joi, 26 ianuarie 2017

Cum s-a dezvoltat Feyre de-a lungul seriei „Regatul spinilor și al trandafirilor” conform coperților

A Court of Thorns and Roses
image
Puteți vedea în ACOTAR cum Feyre stă dreaptă. Chiar dacă s-ar putea spune că stă dreaptă deoarece are încredere în sine în ultima parte a romanului, știm că postura ei ar putea arăta și automulțumirea obținută de-a lungul romanului. Postura ei arată și rigidă până la un anumit punct, arătând cum ea încă e supusă sau sub comanda altcuiva. Cu atât mai mult, e doar o jumătate din ea pe copertă, de parcă ea ar încerca să se ascundă. Roșul din fundal indică ori furia, ori pierderea suferită de ea ori/și vărsarea de sânge de la incipitul romanului. Trandafirii, evident, se potrivesc cu titlul „Regatul spinilor și al trandafirilor”, dar ar putea indica și relația lui Feyre cu Tamlin ca fiind ca un trandafir: vizibilă, frumoasă și drăguță, dar și nocivă ca spinii unui trandafir. Rochia ei este de asemenea mai conservativă (dacă o compari cu volumele care o succed) și totuși provocatoare. Îi acoperă aproape tot abdomenul și picioarele, arătând cum a fost nesigură pe sine și singurul motiv pentru care a purtat un costum atât de decoltat e pentru că i s-a spus să-l poarte (chiar dacă n-am nicio problemă dacă l-am purtat de bunăvoie, îi stă foarte bine cu el ca să fiu sinceră). Ai putea spune că hainele ei sunt elegante (din moment ce sunt de la Rhysand, normal), dar îți dau impresia că a fost obligată să le poarte - ceva cu care nu e obișnuită îi dă acea postură ciudată.

A Court of Mist and Fury
image
În ACOMAF poți vedea cum stă mai lejer pe o parte a cărții. Nu mai e rigidă și arată mult mai confortabilă cu corpul ei. Postura ei exercită încredere de sine și putere, în special când o carte e poziționată deasupra aerului, de parcă l-ar controla (ceea ce face într-un fel dacă te gândești la Rhysand ca fiind vântul de vreme ce el poate zbura etc. etc.). Mai mult din ea e arătat acum pe copertă de parcă ea ar avea curajul de a ieși din carte și de a se arăta pe copertă exact așa cum este. Părul lui Feyre e suflat de vânt, ceea ce poate arăta că ea este în mișcare și că poate lupta, spre deosebire de fostul ei statut din Regatul Primăverii. Costumul ei s-a modificat de asemenea într-un fel de armură, arătând că este mai puternică acum și că luptă pentru ea însăși comparativ cu începutul lui ACOTAR când era în Regatul Primăverii. Cu atât mai mult, armura ei ar putea indica că mai lucrează cu cineva, de vreme ce știm din ACOTAR că Regatul Primăverii nu are armuri pentru femei, ci doar rochii. Coperta, încă o dată, se potrivește cu titlul. Mist and fury: misting (învăluirea în ceață) e o putere pe care o are Rhysand (cumva indică faptul că perechea lui Feyre ar putea fi Rhysand) și fury(furie) ar putea indica fie furia lui Rhysand ca reacție la evenimentele care s-au petrecut Sub Munte sau a lui Feyre pe Tamlin când a arătat cine e cu adevărat. Tatuajul ei de pe mâna stângă de la Rhysand e de asemenea mult mai vizibil decât tatuajul de pe coperta ACOTAR, de parcă n-ar mai încerca să-l ascundă ca înainte, ci să-l scoată în evidență. Culoarea albastru este știută ca serioasă, calmă, creativă, inteligentă și poate chiar responsabilă. Asta indică (CHIAR MAI MULT) despre personalitatea lui Feyre deoarece știm că ea s-a oprit din pictat pentru un timp înainte de a intra iarăși în Regatul Nopții. Albastrul mai indică și calmul, inteligența, onestitatea și responsabilitatea, toate calitățile pe care Rhysand și Feyre le dețin. În special partea cu onestitatea indică faptul că relația dintre Feyre și Rhysand deoarece știm că ea îl crede pe el chiar mai mult decât a negat la început. Micuța siluetă a orașului din fundal poate arăta că ea este în Velaris, nu în Regatul nopții, unde știe doar casa lui Tamlin.

A Court of Wings and Ruin
image
ACUM DESPRE ACOWAR. LĂSA-ȚI-MĂ SĂ VORBESC MAI ÎNTÂI DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE. În volumul anterior, Feyre purta armură, de parcă ar fi o ajutor de nădejde în grupul lui Rhysand, lucrând cu ei pentru a-i da afară pe Tamlin și Hybern. ACUM, asta e o rochie care arată că ea e o adevărată doamnă, dar încă puternică și luptând pentru ea însăși. Design-ul (făcut de Charlie Bowater) practic împrăștie încredere de sine, putere și abilitatea de a vedea ce e rău și bine (în special cu ochii de pe cureaua ei, dar asta l-ar putea indica și pe Jurian, de vreme ce ochiul lui e inelul Amaranthei). Strălucirea de la baza rochiei ei reprezintă și lumina stelelor, făcând referire la Regatul Nopții. Poziția brațelor ei și modul în care își arată ambele mâini și tatuajul fără jenă, indică încredere de sine deoarece ea stă de parcă ar putea înfrunta orice. De asemenea, întregul ei corp e acum pe copertă, spre deosebire de ACOTAR unde doar jumătate din el era vizibil. Asta se poate observa și în felul în care ea își descoperă și acceptă într-un final puterile și, încă o dată, abundă în încredere de sine. De asemenea, ține în mână un cuțit illyrian, cu mult mai diferit decât pe coperta ACOMAF, unde doar își arăta mâinile. Asta arată cum abilitățile ei s-au dezvoltat și că acum poate lupta, cu un cuțit (căci știm că specialitatea ei e de fapt arcul cu săgeți) și cu puterile ei( ceea ce e explicat în următoarea propoziție). Ceața din jurul ei poate arăta cum abilitățile ele în mânuirea ceții s-au dezvoltat în roman comparativ cu atunci când s-a antrenat prima dată cu Rhysand și, poate, puterile ei în mânuirea focului de asemenea de vreme ce putem interpreta asta și ca fum. Știm deja că își poate controla puterile în mânuirea apei foarte bine.
Culoarea verde, conform Google, portretizează balanța, armonia, natura, dar și gelozia. Balanța și armonia ar putea indica sfârșitul lui ACOWAR și cum, posibil (și sper că, CHIAR sper), sfârșitul va desemna pacea din Prythian încă o dată. Partea verdelui referitoare la natură, ar putea indica Regatul Primăverii și reîntoarcerea lui. Oricum, partea cu gelozia verdelui, cred că se referă la Tamlin și invidia sa, cred că va afla de uniunea lui Feyre cu Rhysand și va fi chiar mai furios (să sperăm că Tamlin nu va mai face încă un gest stupid ca cele pe care le-a făcut deja). 
PĂRUL EI, din nou, vântul suflă în jurul ei arătând că tot ce o înconjoară poate fi în mișcare și că ea deja e pregătită să-i dea jos de la putere, cum a promis. Fundalul are și munți, dacă te uiți destul de atent. Asta ar putea indica grupul din care face parte Feyre și revenirea lor Sub Munți încă o dată pentru a repara Prythian-ul. 
În cele din urmă, TITLUL. Doamne, scumpă Maică Tereza, îl iubesc pe Cassian, vă rog foarte mult nu-l lăsați să moară. Coperta se potrivește cu titlul A Court of Wings and Ruin deși nu complet: aripile(wings) ar putea indica, din păcate, aripile lui Cassian (deși refuz să cred asta). Partea cu „ruinele”(ruins)  ar putea face referire la cum totul se destramă, la fel ca în finalul primei cărți, dar, de data asta, s-ar putea să fie de fapt ruinele Regatului Primăverii și ale lui Hybern. Poate chiar și Sub Munți, de vreme ce sunt siluetele unor munți în fundal.

Note:
✖ ACOTAR: A Court of Thorns and Roses (Regatul spinilor și al trandafirilor), titlul primului volum, apărut la noi la ed. Rao
✖ ACOMAF: A Court of Mist and Fury (Regatul ceței și al furiei), titlul celui de-al doilea volum, momentan netradus
✖ ACOWAR: A Court of Wings and Ruins ( Regatul aripilor și al ruinelor), momentan netradus

Articolul a fost tradus de aici: http://thecemeteryofbooks.tumblr.com/post/156403956285/how-feyres-character-development-is-shown-in-the
Share:

5 comentarii:

  1. Nu le-am citit asa ca nu ma pot pronunta. Dar imi plac copertile :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu siguranta o sa citesc seria asta pentru ca pare pe gustul meu. Momentan citesc Regina Rosie, dar o sa-mi trec seria pe lista de must read.
    Te-am nominalizat la un Tag http://heartofthewords.blogspot.ro/2017/01/this-or-that-book-tag.html ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi fain pentru tag, pare foarte drăguț, abia aștept să-l fac :D

      Ștergere
  3. Cred ca e cea mai buna serie pe care am citit-o anul acesta! Nu stiu cum voi rezista pana in luna Mai, cand v-a aparea cel de al treilea volum, dar cel mai probabil, voi relua primele doua carti, pentru ca simt cum o parte din detalii sau pierdut din memorie. Si da, ai dreptate... cu fiecare coperta, putem sa vedem schimbarile prin care trece Feyre, de la o simpla fata saraca, la o regina de temut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-aș spune chiar că a fost o fată seacă, a fost mereu curajoasă, ambițioasă și destul de puternică încât să treacă din stadiul de omidă la cel de fluture. :D

      Ștergere