Titlu original: Contesa Aneke
Număr de pagini: 229
Gen: mystery, romance
Editura: Herg Benet
An apariție: 2017 (ediția nouă)
Rating: ✵✵½
Mulțumesc editurii pentru acest roman! :)
„Cât de trist, m-am gândit, cum ucid oamenii lucruri frumoase doar pentru că îi înspăimântă. Doar pentru că nu le pot înțelege. În curând, cum spuneam mereu, oamenii vor rămâne înconjurați numai de chestii mediocre, pentru că pe acestea le pot înțelege.”
Contesa Aneke este prima carte scrisă de un autor român pe care am încercat-o și trebuie să recunosc că m-am lăsat mult influențată de copertă când am ales-o, dar, mă puteți învinui? E superbă!
O parte din mine nu avea nici cea mai mică așteptare de la cartea asta, dar, după ce mulți oameni tot îmi spuneau cât de faină e, cealaltă parte din mine a început să își facă speranțe false. Deci am fost plăcut surprinsă și dezamăgită în același timp, deoarece cel mai frumos lucru care poate fi spus despre această carte e că „nu e oribilă”.
Acum că v-am băgat complet în ceață, să vă spun despre ce e vorba în carte. Alexandra e trimisă de mama ei într-un sat transilvănean uitat de lume, pentru a fi îndepărtată de fratele ei, cu care avea o relație incestuoasă. Acolo circulă o legendă cum că fantoma unei contese, acuzată cu mult timp în urmă de incest și vrăjitorie și ucisă de localnici, încă își bântuie castelul și căsuța unde s-a refugiat cu puțin timp înainte de a fi ucisă. Iar Alexandra decide să investigheze și să încerce să afle adevărul.
Premiza sună într-adevăr destul de bine, dar cartea are foarte multe puncte slabe, care m-au făcut să îi dau doar două steluțe și jumătate.
Prima este incestul, care, fie vorba între noi, nu e considerat ceva anormal deloc în cartea de față. Poate am eu probleme la cortexul cerebral, dar nu mi se pare etic ca din aproximativ 3.5 milioane de persoane masculine, să fii într-o relație fix cu fratele tău. Nu doar personajele principale, Alexandra și Răzvan, sunt într-o astfel de relație, ci și cele secundare, Lorena și Mathias (ATENȚIE SPOILER: aceștia erau într-un trio incestuos cu contesa Aneke, gen Lorena se culca cu soră-sa și cu fratele ei, asta mi s-a părut cam prea de tot, dar okk). Treaba asta mă face chiar și pe mine să mă întreb dacă autoarea e de acord cu așa ceva. O.o
După, nu mi-au plăcut deloc englezismele (da, aici intră și expresiile de genul megasuperfuckinsexy, cuvântul menționat anterior fiind la rândul lui cules din carte). Într-o carte care se respectă, mă aștept să găsesc cuvinte scrise ÎNTR-O SINGURĂ LIMBĂ. Aici fac excepție cărțile bilingve, cele despre Holocaust etc. Desigur, accept expresii englezești când nu există echivalentul lor în limba română, dar am găsit frustrat faptul că în carte ne sunt trântite propoziții întregi scrise în engleză, pentru a suna „cool”.
Aici mai am și un fel de P.S., cine îi spune mamei ei „Wazup dudette”? Nu sunt sigură că cineva îi zice asta nici măcar celei mai bune prietene, darămite mamei. Ce vreau să spun e că uneori, Cristina forțează prea mult nota.
Următoarea problemă e mai mult personală, dar o voi menționa oricum. Dacă mi-ar fi dat acum 5 ani orice carte cu vampiri, probabil aș fi citit-o dintr-o suflare și venerat-o ca pe un zeu, darrr acum, am început să realizez cât de clișeice sunt cărțile acestea. Fata bună se îndrăgostește de un băiat rău, care probabil mai și bea sânge din când în când și cam asta este tot. Dacă ar fi fost fantome și/sau vrăjitoare în loc de vampiri, mai mult ca sigur i-aș fi acordat o stea sau jumătate în plus.
E un pic vizibil că autoarea s-a inspirat oarecum din Jurnalele vampirilor (da, am citit toată seria și nu, nu sunt mândră de asta :)) ). E mai mult o teorie, dar sunt 99% sigură că Alexandra e Doppelganger-ul contesei Aneke(cum e Elena Doppelganger-ul lui Katherine), dacă tot se aseamănă așa bine și mai au și în comun relația incestuoasă cu frații lor vitregi, care au fost ambii despărțiți de ele o lungă perioadă de timp etc.
Nu pot să spun că pe Alexandra o am la inimă prea mult, dar pe Răzvan nu îl suport deloc. Pe bune, e cel mai enervant personaj din lume, ar da pe gât practic toată băutura care îi iese în cale, și în plus. E mereu în stare de ebrietate, e foarte arogant, chiar și cu soră-sa, pe care o „iubește” atât de mult și singurul lucru pe care îl vede Alexandra la el e că e frumos.
Acum, poate vă întrebați, de ce nu i-am dat o stea? Simplu, pentru că începutul a fost chiar promițător, cu o vrăjitoare urâtă și amenințată cu moartea de săteni, care încerca să își salveze viața. A fost interesant și când Alexandra a explorat satul pentru prima data, cu castelul și căsuța în care s-a refugiat contesa și când s-a dus la o ghicitoare care i-a spus povestea completă a contesei și i-a arătat jurnalul acesteia. Chiar mi-a plăcut.
Alt aspect ar fi că romanul este foarte scurt, și asta ar putea fi un lucru rău (deoarece nu sunt incluse atât de multe detalii în 230 de pagini, iar uneori chiar se pierde frumusețea unei scene/ ești indus în eroare) sau bun (deoarece termini mai repede cartea, la urma urmei, mie mi-a luat doar câteva ore) sau poate o combinație între cele două.
Cartea, cum am mai zis, nu este oribilă. Nu vă veți chinui să întoarceți filele, poate uneori chiar vă va plăcea, deși s-ar putea să vi se pară că citiți ceva extrem de superficial. Această carte, este scrisă pentru un anumit cititor, genul de cititor căruia îi plac romanele de dragoste, în special cele cu vampiri și care vrea ceva scurt și la obiect, dacă te regăsești aici, atunci poate ar trebui să îi dai o șansă.
Contesa Aneke este ceea ce numim noi o carte „comercială”, făcută să placă spiritelor rebele de 12-13 ani. Totuși, sfârșitul a fost și el interesant și pentru că se citește așa de repede, aș încerca și următoarele volume, sunt tare curioasă în ce direcție se îndreaptă această trilogie.
