Hans Christian Andersen a fost gay și a murit virgin

     Cred că fiecare om care a fost odată copil știe cine e Hans Christian Andersen. Am crescut cu basmele lui, printre care se numără: „Crăiasa Zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Fetița cu chibriturile” și „Rățușca cea urâtă”. Poate că acum mulți ani, basmele lui ni se păreau fascinante, dar dacă ne-am uita înapoi, am realiza cât de bizare sunt și mesajul pe care îl ascund. 
    Toate sunt niște povești foarte triste, ce abordează teme cum ar fi sărăcia și prejudiciul pe seama aspectului fizic.
     Cea care îl descrie cel mai bine pe autor este Mica Sirenă. Și nu mă refer la versiunea Disney, ci la cea originală, în care sirena e tratată de prinț ca un câine (o pune să doarmă pe preșul lui) și în care prințul se căsătorește cu altă fată deoarece crede că ea i-a salvat viața, și nu află niciodată adevărul, iar sirena e mută și nu i-l poate spune; sfârșitul fericit e înlocuit, bineînțeles, cu suicidul ei, drăguță poveste pentru copii, apropo. I-am scris și o recenzie pe care o puteți citi aici. 
    În realitate, rolul micii sirene îl joacă Hans, iar pe cel al prințului, un bun prieten de-al său, Edvard Collin, (care era heterosexual) și care a decis să se mărite cu o fată, nu cu el. Mi se pare cam trist, dar chiar nu înțeleg la ce se aștepta, de vreme ce prietenul lui nu era gay. În scrisorile pe care i le-a adresat, Hans zice „Prietena noastră e ca misterele lumii, nu ar trebui să fie analizată.” și „Te doresc de parcă ai fi o frumoasă fată italiancă.” 
    Alfred Charles Kinsey, un faimos biolog american, care a înființat Institutul de Cercetări în Sex, Sexualitate și Reproducere, a investigat mai bine mesajele ascunse din scrisorile și poveștile lui Andersen și a relatat că Mica Sirenă era mută deoarece „Andersen nu i-a putut spune lumii de orientarea lui homosexuală, dar manuscriptele au arătat-o clar.” 
   Următoarea scrisoare i-a fost trimisă ducelui de Weimar, pe care l-a întâlnit în Weimar și cu care a continuat să corespondeze până la moartea sa.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

HANS CHRISTIAN ANDERSEN PENTRU MARELE DUCE DE WEIMAR

Copenhaga
26 octombrie 1844

Nobilului meu mare duce, —
          Înălțimea ta poate să-și imagineze cu ușurință fericirea mea la primirea călduroasei și afectuoasei scrisori ale dumneavoastră; a fost de parcă am fi fost iar împreuna la Ettersburg, în tristul moment în care ne-am despărțit. Mi-ați strâns mâna și ați spus că veți fi un prieten bun și sincer. Înălțimea Ta mi-a cucerit sufletul poetic – inima umană cu atât mai mult. Scrisoarea dumneavoastră stă acum pe lângă lucrurile mele cele mai de preț...

Copenhaga
4 Mai 1848

Cât de grijuliu din partea dumneavoastră să-mi scrieți.Am primit scrisoarea cam târziu, dar, dacă nu ar fi venit deloc, ar fi trebuit să știu că nu am fost uitat.

          Simt neliniștea ce bântuie țara la vârfurile degetelor. Danemarca, țara mea natală, și Germania, unde sunt atâția pe care îi iubesc, sunt una împotriva celeilalte! Înălțimea Ta va putea simți cât de mult mă doare asta! Cred cu certitudine în nobilimea fiecărui om, și sunt sigur că dacă s-ar înțelege unii pe alții, totul ar înflori în pace. Și totuși nu îmi doresc să vorbesc despre politică, care îmi e un subiect la fel de îndepărtat ca un ciudat nor distant; dar acum s-au răspândit în întreaga Europă, și mizeria lor înțepătoare pătrunde fiecare membru, iar oamenii nu respiră nimic în afară de politică...

          Când ar trebui să ne întâlnim, nobilul meu prieten? Poate niciodată! Și când mă gândesc la asta, la toate amintirile dragi a fiecărei clipe petrecute împreună, cordialitatea întâlnirilor noastre mi se revarsă în minte, și inima mi se topește.

          Mulțumesc pentru prietenia dumneavoastră nobilă! Când aceste cuvinte vor ajunge în mâinile dumneavoastră, s-ar putea să simțiți în ele pulsațiile inimii mele. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-ar putea să vină niște vești mai bune.
                    H. C. Andersen

Trollhatte în Suedia
18 august 1849

Din extrema nordică, la granița cu Laponia, unde abia am ajuns. Am părăsit Danemarca primăvara, unde eram nefolositor în lupta pentru victorie, și am călătorit prin Suedia, am fost sus la Dalkarlien unde niciun tunet nu poate răsuna.

Fericita Suedie, cu politica ei bine definită și granițele ei sigure! Acum trei ani am visat la întreprinderea unei călătorii la Stockholm cu dumneavoastră, dar ce mai schimbare a apărut acum cu privire la tot! Am călătorit singur, dar dumneavoastră erați în mintea mea  –da, aș putea spune că erați în fiecare zi în mintea mea –, printre melancolie și tristețe. O, abia știți cât de mult vă prețuiesc, cât de tare v-ați înfiripat în inima mea! Eu însămi am înțeles asta abia în aceasta vară. N-am primit niciun răspuns pentru scrisoarea pe care v-am scris-o primăvara. Ulterior am aflat că un contingent din trupele din Weimar a mărșăluit către nord, și într-un final am citit că Măreția Ta s-a dus personal pe scaunul de război.  Înțeleg circumstanțele, și sunt puternic îndurerat de intensitatea lor, dar n-am putut să nu mai scriu. Dar acum, manifestele pentru pace îmi răsună în urechi și ar trebui să-mi urmez dorința inimii și să-i trimit această scrisoare prietenului meu. Departe în nordul Suediei, am primit știrile foarte târziu, și sunt singurul care ascultă acum sunetul clopotelor de bucurie. Vă pot revedea, și mă pot uita în ochii dumneavoastră sinceri și afectuoși...

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

SURSA: Corespondența lui Hans Christian Andersen, editată de Frederick Crawford (Londra: Dean & Son, 1891).

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬