Gen: young adult, romance, drama
Editura: Leda Edge
An apariție: 2018
Număr de pagini: 364
Rating:
Mulțumesc foarte mult editurii pentru că mi-au oferit ocazia de a citi povestea. Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Dar nu puteam face nimic în privința asta: acceptasem faptul că nu mai e cu mulți ani în urmă. Oricât de mult mi-ar fi fost dor de ea, oricât de mult aș fi vrut să vină înapoi și oricât aș fi suferit, nu puteam face nimic. Și înțelesesem asta. Plânsul nu avea niciun rost, fiind că plânsul nu o putea aduce înapoi.”
DESCRIERE:
Ea este Rochelle, dar prietenii o alintă Shelly sau Elle. Este drăguță, amuzantă, populară și tânjește în taină după marea iubire.
El este Noah, însă toată lumea îi spune Flynn, pentru că pare un nume mai potrivit pentru imaginea lui de băiat rău, fustangiu și aprig la mânie.
Atunci când Elle hotărăște să organizeze o cabină de săruturi cu prilejul mult așteptatului Carnaval al Primăverii, inevitabilul se produce, iar Elle și Noah ajung să formeze un cuplu. Tânăra însă nu se poate bucura din tot sufletul de povestea de dragoste abia începută. În timp ce inima îi spune să dea o șansă iubirii, mintea îi cere să fugă. Asta pentru că Noah este fratele lui Lee, cel mai bun prieten al lui Elle, iar între ei există un pact: acela de a nu te îndrăgosti de rudele amicului tău. Așadar, ce va face Elle? Va alege iubirea sau prietenia? Oare nu există o cale de a le împăca pe cele două , fără lacrimi și suferință?
PĂREREA MEA:
Trebuie să fiu sinceră cu voi și să vă spun că în ciuda așteptărilor scăzute pe care le-am avut de la această poveste, am adorat cartea și m-am îndrăgostit încă de prin primele pagini de cei trei protagoniști care mi-au făcut viața mult mai frumoasă timp de două zile, pentru că, după cum am spus și mai sus, am adorat efectiv povestea și nu m-am putut desprinde de paginile ei.
Elle este o fată normală, destul de populară și intrigantă, admirată de diferiți băieți dar totuși singură pentru că nimeni nu îndrăznea să se apropie prea mult de ea, era protejată de un umăr necunoscut din partea celor mai neașteptate persoane.Sincer mi-a plăcut foarte mult partea asta de mister, faptul că Elle este protejata lui Noah, cel mai temut bătăuș din școală dar tot odată și cel mai deștept. Da, da, exact, știți și voi clișeul acela, băiatul rău care apare mereu să salveze prințesa de la ananghie și știe mereu ce să facă și cu cine să se bată arătându-și mușchii în fața tuturor. Ei bine, trebuie să recunosc că m-a cam deranjat treaba asta, de aceea carte nu are un rating de cinci steluțe așa cum am vrut să-i ofer în prim plan. Pentru o poveste atât de originală, pe care eu cel puțin nu am mai întâlnit-o în alte cărți pentru adolescenți m-aș fi așteptat ca tipologiile de personaje să fie altfel, puțin diferite și să vină cu ceva nou, însă, am rămas profund dezamăgită la acest capitol.
Viața lui Elle este perfectă, cu prietenia și compania pe care Lee i-o oferă fata este mulțumită, însă în momentul în care Noah începe să se implice în viața sentimentală a fetei și începe să o dea peste cap, Elle începe să încalce regulile pe care ea și prietenul ei, Lee le-au stabilit, începe să se vadă cu fratele celui mai bun prieten, relație plină de obstacole, care o măcina pe Elle dar tot odată îi oferea și cele mai frumoase momente din viață pe care orice adolescent le va ține minte pentru totdeauna, primul sărut, prima noapte de dragoste.
Povestea asta m-a pus pe jar și mi-a alimentat inima de fericire pentru că am adorat pur și simplu relația secretă dintre cei doi dar am și plâns odată cu ei în momentul definitv, momentul final în care Elle a avut de ales între cel mai bun prieten, pentru care ar fi făcut orice și iubirea vieții sale.
Am avut o mică mare problemă și cu modul în care această carte a fost scrisă, cu părere de rău trebuie să recunosc în fața voastră că am simțit puțin gustul lăsat în urmă de Wattpad și am putut să-mi dau seama de limbajul neadecvat pe care, în general, scriitorii îl abordează pe acest site, dialoguri mediocre, fără sens care puteau fi foarte ușor înlocuite cu scene mult mai importante care să îmbunătățească în mod semnificativ povestea.
Per total mi-a plăcut povestea, după cum am spus și mai sus, am adorat-o chiar, dar din nou, o să fiu sinceră cu voi și o să recunosc că filmul m-a impresionat mult mai tare și cu siguranță o să-l revăd în viitorul apropiat.
Recomand cartea tuturor, de la mic la mare pentru că e o lectură ușoară, relaxantă care te sustrage de la problemele cotidiene și pe care o s-o adori cu siguranță de prin primele pagini dacă ești pan acestui gen.
Lecturi plăcute, xoxo!
Mulțumesc mult editurii pentru acest exemplar, click pe poză pentru a-l achiziționa pe al tău.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu