Recenzie: Zidul de Jean-Paul Sartre

Titlu original: Le Mur

Gen: filosofie, clasic
Editura: Rao, Colecția: Rao Clasic
An apariție: 2013
Număr de pagini: 222
Rating:

Mulțumesc Libris pentru acest roman! :)

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Veți fi desigur curios, presupun, să aflați cum arată un om care nu-i iubește pe oameni. Ei bine, eu sunt acela și-i iubesc atât de puțin, încât în cel mai scurt timp am să omor vreo șase; poate vă veți întreba: de ce numai șase? Pentru că revolverul meu nu are decât șase cartușe.”

 

    Zidul este o colecție de 5 povestiri legate de doctrina filosofică în care Jean-Paul Satre credea, și anume existențialismul. Conform existențialismului, oamenii trebuie să caute un sens vieții care nu are niciun sens. Jean-Paul Satre pune niște întrebări foarte importante legate de moralitate, de ontologie și de natura umană.

     Am aflat pe parcurs ce citeam cartea că Jean-Paul Satre a fost un existențialist și doar mi-am imaginat (în mod eronat), după denumire, ce ar putea însemna asta. Abia după ce am citit aceste povestiri, necorelate între ele, în afara principiilor existențialismului, care stau la baza tuturor dintre ele, m-am interesat privitor la ce înseamnă mai exact doctrina asta filosofică. Și recomand tuturor celor care vor să citească scrierile lui Satre ca măcar să vizioneze acest videoclip.

      Povestirile sunt în ordine:

1) Zidul: Cea mai cunoscută și totodată cea mai reușită creație din acest volum, debutează cu chestionarea a trei deținuți politici din perioada Războiului Civil din Spania. Aceștia sunt închiși într-o celulă subterană și li se comunică faptul că toți sunt condamnați la moarte. Un doctor este trimis acolo cu pretextul de a-i sprijini în acele momente dificile, dar adevărul era că avea misiunea de a le studia degradarea continuă. Urmează clipe de coșmar în care sunt adresate întrebări precum: Ce rost are să faci orice în viață dacă până la urmă aceasta se va sfârși, iar nimic din ce ai făcut tu nu va mai conta?

„În starea în care mă aflam, dacă cineva ar fi venit să mă anunțe că mă pot întoarce acasă liniștit, că  scăpasem cu viață, chestia asta m-ar fi lăsat rece: să aștepți câteva ore sau câțiva ani e totuna când ai pierdut iluzia că ești etern.”

2) Camera: Următoarea povestire este despre alienarea unei tinere cu o sănătate mintală de neclintit, dar care decide să se izoleze cu iubitul ei care era bolnav de schizofrenie. Ea e conștientă că nu este „nebună” în adevăratul sens al cuvântului, dar cu toate acestea îi este clar și că nu s-ar mai putea integra în societate. Încă o dată, naratorul evidențiază faptul că alegerile pe care le facem, și care nu sunt neapărat corecte sau greșite, ne afectează în mod definitiv soarta.

„-Ești complet nebună, zise el sculându-se.
Eva a surâs trist și a șoptit parcă pentru ea însăși:
-Nu îndeajuns.”

3) Erostrat: Este povestea unui om care ura umanitatea, orice tangență cu alte ființe îi stârnea dezgust. De fapt, îi ura atât de mult încât concepuse un plan diabolic care consta în a ucide 6 persoane. 

„Dacă privești problema dintr-un anumit punct de vedere e atroce, dar dintr-altul, îi conferă clipei care trece o forță și o frumusețe considerabile.”

4) Intimitate: Protagonista, Lulu, este nemulțumită de monotonia căsniciei sale, dar îi este mult prea teamă de o schimbare, așa că nu-și părăsește soțul. După ce bărbatul ei este violent cu frățiorul ei mai mic, aceasta îl închide pe balcon pentru a-l batjocori. Când omul e în cele din urmă eliberat de acolo, se înfurie și o lovește. Lulu îl părăsește, chiar dacă el o amenință că se sinucide, și se mută cu bărbatul pe care îl iubea în secret. Dar, realizează că viața alături de „bărbatul ideal” nu era nici pe departe perfectă, nici nu era ceea ce-și dorea ea, așa că decide să se întoarcă acasă. Povestirea subliniază absurditatea existenței.

5) Copilăria unui stăpân: Povestirea este cea mai voluminoasă din carte și urmărește viața unui individ, născut în provincie, din fragedă pruncie și până la maturitate. În copilărie era atât de plictisit de existența sa încât crea scenarii cum că ar fi un orfan, iar oamenii care se dădeau drept mama și tatăl său erau doar niște impostori care jucau teatru. În adolescență afirmă că nimic nu are sens, iar viața e atât de absurdă încât se gândește serios la sinucidere. Întâlnirea cu unele persoane bizare îl împiedică să facă acest pas definitiv. Primește numeroase răspunsuri la întrebarea „Cine sunt eu?”, dar majoritatea i se par greșite. Povestirea evidențiază că doar noi alegem ceea ce ne definește cu adevărat pentru că părerile celorlalte persoane sunt la fel de neînsemnate ca ale noastre, datorită absurdității universului.

„Prima maximă, își zise Lucien, să nu încerci să privești în tine însuți; nu există greșeală mai periculoasă ca asta.”

     Zidul mi s-a părut o lectură foarte profundă, care se citește ușor și care își lasă amprenta asupra ta. De asemenea, mi-a deschis apetitul pentru studiul riguros al filosofiei și o recomand celor pasionați de această disciplină și mai ales celor care vor să afle mai multe despre existențialism prin intermediul unor povești captivante și scurte.