Gen: dramă, ya
Editura: Nemira
An apariție: 2017
Număr de pagini: 200
Rating:
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Vorbea despre cărți ca despre oameni vii - prieteni vechi, adversari redutabili câteodată, unii remarcându-se ca adolescenți sfidători, iar alții, ca niște doamne în vârstă cosând pe canava în fața focului. Există în biblioteci, susținea el, savanți arțăgoși și femei îndrăgostite, furii dezlănțuite, ucigași potențiali, băieți zvelți de hârtie întinzând mâna unor tinere firave a căror frumusețe se dezintegrează pe măsură ce se schimbă cuvintele care o descriu.”
Fata care citea în metrou este o carte încărcată de emoție, simplitate și naturalețe, un fel de scrisoare de dragoste pentru cititori, care ne amintește de ce iubim atât de mult cărțile. Personajele din carte au o pasiune atât de mare pentru citit, încât totul se transformă într-o obsesie, uneori mortală, alteori minunată.
Protagonista cărții este Juliette, o bibliofilă împătimită. Nu se mulțumește niciodată doar să citească. Ea trebuie să rumege fiecare pagină, să o mângie și să se transpună în pielea personajelor. În metrou, locul ei preferat pentru lectură, îi plăcea să observe alți cititori: pe omul cu pălărie veche, pe bătrâna cu cartea de bucate italiană, pe fata care plânge mereu la pagina 247.
„-Nu, răspunse Juliette cu hotărâre, o hotărâre care o miră și pe ea, nu fac parte dintr-o sectă. Îmi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu-mi plac întotdeauna.”
Juliette nu este tocmai personajul pe care l-aș aprecia de obicei într-o carte. Pe lângă iubirea față de cărți, nu are absolut nimic special și viața ei este dureros de simplă, chiar monotonă, dar totul ia o întorsătură bruscă atunci când îl cunoaște pe Salmon și pe fetița lui Zaide și descoperă o lume nouă, fără limite. Așa că își abandonează locul de muncă și alege să își dedice toată viața iubirii ei pentru lectură.
„Ce prost! Nu înțelesese nimic. De altfel, nici ea. Asta trebuie să facă parte din faimoasa condiție umană, pachetul pe care-l primim la naștere - toți suntem, în definitiv obturați, impermeabili la emoțiile celuilalt, incapabili să descifrăm gesturile, privirile, tăcerile, condamnați toți să ne explicăm, laborios, prin cuvinte care nu se dovedesc niciodată cele mai bune. ”
Singurul minus vizibil pe care i-l pot găsi acestei cărți este că toate personajele din acest roman duc iubirea pentru cărți până într-un extrem. Devin atât de dependente de lectură încât uită de lumea reală și de relațiile cu cei dragi și chiar și de propria persoană. Citesc până în momentul în care dau cu piciorul la tot ce au și singura cale de ieșire pe care o văd e sinuciderea. Nu știu dacă în realitate s-ar putea întâmpla așa ceva, însă mi s-a părut un destin macabru și, deși mă doare să o spun, nicio dependență nu merită să-ți pui viața în pericol, nici măcar cea pentru cărți.
Fata care citea în metrou e o carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui cititor. Este o carte tare ușor de parcus, care nu aș fi crezut niciodată că îmi va plăcea atât de mult pe cât a făcut-o.
