Dacă dorești să îți petreci timpul printre Umbre, printre Ephialte și oamenii care nu prea au un cuvânt de adăugat, într-o lume fantasy bine construită, atunci află că ai ajuns în locul potrivit, la cartea potrivită. „Ephialte - Începutul unui coşmar” e o carte emoționantă, intrigantă, potrivită pentru orice tip de cititor. Autoarea a făurit sentimente precum ura și mâhnirea, însă fără a folosi un limbaj obscen. Iubire prin fapte. Tot ce pot să spun, pentru început, e faptul că aștept cu nerăbdare următorul volum.
Detalii despre carte:
Autor: Cristinne C. C.
Nr. pagini: 228
Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2017
Rating: ⭐⭐⭐⭐
„E ca și cum parte din sufletul tău e rupt în bucățele și apoi cuprins de flăcări.”Descriere:
Ne aflăm într-o Nouă Lume ce se zbate să supraviețuiască în urma unui eveniment cataclismic ce a avut loc cu mai bine de cinci sute de ani în urmă, o lume în care oamenii încearcă pe de-o parte să reconstruiască, iar pe de altă parte, să lupte împotriva unei boli cumplite și misterioase. Însă există și alte creaturi ce trăiesc printre ei, Ephialte și Umbre.
Alisia Iacob, o tânără impulsivă, non-conformistă, un Ephialt novice, abia trecută de Inițiere, se trezește aruncată dintr-o banală coincidență într-o serie de evenimente ce o plasează în mijlocul unui adevărat conflict între ephialte și dușmanii acestora, Umbrele.
Descoperind din întâmplare intrigile țesute de unul dintre cei mai importanți și puternici oameni, secrete ce pun în pericol atât viața oamenilor, cât și a Ephialtelor, Alisia devine ținta principală a mai multor dușmani.
Pentru a supraviețui, se vede nevoită să lege alianțe neașteptate, dar și să-și descopere abilități surprinzătoare și periculoase.
În mijlocul tuturor acestor evenimente ce se succed cu rapiditate, la fel de neprevăzută este și descoperirea primelor atingeri ale pasiunii, pentru ca, la fel de brusc, să fie curmate de resentimente vechi și înrădăcinate.
Cât de bine sună această descriere? Cu siguranță, nu mai bine decât sună întreaga carte în sine, dar minunat. Prin cartea Cristinnei, am găsit o altă stea Quantum, pe care o recomand cu dragă inimă. O stea care probabil strălucește în mâinile fiecărui cititor. Nu vorbesc doar despre coperta absolut minunată, ci și despre acțiune, personaje, intrigă. (Pentru că, să fim sinceri, coperta e o minunăție demnă de arătat tuturor. Chiar și necititorilor.)
Alisia este un Ephialt începător, abia trecut de Inițiere, neexperimentat, dar care ascunde o putere peste ființa sa, neobișnuit de puternică, gata să se dezvolte la orice pas. Iar toate acestea, împreună cu caracterul său impozant și emoția sa aparte, o fac mai diferită față de ceilalți din specia sa. Ea se hrănește cu energia omenească și le provoacă cele mai negre coșmaruri în timpul procesului, deși nu își dorește neapărat să îi rănească. Caută oameni precum bețivanii, iar în această căutare ajunge într-un bar, unde caută să se hrănească cu un om înecat în alcool. Dar cum lucrurile se complică, iar un ciudățel pe nume Max ajunge față-n față cu ea, nu ajunge să o facă așa cum avea nevoie. Ura lui fața de specia ei este prezentată încă din prima scenă în care apare.
Astfel, Alisia ajunge capturată, într-un loc necunoscut și foarte sumbru. Imobilizată și slăbită, sleită de puteri, îi este greu să se gândească la o cale de ieșire. Închis e și Andreas, un bărbat murdărit de timpul petrecut închis în același loc sinistru, cu care Alisia ajunge să comunice, la un moment dat într-un mod prietenos. Ea decide că orice se întâmplă, nu-l lasă să cadă în spate și îl va ajuta indiferent dacă vor reuși să iasă de acolo sau nu.
Însă, în acel moment, din natura Alisiei se naște o nouă putere, mai diferită decât ce experimentase ea până atunci. O putere înspăimântătoare, care o ajută, dar o face și să piardă controlul.
Aflăm că lucrurile nu sunt atât de roz pe cât par, sunt formate alianțe cât se poate de ciudate, speciile se războiesc și sunt efectuate experimente care n-au scopuri folositoare. Iar Ephialtele sunt prinse în mijlocul unui război nedeclarat de ură, resentimente și mâhnire.
Despre modul de scriere:
La început, stilul autoarei mi se păruse prea simplu și parcă lipsit de emoție, un alt detaliu pentru care i-am oferit cărții doar patru steluțe. Apoi, s-a încărcat cu mai multe sentimente, a venit din suflet și s-a așezat pe paginile unei cărți care consituie un volum minunat. A fost... impecabil, potrivit. A făurit o intrigă constantă, iar în sufletul meu a sădit o dorință neîncetată de a citi și a afla cât mai mult, de a pune mâna cât mai repede pe următorul volum din serie. Căci, să fim sinceri, cine nu și-ar dori să mai trăiască în acel univers timp de câteva pagini?
Ah, acum că-mi veni în cap estetica, aproape am uitat un detaliu: iubirea autoarei față de Mihai Eminescu. La începutul fiecărui capitol, avem câte o strofă dintr-o poezie scrisă de o comoară a literaturii române.
Mulțumesc Editurii Quantum pentru exemplarul oferit spre recenzie. Pentru a cumpăra cartea, cu o reducere de 25%, apăsați aici. V-o recomand cu drag!
Părerea mea n-a fost influențată în niciun mod, de nimeni.