sâmbătă, 25 februarie 2017

Acest om al străzii citea aceeași carte din nou și din nou, așa că o persoană mărinimoasă i-a oferit un Kindle


Un om cu o inimă mare a dovedit că să fii bun e mai important decât orice obiect material. Se vede că nu a făcut fapta pentru laude, deoarece a dorit să rămână anonim.


Este din San Diego, dar atunci era aflat într-o călătorie de afaceri în Las Vegas și întâmplător a trecut de mai multe ori pe lângă o persoană căreia viața i-a răpit tot ce avea, lăsându-o doar cu plăcerea de a citi. Omul nostru vedea mereu același peisaj: pe Paul, omul străzii, zgribulit în niște haine umile, așezat la adăpostul protector al unui zid, în mână cu aceiași carte. Urâtă. Veche. Îndoită. Așa că a decis să meargă să vorbească cu el.
„L-am întrebat doar dacă îi place să citească... a spus că iubește să citească, doar că are doar o carte pe care o recitește din nou și din nou de ceva timp.”

Omul nostru a fost atât de emoționat de acest fapt, încât i-a oferit propriul său Kindle, cu peste 300 de cărți, pe care îl avea la el, apoi l-a învățat cum să-l utilizeze. Fericirea lui Paul a fost atât de copleșitoare, încât samariteanul cel bun nu a putut să nu o imortalizeze într-o poză și să o împărtășească cu toată lumea, pe Reddit. Descrierea pe care a adăugat-o a fost:
I-am dat acestui om fără adăpost, Paul, Kindle-ul meu, după ce am înțeles că a citit aceiași carte din nou și din nou. Nu l-a putut lăsa din mână de zile bune.”
 Imaginea a devenit în scurt timp virală, adunând 2 milioane de vizualizări.

„M-a înveselit extrem de mult să văd că pe un om îl bucură atât de tare un lucru pe care i l-am dăruit. E o senzație plăcută să vezi că pentru un om înseamnă atât de mult un lucru pe care tu îl iei de-a gata.”

Kindle-ul are deja descărcate peste 300 de cărți și, omul l-a învățat să-l folosească și i-a dat lui Paul o adresă unde își poate trimite e-reader-ul dacă are nevoie de mai multe cărți. A spus:
„Dacă pot să ajut un om să nu flămânzească pentru o zi, sau să-l înveselesc în vreun fel, mereu voi încerca cât pot eu de bine. De asemenea, sper că dacă veți distribui această știre mai departe, veți încuraja mai mulți oameni să facă un gest la fel de frumos ca al meu.”
Astfel, el a dovedit că gesturile mici contează. Gândiți-vă că acel Kindle i-a schimbat viața sărmanului în bine. A schimbat într-un fel, puțin de tot, lumea în bine.

 E chiar fantastic să citești asemenea povești, parcă îți redau puțin speranța în umanitate... Simțiți-vă liberi să o distribuiți pentru a o vedea și prietenii voștri, cu siguranță ar vrea să citească și o știre bună în acest amalgam de vești proaste. Și abia așteptăm să auzim ce credeți despre ea în secțiunea de comentarii de mai jos. :)

Sursa: ViralSpell, Reddit , The Huffington Post
Share:

3 comentarii: