul.

Și cred că asta m-a făcut să îi îndrăgesc pe ambii atât de mult. Că nu erau perfecți. Că își înfruntau destinul, menirea, pentru a face ceea ce era bine. Și își riscau viața pentru asta.

Slavă domnului, în sfârșit un roman fantasy cu o poveste dragoste neclișeică! De fapt, nu e ceva oficial, dar se vede că există o anumită chimie între Kate și August, o dragoste care i-a determinat să nu se anihileze reciproc și care i-a transformat într-un lucru bun: pe August, dintr-un monstru și pe Kate, din moștenitoarea unui criminal, unui om crud și puternic. Sunt sigură *sau cel puțin sper* că în al doilea volum această iubire se va transforma în ceva mult mai frumos.

Totuși, „Acest cântec neîmblânzit” nu e nici pe departe doar o poveste de dragoste, ci se concentrează mult mai mult pe partea de distopie, pe crearea unui oraș înfiorător, în care Corsaii mișună prin fiecare colț întunecat al orașului și rod tot din oamenii pe care îi prind, cu tot cu os; Malchii îi ademenesc cu vorbe dulci, și le beau sângele până la ultima picătură; Sunaii, deși creaturi rare, sunt mult mai periculoase decât celelalte două la un loc și sunt protejate de familia lui Henry Flynn, conducătorul părții de sud a orașului Verity.

De asemenea, am citit multe distopii până acum, majoritatea erau cu zombie, sau cu viitoare în care economia se prăbușea și sistemul normal în care decurg lucrurile se schimba complet etc., dar n-am mai citit niciodată un roman YA în care să se nască monștrii din violență și mi se pare o idee genială. Deci puncte bonus pentru originalitate :)

Un lucru amuzant despre copertă e că la început am crezut că e una abtractă. Abia după ce m-am holbat la ea vreo 10 minute încercând să-mi dau seama ce semnifică, am observat că aduce oarecum a trunchi  de vioară. Se pare că imaginea continuă și pe verso. Nu cred că a fost cea mai inspirată alegere, deoarece versiunea americană e mult mai expresivă, iar cea englezească îți atrage privirea mult mai mult, dar nici varianta românească nu e complet eșuată. E simplistă și interesantă, după ce te prinzi ce reprezintă.

„Acest cântec neîmblânzit” este una la un milion, cu un concept unic, o distopie care vă va uimi și vă va emoționa în egală măsură, cu atâtea elemente horror cât este necesar pentru a ne menține cu sufletul la gură. O recomand tuturor și nu știu cum voi rezista până voi primi continuarea acestei serii geniale.

Share: