Recenzie: Sfârșitul bibliotecii mele de Albert Manguel

Titlu original: Packing My Library
Gen: nonficțiune, filosofie
Editura: Nemira
An de apariție: 2019
Număr de pagini: 200
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

„Vladimir Nabokov, cititor subtil al Metamorfozei lui Kafka, a recunoscut în povestea aceasta fantastică o descriere a sorții noastre cotidiene. „Insecta în care s-a transformat Gregor”, le spunea Nabokov studenților lui de la universitate, „este un tip de gândac care-și are aripile sub capace. Iar dacă ar fi găsit aceste aripi, Gregor ar fi putut să le deschidă și să zboare din închisoarea lui”. Și adăugă: „Asemenea lui Gregor, mulți John și multe Jane nu știu că au aripi sub carapace și că pot zbura”.”

            

     Sfârșitul bibliotecii mele este o carte despre puterea cuvintelor și însemnătatea colosală a bibliotecilor, încă din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Alberto Manguel prezintă într-o manieră diferită operele unor scriitori celebrii precum  Lewis Caroll, Kafka și Dante și reușește să atingă până și subiecte sensibile precum existența umană, reguli de etică, semnificația justiției.

      Când citeam cartea aceasta nu știam sensul cuvântului „digresiune”, dar eram atât de captată de subiect, încât nu mă înduram să mă dezlipesc de carte pentru a consulta dicționarul. Digresiunea constă în abaterea de la subiectul tratat, conform dexonline.ro. Așa cum am precizat mai sus, acesta este exact lucrul pe care îl face Alberto Manguel: începe să ne povestească despre biblioteca sa și ajunge să vorbească despre Hypatia, filosoafa și matematiciana ucisă de fanatici creștini, și despre mitul platonician conform căruia omul își caută de-a pururi jumătatea pierdută.

„Știam, în spațiul acela familiar dintre coperte, că într-o seară voi scoate un volum de dr. Johnson sau de Voltaire pe care nu-l deschisesem niciodată și voi descoperi acolo niște rânduri care mă așteptau acolo de secole. Eram sigur, fără a trebui să le recitesc, că Omul care era Joi al lui Chesterton sau un volum de poeme de Cesare Pavese erau exact ce-mi trebuia pentru a pune în cuvinte felul în care mă simțeam în orice dimineață. Cărțile au vorbit întotdeauna în locul meu și m-au învățat multe lucruri înainte ca acestea să capete materialitate în viața mea, iar volumele propriu-zise au fost pentru mine ca niște creaturi însuflețite, care împart cu mine patul și masa.”

     Nu m-aș fi așteptat niciodată să găsesc atâtea informații prețioase în această carte micuță. Întreaga operă este un haos și totuși, într-un mod incredibil, totul se leagă. Autorul folosește potențialul maxim al cuvintelor, fiecare eseu este extrem de compact și nimerește direct la țintă. Din punctul meu de vedere, acesta este un lucru bun, deoarece eseurile stârnesc curiozitatea cititorului fără a plictisi și îl fac să dorească să se informeze în amănunt despre subiect.

     Deja v-am spus cât de profundă este această lucrare literară, însă, limbajul utilizat nu este deloc unul complicat, totul este explicat atât de simplu, încât eu am simțit că nu citesc o carte, ci mai degrabă, îl ascult la gura sobei pe un bătrân tare înțelept și, pe deasupra, îndrăgostit de cărți.

      E de prisos să spun că „Sfârșitul bibliotecii mele” nu a fost cartea la care mă așteptam, ci ceva vizibil superior, o carte pe care am îndrăgit-o de la prima pagină. Cred că oricine ar trebui să acorde o șansă acestor digresiuni, deoarece colecția de eseuri arăta importanța crucială a cărților în istorie și îndeamnă cititorul să-și pună o sumedenie de întrebări. 

„Dat fiind că trăisem atât de mult printre cărți, ar fi trebuit să știu la fel de bine că ceea ce pare a fi ultimul capitol câteodată nu e decât începutul unui nou volum.”