Recenzie: „Oraşe de hârtie” de John Green

Editura: Trei

Nr. de pagini: 368

Goodreads: 3.9

Știți vorba aceea: „Nu judeca o carte după copertă”? De cele mai multe ori o încălcăm, și pe bună dreptate, cine ar alege o carte cu o copertă urâtă în locul uneia cu o copertă frumoasă? Dar uneori mergem mai departe de asta, uneori judecăm o carte după cele auzite despre ea, dacă mai mulți oameni îmi spun că o carte e urâtă, am tendința să îi cred, greșeala asta am făcut-o și când am judecat cărțile lui John Green înainte să le dau o șansă. Am auzit că sunt cărți de duzină, că nu transmit niciun mesaj, dar am dat peste o cărticică ușor de citit și pe înțelesul tuturor, dar cu o pildă extrem de profundă.

Toată viaţa lui, Quentin Jacobson a crezut că Margo e fata perfectă – misterioasă, populară, frumoasă, cu multă încredere în sine, dar oare cine era persoana din spatele acestor măşti? Margo şi-a creat o carapace fără cusur, dar în interiorul ei se afla doar o fată normală, cu multe defecte, care voia să scape de rutina zilnică și de problemele din orașul ei natal.

Margo şi Q erau prieteni în copilărie, însă n-au ţinut legătura. Asta nu l-a oprit pe Q din a iubi-o în secret, şi nici pe Margo din a-şi face apariţia la geamul lui la miezul nopţii cu o propunere neobişnuită. 

Cei doi pornesc în cea mai mare aventură din viaţa lui Q, încalcă multe legi, se răzbuna pe multe persoane şi se distrează de minune. Un singur lucru nu e în regulă. Margo nu mai apare la şcoală următoarea zi. Nici cea după asta. 

Margo crede că oraşul ei e unul de hârtie, totul e perfect de la depărtare, în ei sunt oameni de hârtie, cu case de hârtie, care îşi cresc copiii de hârtie. Totul e ideal, doar că nimic nu e real. Dacă te-ai apropia ai vedea neajunsurile acestui oraş. Ai vedea rugina de pe pereţii caselor, părinţii care îşi rănesc copiii, florile care încep să se ofilească. Dar nimeni nu vrea să vadă partea proastă a lucrărilor aşa că toţi continuă să se prefacă. 

Margo obişnuieşte să plece în unele aventuri, lăsând indicii indescifrabile în urmă, deci toată lumea se aştepta să apară după câteva zile, dar nu o face. Părinţii ei anunţă poliţia, care nu poate face nimic, deoarece Margo e un adult şi poate pleca de acasă oricând doreşte. 

Quentin începe el o anchetă, ajutat de prietenii lui Radar şi Ben, o cercetare aparent fără cap şi coadă, dar care e absolut necesară, deoarece o iubeşte pe fată. Se agaţă de indiciile minuscule de care face rost, de poezia pe care a însemnat-o Margo, pe care o citeşte de sute de ori şi încearcă să o înţeleagă, nu doar poezia, ci pe Margo însăşi. 

Cine era adevărata Margo? Singura cale de a o găsi era să afle răspunsul la această întrebare dificilă. Margo era populară, prietenoasă, încrezătoare, pentru copiii de la şcoală, dar pentru nişte tipi random din afara ei, era o fată neobişnuită, depresivă, care nota lucruri excesiv într-un carneţel negru, Margo era retrasă şi cerşetoare de atenţie pentru părinţii ei, era fata ideală pentru Q. Dar se apropia vreuna dintre percepţiile oamenilor care o cunosc de adevăr? Se putea oare să nu fie totul roz în viaţa ei de hârtie?

Okay, toată lumea a crezut că Margo s-a sinucis. Q a crezut asta, eu am crezut asta, ștrumfii din Etiopia au crezut asta, dar Margo lasă semne de viaţă prin locurile prin care trece: oja ei preferată, diferite însemnări, deci trebuie să fie în viaţă, iar dacă  e în viaţă, Q va face orice îi stă în puteri ca să o găsească.

Cartea ne dă o lecţie importantă despre iubire, când îndrăgim pe cineva, îl vedem ca pe o persoană perfectă, dar după ce începem încet-încet să-i cunoaştem vedem că nu e chiar aşa. Însă doar dacă îi iubim în ciuda defectelor sale îi iubim cu adevărat. 
Q nu prea le are cu aventura, dar face un sacrificiu şi iese din zona lui de confort doar pentru persoana iubită. 

Povestea a constat într-o călătorie fascinantă în jurul Americii, dar şi a minţii şi a sufletului uman. 
Mi-a depăşit cu mult aşteptările. Nu e „Crimă și pedeapsă” și nu o să vă simțiți Einstein după ce o terminați de citit, dar sigur veți învăța un lucru sau două din ea. O recomand cu căldură.

Chiar cred că voi mai citi cărți de acest autor. Eu îi dau: