luni, 2 aprilie 2018

Recenzie: Regina rosie de Victoria Aveyard

Titlu original: Red Queen
Gen:fantasyyoung adult, distopie
Editura: Nemira
An apariție: 2016
Număr de pagini: 465
Rating:

"Cândva mi-era teamă de acești pereți; eram înspăimântată de o asemenea frumusețe. Însă acum văd și eu fisurile. E ca în ziua în care s-au folosit bombe , când mi-am dat seama că argintiii nu erau invincibili. Atunci a fost o explozie; acum, câteva gloanțe au spulberat sticla de diamant, scoțând la iveală teama și paranoia care sălășuiau dedesubt. Argintiii fugind de roșii- leii fugind de șoricei. Regele și regina se opun unul celuilalt, nobilii au propriile lor alianțe, iar Cal- prințul perfect, soldatul bun- e un vrăjmaș nemilos și înspăimântător. Oricine poate trăda pe oricine.
            

   Aveam sincer, niște așteptări foarte ridicate de la această poveste. Speram să fie bună și demnă de laudă până în adâncul coperțiilor, pentru titlul pe care îl deține, cartea anului pe goodreads în 2015. Și chiar așa a și fost, povestea asta m-a copleșit cu totul, până în măduva oaselor, astfel devenind cartea mea preferată din toate timpurile.
  Nici nu ai cum să nu te îndrăgostești de personaje și de felul în care ele sunt conturate, având-o în prim plan pe Mare Barrow o fată roșie pe care viața a chinuit-o deja prea mult, lunându-i pe cei trei frați direct din sânul familiei pentru încorporare, ea fiind următoarea.
Însă, un miracol apare în calea ei exact când ea se așteapta mai puțin, scimbându-i radical viața.

  Dar prețul pe care îl plătește fata pentru această faptă milostivă, o poate costa viața familiei sale, chiar și viața ei care este în primejdie până și la cel mai mic pas pe care aceasta îl face, fiind înconjurata de hiene și de oameni nemiloși care nu sunt ca ea, care doar profită de ea, asta până când ea se alătura rebeliunii și oprește totul.
  O poveste frumoasă, plină de situații neașteptate și de răsturnari de situație care te țin cu sulfetul la gură și îți fac inima să bată de milioane de ori mai repede.
"Așa că alerg până ce nu mai pot gândi, până ce fiecare aminire urâtă se risipește, până ce nu mai pot să simt decât usturimea din mușchii mei. Ba chiar îmi spun întruna că lacrimile de pe obrajii mei sunt de la ploaie.”
  Cartea asta își merită titlul pe deplin, pentru că pur și simplu este minunată. Până de la stilul autoarei care este unul imecabil, conturânt personajele foarte bine, cu o acțiune foarte bine definită și plină de inevitabil, povestea asta este cea mai bună descoperită de mine până acum, iar, singurul meu regret, este faptul că am ținut-o atâta timp în bibliotecă.
  Rămâne la latitudinea voastră să decideți că cele spăuse de mine mai sus sunt adevarate, numai intrând pe tărâmul ei și descoperind întreaga poveste.
Share: