duminică, 4 iunie 2017

Recenzie „Frumuseţea lucrurilor trecătoare”, de Andrada Cooş


Titlu original: Frumusețea lucrurilor trecătoare
Număr de pagini: 184
Editura: Adenium
An apariție: 2017
Gen: Ficţiune 
Rating: ½
Mulțumesc autoarei pentru acest roman! :)
Cartea poate fi achiziționată de aici.
 „Dacă le priveai îndeajuns, uitai că palma ta nu e cerul, că ochii tăi nu sunt stelele și luna, iar tu nu ești un zeu îngăduitor privind artificii într-un microcosmos creat de tine.”

 Descriere

Proaspăt ajunsă în Japonia, Adriana încearcă să se integreze în viața studențească, cu rezultate îndoielnice. În cele din urmă, își găsește locul în rândul celorlalți studenți străini: australieni petrecăreți, englezi plini de ei, finlandezi scandalagii și, bineînțeles, singurul alt român pe care îl întâlnește acolo. Împreună, explorează temple, încearcă diverse chimonouri, participă la ceremonii, vizitează cluburi de jazz și travestiți și filosofează pe tema eternei fascinații japoneze. O perspectivă plină de umor asupra frumuseții, frustrărilor și nebuniei vieții într-una dintre cele mai admirate culturi din lume.



Cunoaşteţi acel moment în care citiţi o carte care vă învaţă atât de multe lucruri, vă oferă o stare de bine, vă ofere confort, o stare de ''acasă''? După un reading slump crunt, „Frumuseţea lucrurilor trecătoare” mi-a readus acest sentiment de acasă... Recunosc, am citit-o pe o perioadă mai îndelungată, pe bucăţele, însă n-am pierdut şirul acţiunii, unul simplu, după părerea mea. Acest roman e genul de carte care te linişteşte, fără să-ţi facă inima să galopeze sau fără să-ţi pună mintea la contribuţie prea mult. Genul de roman perfect pentru un weekend călduros.


Aşadar, acum că ştiţi, din descriere, despre ce este vorba în această carte, n-o să insist prea mult asupra acţiunii, ci asupra aspectelor din carte: învăţături desprinse, design-ul cărţii, informaţiile aflate, etc.

În continuare, aş vrea să vă spun că este o carte mai mult decât perfectă pentru iubitorii Japoniei. Eu n-am fost mişcată până acum de tradiţiile acestui popor, nici de limbajul sau comportamentul folosit, chiar deloc. Acum, învăţând atât de multe cuvinte, expresii, denumiri ale unor obiecte,  pot să afirm că această carte mi-a sporit interesul pentru Japonia. Nu aş vrea să învăţ limba sau lucruri de acest gen, dar aş dori să le studiez tradiţiile, exact aşa cum am fost învăţată de această frumoasă carte, al cărei design este superb.

Priviţi coperta şi încercaţi să-mi spuneţi că mă înşel. Nu se poate, nu-i aşa? Pur şi simplu cuprinde întreaga esenţă a cărţii: Japonia, reprezentată artistic.
Vorbind despre design, am de adăugat faptul că în interiorul cărţii, capitolele sunt denumite în japoneză şi, bineînţeles, traduse. 




Adriana călătoreşte prin Japonia, iar în cadrul universităţii întâlneşte oameni proveniţi din alte ţări sau, simplu, japonezi. Cu unii se împrieteneşte şi, până vine vremea plecării, se distrează, cum sunt: Will, Tessa, Alex, iar pentru alţii rămâne o simplă cunoştinţă.
Numită ''Adoriana-san'' de oameni, ea m-a amuzat teribil în unele momente cu stângăcia sa, sau reacţile pe care i le provocau anumite lucruri, precum şi vizitele neobişnuite. De aici am învăţat că trebuie să am mai mult curaj să experimentez lucruri noi, aşa cum a făcut şi Adriana, deşi toate îi erau străine şi la început păru să ezite. Aventurile Adrianei au fost foarte frumoase, zic eu!

Îi admir curajul, deoarece pleacă de la începătoare şi ajunge la nivelul 4 în ceea ce priveşte limba japoneză. Îi este teamă că pică examenele şi, totuşi, nu se întâmplă. Ba mai mult, le promovează cu note mari, aşa că am învăţat să mă străduiesc să am încredere în mine, deşi protagonista acestei cărţi n-a avut şi a luat în calcul toate variantele posibile, ducându-se cu gândul la pierderea bursei şi înapoierea banilor statului japonez.

Cât despre partea de documentare, am de spus doar atât: E foarte clar că autoarea a fost cu adevărat în Japonia, având în vedere elementele de conţinut, pe care nu ai cum să le aflii cum îţi pofteşte inima, doar după lungi căutări.

Să vorbim puţin şi despre punctele slabe ale cărţii. 
În primul rând, lipsa suspansului. Deşi pare o carte liniştită în esenţă, puţin suspans nu strică; nu se întâmplă nimic deosebit, iar dacă tai din detalii şi descrierile frumoase, pare un jurnal de călătorie.
Uneori m-a plictisit, citind şi mai lent. Acest lucru se leagă de primul punct slab al cărţii enumerat.
Deşi Adriana e venită în Japonia pentru a învăţa (şi pentru a  face un schimb de experienţă, bănuiesc) şi are cursuri acolo, nu se pune aproape deloc accent pe şcoală, după câte am văzut. Nu se oferă detalii despre învăţământul japonez, ceea ce mi-aş fi dorit.


 Chiar dacă unele părţi m-au deranjat, eu vă recomand această carte şi sper să reveniţi cu impresii.

Îi mulţumesc frumos autoarei pentru exemplarul oferit, îl puteţi comanda de aici. Părerea mea nu a fost influenţată de nimeni, în niciun mod.
Share:

Abonează-te prin GFC

Oameni minunați

Abonează-te prin email

Abonează-te pe Bloglovin

Follow

Ce citesc acum

Ce citesc acum