vineri, 4 decembrie 2020

ZAPPING - Prin Istoria Artelor. (Recenzie, Editura Rao)


Titlu original: Zpping PRIN ISTORIA ARTELOR

Genfilosofie, istorie

Editura: Rao

An de apariție: 2016
Număr de pagini: 313
Rating:     
„  Volumul îi permite cititorului să redescopere curentele din istoria artei, pe cei mai emblematici artiști și temele lor favorite, capodoperele esențiale ale picturii, sculpturii, arhitecturii și ale muzicii. 



Istoria artelor este o călătorie plăcută prin, ați ghicit, Istoria Artelor, exact așa cum îi spune și titlul. O carte frumoasă însoțită de ilustrații superbe, o lectura minunată care te poartă pe meleagurile artelor pornind de la primele manifestări artistice, continuând cu Renașterea, Barocul și Clasicismul, Lumi și Revoluție, Revoluții și Reacțiuni, ajungând până la secolul XX și creația contemporană.

Autorul Gérard Denizeau a făcut ravagii cu ajutorul „harului” pe care îl poartă în suflet, pasiunea lui pentru cultură generală, bine, dragi cititori, cultură generală este puțin spus, paginile pe care le-am răsfoit în acest prim volum pe care am pus mâna cu ajutorul Editurii Rao, m-a lăsat cu gura căscată, salivând și devorând fiecare pagină. Foarte multă informație acumulată pe care autorul a reușit să o imprime în doar 300+ pagini, mii de ani de artă, artiști modelați după timpuri și obiceiuri. Parcursul minunat pe care aceștia l-au avut de-a lungul vieții, simbolul schimbându-se odată cu trecerea timpului, modul în care totul era realizat împrospătându-se de la an la an mi-a adus aminte de evoluția pe care lumea noastră a avut-o de-a lungul timpului, o evoluție excepțională, la care probabil acum 30 de ani nici nu te-ai fi putut gândi. 

„ Prin intermediul acestei panorame sintetice și captivante a istoriei artei, muzeuideal, bogat și complet, pot fi cunoscute toate particularitățile artei gotice și primiipași ai fotografiei, scandalurile artistice răsunătoare care au marcat istoria, viețileartiștilor și modul în care au apărut unele
dintre cele mai mari opere ale lor și cumfiecare dintre acestea a transformat arta.”

Vă recomand cu drag cartea, este o lectură antrenantă care te pregătește pe toate planurile. O perspectivă interesantă asupra vieții, asupra evoluției și transformărilor care s-au întâmplat în ultimul timp.  



Share:

2 comentarii: