Interviu: Simona Stoica

     O să îi fac o scurtă introducere pentru cei care nu o cunosc. Simona s-a născut în noiembrie 1991 și este o tânără scriitoare de origine română. Volumele ei, și anume Provocarea și Capcana, din seria Rephelimii sunt foarte apreciate de critici. Pe lângă asta, are și un site dedicat filmelor/serialelor și cărților numit Palarisme.ro. 

The Cemetery of Books: Ţi-ai dorit dintotdeauna să fii scriitoare? 
Simona Stoica: „Am cochetat” cu acest gând, dar nu credeam că este posibil în România. Întotdeauna a existat visul de a deveni autor, dar speranțele mele au fost minime. Am renunțat repede la idee, dar niciodată la scris. Pentru mine, e o formă de „terapie”. Scrisul mă face să mă simt fericită, împlinită, îmi dă putere și energie (mai puțin în momentele în care termin un capitol la șase dimineața și sunt epuizată).


TCOB: Cine te-a încurajat cel mai mult să îți publici primul roman?
S.S.: Mama. Mereu m-a încurajat și m-a susținut, mai ales când mă vedea că „pic” și păream tentată să uit de scris și să șterg sau să arunc tot ce aveam. Nu am avut vreodată încredere în mine (această „calitate” nu s-a evaporat, din păcate).


TCOB: De ce ai ales editura Herg Benet? 
S.S.: Partea amuzantă? Editura Herg Benet m-a ales pe mine.


TCOB: Seria Rephelimii mă duce puțin cu gândul la Tronul de cleștar; e vreo carte care te-a inspirat în scrierea ei? 

S.S.: Hmm... interesantă comparație. Neașteptată. Ironia este că nu o carte m-a inspirat, ci un serial, anulat mult prea devreme: Tru Calling. Mi-a plăcut atât de mult, încât „am furat” chiar si un nume: Jack Harper, conducătorul Rephelimilor. Apoi, piesele lipsă din poveste au fost descoperite prin intermediul unei serii de jocuri, Assassin’s Creed, de care sunt dependentă și pe care o recomand tuturor (mai ales că apar în curând filmul și primul roman la Paladin).


TCOB: În momentul de faţă îţi doreşti să fi putut schimba ceva la vreuna dintre cărţile tale?
S.S.: Răspunsul meu diferă de fiecare dată când primesc această întrebare. Aș schimba Provocarea. În mare, eu am păstrat povestea pe care am scris-o în liceu, terminată cu puțin timp înainte de probele de bacalaureat. Regret asta, că nu mi-am prelucrat și șlefuit stilul, la câțiva ani după ce a fost finalizat primul manuscris. Am vrut să-l păstrez, să public „viziunea” mea de atunci. Mi-am spălat „păcatele” cu Capcana, dar uneori îmi regret încăpățânarea.

TCOB: Pe ce personaj de-al tău îl deteşti cel mai mult? 
S.S.: Prima variantă o să rămână un secret, pentru că este un spoiler imens, așa că voi divulga cine este norocosul care a câștigat medalia de argint: Derek.

TCOB: Pe lângă faptul că eşti scriitoare, nu e un secret că eşti şi deţinătoarea unuia dintre cele mai bune site-uri referitoare la cărţi şi filme. De ce l-ai botezat "Pălărisme"? 

S.S.: Mulțumesc mult pentru apreciere, Nadia! E un proiect de suflet, mă bucur că a crescut atât de mult. Of, dintr-o întâmplare, inspirație de moment. Am avut 4 sau 5 ședinte de brainstorming, până când într-o seară, epuizat și agitat, un coleg a strigat Pălărisme. Discutasem înainte să facem un filmuleț de prezentare, în care noi să purtăm celebra pălărie a lui Michael Jackson. Voiam să inventăm un nume, un cuvânt, să fie ceva „catchy” și unic. Eu cred că ne-a ieșit.


TCOB: Ce sfat i-ai da unei persoane care vrea să se alăture echipei de "pălării"? 
S.S.: Să scrie din plăcere, din pasiune, nu din obligație. Să respecte deadline-urile și să nu se sperie de echipă: suntem un grup foarte neobișnuit, sarcasmul scapă repede de sub control. Să aibă mici „obsesii”, pentru o serie, un serial, să aibă acel entuziasm „nebun”, prin care ne „corupe” și pe noi, chiar dacă o să fim nevoiți să mai tăiem din orele rezervate somnului. Și... să scrie corect (nu glumesc).
Ca o paranteză, va exista o recrutare pe Pălărisme. Curând. Până atunci, lucrăm de zor la noul site.

TCOB: Dar uneia care vrea să îţi calce pe urme cu blogul? 

S.S.: Cel mai bun sfat pe care-l pot oferi e să aibă răbdare. Nu e ușor să ai un site, să te asiguri că toți partenerii și sponsorii sunt mulțumiți, să editezi și să redactezi articole la miezul nopții, pentru că ai rămas în urmă cu ele. Depinde mult și de echipă. Singur? Pare o „sinucidere” (mă refer strict la un site, nu la un blog). Cu persoanele potrivite, lucrurile se vor simplifca foarte mult și oportunitățile se vor multiplica repede. E important să ai încredere în colegii tăi. 

TCOB: Ce îţi place mai mult: să scrii cărţi sau pe blog? 
S.S.: Auch. După spusele unora, eu scriu nuvele pe blog. Ops. Nu mă pot abține, mai ales când iubesc o carte. Cred că în momentul de față îmi place mai mult să scriu pentru site, pentru că această activitate nu are competiție în prezent. Nu am mai scris ceva de care să fiu mulțumită de 6 săptămâni. Încă nu am găsit o soluție pentru writer's block. 

TCOB: Toată lumea ştie că eşti o cititoare înrăită. Conform contului tău de Goodreads, ai citit deja 766 de cărţi şi numărul creşte de la o zi la alta! Cum de citeşti aşa de repede? 
S.S.: Numărul este mult mai mare (hihi), dar am renunțat să mai țin evidența. La început, a fost o competiție împotriva timpului, până când am realizat că eu aveam să fiu cea care va pierde. Sunt prea multe. „Teama” a fost sentimentul care m-a ajutat să citesc foarte repede, până ce am ajuns la 150-250 de pagini pe oră (în funcție de formatul cărții și de font). La un moment dat, a fost și invidia. Părinții mei au citit mii de cărți, fiecare, iar eu mă simțeam „limitată”, rușinată de cât de puține lucruri știam în comparație cu ei.



TCOB: Când a început această mică obsesie a ta legată de citit? 

S.S.: În primul an de liceu. Cărțile au fost ancora mea, colacul de salvare de care nu știam că aveam nevoie. Situația nu s-a schimbat atât de mult. 





TCOB: Din câte am înţeles, una dintre cărţile tale preferate este „La răsărit de Eden” de John Steibeck. Ce te-a impresionat atât de mult la ea, pe scurt?
S.S.: „La răsărit de Eden” se numără printre primele cărți care m-au făcut să sufăr, care m-au tulburat. Mă implic foarte mult în romanele pe care le citesc, dar de data aceasta a fost ceva diferit, greu de explicat. Am trăit cartea. Am iubit-o și am detestat-o. Mi-au plăcut la nebunie personajele, complexitatea lor; interacțiunile dintre cele două generații de frații sunt superb reliefate. Nu există dramă în exces, nu este un volum previzibil sau ușor de parcurs. Este o capodoperă, o operă de referință în literatură.


TCOB: Ai vreun mesaj pentru cititorii blogului?
S.S.:Să viseze, să citească și aibă încredere în ei. Mulțumesc mult pentru interviu, Nadia!! Spor la citit!