Interviu cu Iulia Ioniță

  


   Cred cu tărie că fiecare dintre noi o știe pe Iulia, sau a auzit cel puțin odată de ea. Fata care la numai optsprezece ani a publicat o carte pentru adolescenți, ajungând să ne șocheze într-un mod plăcut, atingându-ne inimile cu poveste lui Amy din „Flori în păr”, romanul Iuliei pe care îl puteți achiziționa chiar de aici, la fel și celelalte volume, ne-a acordat un frumos interviu despre cariera ei.

„Mă zbat între a fi fericită și a mă complace în suferință. Între dorința de a trăi și frica de a muri. E greu să alungi un demon  alături de care ai conviețuit atât de mult timp... Într-un final ne mănâncă pe toți de vii. Pentru că suntem prea efemeri ca să murim și prea eterni ca să trăim. Suntem doar variante diferite ale aceleiași persoane”                                                       (Iulia Ioniță - Flori în păr)

                1.  Crezi că ai avut mereu pasiunea pentru scris, sau a apărut pe parcurs?

   Bună, și îți mulțumesc mult pentru interviu! Pasiunea pentru scris am avut-o mereu, dar pe parcurs am evoluat. La început nu am realizat, o făceam pur și simplu, de nicăieri, ca un obicei, o refulare, uneori, sau doar pentru relaxare.

               2.    Te-ai inspirat din viața reală pentru poveștile tale sau este imaginație pura?

  Nu, tot ce e în cărțile mele e imaginație. Viața mea reală e pe blog, Instagram și pe Youtube.

             3.  Ai un personaj anume(din carțiile tale) pe care îl îndrăgești în mod special?

  Da, pe Amy, din „Flori în păr”. E „heroina” mea literară. E povestea care mi-a bântuit copilăria și nu m-a lăsat să dorm noaptea. Povestea ei.

          4. Cum ai ales editura la care să publici?

  Păi editura Datagroup a fost printre editurile care mi-au răspuns la mesaje. La 16 ani dădeam de nebună mail-uri pe la edituri, dar când am vorbit cu ei am simțit o empatie aparte și încă lucrăm foarte bine împreună. Apoi a urmat editura Librex, pentru Seria „Percepții”, unde se publică mai mult acest gen de cărți. Le-am vrut, cumva, separate. Și acolo sunt oameni extraordinari.

       5.  Mama ta, fiind și ea la rândul ei scriitoare, te-a ajutat cu sfaturi/idei?

  Probabil prin darul genetic, moștenit de la bunicul meu, tatăl ei. Mama nu știa că scriu, eu nu știam că scrie. A fost o sincronicitate ciudată despre care am mai tot vorbit de-a lungul timpului. La fel a fost și cu blogurile noastre, prin 2008-2009. Singurul sfat pe care mi-l mai dă este să mă relaxez. Adevărul e că nu prea pot să trăiesc în realitate, atunci când scriu, iar asta e vizibil. Mereu mă sfătuiește, din experiența ei, să încerc să-mi mai și trăiesc viața între timp. Sunt foarte mândră de ea, e atââât de multitasking!

            6. Plănuiești să-ți traduci cărțile în mai multe limbi?

  Da, cu siguranță, însă consider asta de „datoria” editurii, ca să spun așa. Ei știu cel mai bine ce se vinde și ce nu, ce preferă ce public etc. Doar editura se poate pronunța în acest sens. Atâta timp cât o carte are succes, căile i se vor deschide din ce în ce mai mult.

          7. Faptul că ai devenit autor foarte citit și îndrăgit de către adolescenții din ziua de azi, ți-a schimbat cumva viața?

  Deja ai folosit formularea asta și eu nu realizez ceea ce trăiesc. Da, fără să îmi dau seama, fără să vreau. Repet, nebunia mea de la 16 ani, povestea aia pe care am scris-o, printre miile de povești neterminate din calculatorul meu, „Flori în păr”, pe care am considerat-o atât de bună, în tot low self-esteem-ul meu de atunci, încât… „Hai s-o public!”. Mulți se prefăceau că mă luau în serios, însă nu era chiar așa, după ce am publicat-o a început invidia, de la persoane la care chiar nu m-aș fi așteptat vreodată. Asta simt eu că m-a marcat cel mai mult.  

             8.  Ce sfaturi ai pentru cei ce ar vrea să scrie o care și n-au curajul?

  Nu mi se pare un act de curaj a scrie o carte. Actul „eroic” de curaj ar fi să încerci să o publici. Însă știi ce contează, de fapt? Încrederea în arta ta, nu neapărat în tine. Trebuie să învețe să iubească ceea ce creează. Cred că e singura soluție. Dar vine de la sine. Și are apoi o continuitatea aparte în procesul de a îți face singur curaj, îți dă încredere în tine, să știi!

        9 .   A fost vreo persoană car te-a judecat pentru ceea ce ai scris?

Evident. Adică nu prea am feedback negativ, însă sunt sigură că există și astfel de persoane.

          10.  Ți-ar plăcea să trăiești în cărțile tale, dacă da, în care?

  Nu, nu mi-ar plăcea.  Mi s-ar părea înfricoșător, din simplul motiv că viața mea, de acum, s-ar pierde. Am trăit în cărțile mele, dar rămân la ce am acum. :D

        11. Dacă ai putea să faci un personaj din cărțile tale real, pe cine ai alege?

  Aș alege-o pe Ashley Lynn, din „Flori în păr”. E o tipă cool și mi-ar plăcea să stăm la o țigară, și poate mai mult… 

           12. Și acum, o întrebare pe care sunt sigură că macină multă lume, poți să trăiești din scris?

  Nu, nu poți trăi din scris, exclusiv. Nici măcar editurile nu cred eu că trăiesc doar din vânzările unui singur autor, raportându-ne strict la România. Însă poți trăi din lucruri care țin de scris: promoții, evenimente, campanii etc.

  Îi mulțumim enorm Iuliei pentru că a fost atât de drăguță și ne-a răspuns întrebărilor, nu uitați să treceți și pe la canalul ei de Youtube, pentru niște story time-uri amuzante și interesante, vizitați și contul ei de Instagram pentru a vedea adevărata Iulia, nu doar pe cea din spatele cuvintelor. 

Îi mulțumim încă odată, iar dacă va plăcut munca noastră nu uitați că vă puteți abona prin e-mail, până data viitoare, vă urez Lectură plăcută!